HOTĂRÂRE nr. 1.314 din 19 august 2004

HOTĂRÂRE Guvernul
Publicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 785 din 26 august 2004
Intrat în vigoare
26.08.2004
Forma consolidată din
26.08.2004

privind asigurarea de către Ministerul Apărării Naționale a școlarizării, în instituții de învățământ din România, a personalului aparținând armatelor străine

În temeiul art. 108 din Constituție, republicată,

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

Articolul 1

(1) În aplicarea tratatelor internaționale încheiate în domeniul militar, care nu dispun altfel, Ministerul Apărării Naționale poate asigura pregătirea de specialitate a personalului armatelor străine cu care cooperează.

(2) Pregătirea în domeniul apărării a personalului prevăzut la alin. (1) se poate efectua în România, în instituții militare de învățământ sau în instituții civile de învățământ pentru specializări pe care Ministerul Apărării Naționale nu le poate asigura prin rețeaua proprie de învățământ.

(3) Pentru îndeplinirea obligațiilor internaționale asumate și în aplicarea prevederilor alin. (2), Ministerul Apărării Naționale încheie protocoale cu instituții civile de învățământ.

Articolul 2

Cheltuielile de școlarizare a personalului prevăzut la art. 1 se suportă din bugetul Ministerului Apărării Naționale, în limita fondurilor alocate în acest scop.

Articolul 3

Cu excepția situațiilor în care tratatele prevăd altfel, prin cheltuieli de școlarizare se înțelege:

a) taxe de studii;

b) alte cheltuieli ocazionale de activitățile didactice, potrivit planurilor de învățământ aprobate de conducerile instituțiilor în care are loc procesul de pregătire, dacă acestea nu sunt incluse în taxele de studii.

Articolul 4

În conformitate cu prevederile tratatelor internaționale încheiate în domeniul militar, pentru personalul prevăzut la art. 1 Ministerul Apărării Naționale poate asigura, de asemenea:

a) cazarea în locații aparținând Ministerului Apărării Naționale sau, în mod excepțional, în hoteluri civile, atunci când activitățile cuprinse în planul de învățământ se desfășoară în afara localității în care are sediul instituția de învățământ, numai în cazul în care Ministerul Apărării Naționale nu dispune de spații de cazare în localitățile respective, și în limita plafoanelor stabilite de prevederile legale în vigoare aplicabile personalului militar român;

b) hrănirea în aceleași condiții ca și pentru personalul propriu, dacă aceasta se face prin popotele instituțiilor militare de învățământ, la nivelul tarifelor aplicate de acestea sau în limita unui plafon valoric aprobat de ministrul apărării naționale, dacă hrănirea se face prin unități de alimentație publică din rețeaua Ministerului Apărării Naționale sau prin societăți comerciale civile de profil;

c) transportul intern pentru deplasarea participanților la pregătire, de la locul de cazare la locul de desfășurare a activităților de învățământ și retur;

d) asistența medicală și stomatologică de urgență, precum și spitalizarea și tratamentul legat de acestea în instituții de asistență medicală aparținând Ministerului Apărării Naționale;

e) transportul internațional, după caz, la solicitarea părții care trimite la studii;

f) alte cheltuieli autorizate, potrivit legii.

Articolul 5

Cheltuielile prevăzute la art. 3 și 4 se includ în planurile bilaterale de cooperare militară și în planurile anuale de relații internaționale ale Ministerului Apărării Naționale.

Articolul 6

Ministrul apărării naționale este abilitat să emită norme în aplicarea prevederilor prezentei hotărâri.

PRIM-MINISTRU

ADRIAN NĂSTASE

Contrasemnează:

---------------

Ministrul apărării naționale,

Ioan Mircea Pașcu

Ministrul afacerilor externe,

Mircea Geoană

Ministrul educației și cercetării,

Alexandru Athanasiu

p. Ministrul finanțelor publice,

Gheorghe Gherghina,

secretar de stat

București, 19 august 2004.

Nr. 1.314.

------

Sursă: legislatie.just.ro (Monitorul Oficial). Textul afișat este forma consolidată curentă.