pentru stabilirea unor măsuri privind cazarea și transportul persoanelor care ocupa funcții de demnitate publică numite sau funcții asimilate funcțiilor de demnitate publică
(actualizată până la data de 16 martie 2009*)
**) NOTA C.T.C.E. S.A. Piatra-Neamț:
În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, și având în vedere prevederile Ordonanței de urgenta a Guvernului nr. 80/2001 privind stabilirea unor măsuri pentru asigurarea, temporar, a locuințelor de serviciu necesare unor categorii de personal din cadrul ministerelor, celorlalte organe de specialitate ale administrației publice centrale și instituțiilor publice, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 717/2001,
Guvernul României adopta prezenta hotărâre.
(1) Ordonatorii principali de credite bugetare sunt autorizați să aprobe plata din bugetul instituțiilor pe care le conduc a unei sume forfetare pe lună, pe bază de documente justificative, către persoanele care ocupă funcții de demnitate publică numite sau funcții asimilate funcțiilor de demnitate publică, pentru suportarea cheltuielilor de cazare în municipiul București, altele decât miniștrii și asimilații acestora, pentru care se asigură plata cheltuielilor de cazare pentru spațiul deținut pe baza contractului de închiriere avizat și înregistrat în condițiile legii.
(2) Cuantumul sumei forfetare prevăzute la alin. (1) se stabilește prin ordin al fiecărui ordonator principal de credite, fără a se depăși 12 milioane lei pe luna, cu încadrarea în bugetul autorității publice respective.
(3) Nu beneficiază de prevederile alin. (1) persoanele care au domiciliul în municipiul București și nici persoanele cărora le sunt atribuite efectiv locuințe de serviciu potrivit prevederilor Ordonanței de urgenta a Guvernului nr. 80/2001 privind stabilirea unor măsuri pentru asigurarea, temporar, a locuințelor de serviciu necesare unor categorii de personal din cadrul ministerelor, celorlalte organe de specialitate ale administrației publice centrale și instituțiilor publice, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 717/2001.
(1) Ordonatorii principali de credite bugetare sunt autorizați sa aprobe suportarea din bugetele instituțiilor publice pe care le conduc a cheltuielilor aferente cazării la hotelurile din municipiul București a persoanelor care ocupa funcții de demnitate publică numite, precum și a persoanelor care ocupa funcții asimilate funcțiilor de demnitate publică în cadrul instituției, cărora nu li s-au putut asigura locuințe în municipiul București, în condițiile legii.
(2) Cheltuielile de cazare pentru persoanele prevăzute la alin. (1) se pot deconta în limita tarifelor efectiv plătite de acestea pentru o camera în hoteluri încadrate în categorii de până la 4 stele inclusiv.
(3) Se pot deconta cheltuielile de cazare pentru persoanele prevăzute la alin. (1) și în cazul în care acestea ocupa apartamente în hoteluri din municipiul București, iar tarifele pentru cazare în astfel de situații nu depășesc tarifele percepute pentru o camera în hoteluri încadrate în categorii de până la 4 stele inclusiv.
(4) Prevederile prezentului articol se aplică în cazul demnitarilor care nu optează pentru acordarea sumei forfetare prevăzute la art. 1.
*) NOTA C.T.C.E. S.A. Piatra-Neamț:
Conform art. III din HOTĂRÂREA nr. 268 din 11 martie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 162 din 16 martie 2009, articolul 2 din Hotărârea Guvernului nr. 69/2005, cu modificările ulterioare, își va produce din nou efecte începând cu data intrării în vigoare a prezentei hotărâri.
Persoanele prevăzute la art. 1 și 2 beneficiază lunar și de 4 deplasări dus-întors între municipiul București și localitatea în care își au domiciliul, cu orice mijloc de transport, ale căror cheltuieli se decontează în condițiile legii.
Pe data intrării în vigoare a prezentei hotărâri se abroga:
a) Hotărârea Guvernului nr. 160/2001 privind modul de suportare a cheltuielilor de cazare în unele situații speciale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 21 din 15 ianuarie 2001, cu modificările ulterioare;
b) Hotărârea Guvernului nr. 588/2001 privind stabilirea și plata sumelor forfetare pentru cazarea persoanelor care ocupa unele funcții de demnitate publică, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 354 din 30 iunie 2001.
Ministrul delegat pentru coordonarea
Secretariatului General al Guvernului,
Ministrul finanțelor publice,
București, 21 ianuarie 2005.