Articolul UNIC
După articolul 10 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 8/2003 privind stimularea procesului de restructurare, reorganizare și privatizare a unor societăți naționale, companii naționale și societăți comerciale cu capital majoritar de stat, precum și a societăților și regiilor autonome subordonate autorităților administrației publice locale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 144 din 5 martie 2003, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 569/2003, cu modificările și completările ulterioare, se introduce un nou articol, articolul 10^1, cu următorul cuprins:
Articolul 10^1
(1) În scopul reducerii volumului arieratelor din economie, Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului poate acorda împrumuturi unor societăți comerciale din portofoliul său, pentru plata unei părți din consumul de energie electrică și gaze naturale.
(2) Societățile care beneficiază de împrumuturile prevăzute la alin. (1), precum și condițiile în care se acordă aceste împrumuturi se stabilesc prin hotărâre a Guvernului.
(3) Împrumuturile se acordă din veniturile obținute de Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, potrivit legii.
(4) În cazul în care împrumuturile acordate potrivit alin. (1) nu vor fi rambursate de societatea comercială până la data transferului dreptului de proprietate asupra acțiunilor acesteia, creanțele Autorității pentru Valorificarea Activelor Statului, rezultate din acordarea acestor împrumuturi, împreună cu dobânzile și penalitățile de orice fel aferente sumelor prevăzute la alin. (1), calculate până la data transferului dreptului de proprietate asupra acțiunilor, se convertesc în acțiuni, care vor fi vândute de Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, cu acordarea dreptului de preferință cumpărătorului participației statului la capitalul social al societății comerciale sau succesorului legal al acestuia.
(la 21-11-2004, Articolul 10^1 din Articolul UNIC a fost completat de Articolul UNIC din LEGEA nr. 484 din 10 noiembrie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1071 din 18 noiembrie 2004 )
(5) Administratorii societăților comerciale privatizate vor convoca în termen de 15 zile de la data transferului dreptului de proprietate asupra acțiunilor adunarea generală extraordinară a acționarilor, având pe ordinea de zi majorarea capitalului social cu sumele care fac obiectul conversiei în acțiuni prevăzute la alin. (4).
(la 21-11-2004, Articolul 10^1 din Articolul UNIC a fost completat de Articolul UNIC din LEGEA nr. 484 din 10 noiembrie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1071 din 18 noiembrie 2004 )
(6) Cumpărătorul sau succesorul legal al acestuia își va exprima opțiunea în termen de 15 zile de la data înregistrării la oficiul registrului comerțului a majorării capitalului social prevăzute la alin. (5).
(la 21-11-2004, Articolul 10^1 din Articolul UNIC a fost completat de Articolul UNIC din LEGEA nr. 484 din 10 noiembrie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1071 din 18 noiembrie 2004 )
(7) În cazul în care cumpărătorul sau succesorul legal al acestuia nu își manifestă dreptul de preferință în termenul prevăzut la alin. (6) sau nu acceptă prețul de ofertă, Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului poate vinde acțiunile rezultate din conversia prevăzută la alin. (4) prin orice metodă de privatizare, potrivit legii.
(la 21-11-2004, Articolul 10^1 din Articolul UNIC a fost completat de Articolul UNIC din LEGEA nr. 484 din 10 noiembrie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1071 din 18 noiembrie 2004 )