LEGE nr. 211 din 27 mai 2004

(1) Orice persoană victimă a unei infracțiuni are dreptul de a fi recunoscută ca atare din momentul identificării, de a fi tratată cu respect, profesionalism, de a beneficia de protecție și sprijin individualizate, de a obține compensații financiare și de a i se restabili drepturile. De aceleași drepturi beneficiază și membrii familiei acesteia.

(2) Măsurile de informare, sprijin și protecție, inclusiv evaluarea, acordate în condițiile prezentei legi nu sunt condiționate de introducerea unei plângeri în fața organelor de urmărire penală.

(1) În vederea acordării serviciilor de sprijin și protecție pentru victimele infracțiunilor, în structura organizatorică a fiecărei direcții generale se înființează un compartiment pentru sprijinirea victimelor infracțiunilor, structură în cadrul căreia vor funcționa cel puțin trei specialiști, respectiv: asistent social, psiholog, consilier juridic.

(2) Compartimentul prevăzut la alin. (1) se înființează prin reorganizare, în limita numărului de posturi aprobat în prezent și cu condiția încadrării în plafonul cheltuielilor, inclusiv cele de personal, aprobate prin bugetul pentru anul 2019.

(3) În cazul copiilor victime ale violenței, evaluarea și acordarea serviciilor de sprijin și protecție prevăzute în prezenta lege se face de către compartimentele specializate de intervenție în situații de abuz, neglijare, trafic, migrație și repatrieri din cadrul direcției generale, potrivit Legii nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și anexei nr. 1 la Hotărârea Guvernului nr. 49/2011 pentru aprobarea Metodologiei-cadru privind prevenirea și intervenția în echipă multidisciplinară și în rețea în situațiile de violență asupra copilului și violență în familie și a Metodologiei de intervenție multidisciplinară și interinstituțională privind copiii exploatați și aflați în situații de risc de exploatare prin muncă, copiii victime ale traficului de persoane, precum și copiii români migranți victime ale altor forme de violență pe teritoriul altor state.

(4) În cazul victimelor violenței în familie, serviciile de sprijin și protecție prevăzute în prezenta lege se acordă de către instituțiile specializate potrivit Legii nr. 217/2003 pentru prevenirea și combaterea violenței domestice, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

(5) În cazul victimelor traficului de persoane, identificarea, referirea, asistența și protecția sunt asigurate și de către instituțiile specializate potrivit Legii nr. 678/2001 privind prevenirea și combaterea traficului de persoane, cu modificările și completările ulterioare, și Mecanismului național de identificare și referire a victimelor traficului de persoane.

(6) În cadrul serviciilor publice de asistență socială de la nivelul municipiilor, orașelor, comunelor se poate înființa Serviciul pentru Sprijinirea Victimelor Infracțiunilor numai dacă numărul solicitărilor justifică existența unui astfel de serviciu pe raza lor administrativ-teritorială.

(7) Serviciile de sprijin și protecție acordate victimei unei infracțiuni pot fi acordate și de furnizori privați de servicii sociale.

(8) Prevederile art. 2 se aplică în mod corespunzător și furnizorilor de servicii sociale prevăzuți la alin. (3)-(6).

(9) Serviciile prevăzute la alin. (1) și (3)-(7) își desfășoară activitatea cu respectarea prevederilor legale privind protecția datelor cu caracter personal.

(1) Organele judiciare, precum și orice alte instituții ale statului care, în exercitarea atribuțiilor, intră în contact cu persoane care sunt potențiale victime ale infracțiunilor le vor informa pe acestea cu privire la posibilitatea de a se adresa Serviciului pentru Sprijinirea Victimelor Infracțiunilor, respectiv compartimentelor și furnizorilor de servicii sociale prevăzuți la art. 3^1.

(2) Informarea prevăzută la alin. (1) se face atât verbal, cât și prin înmânarea sub semnătură a unui formular care cuprinde cel puțin adresa Serviciului pentru Sprijinirea Victimelor Infracțiunilor din raza teritorială a instituției care face informarea și enumerarea atribuțiilor acestuia.

(1) Evaluarea victimelor reprezintă procesul de identificare a nevoilor de asistență și protecție, precum și a serviciilor de sprijin și protecție adecvate.

(2) Evaluarea se face pe baza următoarelor criterii:

(3) Evaluarea victimelor se realizează de către Serviciul pentru Sprijinirea Victimelor Infracțiunilor, respectiv compartimentele și furnizorii de servicii sociale prevăzuți la art. 3^1, în vederea asigurării accesului victimelor cât mai rapid la suport psihologic, medical, de asistență socială, consiliere juridică, în funcție de nevoile individuale ale victimei.

(4) Atunci când este necesar, pentru realizarea evaluării se poate colabora cu furnizori de servicii medicale, în sistem de stat sau privat, în condițiile legii, cu acordul victimei.

(5) Evaluarea prevăzută la alin. (1) se poate realiza și de către furnizorii privați de servicii sociale, în condițiile legii.

(6) Victima poate fi însoțită pe durata evaluării de către o persoană pe care o consideră de încredere, dacă solicită acest lucru, cu excepția cazului când acest lucru contravine intereselor sale.

(7) În vederea evitării victimizării secundare, se asigură evaluarea victimei în cel mai scurt timp de la momentul identificării, astfel încât numărul de declarații, evaluări medicale/psihologice/sociale să fie reduse la minimum.

(8) Direcțiile generale au obligația creării unui Registru special privind victimele infracțiunilor referite serviciilor de sprijin și protecție, în care se vor consemna date privind victimele ce au beneficiat de măsurile de sprijin și protecție furnizate de Serviciul pentru Sprijinirea Victimelor Infracțiunilor, respectiv compartimentele și furnizorii de servicii sociale prevăzuți la art. 3^1.

(9) Registrul special privind victimele infracțiunilor referite serviciilor de sprijin și protecție cuprinde, cel puțin, date privind: identitatea victimei, cel mai recent domiciliu, CNP-ul, date de contact ale acesteia, data nașterii, cetățenia, genul, tipul infracțiunii, serviciile către care a fost referită, data referirii și modalitatea de referire, necesitatea instituirii unor măsuri de protecție specială.

(10) Stocarea datelor cuprinse în Registrul special privind victimele infracțiunilor referite serviciilor de sprijin și protecție se face pentru o perioadă de 1 an, în scopul folosirii acestora în activitatea de sprijinire și protecție a victimelor infracțiunilor sau al furnizării către organele judiciare, la solicitarea acestora. La expirarea termenului de 1 an, datele stocate se șterg.

(11) Direcțiile generale transmit semestrial Ministerului Justiției datele statistice cuprinse în Registrul special privind victimele infracțiunilor referite serviciilor de sprijin și protecție. Datele statistice privind victimele traficului de persoane se transmit și Agenției Naționale împotriva Traficului de Persoane.

(12) Agenția Națională împotriva Traficului de Persoane pune la dispoziția Ministerului Justiției semestrial date statistice privind măsurile de asistență și protecție acordate victimelor traficului de persoane la nivel național.

(1) Rezultatele evaluării se consemnează într-un referat de evaluare, care va conține:

(2) Stocarea datelor de identificare prevăzute la alin. (1) se face pentru o perioada de 1 an, în scopul folosirii acestora în activitatea de sprijinire și protecție a victimelor infracțiunilor sau al furnizării către organele judiciare, la solicitarea acestora. La expirarea termenului de 1 an, datele stocate vor fi șterse.

(3) Prin excepție de la prevederile alin. (2), în cazurile în care victima beneficiază de măsuri de sprijin și protecție conform prezentei legi, datele de identificare prevăzute la alin. (1) vor fi păstrate pe toată perioada acordării respectivelor măsuri și 3 luni după încheierea acestora.

(1) Instituția care a efectuat referatul de evaluare are obligația de a-l pune la dispoziția organelor judiciare, la cererea acestora, în copie, în condițiile legii, atunci când victima participă la procesul penal în calitate de martor, persoană vătămată sau parte civilă.

(2) Organele judiciare pot solicita efectuarea unui nou referat de evaluare atunci când cel întocmit inițial nu mai este relevant pentru starea actuală a victimei sau a fost distrus datorită împlinirii termenului pentru stocarea datelor de identificare, conform art. 3^10 alin. (2) și (3).

(1) Organele judiciare au obligația de a încunoștința victimele infracțiunilor cu privire la:

(2) Informațiile prevăzute la alin. (1) sunt aduse la cunoștință victimei, într-un limbaj simplu și accesibil acesteia, atât de către primul organ judiciar la care aceasta se prezintă, cât și înainte de fiecare audiere a victimei de către organele judiciare.

(3) Victimei i se aduc la cunoștință informațiile prevăzute la alin. (1) într-o limbă pe care o înțelege. Victimei i se înmânează sub semnătură un formular care cuprinde informațiile prevăzute la alin. (1). În cazul în care nu poate ori refuză să semneze, se va încheia un proces-verbal cu privire la aceasta.

(4) Dacă victima este cetățean român aparținând unei minorități naționale, i se pot aduce la cunoștință informațiile prevăzute la alin. (1) în limba sa maternă.

(5) Îndeplinirea obligațiilor prevăzute la alin. (1)-(3) se consemnează într-un proces-verbal, care se înregistrează la instituția din care face parte organul judiciar.

(6) Cu ocazia primului contact cu autoritățile, victima poate fi însoțită de către o persoană aleasă de ea în vederea facilitării comunicării cu acestea.

(7) La depunerea plângerii conform art. 289 din Legea nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, cu modificările și completările ulterioare, victima va primi o confirmare scrisă a acesteia. Confirmarea va cuprinde numărul de înregistrare al plângerii, precum și date cu privire la fapta pentru care plângerea a fost depusă.

(8) Dacă victima nu vorbește sau nu înțelege limba română, aceasta poate cere să primească, ulterior, și traducerea confirmării scrise prevăzute la alin. (7).

(1) Dacă victima nu a sesizat fapta organelor de urmărire penală, Serviciul pentru Sprijinirea Victimelor Infracțiunilor, respectiv compartimentele și furnizorii de servicii sociale prevăzuți la art. 3^1 îi vor comunica acesteia, la primul contact, drepturile prevăzute la art. 4.

(2) Informațiile prevăzute la alin. (1) sunt aduse la cunoștință victimei într-un limbaj simplu și accesibil acesteia.

(1) Ministerul Justiției și Ministerul Administrației și Internelor, cu sprijinul Ministerului Comunicațiilor și Tehnologiei Informației, asigură funcționarea unei linii telefonice disponibile permanent pentru informarea victimelor infracțiunilor. Prin intermediul liniei telefonice se asigură comunicarea informațiilor prevăzute la art. 4 alin. (1).

(2) Accesul la linia telefonică prevăzută la alin. (1) se asigură, în mod gratuit, prin apelarea unui număr de telefon unic la nivel național.

(3) Personalul care asigură comunicarea informațiilor prin intermediul liniei telefonice prevăzute la alin. (1) are obligația de a anunța unitățile de poliție dacă din convorbirea telefonică rezultă că victima este în pericol.

(4) Autoritățile administrației publice locale și organizațiile neguvernamentale pot înființa la nivel local linii telefonice pentru informarea victimelor infracțiunilor.

(1) Informațiile prevăzute la art. 4 alin. (1) se publică pe paginile de Internet ale Ministerului Justiției și ale Ministerului Administrației și Internelor.

(2) Instanțele judecătorești, parchetele de pe lângă instanțele judecătorești și unitățile de poliție pot publică pe pagina de Internet informațiile prevăzute la art. 4 alin. (1).

(1) Serviciile de sprijin și protecție acordate victimei infracțiunii ori membrilor familiei acesteia se asigură de către direcțiile generale, gratuit, la solicitarea victimei ori membrilor familiei acesteia, putând fi furnizate și de serviciile publice de asistență socială de la nivelul orașelor, municipiilor, comunelor, precum și de furnizorii de servicii sociale privați, în condițiile prevăzute la art. 3^1.

(2) Solicitarea pentru acordarea de servicii de sprijin și protecție se adresează direcției generale, dar poate fi adresată și direct unui furnizor privat ori public de servicii sociale, situație în care furnizorul are obligația de a informa, în scris, direcția generală pe a cărei rază teritorială își are domiciliul sau reședința beneficiarul serviciului respectiv.

(3) Victimele pot fi referite, în funcție de nevoile identificate, și către servicii sociale, educaționale, medicale sau către alte servicii de interes general, existente în proximitate, acordate în condițiile legii.

(4) Serviciile de sprijin și protecție acordate atât victimelor infracțiunilor, cât și membrilor familiei acestora pot fi:

(1) Serviciile de sprijin și protecție pot fi acordate în:

(2) Procesul de acordare a serviciilor de sprijin și protecție parcurge etapele prevăzute de Legea asistenței sociale nr. 292/2011, cu modificările și completările ulterioare.

(3) Serviciile se acordă în sistem integrat cu alte măsuri de protecție prevăzute de legislație și sunt gratuite.

(4) Serviciile se acordă în regim special cu eligibilitate și accesibilitate extinsă, în regim de birocrație redusă, accesate doar în condițiile păstrării anonimatului, fără a încheia contract cu beneficiarii.

(5) Serviciile menționate la alin. (1) se supun prevederilor Legii nr. 197/2012 privind asigurarea calității în domeniul serviciilor sociale, cu modificările și completările ulterioare.

(1) Asistența juridică gratuită se acordă următoarelor categorii de victime:

(2) Asistența juridică gratuită se acordă victimelor prevăzute la alin. (1) dacă infracțiunea a fost săvârșită pe teritoriul României sau, în cazul în care infracțiunea a fost săvârșită în afara teritoriului României, dacă victima este cetățean român sau străin care locuiește legal în România și procesul penal se desfășoară în România.

(1) Cererea pentru acordarea asistenței juridice gratuite se depune la tribunalul în a cărui circumscripție domiciliază victima și se soluționează de doi judecători din cadrul Comisiei pentru acordarea de compensații financiare victimelor unor infracțiuni, prin încheiere, în termen de 15 zile de la data depunerii.

(2) Cererea pentru acordarea asistenței juridice gratuite trebuie să cuprindă:

(3) La cererea pentru acordarea asistenței juridice gratuite se anexează, în copie, documentele justificative pentru datele înscrise în cerere și orice alte documente deținute de victimă, utile pentru soluționarea cererii.

(4) Cererea pentru acordarea asistenței juridice gratuite se soluționează prin încheiere, în camera de consiliu, cu citarea victimei.

(5) În cazul în care victima nu și-a ales un apărător, încheierea prin care s-a admis cererea de asistență juridică gratuită trebuie să cuprindă și desemnarea unui apărător din oficiu potrivit Legii nr. 51/1995 pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și Statutului profesiei de avocat.

(6) Încheierea prin care s-a soluționat cererea pentru acordarea asistenței juridice gratuite se comunică victimei.

(7) Încheierea prin care s-a respins cererea pentru acordarea asistenței juridice gratuite este supusă reexaminării de către tribunalul în cadrul căruia funcționează Comisia pentru acordarea de compensații financiare victimelor infracțiunilor, la cererea victimei, în termen de 15 zile de la comunicare. Reexaminarea se soluționează în complet format din doi judecători.

(1) Asistența juridică gratuită se acordă fiecărei victime pe tot parcursul procesului și în faza de executare silită a hotărârii privind despăgubirile civile acordate acesteia, în limita unei sume echivalente cu 5 salarii de bază minime brute pe țară, stabilite pentru anul în care victima a formulat cererea de asistență juridică gratuită.

(2) În cazul în care complexitatea cauzei a crescut ca urmare a unor împrejurări care nu erau previzibile la momentul formulării primei cereri de asistență juridică gratuită ori de la data acordării asistenței juridice gratuite s-a scurs mai mult de un an, iar procesul penal nu s-a încheiat, victima poate formula o nouă cerere pentru acordarea asistenței juridice gratuite, fără ca prin cumularea sumelor obținute să se poată depăși dublul limitei prevăzute la alin. (1).

(3) Fondurile necesare pentru acordarea asistenței juridice gratuite se asigură din bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Justiției.

(4) Modelul cererilor pentru acordarea asistenței juridice gratuite și a sumei necesare punerii în executare a hotărârii judecătorești prin care au fost acordate despăgubiri civile victimei infracțiunii se aprobă prin ordin al ministrului justiției, cu avizul Consiliului Superior al Magistraturii.

(1) Cererea pentru acordarea asistenței juridice gratuite și cererea pentru acordarea sumei necesare punerii în executare a hotărârii judecătorești prin care au fost acordate despăgubiri civile victimei infracțiunii pot fi formulate de reprezentantul legal al minorului sau al persoanei puse sub interdicție.

(2) Cererea pentru acordarea asistenței juridice gratuite și cererea pentru acordarea sumei necesare punerii în executare a hotărârii judecătorești prin care au fost acordate despăgubiri civile victimei infracțiunii pot fi formulate și de organizațiile neguvernamentale care își desfășoară activitatea în domeniul protecției victimelor, dacă sunt semnate de victimă, cuprind datele prevăzute la art. 17 alin. (2) și sunt anexate documentele prevăzute la art. 17 alin. (3).

(3) Cererea pentru acordarea asistenței juridice gratuite și cererea pentru acordarea sumei necesare punerii în executare a hotărârii judecătorești prin care au fost acordate despăgubiri civile victimei infracțiunii sunt scutite de taxa de timbru.

(1) Compensația financiară se acordă, la cerere, în condițiile prezentului capitol, următoarelor categorii de victime:

(2) Compensația financiară se acordă victimelor prevăzute la alin. (1) dacă infracțiunea a fost săvârșită pe teritoriul României și victima este:

(3) În cazul victimelor care nu se încadrează în categoriile de persoane prevăzute la alin. (1) și (2), compensația financiară se acordă în baza convențiilor internaționale la care România este parte.

(1) Compensația financiară nu se acordă dacă:

(2) Victima care a beneficiat de compensație financiară sau de un avans din compensația financiară este obligată la restituirea sumelor dacă se stabilește existența unuia dintre cazurile prevăzute la alin. (1).

(1) În cazul în care făptuitorul este cunoscut, compensația financiară poate fi acordată victimei dacă sunt întrunite următoarele condiții:

(2) Dacă victima s-a aflat în imposibilitate de a formula cererea de compensație financiară, termenul de 3 ani prevăzut la alin. (1) lit. a) se calculează de la data la care a încetat starea de imposibilitate.

(3) În cazul în care instanța a dispus disjungerea acțiunii civile de acțiunea penală, termenul de 3 ani prevăzut la alin. (1) lit. a) curge de la data rămânerii definitive a hotărârii prin care a fost admisă acțiunea civilă.

(4) Victimele care nu au împlinit vârsta de 18 ani și cele care beneficiază de consiliere judiciară sau de tutelă specială nu au obligația prevăzută la alin. (1) lit. b).

(1) Compensația financiară se acordă victimei pentru următoarele categorii de prejudicii suferite de aceasta prin săvârșirea infracțiunii:

(2) Sumele de bani plătite de făptuitor cu titlu de despăgubiri civile și indemnizația obținută de victimă de la o societate de asigurare pentru prejudiciile cauzate prin săvârșirea infracțiunii se scad din cuantumul compensației financiare acordate de stat victimei.

(1) Cererea de compensație financiară se depune la tribunalul în a cărui circumscripție domiciliază victima și se soluționează de doi judecători din cadrul Comisiei pentru acordarea de compensații financiare victimelor infracțiunilor, constituite în fiecare tribunal.

(2) Comisia pentru acordarea de compensații financiare victimelor infracțiunilor este alcătuită din cel puțin 2 judecători specializați în materie penală, desemnați pentru o perioadă de 3 ani de adunarea generală a judecătorilor tribunalului.

(3) Adunarea generală a judecătorilor tribunalului desemnează, pentru o perioadă de 3 ani, și un număr egal de judecători supleanți ai judecătorilor care alcătuiesc Comisia pentru acordarea de compensații financiare victimelor infracțiunilor.

(4) Judecătorii supleanți prevăzuți la alin. (3) participă la soluționarea cererilor de compensații financiare în cazul imposibilității de participare a unuia sau a ambilor judecători care alcătuiesc Comisia pentru acordarea de compensații financiare victimelor infracțiunilor.

(5) Secretariatul Comisiei pentru acordarea de compensații financiare victimelor infracțiunilor este asigurat de unul sau mai mulți grefieri, desemnați de președintele tribunalului.

(1) Cererea de compensație financiară trebuie să cuprindă:

(2) La cererea de compensație financiară se anexează, în copie, documentele justificative pentru datele înscrise în cerere și orice alte documente deținute de victimă, utile pentru soluționarea cererii.

(1) Victima poate solicita Comisiei pentru acordarea de compensații financiare victimelor infracțiunilor un avans din compensația financiară, în limita unei sume echivalente cu 10 salarii de bază minime brute pe țară stabilite pentru anul în care victima a solicitat avansul.

(2) Avansul se poate solicita prin cererea de compensație financiară sau printr-o cerere separată, care poate fi formulată oricând după sesizarea organelor de urmărire penală și cel mai târziu în termen de 30 de zile de la data depunerii cererii de compensație. Dispozițiile art. 29 se aplică în mod corespunzător în cazul în care avansul este solicitat printr-o cerere separată, în care se menționează și stadiul procedurii judiciare.

(3) Avansul din compensația financiară se acordă victimelor prevăzute la art. 21 alin. (1) dacă infracțiunea a fost săvârșită pe teritoriul României sau, în cazul în care infracțiunea a fost săvârșită în afara teritoriului României, dacă victima este cetățean român sau străin care locuiește legal în România și procesul penal se desfășoară în România.

(4) Cererea victimei privind acordarea unui avans din compensația financiară se soluționează în termen de 30 de zile de la data solicitării, de doi judecători din cadrul Comisiei pentru acordarea de compensații financiare victimelor infracțiunilor.

(5) În cazul respingerii acțiunii civile, victima este obligată la restituirea avansului din compensația financiară.

(6) Victima care a beneficiat de un avans din compensația financiară este obligată la restituirea acestuia dacă nu a depus cererea pentru compensație financiară în termenele prevăzute, după caz, la art. 24, 25 sau 26.

(7) Dacă făptuitorul nu a fost trimis în judecată într-un termen de 2 ani de la data înregistrării cauzei ori, după trimiterea în judecată, cauza nu a fost soluționată în termen de un an, victima poate solicita un nou avans din compensația financiară. Suma totală acordată nu poate depăși echivalentul a 20 de salarii de bază minime brute pe țară stabilite pentru anul în care victima a formulat ultima cerere de avans din compensația financiară.

(1) Cererea de compensație financiară și cererea privind acordarea unui avans din compensația financiară se soluționează în camera de consiliu, cu citarea victimei.

(2) Participarea procurorului este obligatorie.

(3) În vederea soluționării cererii, Comisia pentru acordarea de compensații financiare victimelor infracțiunilor în complet format din doi judecători poate să audieze persoane, să solicite documente și să administreze orice alte probe pe care le consideră utile pentru soluționarea cererii.

(4) Soluționând cererea de compensație financiară sau cererea privind acordarea unui avans din aceasta, Comisia pentru acordarea de compensații financiare victimelor infracțiunilor în complet format din doi judecători poate pronunța, prin hotărâre, una dintre următoarele soluții:

(5) Hotărârea prin care s-a soluționat cererea de compensație financiară sau cererea privind acordarea unui avans din aceasta se comunică victimei.

(6) Hotărârea poate fi atacată cu contestație la curtea de apel, în termen de 15 zile de la comunicare.

(1) Fondurile necesare pentru acordarea compensației financiare sau a avansului din aceasta pentru victimele infracțiunilor se asigură de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Justiției.

(2) Plata compensației financiare sau a avansului din aceasta pentru victimele infracțiunilor se asigură de compartimentele financiare ale tribunalelor, în termen de 15 zile de la data rămânerii definitive a hotărârii prin care a fost acordată compensația financiară sau un avans din aceasta.

(3) Statul, prin Ministerul Justiției, se subrogă în drepturile victimei care a beneficiat de compensație financiară sau de un avans din aceasta pentru recuperarea sumelor plătite victimei.

(4) În cauzele în care victimei infracțiunii i s-a acordat avans din compensația financiară sau asistență juridică gratuită, luarea măsurilor asiguratorii este obligatorie. Dacă s-a admis cererea de asistență juridică gratuită în procedura de executare sau cererea privind acordarea sumei necesare punerii în executare a hotărârii judecătorești prin care au fost acordate despăgubiri civile victimei infracțiunii ori cererea de compensații financiare, statul, prin Ministerul Justiției, ia măsuri imediate pentru recuperarea acestor sume de la autorul faptei.

(5) Modelul cererilor pentru acordarea compensației financiare și a avansului din aceasta victimelor infracțiunilor se aprobă prin ordin al ministrului justiției, cu avizul Consiliului Superior al Magistraturii.

(1) Cererea de compensație financiară și cererea privind acordarea unui avans din aceasta pot fi formulate de către reprezentantul legal al minorului sau al persoanei puse sub interdicție.

(2) Cererea de compensație financiară și cererea privind acordarea unui avans din aceasta pot fi formulate și de către organizațiile neguvernamentale care își desfășoară activitatea în domeniul protecției victimelor, dacă sunt semnate de victimă, cuprind datele prevăzute la art. 29 alin. (1) și sunt anexate documentele prevăzute la art. 29 alin. (2). În cazul în care avansul este solicitat printr-o cerere separată, în cerere se menționează și stadiul procedurii judiciare.

(3) Cererea de compensație financiară și cererea privind acordarea unui avans din aceasta sunt scutite de taxa de timbru.

(1) Începând cu data de 1 iunie 2018, sediile nou-construite ale instanțelor de judecată vor fi dotate cu săli de așteptare separate pentru victimele infracțiunilor.

(2) Începând cu data de 1 ianuarie 2019, în sediile instanțelor de judecată, vor fi amenajate spații de așteptare separate pentru victimele infracțiunilor.

(1) Ministerul Justiției dă publicității până la data de 1 martie a fiecărui an, pentru anul anterior, durata medie a soluționării în primă instanță și, respectiv, în căile de atac a cauzelor având ca obiect infracțiuni împotriva persoanei, pentru fiecare infracțiune în parte, în funcție de modul de sesizare a instanței, respectiv rechizitoriu sau acord de recunoaștere a vinovăției. Pentru cauzele în care instanța a fost sesizată prin rechizitoriu se evidențiază separat durata medie în cauzele care au fost soluționate în procedura simplificată a recunoașterii învinuirii și, respectiv, durata medie de soluționare a cauzelor în care nu a fost cerută sau încuviințată această procedură, iar în cadrul fiecărei statistici se menționează separat durata procedurii de cameră preliminară.

(2) Ministerul Public dă publicității, anual, pentru cauzele și în termenul prevăzut la alin. (1), durata medie a urmăririi penale în dosarele în care s-a dispus trimiterea în judecată, respectiv în dosarele în care s-a dispus o soluție de netrimitere în judecată, separat pe tipuri de soluții și de infracțiuni, cu evidențierea distinctă a situației cauzelor în care s-au luat măsuri preventive.

(1) Numele victimelor infracțiunilor prevăzute la art. 14 alin. (1), precum și ale reprezentanților legali ai acestora se anonimizează pe portalul instanțelor de judecată, atât în dosarele penale, cât și în toate procesele civile izvorâte din infracțiune, inclusiv cele de executare silită sau în legătură cu executarea silită.

(2) Confidențialitatea domiciliului sau reședinței victimelor infracțiunilor prevăzute la art. 14 alin. (1) și a membrilor de familie ai acestora, pentru cauzele prevăzute la alin. (1), se asigură prin depunerea citațiilor, înștiințărilor și comunicărilor, precum și a dovezilor de îndeplinire a procedurilor într-o mapă a documentelor confidențiale, neaccesibilă părților sau reprezentanților mass-media, iar despre îndeplinirea acestor proceduri grefierul de ședință sau grefierul desemnat în acest sens întocmește proces-verbal, pe baza căruia se stabilește legalitatea procedurii de citare sau comunicare, după verificarea de către judecătorul competent.

(3) În toate actele de procedură întocmite, organele de urmărire penală, instanțele de judecată, precum și organele de executare a hotărârii, inclusiv în executarea laturii civile a hotărârii și în incidentele privind executarea, anonimizează datele privind domiciliul sau reședința victimei infracțiunii și orice alte date care ar putea conduce la identificarea locuinței acesteia.

(4) Înscrisurile și orice alte mijloace de probă care conțin datele neanonimizate privind domiciliul sau reședința victimei infracțiunii și orice alte date care ar putea conduce la identificarea locuinței acesteia se păstrează de către organele de poliție, parchete, instanțe și executorii judecătorești în condiții similare celor reglementate pentru documentele clasificate, nefiind accesibile părților sau reprezentanților mass-media, și sunt obligatorii evidența persoanelor care au solicitat accesul la acestea, dovedirea interesului solicitanților al căror acces nu este interzis și decizia persoanei competente să dispună cu privire la accesarea acestor informații. La dosarul cauzei sunt depuse copiile acestor mijloace de probă, în care sunt anonimizate datele privind domiciliul sau reședința victimei infracțiunii și orice alte date care ar putea conduce la identificarea locuinței acesteia.