HOTĂRÂRE nr. 1.802 din 28 octombrie 2004

HOTĂRÂRE Guvernul
Publicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 1.021 din 5 noiembrie 2004
Intrat în vigoare
05.11.2004
Forma consolidată din
05.11.2004
Cuprins

pentru aprobarea Metodologiei privind organizarea și desfășurarea ceremonialurilor funerare pentru personalul aflat în misiune în străinătate, decedat în teatrele de operații, în acțiuni de luptă sau în atentate teroriste

În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată,

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

Articolul 1

Se aprobă Metodologia privind organizarea și desfășurarea ceremonialurilor funerare pentru personalul aflat în misiune în străinătate, decedat în teatrele de operații, în acțiuni de luptă sau în atentate teroriste, prevăzută în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Articolul 2

Ceremonialurile funerare se organizează pentru personalul militar, pentru polițiști și personalul civil trimis în misiune în străinătate de instituțiile și autoritățile publice din sistemul de apărare și securitate națională, decedați în teatrele de operații, în acțiuni de luptă, în timpul și din cauza îndeplinirii misiunilor încredințate sau în atentatele teroriste.

Articolul 3

Autoritatea organizatoare a ceremonialurilor funerare este obligată să întreprindă toate măsurile pentru asigurarea solemnității și reprezentativității la nivel național în condiții de maximă securitate.

Articolul 4

Fondurile necesare îndeplinirii prevederilor metodologiei prevăzute la art. 1 se asigură din bugetul de stat, prin bugetele alocate instituțiilor publice aparținând sistemului de apărare și securitate națională organizatoare.

Articolul 5

În termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, conducătorii instituțiilor publice implicate stabilesc prin acte normative specifice detaliile activităților prevăzute de metodologie și prin ordin comun unitățile din subordine cu responsabilități privind organizarea și desfășurarea ceremonialurilor militare.

PRIM-MINISTRU

ADRIAN NĂSTASE

Contrasemnează:

────────────────

p. Ministrul apărării naționale,

Sorin Encuțescu,

secretar de stat

Ministru de stat,

ministrul administrației și internelor,

Marian Florian Săniuță

Ministrul afacerilor externe,

Mircea Geoană

Ministrul culturii și cultelor,

Răzvan Theodorescu

p. Ministrul finanțelor publice,

Gheorghe Gherghina,

secretar de stat

București, 28 octombrie 2004.

Nr. 1.802.

Anexa

METODOLOGIE

privind organizarea și desfășurarea ceremonialurilor

funerare pentru personalul aflat în misiune în străinătate,

decedat în teatrele de operații, în acțiuni de luptă sau

în atentate teroriste

A. Activități ce se desfășoară până la sosirea decedaților în țară:

1. anunțarea conducătorilor instituțiilor sau ai autorităților publice, după caz;

2. anunțarea rudelor și asigurarea transportului acestora la punctul de trecere a frontierei de stat.

B. Activități ce se desfășoară pe timpul ceremonialului la punctul de trecere a frontierei de stat:

1. primirea reprezentanților instituțiilor sau autorităților publice, membrilor de familie ai celor decedați, reprezentanților cultelor religioase, ai mass-media; organizarea gărzii de onoare; constituirea gărzilor de veghe formate din 6-8 militari sau polițiști, după caz, pentru fiecare decedat;

2. scoaterea sicrielor din mijlocul de transport cu care acestea au fost aduse, în ordinea descrescândă a gradelor sau funcțiilor;

3. prezentarea onorurilor de către garda de onoare.

C. Deplasarea cortegiului funerar la locul de depunere a sicrielor și activitățile ce se desfășoară:

1. transportul cu escortă într-un vehicul mortuar la locul de depunere, astfel: pentru municipiul București, la Biserica Ortodoxă din str. Mănăstirea Cașin; pentru celelalte localități, la lăcașurile de cult stabilite de ierarhul locului; în cazul credincioșilor aparținând altor culte religioase, la lăcașurile de cult stabilite de conducătorul cultului de care aparținea decedatul;

2. depunerea sicriului în prezența publicului și a înalților reprezentanți ai autorităților publice, participanți la ceremonialul funerar:

a) instituirea gărzii permanente, câte una pentru fiecare sicriu, formată din 4 militari ori polițiști, după caz, condusă de un subofițer sau de un agent de poliție aparținând aceleiași categorii de forțe din care a făcut parte persoana decedată;

b) constituirea dispozitivului pentru oficierea ceremonialului funerar;

3. oficierea slujbei religioase de către cea mai înaltă autoritate religioasă;

4. omagiul adus de personalitățile statului;

5. pelerinajul și omagiul cetățenilor;

6. ieșirea din biserică/din lăcașul de cult;

7. prezentarea onorului de către garda de onoare;

8. deplasarea către locurile de înhumare sau localitățile de reședință cu mijloace puse la dispoziție de Ministerul Apărării Naționale, Ministerul Administrației și Internelor sau, după caz, de instituția sau de autoritatea publică organizatoare.

D. Activități conexe:

1. declararea zilei în care are loc procesiunea religioasă ca zi de doliu național;

2. organizarea sectorului mass-media în locurile de desfășurare a ceremonialurilor funerare;

3. asigurarea unor facilități privind circulația cu mijloace de transport în comun a cetățenilor, pentru participarea la ceremonialurile organizate;

4. asigurarea măsurilor specifice de ordine publică;

5. acordarea de asistență psihologică membrilor de familie și rudelor celor decedați;

6. asigurarea de către instituția sau autoritatea publică organizatoare, pentru rudele până la gradul 2 inclusiv, a transportului din și spre localitățile de reședință, cazarea și masa gratuite pe perioada desfășurării ceremonialului.

_______________

Sursă: legislatie.just.ro (Monitorul Oficial). Textul afișat este forma consolidată curentă.