LEGE nr. 200 din 25 mai 2004

(1) Prevederile prezentei legi se aplică oricărui cetățean al unui stat membru al Uniunii Europene, denumită în continuare U.E., al Spațiului Economic European, denumit în continuare S.E.E., sau al Confederației Elvețiene care dorește să exercite în România, în mod independent sau ca salariat, o profesie reglementată de legea română.

(2) Prevederile prezentei legi se aplică, de asemenea, pentru atestarea de către autoritățile române competente a unui titlu oficial de calificare român, eventual completat cu o experiență profesională sau cu o formare reglementată, în vederea accesului ori exercitării unei profesii reglementate într-un stat membru al U.E., al S.E.E. sau în Confederația Elvețiană.

(3) Prevederile prezentei legi nu se aplică în cazul profesiilor de medic, medic dentist, farmacist, asistent medical generalist, moașă, medic veterinar și arhitect, cu excepția situațiilor prevăzute la alin. (4) și (5), precum și a activităților prevăzute în anexa nr. 1.

(4) Regimul general de recunoaștere prevăzut de dispozițiile prezentei legi se aplică profesiilor de medic, medic dentist, farmacist, asistent medical generalist, moașă, medic veterinar și arhitect, în situațiile în care solicitantul nu întrunește, dintr-un motiv specific și excepțional, condițiile pentru aplicarea procedurii de recunoaștere automată, după cum urmează:

(5) Prevederile prezentei legi se aplică cetățenilor prevăzuți la alin. (1) și în situația în care sunt titulari ai unui titlu de calificare obținut pe teritoriul unui stat terț, dacă titularul său are o experiență profesională în profesia în cauză de 3 ani pe teritoriul statului membru unde a obținut recunoașterea calificărilor profesionale și dorește să exercite în România o profesie reglementată.

(6) Regimul general de recunoaștere prevăzut de dispozițiile prezentei legi se aplică în cazul în care nu sunt îndeplinite, dintr-un motiv specific și excepțional, condițiile prevăzute de cap. IV^3 pentru recunoașterea automată a experienței profesionale.

(7) Prezenta lege stabilește norme referitoare la accesul parțial la o profesie reglementată și recunoașterea stagiilor profesionale desfășurate într-un alt stat membru.

(8) Prezenta lege se aplică tuturor cetățenilor prevăzuți la alin. (1) care au urmat un stagiu profesional în afara statului membru de origine.

(1) Activitatea profesională reglementată reprezintă activitatea profesională pentru care accesul sau exercitarea în România este condiționată, direct sau indirect, în conformitate cu legislația română în vigoare, de deținerea unui document care să ateste nivelul de formare profesională.

(2) Sunt considerate activități profesionale reglementate activitățile exercitate cu titlu profesional, dacă utilizarea unui astfel de titlu este rezervată doar titularilor unor documente care atestă nivelul de formare profesională.

(3) Sunt considerate, de asemenea, activități profesionale reglementate activitățile desfășurate de membrii unei organizații profesionale, dacă organizația respectivă:

(1) Profesia reglementată reprezintă activitatea sau ansamblul de activități profesionale reglementate conform legii române, care compun respectiva profesie în România.

(2) Lista profesiilor reglementate în România este prevăzută în anexa nr. 2.

(3) Autoritatea competentă reprezintă orice autoritate sau instanță autorizată în mod special de un stat membru să elibereze ori să primească titluri de calificare sau alte documente ori informații, precum și să primească cereri și să ia decizii în legătură cu profesiile reglementate din aria lor de competență.

(4) Coordonatorul național prevăzut la art. 37 comunică Comisiei Europene și statelor membre lista profesiilor reglementate și autoritățile competente corespunzătoare fiecăreia, prevăzute în anexele nr. 2 și 3, activitățile specifice fiecărei profesii reglementate, lista formelor de educație și formare reglementate, precum și lista profesiilor prevăzute în anexa nr. 8 pentru care furnizează o justificare specială în baza punctelor de vedere transmise de autoritățile competente. Coordonatorul național notifică Comisiei Europene, fără întârziere nejustificată, orice modificare a acestor liste.

(4^1) Coordonatorul național prevăzut la art. 37 notifică, prin intermediul Sistemului de informare al Pieței interne, denumit în continuare IMI, Comisiei Europene actele normative adoptate în materie de eliberare a titlurilor de calificare în profesiile de medic, medic dentist, farmacist, asistent medical generalist, moașă, medic veterinar și arhitect; titlurile de calificare de arhitect se notifică și statelor membre. Notificarea include informații privind durata și conținutul programelor de formare.

(4^2) Coordonatorul național prevăzut la art. 37 notifică Comisiei Europene, până la data de 18 ianuarie 2016, măsurile adoptate pentru a se asigura, prin încurajarea dezvoltării profesionale continue, că profesioniștii care exercită profesiile de medic, medic dentist, farmacist, asistent medical generalist, moașă, medic veterinar și arhitect au posibilitatea să își actualizeze cunoștințele, abilitățile și competențele pentru a-și exercita profesia în mod sigur și eficient, în pas cu dezvoltările din domeniul lor profesional.

(4^3) Coordonatorul național precizat la art. 37 și autoritățile competente prevăzute în anexa nr. 3 examinează dacă cerințele legale care restricționează accesul liber la o profesie sau exercitarea acesteia pentru titularii unei anumite calificări profesionale, inclusiv utilizarea titlurilor profesionale și activitățile profesionale permise în temeiul acestor titluri, prevăzute ca «cerințe», sunt compatibile cu următoarele principii:

(4^4) Până la data de 18 ianuarie 2016, coordonatorul național, prevăzut la art. 37, transmite Comisiei Europene informații privind cerințele pe care intenționează să le păstreze și motivele pentru care autoritățile competente prevăzute în anexa nr. 3 consideră că cerințele respective sunt conforme cu alin. (6). Coordonatorul național transmite Comisiei Europene, în termen de șase luni de la adoptarea măsurii, informații privind cerințele pe care autoritățile competente le introduc ulterior și motivele pentru care consideră că cerințele respective sunt conforme cu alin. (3).

(4^5) Până la 18 ianuarie 2016 și apoi din doi în doi ani, coordonatorul național, prevăzut la art. 37, prezintă, de asemenea, Comisiei un raport privind cerințele pe care le-a înlăturat sau le-a făcut mai puțin stricte. Coordonatorul național formulează, în termen de șase luni de la data primirii rapoartelor de la Comisia Europeană, observații cu privire la rapoartele transmise de celelalte state membre, în baza punctelor de vedere primite de la autoritățile competente din România.

(5) De la data aderării, coordonatorul național comunică Comisiei Europene și statelor membre lista profesiilor reglementate și autoritățile competente corespunzătoare fiecăreia.

(6) Autoritățile competente române pot participa, cu informarea prealabilă a coordonatorului național, prevăzut la art. 37, la elaborarea unui cadru comun de formare, la nivelul statelor membre, care reprezintă un set comun de cunoștințe, abilități și competențe minimale necesare pentru exercitarea unei anumite profesii. Un cadru comun de formare realizat la nivelul statelor membre nu înlocuiește programele de formare naționale. În scopul accesului la această profesie autoritățile competente române conferă titlurilor de calificare profesională dobândite pe baza unui astfel de cadru același efect pe teritoriul României ca și titlurile de calificare pe care le eliberează statul român.

(7) Autoritățile competente române sunt exceptate de la obligația de a introduce pe teritoriul României cadrul comun de formare prevăzut la alin. (6) și de la obligația de a recunoaște automat calificările profesionale dobândite în temeiul respectivului cadru comun de formare atunci când este îndeplinită una dintre următoarele condiții:

(8) În termen de șase luni de la intrarea în vigoare a actului delegat adoptat de Comisia Europeană pentru a stabili un cadru comun de formare pentru o profesie dată, coordonatorul național, prevăzut la art. 37, notifică Comisiei și celorlalte state membre:

(9) Cadrul comun de formare se aplică și specializărilor unei profesii, cu condiția ca aceste specializări să privească activitățile profesionale pentru care accesul și exercitarea sunt reglementate în statele membre, atunci când este vorba de profesiile reglementate sectorial de medic, medic dentist, farmacist, asistent medical generalist, moașă, medic veterinar și arhitect, care fac obiectul recunoașterii automate, însă nu și specializarea în cauză.

(10) Autoritățile competente române pot participa, cu informarea prealabilă a coordonatorului național, prevăzut la art. 37, la elaborarea unui test comun de formare, la nivelul statelor membre, care reprezintă o probă de aptitudini standardizată, disponibilă în toate statele membre participante și rezervată deținătorilor unei anumite calificări profesionale. Reușita la un astfel de test conferă deținătorului unei calificări profesionale specifice dreptul să exercite profesia în orice stat membru interesat în aceleași condiții ca și titularii calificărilor profesionale dobândite în acel stat membru.

(11) Testul comun de formare îndeplinește următoarele condiții:

(12) Organizațiile profesionale reprezentative de la nivelul Uniunii, precum și organizațiile profesionale naționale sau autoritățile competente din cel puțin o treime dintre statele membre pot prezenta Comisiei sugestii cu privire la testele comune de formare care îndeplinesc condițiile specificate la alin. (11).

(13) Autoritățile competente române sunt exceptate de la obligația de a organiza pe teritoriul României testul comun de formare prevăzut la alin. (11) și de la obligația de a recunoaște automat profesioniștii care au promovat testul comun de formare atunci când este îndeplinită una dintre următoarele condiții:

(14) În termen de șase luni de la intrarea în vigoare a actului delegat adoptat de Comisia Europeană pentru a stabili conținutul unui test comun de formare, autoritățile competente române notifică Comisiei și celorlalte state membre:

(1) Experiența profesională reprezintă exercitarea efectivă și legală, cu normă întreagă sau echivalent parțială, a unei profesii într-un stat membru al U.E., al S.E.E. și în Confederația Elvețiană.

(2) Prin director al unei întreprinderi se înțelege orice persoană care a exercitat, într-o întreprindere din domeniul profesional respectiv una din funcțiile de mai jos:

(1) Calificări profesionale reprezintă calificările atestate prin:

(2) Prin titlu de calificare se înțelege orice diplomă, certificat și alt titlu oficial de calificare eliberate de o autoritate a unui stat membru desemnată în temeiul actelor cu putere de lege și al actelor administrative ale respectivului stat membru și care certifică formarea profesională obținută cu preponderență în Uniunea Europeană.

(3) Este asimilat unui titlu de calificare orice titlu de formare eliberat de autoritățile unui alt stat decât statele membre, dacă titularul său posedă o experiență de 3 ani în profesia respectivă, dobândită pe teritoriul unui stat membru, care i-a recunoscut titlul de calificare, și certificată de acesta.

(1) Platformele comune reprezintă un ansamblu de criterii de calificări profesionale capabile să compenseze diferențele semnificative constatate între cerințele de formare ale diferitelor state membre pentru o anumită profesie. Aceste diferențe semnificative se identifică prin compararea duratelor și conținutului formărilor în cel puțin două treimi dintre statele membre, incluzând toate statele membre care reglementează respectiva profesie. Diferențele de conținut al formării pot decurge din diferențe semnificative în ceea ce privește exercitarea activităților profesionale.

(2) Platformele comune definite la alin. (1) pot fi prezentate Comisiei Europene de către statele membre sau de către asociații ori organizații profesionale reprezentative la nivel național și european.

(3) Alin. (1) și (2) nu aduc atingere competenței autorităților române de a stabili calificările profesionale necesare pentru exercitarea profesiilor pe teritoriul lor, precum și conținutul și organizarea sistemelor de educație și formare profesională.

(4) În cazul în care criteriile stabilite într-o măsură adoptată în conformitate cu alin. (2) nu oferă garanțiile adecvate în ceea ce privește calificările profesionale, România informează în acest sens Comisia Europeană care, după caz, prezintă un proiect de măsuri conform procedurii stabilite la nivel comunitar.

(1) Diploma, în sensul prevederilor art. 7, reprezintă orice document sau ansamblu de documente atestând nivelul de pregătire, care:

(2) Sunt, de asemenea, considerate diplome orice documente acordate de o autoritate competentă dintr-un stat membru, dacă se referă la o pregătire dobândită în cadrul U.E., S.E.E. sau în Confederația Elvețiană și sunt recunoscute de autoritatea competentă din respectivul stat membru ca având un nivel echivalent celui prevăzut la alin. (1) și numai dacă conferă aceleași drepturi de acces la o profesie reglementată sau de exercitare a acesteia în statul membru de origine sau de proveniență.

(1) În vederea accesului la o profesie reglementată sau a exercitării acesteia în România, sunt recunoscute, ca și diplomele prevăzute la art. 8 eliberate în România, diplomele prevăzute la art. 8 obținute într-un stat membru, care dau dreptul titularului să exercite aceeași profesie în statul membru de origine sau de proveniență.

(2) În vederea accesului la o profesie reglementată sau a exercitării acesteia în România, sunt recunoscute, de asemenea, ca și diplomele prevăzute la art. 8 eliberate în România, toate diplomele reglementate la art. 14 eliberate într-un stat membru, care dau titularului dreptul de a exercita această profesie în respectivul stat membru. Această dispoziție nu se aplică în cazul în care accesul la o profesie reglementată sau exercitarea acesteia este condiționată, în România, de absolvirea unui ciclu de studii de învățământ superior cu o durată mai mare de 4 ani.

(3) Dreptul de a accede la o profesie reglementată sau de a o exercita în România nu poate fi interzis dacă solicitantul face dovada că a exercitat cu normă întreagă această profesie timp de 2 ani în ultimii 10 ani într-un stat membru în care respectiva profesie nu este reglementată, dacă deține unul sau mai multe titluri de calificare profesională, în sensul prevederilor art. 8 alin. (1) lit. b), acordate de o autoritate competentă dintr-un stat membru, care atestă că s-a pregătit pentru exercitarea acestei profesii.

(4) Prin excepție de la prevederile alin. (3), autoritatea română competentă nu poate să ceară solicitantului să facă dovada celor 2 ani de experiență profesională în cazul în care titlul deținut de solicitant atestă o formare reglementată în sensul art. 5 lit. a).

(1) Autoritatea română competentă poate cere solicitantului, la alegerea acestuia, să urmeze un stagiu de adaptare care să nu depășească 3 ani sau să susțină o probă de aptitudine, în următoarele cazuri:

(2) În cazul în care autoritățile competente preconizează să îi impună solicitantului finalizarea unui stagiu de adaptare sau promovarea unei probe de aptitudini, așa cum este definită la art. 26, trebuie să verifice în prealabil, asigurând respectarea principiului proporționalității, dacă cunoștințele, abilitățile și competențele dobândite de solicitant în decursul experienței sale profesionale ori prin învățare pe tot parcursul vieții, validată în mod formal în acest scop de un organism relevant, în orice stat membru sau într-o țară terță sunt de natură să acopere, total ori parțial, disciplinele semnificativ diferite definite la alin. (1). Învățarea pe tot parcursul vieții reprezintă toate formele de învățământ general, educație și formare profesională, educație nonformală și învățare informală urmate pe tot parcursul vieții, având ca rezultat o îmbunătățire a cunoștințelor, abilităților și competențelor, care pot include etica profesională.

(3) Prin excepție de la principiul dreptului solicitantului de a alege, așa cum se prevede la alin. (1), autoritățile competente române pot dispune fie un stagiu de adaptare, fie o probă de aptitudini, dacă:

(4) În cazul titularului unei calificări profesionale prevăzute la art. 16 care solicită recunoașterea calificărilor sale profesionale în cazul în care calificarea profesională națională cerută este clasificată la art. 8, autoritățile competente pot impune atât un stagiu de adaptare, cât și o probă de aptitudini.

(5) Decizia de impunere a unui stagiu de adaptare sau a unei probe de aptitudini se motivează corespunzător. Solicitantului i se transmit îndeosebi următoarele informații:

(6) Proba de aptitudini prevăzută la alin. (1) se susține în termen de cel mult 6 luni de la decizia inițială privind obligativitatea unei probe de aptitudini pentru solicitant.

(1) Autoritatea română competentă nu poate, în nici o situație, să aplice cumulativ cerințele prevăzute la art. 10 și 11.

(2) Fără a aduce atingere dispozițiilor art. 10 și 11, autoritatea română competentă poate permite solicitantului, în scopul ameliorării posibilităților sale de adaptare la mediul profesional, să urmeze, cu statut de echivalare, acea parte a formării profesionale constituită dintr-o practică profesională, realizată cu asistența personalului calificat, pe care nu a urmat-o în statul membru de origine sau de proveniență.

(1) Stagiul de adaptare constă în exercitarea unei profesii reglementate în România, însoțit, eventual, de o formare profesională complementară, sub supravegherea unui membru calificat în profesia respectivă; stagiul face obiectul unei evaluări.

(2) Modalitățile de desfășurare și evaluare ale stagiului de adaptare sunt stabilite de autoritatea română competentă prevăzută în anexa nr. 3, care trebuie însă să țină seama de experiența profesională a solicitantului.

(3) În timpul stagiului de adaptare solicitantul are toate drepturile și obligațiile prevăzute de legea română și statutul profesional pentru ceilalți membri ai profesiei respective, inclusiv dreptul de a primi o remunerație corespunzătoare activității desfășurate.

(4) Pe parcursul acestui stagiu asistența medicală îi este garantată solicitantului în conformitate cu sistemul național român de asigurări sociale de sănătate.

(5) Atunci când pentru anumite activități profesionale, exercitate în stagiul de adaptare, nu se aplică sistemul național de asigurări sociale de sănătate, organizația profesională sau instituția corespunzătoare va adopta măsurile necesare pentru a permite solicitantului să aibă acces pe perioada stagiului de adaptare la asistența medicală la care au dreptul ceilalți membri ai profesiei.

(1) Proba de aptitudini constă într-un test de verificare a cunoștințelor, abilităților și competențelor profesionale ale solicitantului, efectuat sau recunoscut de autoritățile competente în scopul evaluării aptitudinii solicitantului de a exercita profesia reglementată în cauză.

(2) Proba de aptitudini trebuie să țină seama de faptul că solicitantul este un profesionist calificat în statul membru de origine sau de proveniență. Aceasta privește discipline selectate dintre cele cuprinse în listă și a căror cunoaștere este esențială pentru exercitarea profesiei în cauză în statul membru gazdă. Proba poate viza totodată și cunoașterea normelor deontologice care se aplică activităților respective în România.

(1) Dacă accesul la o profesie reglementată este condiționat de efectuarea unui stagiu profesional, autoritatea competentă recunoaște stagiile profesionale efectuate într-un alt stat membru, atunci când analizează o cerere de autorizare a exercitării profesiei reglementate cu condiția ca stagiul să fie în acord cu orientările publicate prevăzute la art. IV și ia în considerare stagiile profesionale efectuate într-o țară terță. Autoritățile competente pot stabili, în legislația națională, o limită rezonabilă privind durata părții din stagiul profesional care se poate desfășura în străinătate.

(2) Stagiul profesional reprezintă o perioadă de practică profesională realizată sub supraveghere, dacă aceasta constituie o condiție de acces la o profesie reglementată, care poate avea loc în cursul sau după finalizarea unui ciclu de învățământ cu obținerea unei diplome.

(3) Recunoașterea stagiului profesional nu înlocuiește nicio cerință instituită pentru promovarea unui examen în vederea obținerii accesului la profesia în cauză.

(1) În cazul în care, în România, accesul la o profesie reglementată necesită îndeplinirea de către solicitant a anumitor condiții de onorabilitate și/sau moralitate, accesul la respectiva profesie ori exercitarea acesteia este interzisă falitului fraudulos, celui care a săvârșit o infracțiune sau o greșeală profesională gravă, autoritatea română competentă cerând solicitantului, cetățean al unui stat membru, să facă dovada îndeplinirii acestor condiții.

(2) În aceste situații, autoritatea română competentă acceptă ca probă suficientă pentru îndeplinirea condițiilor prevăzute la alin. (1) prezentarea de către solicitant a documentelor eliberate în acest scop de autoritățile competente din statul membru de origine sau de proveniență al acestuia.

(3) Dacă autoritățile competente din statul membru de origine sau de proveniență nu eliberează aceste documente, ele sunt înlocuite de o declarație sub jurământ sau, dacă o asemenea instituție juridică nu există, de o declarație solemnă, certificată, făcută de solicitant în fața unei autorități competente din statul membru de origine sau de proveniență.

(1) Dacă în România accesul la o profesie reglementată sau exercitarea acesteia este condiționată de prezentarea unui document care să ateste sănătatea fizică și psihică a solicitantului, autoritatea română competentă acceptă ca probă suficientă prezentarea documentului echivalent, solicitat în statul membru de origine sau de proveniență pentru accesul la respectiva profesie ori pentru exercitarea acesteia.

(2) Dacă în statul membru de origine sau de proveniență accesul la respectiva profesie ori la exercitarea acesteia nu este condiționată de îndeplinirea obligațiilor prevăzute la alin. (1), autoritatea română competentă acceptă prezentarea unui document cu conținut similar celui cerut în România, eliberat de o autoritate competentă din statul membru de origine sau de proveniență.

(1) Persoanele care beneficiază de recunoașterea calificărilor profesionale trebuie să aibă cunoștințele de limba română necesare pentru exercitarea profesiei în România.

(2) Controlul respectării obligației prevăzute la alin. (1) efectuat de autoritățile competente sau sub supravegherea acestora se limitează la cunoașterea limbii române.

(3) În cazul profesiilor reglementate care implică siguranța pacienților, prevăzute în anexa nr. 8, pot fi impuse controale efectuate în conformitate cu alin. (2). Pot fi impuse controale în legătură cu alte profesii în cazul în care există îndoieli serioase și concrete despre gradul de cunoaștere a limbii de către profesionist în privința activităților profesionale pe care intenționează să le desfășoare.

(4) Orice control lingvistic este proporțional cu activitatea care urmează a fi desfășurată. Profesionistul în cauză are dreptul de a exercita o cale de atac împotriva acestor acțiuni de control în temeiul dreptului intern.

(1) Autoritățile competente acordă acces parțial, de la caz la caz, la o activitate profesională pe teritoriul României, doar dacă sunt întrunite toate condițiile următoare:

(2) Accesul parțial poate fi respins dacă un astfel de refuz se justifică prin motive imperative de interes general, este necesar pentru a asigura atingerea obiectivului urmărit și nu depășește ceea ce este necesar pentru atingerea obiectivului respectiv.

(3) Motivele imperative de interes general reprezintă motivele recunoscute ca atare în jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene.

(4) Cererile în vederea stabilirii și cererile în vederea prestării temporare și ocazionale de servicii în statul membru gazdă privind activități profesionale care au implicații în materie de sănătate sau de siguranță publică se examinează în conformitate cu dispozițiile prezentei legi.

(5) Ca urmare a acordării accesului parțial, activitatea profesională se exercită în temeiul titlului profesional al statului membru de origine. Autoritățile competente pot impune utilizarea respectivului titlu profesional în limba română. Profesioniștii cărora li s-a acordat acces parțial indică în mod clar beneficiarilor serviciilor domeniul activităților lor profesionale.

(1) Dacă solicitantul îndeplinește condițiile de acces la o profesie reglementată sau de exercitare a acesteia în România, autoritatea română competentă acordă:

(2) În cazul în care profesia este reglementată în România de către o organizație profesională care acordă membrilor săi un titlu profesional, solicitantul, cetățean al unui stat membru, nu poate folosi acest titlu decât dacă probează apartenența la respectiva organizație profesională.

(1) Pentru verificarea îndeplinirii de către solicitant, cetățean al unui stat membru, a condițiilor cerute de prezenta lege, autoritatea română competentă acceptă ca probă documentele eliberate de autorități competente din statele membre.

(2) Pentru a accede la o profesie reglementată sau pentru a o exercita în România, solicitantul trebuie să depună o cerere în acest sens la autoritatea română competentă, care confirmă primirea dosarului solicitantului în termen de o lună de la data primirii sale și îl informează, după caz, cu privire la lipsa oricărui document. Lista actelor necesare care pot fi solicitate în vederea obținerii autorizației de exercitare a unei profesii reglementate este prevăzută în anexa nr. 7.

(3) Procedura de examinare a cererii de către autoritatea română competentă trebuie finalizată într-un termen cât mai scurt printr-o decizie motivată. Termenul nu poate fi mai mare de 3 luni de la data prezentării dosarului complet de către persoana interesată, putând fi prelungit cu o lună în cazul aplicării regimului general de recunoaștere a titlurilor de calificare și al recunoașterii experienței profesionale.

(4) Procedura de examinare a cererii se finalizează prin emiterea unei decizii motivate de către autoritatea română competentă, în termenul prevăzut la alin. (3). Această decizie se comunică solicitantului în termen de 15 zile de la emitere și produce efecte de la data comunicării. Decizia sau absența ei poate fi atacată în fața instanțelor române.

(5) Sub sancțiunea nulității, decizia trebuie să cuprindă termenul și instanța jurisdicțională unde aceasta poate fi contestată.

(1) Verificarea diplomelor în sensul art. 8, a diplomelor în sensul art. 14, a certificatelor, a atestatelor de competență și a altor titluri de calificare, acordate cetățenilor statelor membre și care corespund titlurilor care dau acces în România la exercitarea profesiilor reglementate, în sensul prezentei legi, se face de către autoritatea română competentă.

(2) În cazul în care există dubii asupra acestor documente, autoritatea română competentă poate cere autorității competente din statul membru respectiv confirmarea autenticității acestor documente.

(3) În cazul unor îndoieli justificate, autoritățile competente române pot solicita autorităților competente ale unui stat membru o confirmare a faptului că solicitantul nu este suspendat sau nu are interdicție de exercitare a profesiei ca urmare a unei erori profesionale grave sau a unei condamnări pentru infracțiuni legate de exercitarea activităților sale profesionale.

(4) Schimbul de informații cu autoritățile competente din diferite state membre se efectuează prin intermediul IMI.

(1) Dispozițiile prezentului capitol se aplică exclusiv prestatorilor care se deplasează în România în scopul exercitării, în mod temporar și ocazional, a unei profesii reglementate. Caracterul temporar și ocazional al prestării de servicii se evaluează de la caz la caz, în special în funcție de durata prestării, frecvența, periodicitatea și continuitatea sa.

(2) Fără a aduce atingere dispozițiilor speciale ale dreptului comunitar și art. 35^2 și 35^3, autoritățile române nu pot restrânge, din motive legate de calificările profesionale, libertatea de a presta servicii pe teritoriul României:

(3) În cazul deplasării prestatorului în România, acesta trebuie să respecte normele de conduită cu caracter profesional, legislativ sau administrativ care sunt direct legate de calificările profesionale, precum definiția profesiei, utilizarea titlurilor și abaterile profesionale grave care au o legătură directă și specifică cu protecția și siguranța consumatorilor, precum și dispozițiile disciplinare aplicabile în România profesioniștilor care exercită aceeași profesie.

(1) Autoritățile competente române solicită ca, atunci când prestatorul se deplasează pentru prima dată dintr-un stat membru în România pentru a furniza servicii, să fie informate în acest sens, în prealabil, printr-o declarație scrisă care să cuprindă informațiile privind acoperirea asigurării sau alte mijloace de protecție personală ori colectivă privind răspunderea profesională. Declarația se reînnoiește o dată pe an în cazul în care prestatorul intenționează să furnizeze servicii, temporar sau ocazional, în România, în decursul anului respectiv. Prestatorul poate prezenta această declarație prin orice mijloace.

(2) Prin excepție de la prevederile alin. (1), prin reglementări speciale se poate renunța la condiția depunerii declarației

(3) Pentru prima prestare de servicii sau în cazul unei schimbări materiale privind situația stabilită în documente, autoritățile competente române solicită ca declarația să fie însoțită de următoarele documente:

(4) Prin excepție de la prevederile alin. (3), prin reglementări speciale se poate renunța în tot sau în parte la solicitarea acestor documente.

(5) Prestarea serviciilor se realizează cu titlul profesional din statul membru de stabilire, atunci când există un astfel de titlu în respectivul stat membru pentru activitatea profesională în cauză. Acest titlu se indică în limba oficială sau în una dintre limbile oficiale ale statului membru de stabilire, de o manieră în care să se evite orice confuzie cu titlul profesional din România. În cazul în care nu există un astfel de titlu profesional în statul membru de stabilire, prestatorul indică titlul de calificare în limba oficială sau în una dintre limbile oficiale ale respectivului stat membru. Prin excepție, în cazul profesiilor pentru care se aplică recunoașterea automată, prestarea serviciilor se realizează cu titlul profesional din România.

(6) Prezentarea unei declarații obligatorii de către prestatorul de servicii în conformitate cu alin. (1) dă dreptul prestatorului de servicii respectiv de a avea acces la activitatea de servicii sau de a exercita activitatea respectivă pe întreg teritoriul României. Autoritățile competente române pot solicita informațiile suplimentare enumerate la alin. (2) privind calificările profesionale ale prestatorului de servicii dacă nu dispun de alte mijloace de a obține astfel de informații.

(1) Pentru prima prestare de servicii, în cazul profesiilor reglementate care au implicații în materie de sănătate sau de siguranță publică și care nu beneficiază de o recunoaștere automată, autoritățile competente pot realiza o verificare a calificărilor profesionale ale prestatorului de servicii înainte de prima prestare de servicii. O astfel de verificare prealabilă este posibilă numai în cazul în care obiectivul său este să evite daunele grave pentru sănătatea sau siguranța beneficiarului serviciului, ca urmare a lipsei de calificare profesională a prestatorului de servicii și cu condiția ca verificarea să nu depășească ceea ce este necesar în acest scop.

(2) În termen de cel mult o lună de la data primirii declarației și a documentelor însoțitoare, prevăzute la alin. (1) și (2), autoritatea competentă informează prestatorul de servicii cu privire la decizia sa:

(3) În cazul unei diferențe importante între calificările profesionale ale prestatorului de servicii și formarea impusă din România, în măsura în care această diferență este de natură să afecteze în mod negativ sănătatea sau siguranța publică și nu poate fi compensată de experiența profesională a prestatorului de servicii sau de cunoștințele, abilitățile și competențele dobândite prin învățarea pe tot parcursul vieții, validată în mod formal în acest scop de un organism relevant, autoritatea competentă română oferă prestatorului de servicii respectiv posibilitatea de a demonstra, printr-o probă de aptitudini, astfel cum este prevăzut la alin. (2) lit. b) pct. (i), că a dobândit cunoștințele, abilitățile și competențele care îi lipseau și ia o decizie pe această bază dacă să permită furnizarea serviciului. În orice caz, prestarea serviciilor trebuie să fie posibilă în termen de o lună de la data deciziei adoptate.

(4) În lipsa unei reacții din partea autorității competente în termenele prevăzute la alin. (2) și alin. (3), serviciul poate fi prestat.

(5) În cazul în care calificările profesionale au fost verificate în temeiul prezentului articol, serviciile sunt prestate cu titlul profesional din România.

(1) Autoritățile competente din România pot solicita autorităților competente din statul membru de stabilire, în cazul unor îndoieli justificate, să furnizeze orice informație relevantă pentru legalitatea stabilirii și buna conduită a prestatorului de servicii, precum și absența unor sancțiuni disciplinare sau penale cu caracter profesional. În cazul în care decid să verifice calificările profesionale ale prestatorului de servicii, autoritățile competente române pot solicita autorităților competente din statul membru de stabilire informații privind cursurile de formare absolvite de prestator în măsura necesară pentru evaluarea diferențelor semnificative care pot avea efecte negative asupra sănătății sau siguranței publice. Autoritățile competente române în calitate de autorități din statul membru de stabilire comunică aceste informații în conformitate cu art. 37. În cazul profesiilor nereglementate în România, centrul de asistență prevăzut la art. 37^1 poate, de asemenea, furniza astfel de informații.

(2) În cazul în care prestatorul este membru într-o organizație profesională și în condițiile respectării depline a dispozițiilor cu privire la protecția datelor personale, autoritățile competente din România pot solicita cardul profesional.

(3) Destinatarul unui serviciu poate formula o plângere împotriva prestatorului de servicii, în condițiile legii române.

(4) Autoritățile competente asigură schimbul tuturor informațiilor necesare pentru ca plângerea unui destinatar al unui serviciu formulată împotriva unui prestator de servicii să fie tratată în mod corect. Destinatarul este informat cu privire la rezultatul plângerii.

(1) Cardul profesional european reprezintă un certificat electronic care atestă fie faptul că profesionistul a îndeplinit toate condițiile necesare pentru a presta temporar și ocazional servicii într-un stat membru gazdă și, dacă este cazul, cardul profesional european constituie declarația prevăzută de art. 35^3 alin. (3), fie recunoașterea calificărilor profesionale pentru stabilirea într-un stat membru gazdă. În scopul stabilirii, emiterea cardului profesional european nu conferă dreptul automat de a practica o anumită profesie reglementată atunci când există cerințe de înregistrare sau alte proceduri de control deja instituite pe teritoriul României, conform legislației în vigoare, înainte de introducerea cardului profesional european pentru profesia respectivă.

(2) Autoritățile competente române eliberează, la cerere, titularilor unei calificări profesionale cardul profesional european, în conformitate cu Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2015/983 al Comisiei din 24 iunie 2015 privind procedura de eliberare a cardului profesional european și aplicarea mecanismului de alertă în temeiul Directivei 2005/36/CE a Parlamentului European și a Consiliului, cu plata unei taxe rezonabile, proporționale și corespunzătoare cu costurile suportate pentru eliberare, stabilită de fiecare autoritate competentă și care nu constituie un factor de descurajare a solicitării cardului profesional european. Titularul unei calificări profesionale vizate poate alege să solicite un astfel de card sau să aplice procedurile de recunoaștere prevăzute de prezenta lege.

(1) Autoritățile competente permit titularului unei calificări profesionale să solicite un card profesional printr-un instrument online, pus la dispoziție de Comisia Europeană, care creează automat un dosar IMI pentru solicitantul respectiv. În cazul în care o autoritate competentă permite depunerea cererilor și în scris, acesta ia toate măsurile necesare pentru crearea dosarului IMI, transmiterea oricăror informații către solicitant și emiterea cardului profesional european.

(2) Cererile se însoțesc cu documentele necesare prevăzute de actele de punere în aplicare adoptate de Comisia Europeană.

(3) În termen de o săptămână de la primirea cererii, autoritățile competente confirmă primirea cererii și informează solicitantul cu privire la lipsa oricărui document. Dacă este cazul, autoritățile competente emit orice certificat justificator necesar.

(4) Autoritățile competente verifică dacă solicitantul este stabilit legal în România și dacă toate documentele necesare care au fost emise în România sunt valabile și autentice. În caz de îndoieli justificate în mod temeinic, autoritățile competente consultă instituția emitentă relevantă și poate cere solicitantului copii certificate ale documentelor.

(5) În cazul cererilor ulterioare depuse de același solicitant, autoritățile competente din România, în calitate de autorități competente din statul de origine sau din statul membru gazdă, nu pot solicita redepunerea unor documente care sunt deja incluse în dosarul IMI și care sunt încă valabile.

(1) Autoritățile competente verifică cererea și documentele justificative din dosarul IMI și emit cardul profesional european pentru prestarea temporară și ocazională de servicii, altele decât cele prevăzute la art. 35^4, în termen de trei săptămâni. Termenul începe să curgă de la primirea documentelor lipsă sau, dacă nu sunt solicitate documente suplimentare, de la expirarea termenului de o săptămână prevăzut la art. 35^8 alin. (3). Acestea transmit apoi imediat cardul profesional european către autoritatea competentă din fiecare stat membru gazdă vizat și informează solicitantul în consecință. În cazul în care autoritatea competentă română este autoritate competentă din statul membru gazdă nu poate solicita o nouă declarație în temeiul art. 35^3 pentru următoarele 18 luni.

(2) Decizia autorității competente sau absența unei decizii în termenul de trei săptămâni prevăzut la alin. (1) se supune căilor de atac în temeiul dreptului intern.

(3) Dacă dorește să presteze servicii în alte state membre decât cele prevăzute inițial în cererea de la alin. (1), un titular de card profesional european poate solicita o astfel de extindere. Dacă dorește să continue să presteze servicii după perioada de 18 luni prevăzută la alin. (1), titularul informează autoritatea competentă în acest sens. În ambele cazuri, titularul furnizează, de asemenea, orice informație privind schimbările substanțiale intervenite în situația înregistrată în dosarul IMI, care poate fi solicitată de autoritatea competentă în conformitate cu actele de punere în aplicare. Autoritățile competente transmit cardul profesional european actualizat către statele membre gazdă în cauză.

(4) Cardul profesional european este valabil pe întreg teritoriul României, în calitate de stat gazdă, atât timp cât titularul său își păstrează dreptul de practică pe baza documentelor și a informațiilor cuprinse în dosarul IMI.

(1) Autoritățile competente române verifică, în calitate de autorități competente ale statului membru de origine, în termen de o lună, autenticitatea și valabilitatea documentelor justificative din dosarul IMI în vederea eliberării unui card profesional european pentru stabilirea sau pentru prestarea temporară și ocazională de servicii în temeiul art. 35^4. Termenul începe să curgă de la primirea documentelor lipsă prevăzute la art. 35^8 alin. (2) sau, dacă nu sunt solicitate documente suplimentare, de la expirarea termenului de o săptămână. Acestea transmit apoi, imediat, cererea autorității competente a statului membru gazdă.

(2) În cazurile în care se instituie un cadru comun de formare sau un test comun de formare, autoritățile competente române în calitate de autorități din statul membru gazdă decid dacă eliberează un card profesional european în termen de o lună de la primirea solicitării transmise de autoritățile competente din statul de origine. În cazul unor îndoieli justificate în mod temeinic, autoritățile competente române pot solicita autorităților statului membru de origine informații suplimentare sau transmiterea unei copii certificate a unui document, pe care acesta din urmă le transmite cel târziu în două săptămâni de la transmiterea solicitării. În condițiile respectării alin. (5) al doilea paragraf, termenul de o lună se aplică chiar dacă au fost formulate astfel de solicitări. Termenul de două săptămâni se aplică, în mod obligatoriu, și în cazul în care autoritățile competente române sunt autorități din statul de origine.

(3) În cazurile prevăzute la art. 35^4 și la art. 11, autoritățile competente române în calitate de autorități din statul membru gazdă decid dacă eliberează cardul profesional european sau dacă supun titularul unei calificări profesionale unor măsuri compensatorii, în termen de două luni de la primirea solicitării transmise de către autoritățile competente române. În cazul unor îndoieli justificate în mod temeinic, autoritățile competente române pot solicita autorităților competente din statul de origine informații suplimentare sau transmiterea unei copii certificate a unui document, pe care aceste autorități le transmit cel târziu în două săptămâni de la transmiterea solicitării. În condițiile respectării alin. (5) al doilea paragraf, termenul de două luni se aplică chiar dacă au fost formulate astfel de solicitări. Termenul de două săptămâni se aplică, în mod obligatoriu, și în cazul în care autoritățile competente române sunt autorități din statul de origine.

(4) În cazul în care autoritățile competente române nu primesc informațiile necesare pe care le solicită, pentru a lua o decizie cu privire la emiterea cardului profesional european fie din partea autorităților competente din statul de origine, fie din partea solicitantului, autoritățile competente române în calitate de autorități din statul membru gazdă pot refuza să emită cardul. Refuzul se justifică în mod corespunzător.

(5) În cazul în care autoritățile competente române în calitate de autorități din statul membru gazdă nu adoptă o decizie în termenele prevăzute la alin. (2) și (3) sau nu organizează o probă de aptitudini așa cum se prevede la art. 35^4, cardul profesional european se consideră a fi emis și este transmis în mod automat, prin intermediul IMI, titularului unei calificări profesionale.

(6) Acțiunile întreprinse de către autoritățile competente române în conformitate cu alin. (1) înlocuiesc orice cerere de recunoaștere a calificărilor profesionale în temeiul dreptului intern al statului membru gazdă.

(7) Deciziile autorităților competente române în calitate de autorități competente din statul de origine sau din statul membru gazdă, adoptate în temeiul alin. (1)-(5), sau absența deciziei sunt supuse căilor de atac în temeiul dreptului român.

(1) Fără a aduce atingere prezumției de nevinovăție, autoritățile competente române în calitate de autorități competente din statul de origine sau din statul membru gazdă actualizează prompt dosarul IMI corespunzător cu informații referitoare la acțiuni disciplinare sau sancțiuni penale relative la o interdicție sau restricție și care pot avea consecințe asupra desfășurării activităților de către titularul unui card profesional european. În acest sens, acestea respectă normele legale în vigoare privind protecția datelor cu caracter personal. Aceste actualizări includ ștergerea de informații care nu mai sunt necesare.

(2) Conținutul informațiilor actualizate prevăzute la alin. (1) se limitează la următoarele aspecte:

(3) Accesul la informațiile din dosarul IMI se limitează la autoritățile competente române, în conformitate cu normele legale în vigoare privind protecția datelor cu caracter personal. Autoritățile competente informează titularul cardului profesional european cu privire la conținutul dosarului IMI, la solicitarea titularului.

(4) Informațiile incluse în cardul profesional european se limitează la informațiile necesare pentru certificarea dreptului titularului de a exercita profesia pentru care a fost eliberat, și anume:

(5) Datele cu caracter personal incluse în dosarul IMI pot fi prelucrate atât timp cât este necesar pentru procedura de recunoaștere în sine și ca dovadă a recunoașterii sau a transmiterii declarației solicitate la art. 35^3. Autoritățile competente asigură titularului unui card profesional european dreptul de a cere în orice moment și fără costuri care să incumbe respectivului titular rectificarea datelor incorecte sau incomplete sau ștergerea și blocarea dosarului IMI respectiv. Titularul este informat cu privire la acest drept la momentul emiterii cardului profesional european și i se readuce la cunoștință la fiecare doi ani. Această readucere la cunoștință se face automat prin intermediul IMI dacă solicitarea inițială pentru cardul profesional european a fost făcută online sau prin alte mijloace.

(6) În legătură cu prelucrarea datelor personale din cardul profesional european și din toate dosarele IMI, autoritățile competente române se consideră operatori în sensul normelor legale privind protecția datelor cu caracter personal.

(7) Fără a se aduce atingere alin. (3), autoritățile competente române în calitate de autorități din statul membru gazdă asigură posibilitatea angajatorilor, clienților, pacienților, autorităților publice și altor părți interesate de a verifica autenticitatea și valabilitatea unui card profesional european prezentat lor de către titularul cardului.

(1) În România, accesul sau exercitarea uneia dintre activitățile enumerate în anexa IV la Directiva 2005/36/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 7 septembrie 2005 privind recunoașterea calificărilor profesionale, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene seria L nr. 255 din 30 septembrie 2005, necesită ca dovadă suficientă a cunoștințelor și aptitudinilor exercitarea în prealabil a acelei activități într-un alt stat membru în conformitate cu art. 35^15.

(2) Activitățile prevăzute la alin. (1) sunt cuprinse în următoarele liste:

(3) Autoritatea competentă care acordă acces la exercitarea activităților de la alin. (2) pe baza recunoașterii experienței profesionale este Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice.

(4) Procedura de acordare a accesului la exercitarea activităților pe baza recunoașterii experienței profesionale, precum și activitățile cuprinse în listele prevăzute la alin. (2) se detaliază prin ordin al ministrului muncii, familiei, protecției sociale și persoanelor vârstnice.

(5) Recunoașterea experienței profesionale pentru activitățile de la alin. (2) permite cetățenilor români, precum și cetățenilor statelor membre ale UE, SEE sau din Confederația Elvețiană care au dobândit experiență profesională într-un alt stat membru să exercite aceeași activitate în România.

(1) Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice, prin agențiile județene/a municipiului București pentru plăți și inspecție socială, aflate în subordinea Agenției Naționale pentru Plăți și Inspecție Socială, eliberează, la cerere, atestate persoanelor care doresc să desfășoare activități, în mod independent sau ca salariați, pe teritoriul unui stat membru al Uniunii Europene, dacă acestea îndeplinesc cerințele prevăzute art. 35^15.

(2) Procedura de acordare a atestatelor, precum și activitățile cuprinse în listele prevăzute la art. 35^13 alin. (2) se detaliază prin ordin al ministrului muncii, familiei, protecției sociale și persoanelor vârstnice.

(3) Atestarea pregătirii și experienței profesionale prevăzută la alin. (2) se acordă în scopul recunoașterii experienței profesionale dobândite pe teritoriul României de către cetățenii români sau de către cetățenii statelor membre ale Uniunii Europene, SEE sau din Confederația Elvețiană, care doresc să exercite aceeași activitate în mod independent sau ca salariați pe teritoriul unui alt stat membru al UE.

(1) În cazul activităților incluse în lista I prevăzută la art. 35^13 alin. (2) lit. a), exercitarea în prealabil a activității pentru care se solicită drept de ocupare trebuie să îndeplinească una din următoarele condiții:

(2) În cazul activităților incluse în lista II prevăzută la art. 35^13 alin. (2) lit. b), exercitarea în prealabil a activității pentru care se solicită drept de ocupare trebuie să îndeplinească una din următoarele condiții:

(3) În cazul activităților incluse în lista III prevăzută la art. 35^13 alin. (2) lit. c), exercitarea în prealabil a activității pentru care se solicită drept de ocupare trebuie să îndeplinească una dintre următoarele condiții:

(4) Dispozițiile art. 32^1 nu se aplică în cazul recunoașterii experienței profesionale în baza alin. (1), (3) și (5).

(1) Cetățenii români sau cetățenii unui stat membru, deținători ai unui titlu oficial de calificare român, care vor să dovedească, pentru a se putea stabili într-un stat membru, că au exercitat efectiv și legal o profesie reglementată în România în decursul unei anumite perioade, adresează o cerere în acest sens autorităților române. Autoritatea română competentă eliberează solicitantului o adeverință, care reprezintă o dovadă suficientă a acestui fapt.

(2) Autoritățile române competente prevăzute în anexa nr. 3, în temeiul prevederilor art. 1 alin. (2), atestă faptul că un titlu de calificare român, obținut de cetățenii români sau de cetățenii altui stat membru, îndeplinește condițiile pentru a le permite accesul la exercitarea unei profesii reglementate în România. Această atestare se bazează pe documentele de formare profesională eliberate de conducerea universităților, a instituțiilor de învățământ superior, a altor unități de învățământ sau autorități competente.

(1) Autoritățile române competente prevăzute în anexa nr. 3 vor lua măsurile necesare pentru aplicarea prezentei legi, informând în acest sens Ministerul Educației, Cercetării și Tineretului, desemnat coordonator național*).

(1^1) Atribuțiile coordonatorului național sunt următoarele:

(2) Autoritățile române prevăzute în anexa nr. 3 fac parte din Sistemul informatic pentru piață internă - IMI - și duc la îndeplinire obligațiile prevăzute în acest sens. Autoritățile competente române fac schimb de informații cu autoritățile competente din alte state membre referitoare la măsuri disciplinare ori sancțiuni penale impuse sau orice alte circumstanțe specifice grave care pot avea consecințe asupra desfășurării activităților în temeiul prezentei legi, asigurând respectarea normelor privind protecția datelor cu caracter personal și confidențialitatea.

(3) Autoritățile competente din România și din statele membre fac schimb de informații privind sancțiunile disciplinare sau penale care au fost aplicate ori privind alte fapte specifice grave care pot avea consecințe asupra exercitării activităților specifice, cu respectarea legislației privind protecția datelor cu caracter personal și cu respectarea obligației de confidențialitate.

(4) Autoritățile competente române, atunci când România este stat membru de origine, examinează veridicitatea faptelor și decid cu privire la natura și amploarea investigațiilor pe care trebuie să le realizeze și comunică statului membru gazdă concluziile rezultate din informațiile transmise.

(5) Autoritățile competente din România și din celelalte state membre, organismele și alte persoane juridice asigură confidențialitatea informațiilor transmise

(1) Centrul Național de Recunoaștere și Echivalare a Diplomelor este centrul de asistență din România a cărui sarcină este de a furniza cetățenilor și centrelor de asistență din celelalte state membre asistență privind recunoașterea calificărilor profesionale, inclusiv informații privind legislația națională care reglementează profesiile și exercitarea acestora, legislația în domeniul muncii și asigurărilor sociale și, după caz, normele de deontologie.

(2) Centrul de asistență din România furnizează asistență cetățenilor în exercitarea drepturilor conferite de prezenta lege, după caz, în cooperare cu centrul de asistență din statul membru de origine și autoritățile competente și punctul de contact unic electronic, prevăzut de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 49/2009 privind libertatea de stabilire a prestatorilor de servicii și libertatea de a furniza servicii în România, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 68/2010.

(3) Orice autoritate competentă din România cooperează pe deplin cu Centrul de asistență din România și, dacă este cazul, din statul membru de origine sau centrele de asistență din alte state membre și oferă, la cererea acestor centre de asistență, toate informațiile relevante cu privire la cazurile individuale, cu respectarea normelor de protecție a datelor, în conformitate cu legislația privind protecția datelor cu caracter personal și respectarea obligației de confidențialitate.

(4) Centrul de asistență din România, prevăzut la alin. (1), informează Comisia Europeană, la solicitarea acesteia, cu privire la rezultatul anchetelor în care este implicat, în termen de două luni de la primirea acestei cereri.

(1) Autoritățile competente române informează autoritățile competente din toate celelalte state membre cu privire la un profesionist căruia i s-a restrâns sau interzis de către autoritățile sau instanțele judecătorești naționale să desfășoare, pe teritoriul Românei, chiar și cu caracter temporar, următoarele activități profesionale, în întregime sau în parte:

(2) Autoritățile competente transmit informațiile prevăzute la alin. (1) prin alertă în cadrul IMI cel târziu în termen de trei zile de la data adoptării deciziei de restrângere sau interzicere, în întregime sau în parte, a exercitării unei activități profesionale de către profesionistul în cauză. Aceste informații se limitează la următoarele:

(3) Cel târziu în termen de trei zile de la data adoptării hotărârii instanței, autoritățile competente române interesate informează autoritățile competente ale tuturor celorlalte state membre, prin alertă în cadrul IMI, despre identitatea profesioniștilor care au solicitat recunoașterea unei calificări și în cazul cărora instanțele au constatat ulterior că au făcut uz, în acest context, de titluri falsificate de calificare profesională.

(4) Prelucrarea datelor cu caracter personal se realizează în conformitate cu normele legale în vigoare.

(5) Autoritățile competente române trebuie să informeze, fără întârziere, autoritățile din toate statele membre atunci când expiră o interdicție sau o restricție prevăzută la alin. (1). În acest scop, autoritatea competentă română care furnizează informațiile în conformitate cu alin. (1) trebuie, de asemenea, să indice data expirării și orice altă schimbare ulterioară respectivei date.

(6) Autoritățile competente române trebuie să informeze, în scris, profesioniștii cu privire la care se trimit alerte altor state membre cu privire la deciziile în ceea ce privește alertele, în același timp cu alerta în sine, să acorde acestora posibilitatea de a contesta decizia în conformitate cu legislația națională sau de a solicita rectificarea unor astfel de decizii și au posibilitatea de a obține despăgubiri legate de orice prejudiciu cauzat prin alerte false trimise altor state membre, iar, în astfel de cazuri, decizia privind alerta poate conține precizarea că face obiectul unor proceduri inițiate de către profesionist.

(7) Datele privind alertele pot fi prelucrate în sistemul IMI atât timp cât sunt valabile. Alertele vor fi șterse în termen de trei zile de la data adoptării deciziei de revocare ori de la expirarea interdicției sau restricției prevăzute la alin. (1).

(1) Centrul de asistență prevăzut la art. 37^1 și autoritățile competente prevăzute la art. 3 alin. (4) transmit, spre a asigura accesul online, punctului de contact unic electronic, prevăzut de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 49/2009, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 68/2010, următoarele informații care sunt actualizate în mod regulat de Centrul de asistență și autoritățile competente:

(2) Informațiile prevăzute la alin. (1) se furnizează de o manieră clară și cuprinzătoare pentru utilizatori, sunt ușor accesibile de la distanță și prin mijloace electronice și se actualizează permanent.

(3) Oricărei solicitări de informații adresate punctului de contact unic electronic prevăzut la alin. (1) trebuie să i se răspundă în cel mai scurt timp posibil.

(4) Autoritățile competente române și Comisia Europeană iau măsuri pentru a încuraja punctele de contact unice electronice să pună la dispoziție informațiile prevăzute la alin. (1) în alte limbi oficiale ale Uniunii și cooperează între ele și cu Comisia Europeană în scopul punerii în aplicare a alin. (1), (2) și (3).

(5) Centrul de asistență prevăzut la art. 37^1 și autoritățile competente prevăzute la art. 3 alin. (4) adoptă măsurile necesare pentru ca toate cerințele, procedurile și formalitățile legate de accesul la aspecte reglementate de prezenta lege să poată fi îndeplinite cu ușurință, de la distanță și prin mijloace electronice, inclusiv prin punctului de contact unic electronic. Autoritățile competente pot să solicite, ulterior, copii certificate, numai în cazul în care există îndoieli justificate și atunci când este strict necesar.

(6) Prevederile alin. (5) nu se aplică pentru desfășurarea unei perioade de adaptare sau a unei probe de aptitudini prevăzute la art. 11.

(7) În cazul în care se justifică solicitarea de către autoritățile competente a semnăturilor electronice prevăzute de legislația în vigoare, pentru îndeplinirea procedurilor prevăzute la alin. (4), acestea sunt acceptate. Autoritățile competente acceptă documente semnate cu o semnătură electronică calificată sau o semnătură electronică avansată creată cu un certificat pentru semnătură electronică emis de o autoritate sau o instituție publică din România și asigură mijloace tehnice pentru prelucrarea documentelor semnate electronic, conform normelor legale în vigoare.

(8) Toate procedurile se desfășoară în conformitate cu prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 49/2009, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 68/2010, iar termenele procedurale prevăzute la art. 34 și art. 35^4, încep în momentul în care un cetățean a depus o cerere sau orice document lipsă prin punctul de contact unic electronic sau direct la autoritatea competentă relevantă. Solicitările de copii certificate prevăzute la alin. (5) nu sunt considerate drept solicitare de documente lipsă.

(1) Anexele nr. 1-8 fac parte integrantă din prezenta lege.

(2) Pentru profesiile prevăzute în anexa nr. 4, cunoașterea dreptului român se face prin examen de admitere în fiecare dintre profesiile cuprinse în anexă.