privind utilizarea în anul 1994 a fondurilor de contrapartidă generate de ajutoarele acordate României de Uniunea Europeană
Guvernul României hotărăște:
Se aprobă alocarea sumei de 7.010 milioane lei din fondurile de contrapartidă generate de ajutoarele acordate României de Uniunea Europeană, pentru finanțarea proiectelor prevăzute în "Programul indicativ pe anul 1994 de utilizare a fondurilor de contrapartidă generate de ajutoarele acordate de Uniunea Europeană", cuprins în anexa la prezenta hotărâre, elaborat în conformitate cu Memorandumul de înțelegere încheiat între Guvernul României și Comisia Europeană în luna septembrie 1991.
Ministerul Finanțelor va încheia cu beneficiarii proiectelor, nominalizați în programul indicativ, convenții privind alocarea, utilizarea și procedurile de control privind utilizarea sumelor aprobate.
Ministerul Finanțelor poate sista finanțarea proiectelor prevăzute în anexa în cazul în care constată nerespectarea de către beneficiari a prevederilor convenției încheiate, până la soluționarea problemelor care au determinat această măsură.
Ministerul Finanțelor va informa semestrial Guvernul asupra stadiului utilizării alocărilor prevăzute în programul indicativ.
Ministru de stat, ministrul finanțelor,
București, 31 octombrie 1994.
Anexa
- mil. lei - ProiectBeneficiarAlocarea Alocări 7.010 1.Sectorul sănătate din care:Ministerul Sănătății608 Reabilitarea spațiilor necesare realizării lanțului de frig pentru vaccinurile utilizate în cadrul Programului național de imunizări 250 Achiziționarea de pungi hematologice pentru realizarea Programului de transfuzie sanguină 220 Modernizarea sistemului de telecomunicații al Spitalului Clinic "N. Gh. Lupu" București 110 Cercetarea posibilităților de valorificare a drogurilor confiscate în urma acțiunilor de luptă împotriva crimei organizate 28 2.Sectorul agricultură din care:Ministerul Agriculturii și Alimentației647 Activitățile Centrului Român pentru Utilizarea Teledetecției în Agricultură în cadrul proiectului de realizare a sistemului informațional și de prognozare al agriculturii 85 Reabilitarea și dotarea piețelor cu ridicata în cadrul proiectului de realizare a canalelor de distribuție a produselor agricole 300 Înființarea și dotarea centrului Național de Perfecționare a Cultivatorilor de Cartofi Brașov 262 3.Protecția copiluluiSecretariatul General al Guvernului2.000 Dezinstituționalizare, dezvoltare instituții de tip familial, centre de zi, reintegrare copiii străzii, formare personal, reparare instituții de resort, acțiuni ale Secretariatului permanent 4.Sectorul financiar Reabilitarea spațiilor și dotarea trezoreriilor localeMinisterul Finanțelor1.000 5.Sectorul cultură Consolidarea și restaurarea Ateneului RomânMinisterul Culturii1.500 6.Sectorul administrației publice din care:Secretariatul General al Guvernului890 Dotarea centrelor teritoriale de formare a personalului din administrația publică locală 490 Modernizarea sistemului informațional și de telecomunicații al Guvernului 400 7.Coordonarea asistenței nerambursabile acordată de țările membre ale "Grupului celor 24"Secretariatul General al Guvernului200 8.Integrare europeană din care:Ministerul Cercetării și Tehnologiei165 Amenajarea sediului Centrului de Informare Europeană Modernizarea 50 Institutului Național de Informare și Documentare 115
PROGRAMUL INDICATIV PE ANUL 1994
de utilizare a fondurilor de contrapartidă generate
de ajutoarele acordate de Uniunea Europeană