Colegiul Farmaciștilor din România are următoarele atribuții:
a) asigură aplicarea legilor, regulamentelor și normelor care organizează și reglementează exercitarea profesiei de farmacist;
b) apără demnitatea și promovează drepturile și interesele membrilor săi în toate sferele de activitate; apără onoarea, libertatea și independența profesională a farmacistului, precum și dreptul acestuia de decizie în exercitarea actului profesional; asigură respectarea de către farmaciști a obligațiilor ce le revin;
c) elaborează și adoptă Regulamentul de organizare și funcționare a Colegiului Farmaciștilor din România și Codul deontologic al farmacistului;
d) controlează și supraveghează modul de exercitare a profesiei de farmacist, indiferent de forma de exercitare și de unitatea la care se desfășoară, asigurând aplicarea legilor și regulamentelor specifice;
e) colaborează cu Ministerul Sănătății și cu Ministerul Educației și Cercetării la formarea, specializarea și perfecționarea pregătirii profesionale a farmaciștilor;
f) avizează, conform regulamentelor de organizare și funcționare a unităților farmaceutice, fișa de atribuții a postului de farmacist, întocmită obligatoriu la nivelul fiecărei farmacii;
g) acționează, atât singur, cât și împreună cu instituțiile publice, în vederea asigurării calității actului profesional în unitățile farmaceutice;
h) stabilește capacitatea de contractare a farmaciilor aflate în raporturi contractuale cu sistemul de asigurări sociale de sănătate, în funcție de criteriile elaborate de către Consiliul național al Colegiului Farmaciștilor din România și Ministerul Sănătății;
i) colaborează cu Ministerul Sănătății și îl sprijină, prin reprezentanții săi, în activitatea de inspecție farmaceutică organizată de Ministerul Sănătății;
j) colaborează cu Ministerul Sănătății la elaborarea metodologiei de acordare a gradului profesional și a tematicii de concurs;
k) împreună cu Ministerul Sănătății și Ministerul Educației și Cercetării organizează forme de educație continuă și de ridicare a gradului de competență profesională a membrilor săi;
l) controlează modul în care sunt respectate de către angajatori independența profesională și dreptul de decizie profesională ale farmacistului;
m) reprezintă și apără interesele membrilor, la solicitarea acestora, în fața angajatorilor;
n) promovează și stabilește relații pe plan extern cu instituții și organizații similare;
o) colaborează cu Ministerul Sănătății la elaborarea reglementărilor profesiei de farmacist;
p) organizează judecarea cazurilor de încălcare a normelor de deontologie profesională ori a celor care reglementează exercitarea profesiei sau a actului profesional;
q) stabilește, în funcție de gradul riscului profesional, valoarea riscului asigurat în cadrul asigurărilor de răspundere civilă profesională pentru membrii săi;
r) organizează centre de pregătire lingvistică, necesare pentru exercitarea activității profesionale de către farmaciștii cetățeni ai statelor membre ale Uniunii Europene, ai statelor aparținând Spațiului Economic European sau ai Confederației Elvețiene;
s) avizează, conform legii, structura rețelei farmaceutice la nivel național.
(1) Colegiul Farmaciștilor din România participă, alături de celelalte instituții implicate, la elaborarea contractului-cadru privind furnizarea serviciilor farmaceutice în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate și, împreună cu casele de asigurări de sănătate teritoriale, stabilește necesarul estimativ de servicii farmaceutice și îl prezintă Casei Naționale de Asigurări de Sănătate.
(2) În cadrul Colegiului Farmaciștilor din România se va înființa o comisie care va urmări îndeplinirea de către farmaciile aflate în raporturi contractuale cu sistemul de asigurări sociale de sănătate a obligațiilor contractuale. În acest sens, comisia va colabora cu toate instituțiile implicate și va acționa prin toate mijloacele legale pentru îndeplinirea obligațiilor contractuale de către toate părțile implicate.
(3) Trimestrial, comisia va prezenta, în baza datelor furnizate de partenerii contractuali, consiliului județean al Colegiului Farmaciștilor din România și, respectiv, celui al municipiului București un raport privind modul în care farmaciile respectă obligațiile contractuale și drepturile asiguraților, problemele apărute în urma derulării raporturilor contractuale și propune măsurile ce trebuie luate în vederea îmbunătățirii activității farmaciilor.