HOTĂRÂRE nr. 959 din 29 decembrie 1994 *** Republicată

HOTĂRÂRE Guvernul
Sursa oficială
Vezi pe legislatie.just.ro
Publicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 81 din 19 februarie 1998
Intrat în vigoare
19.02.1998
Forma consolidată din
19.02.1998

privind modul de decontare a lucrărilor de construcții-montaj către antreprenorii români la Krivoi-Rog - Ucraina

Notă *) Republicată în temeiul art. II din Hotărârea Guvernului nr. 498 din 12 septembrie 1997 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 242 din 16 septembrie 1997.

Hotărârea Guvernului nr. 959 din 29 decembrie 1994 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 374 din 31 decembrie 1994 și a mai fost modificată prin: Hotărârea Guvernului nr. 573 din 31 iulie 1995, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 184 din 15 august 1995, Hotărârea Guvernului nr. 342 din 10 mai 1996, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 101 din 20 mai 1996, Hotărârea Guvernului nr. 199 din 15 mai 1997, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 94 din 20 mai 1997, și Hotărârea Guvernului nr. 498 din 12 septembrie 1997, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 242 din 16 septembrie 1997.

Articolul 1

Decontarea în țara a lucrărilor de construcții-montaj realizate la Combinatul minier Krivoi-Rog - Ucraina de către Societatea Comercială "Arcom" - S.A. și Societatea Comercială "Arcif" - S.A., în calitate de antreprenori, se face pe baza "situațiilor de lucrări executate", întocmite pe categorii de lucrări, și a "certificatelor trimestriale", confirmate de beneficiarul ucrainean.

Evaluarea în lei a lucrărilor executate pentru trimestrele I, II și III se face la cursul de schimb al pieței valutare, comunicat de Banca Naționala a României, din ultima zi a trimestrului expirat, iar pentru trimestrul IV, la data de 20 a lunii decembrie, pe baza metodologiei de decontare elaborate de Ministerul Lucrărilor Publice și Amenajării Teritoriului.

Coeficientul de conversie va fi de 1,0366 dolari S.U.A. pentru o rubla transferabila la Societatea Comercială "Arcom" - S.A. și de 0,9819 dolari S.U.A. pentru o rubla transferabila la Societatea Comercială "Arcif" - S.A.

Articolul 2

Din sumele cuvenite la plata, ordonatorul principal de credite va retine o garanție de buna execuție de 10%, determinata în conformitate cu prevederile Ordonanței Guvernului nr. 12/1993 privind achizițiile publice.

Articolul 3

Cheltuielile pentru Combinatul minier Krivoi-Rog - Ucraina se vor urmări și se vor evidenția separat în contabilitatea celor doi antreprenori - Societatea Comercială "Arcom" - S.A. și Societatea Comercială "Arcif" - S.A.

Articolul 4

Se decontează maximum 8% cheltuieli indirecte și maximum 7% profit prin situațiile de lucrări executate pentru activitatea desfășurată la Krivoi-Rog - Ucraina de către Societatea Comercială "Arcom" - S.A. și Societatea Comercială "Arcif" - S.A.

Articolul 5

Materiile prime, materialele, semifabricatele și piesele de schimb, aflate în stoc la 31 decembrie 1994 la Combinatul minier Krivoi-Rog - Ucraina, se transmit, cu plata, în proprietatea societăților comerciale "Arcom" - S.A. și "Arcif" - S.A. Valoarea reevaluata a stocurilor se deduce eșalonat din situațiile de plată în anii 1995-1996, proporțional cu valoarea acestor situații de plată.

Articolul 6

Pentru lucrările decontate în anul 1995 și în semestrul I/1996 - cu coeficientul provizoriu de 0,877 dolari S.U.A. pentru o rubla transferabila - se vor utiliza aceiași coeficienți de conversie de 1,0366 dolari S.U.A. pentru o rubla transferabila la Societatea Comercială "Arcom" - S.A. și de 0,9819 dolari S.U.A. pentru o rubla transferabila la Societatea Comercială "Arcif" - S.A., la cursul oficial de schimb al dolarului din ultima zi a trimestrului pentru care s-au făcut plățile.

NOTĂ:

A se vedea și datele de intrare în vigoare a hotărârilor Guvernului modificatoare.

------------

Sursă: legislatie.just.ro (Monitorul Oficial). Textul afișat este forma consolidată curentă.