LEGE nr. 75 din 6 iulie 1995 *** Republicată

LEGE Parlamentul
Publicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 362 din 17 decembrie 1997
Intrat în vigoare
17.12.1997
Forma consolidată din
17.12.1997

privind producerea, controlul calității, comercializarea și folosirea semințelor și materialului săditor, precum și înregistrarea soiurilor de plante agricole

-------------

Notă *) Republicată în temeiul art. II din Legea nr. 131 din 15 iulie 1997 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 159 din 17 iulie 1997, dându-se articolelor o noua numerotare.

Legea nr. 75/1995 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 150 din 14 iulie 1995 și a mai fost modificată prin Legea nr. 57 din 16 aprilie 1997, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 68 din 17 aprilie 1997.

Capitolul 1 — Dispoziții generale ↑ Cuprins

Articolul 1

Ministerul Agriculturii și Alimentației asigura cadrul organizatoric și respectarea prevederilor legale privind producerea, controlul calității, comercializarea și folosirea semințelor și materialului săditor, precum și înregistrarea soiurilor de plante agricole.

Articolul 2

În domeniul de activitate circumscris la art. 1, Ministerului Agriculturii și Alimentației îi revin următoarele atribuții și raspunderi principale:

a) autorizeaza agenții economici specializați, indiferent de forma de proprietate, sa producă, sa prelucreze și sa comercializeze semințe de plante agricole și material săditor;

b) organizează certificarea și controlul puritatii varietale, stării fitosanitare și valorii culturale a semințelor și materialului săditor, încurajează și urmărește producerea de semințe și material săditor cu valoare biologica ridicată, în cantități suficiente pentru nevoi interne și pentru export;

c) urmărește și controlează aplicarea, de către agenții economici autorizați, a tehnologiilor specifice și a normelor tehnice stabilite împreună cu Academia de Științe Agricole și Silvice "Gheorghe Ionescu-Sisesti", cu institutele și stațiunile de cercetări agricole de profil, pentru producerea semințelor și materialului săditor;

d) sprijină dezvoltarea cercetărilor autohtone pentru crearea de soiuri de plante agricole și stabilește măsuri pentru protejarea producătorilor agricoli împotriva riscului utilizării de semințe și material săditor necorespunzător sau din soiuri neadaptate condițiilor agricole din țara noastră;

e) publică anual sau periodic, după caz, pe baza studiilor și a propunerilor organelor abilitate de minister Lista soiurilor și hibrizilor de plante agricole recomandate a se utiliza de către producătorii agricoli din România;

f) acorda asistența agenților economici autorizați în producerea, prelucrarea și comercializarea semințelor și materialului săditor și, de asemenea, în prognozarea necesarului de semințe pe specii, soiuri și categorii biologice, punându-le la dispoziție informațiile relevante de care dispune;

g) urmărește aplicarea prevederilor legii, precum și a prevederilor ce rezultă din convențiile și acordurile internaționale în domeniul producerii, controlului calității, comercializării și folosirii semințelor și materialului săditor, precum și al înregistrării soiurilor de plante agricole, la care România este parte.

Articolul 3

Definirea termenilor de specialitate utilizați în prezenta lege este precizată în anexa, care poate fi modificată și completată de Ministerul Agriculturii și Alimentației, în funcție de evoluția cunoștințelor de specialitate și a reglementărilor organismelor internaționale în domeniu, la care România este parte.

Capitolul 2 — Producerea, prelucrarea și comercializarea semințelor și materialului săditor ↑ Cuprins

Articolul 4

(1) Producerea, prelucrarea și comercializarea semințelor și materialului săditor se realizează de către agenții economici - persoane fizice și juridice -, autorizați în acest scop de Ministerul Agriculturii și Alimentației prin organele teritoriale de specialitate.

(2) Autorizația se acordă, la cerere, acelor persoane fizice sau juridice care fac dovada ca dispun de o baza materială adecvată și de personal cu pregătire corespunzătoare, pentru obținerea semințelor și a materialului săditor de calitate și pentru menținerea puritatii varietale a acestora, conform normelor în vigoare.

Articolul 5

Agenții economici autorizați pentru producerea, prelucrarea și comercializarea semințelor și materialului săditor au următoarele obligații:

a) să respecte cerințele tehnologiilor și ale normelor în vigoare privind producerea, prelucrarea și comercializarea semințelor și materialului săditor;

b) sa țină evidenta producției, tranzacțiilor și a stocurilor de semințe și material săditor, pe care să o pună la dispoziția organelor competente de control, la cererea acestora;

c) să respecte prevederile legale privind protecția soiurilor;

d) sa anunțe, în termenele fixate de Ministerul Agriculturii și Alimentației, suprafețele pentru producerea semințelor și materialului săditor pe care le propun pentru certificare;

e) să asigure folosirea metodelor de înmulțire adecvate, autocontrolul calității și sa garanteze beneficiarilor calitatea, pe perioada de valabilitate a produselor livrate.

Articolul 6

Producătorii agricoli - persoane fizice sau juridice -, în urma convențiilor sau înțelegerilor încheiate în scris cu producătorii de semințe, au obligația să respecte distanțele de izolare față de culturile invecinate destinate loturilor semincere, conform normelor tehnice stabilite.

Articolul 7

Creatorii de soiuri au obligația sa pună la dispoziție agenților economici autorizați care multiplica aceste soiuri tehnologiile specifice de producere a semințelor și materialului săditor pe specii, soiuri și hibrizi, în condițiile legii.

Articolul 8

Autorizația acordată unui agent economic specializat în producerea, prelucrarea și comercializarea semințelor și materialului săditor poate fi retrasă de Ministerul Agriculturii și Alimentației, dacă se constată că au fost incalcate obligațiile ce îi revin potrivit art. 5.

Articolul 9

Producerea semințelor din categoriile biologice superioare, samanta de prebaza și samanta de baza revine persoanelor fizice și juridice, specificate ca mentinator în Registrul de stat al soiurilor de plante agricole înregistrate, denumit în continuare registrul de stat, și în Lista oficială a soiurilor și hibrizilor de plante de cultura din România, pentru anul respectiv, denumita în continuare lista oficială.

Articolul 10

Agenții economici autorizați în producerea, prelucrarea și comercializarea semințelor și materialului săditor răspund de calitatea și autenticitatea acestora și vor suporta daunele provocate beneficiarilor pentru livrarea de semințe și material săditor necorespunzător.

Articolul 11

Agenții economici care produc, prelucreaza sau comercializează semințe și material săditor au obligația de a le depozita, păstra, manipula și transporta, astfel încât să fie evitat orice pericol de pierdere a autenticității, iar identitatea lor să poată fi determinata cu usurinta. Păstrarea semințelor și materialului săditor se va face pe loturi, pe soiuri și pe categorii biologice, în containere sau în ambalaje corespunzătoare.

Articolul 12

Normele tehnice privind prelucrarea, formarea loturilor, tratarea, ambalarea, etichetarea, transportul, depozitarea și păstrarea semințelor se elaborează de către Ministerul Agriculturii și Alimentației, cu respectarea prevederilor prezentei legi, a convențiilor și a acordurilor internaționale la care România este parte.

Articolul 13

Comercializarea semințelor și materialului săditor se face numai în ambalaje specifice, etichetate oficial, care să ateste autenticitatea, identitatea și calitatea acestora potrivit normelor în vigoare.

Articolul 14

Agenții economici autorizați în producerea, prelucrarea și comercializarea semințelor și materialului săditor pot efectua importuri și exporturi, în conformitate cu normele interne și cu reglementările organismelor internaționale în domeniu, la care România este parte.

Articolul 15

Sunt admise la import semințele și materialul săditor din soiurile înscrise în registrul de stat și în lista oficială, precum și soiurile și hibrizii de plante agricole înregistrate în cataloagele Comunității Europene sau în catalogul unui stat membru al Uniunii Europene. De asemenea, se pot importa:

a) esantioanele de semințe și materialul săditor obținute în cadrul schimburilor de către institutele și stațiunile de cercetare agricolă și instituțiile de învățământ superior de profil agricol, destinate cercetărilor științifice;

b) semințele și materialul săditor din soiuri străine, care se introduc în țara în vederea testarilor oficiale la Institutul de Stat pentru Testarea și Înregistrarea Soiurilor;

c) semințele și materialul săditor din soiuri neinregistrate în registrul de stat și în lista oficială, provenite din tari din afară Uniunii Europene, care se multiplica pe bază de contract în vederea exportului, integral, atât ca samanta, cat și ca produs comercial, în tari din afară Uniunii Europene.

Articolul 16

Exportul de semințe și de material săditor constituit din elite, înainte de înregistrare, este interzis, cu excepția schimburilor bilaterale în scopuri științifice.

Capitolul 3 — Certificarea și controlul calității semințelor și materialului săditor ↑ Cuprins

Articolul 17

Controlul calității, eliberarea certificatelor de calitate, supravegherea, monitorizarea și acreditarea agenților economici furnizori de semințe și material săditor pentru producere, tratare, ambalare, etichetare, depozitare, păstrare, transport și comercializare se fac de către Inspecția de stat pentru calitatea semințelor și materialului săditor din cadrul Ministerului Agriculturii și Alimentației, în conformitate cu normele tehnice interne și cu reglementările internaționale în materie.

Inspectoratele teritoriale pentru calitatea semințelor și materialului săditor și Laboratorul Central pentru Controlul Calității Semințelor funcționează ca unități cu personalitate juridică, finanțate de la bugetul Ministerului Agriculturii și Alimentației și subordonate Inspecției de stat pentru calitatea semințelor și materialului săditor.

Inspectoratele teritoriale pentru calitatea semințelor și materialului săditor răspund de autenticitatea și calitatea semințelor și materialului săditor, inclusiv a celor importate, prin actele pe care le emit.

Articolul 18

Inspecția de stat pentru calitatea semințelor și materialului săditor are următoarele atribuții:

a) eliberează și retrage autorizațiile de funcționare pentru agenții economici care produc, prelucreaza și comercializează semințe și material săditor;

b) supune spre aprobare Ministerului Agriculturii și Alimentației proiecte de acte normative privind calitatea semințelor și materialului săditor;

c) organizează, coordonează și controlează activitatea inspectoratelor teritoriale pentru calitatea semințelor și materialului săditor și a Laboratorului Central pentru Controlul Calității Semințelor;

d) elaborează reguli și norme de control, certificare și comercializare, în concordanta cu reglementările organismelor internaționale în domeniul semințelor și materialului săditor, la care România este parte, avizează programele anuale de certificare și urmărește aplicarea acestora;

e) asigura și exercită controlul în scopul menținerii calității semințelor și materialului săditor la toate categoriile biologice în precontrol și postcontrol, prin scheme și tehnici științifice adecvate;

f) asigura legătură cu organizațiile internaționale specializate în domeniul semințelor și materialului săditor;

g) acreditează persoanele fizice și juridice din sectorul privat pentru efectuarea controlului și a testelor de calitate a semințelor și materialului săditor.

Pentru efectuarea controlului în teren, în vederea certificării și autorizării, precum și a analizelor de laborator, solicitantul va plati contravaloarea prestațiilor o dată cu depunerea cererii, conform tarifelor stabilite de Ministerul Agriculturii și Alimentației. Din sumele rezultate, inspectoratele teritoriale pentru calitatea semințelor și materialului săditor și Laboratorul Central pentru Controlul Calității Semințelor vor folosi 70% pentru cheltuieli de capital, materiale și de personal.

Articolul 19

Categoriile biologice de samanta și material săditor care se supun controlului și pentru care se emit acte ce atesta autenticitatea și calitatea semințelor și materialului săditor, în condițiile prezentei legi, sunt:

a) samanta de prebaza;

b) samanta de baza;

c) samanta certificată.

Regulile și normele tehnice de producere, control, certificare și comercializare pot prevedea și alte categorii de samanta și material săditor caracteristice diferitelor specii, în conformitate cu reglementările organismelor internaționale în domeniu, la care România este parte.

Articolul 20

Se admit pentru control și certificare:

a) soiurile și hibrizii de plante agricole, admise în registrul de stat și în lista oficială, și formele parentale ale hibrizilor înscriși în lista oficială;

b) soiurile din speciile cuprinse în cataloagele Comunității Europene sau în cataloagele statelor membre ale Uniunii Europene;

c) semințele și materialul săditor prevăzute la art. 15 lit. c);

d) genurile și speciile stabilite de Ministerul Agriculturii și Alimentației, în concordanta cu reglementările organismelor internaționale la care România este parte.

Ministerul Agriculturii și Alimentației va constitui fondul semințelor de rezerva, în limita cantităților stabilite prin hotărâre a Guvernului, iar cheltuielile necesare vor fi prevăzute în bugetul Ministerului Agriculturii și Alimentației.

Articolul 21

Este interzisă comercializarea semințelor și materialului săditor, a căror calitate nu a fost controlată și/sau certificată de Inspecția de stat pentru calitatea semințelor și materialului săditor, de furnizorul acreditat pentru speciile stabilite de Ministerul Agriculturii și Alimentației sau de autoritatea corespunzătoare din țara exportatorului, pentru cele din import.

Pentru anumite specii și perioade stabilite de Ministerul Agriculturii și Alimentației, micii producători pot comercializa, pe piața locală, unele categorii de semințe și material săditor necertificate, fără a aduce prejudicii reglementărilor de carantina fitosanitara și unei calități autogarantate.

Capitolul 4 — Înregistrarea soiurilor de plante agricole ↑ Cuprins

Articolul 22

Pe teritoriul României sunt admise producerea, comercializarea și folosirea semințelor și materialului săditor din soiurile înscrise în registrul de stat și publicate anual în lista oficială, precum și a celor prevăzute la art. 20 lit. d) și la art. 21 alin. 2.

Soiurile din speciile cuprinse în cataloagele Comunității Europene sau în catalogul unui stat membru al acesteia se echivaleaza cu soiurile înregistrate în registrul de stat și în Lista oficială a soiurilor și hibrizilor de plante agricole cultivate în România.

Articolul 23

Semințele și materialul săditor din soiurile radiate din listele prevăzute la art. 22 mai pot fi certificate și comercializate în următorii 2 ani și, respectiv, 3 ani după radiere, în vederea lichidării stocurilor existente.

Articolul 24

Înscrierea unui soi în registrul de stat și în lista oficială se face prin ordin al ministrului agriculturii și alimentației, după ce s-a stabilit, în urma examinării prealabile efectuate de către Institutul de Stat pentru Testarea și Înregistrarea Soiurilor, ca îndeplinește condițiile de distinctibilitate, stabilitate și omogenitate, prevăzute de reglementările în vigoare și ca poseda valoare agronomica și tehnologică.

Articolul 25

La înscrierea în registrul de stat și în lista oficială, fiecare soi va fi individualizat printr-o denumire care să facă posibila identificarea sa.

Articolul 26

Înscrierea soiurilor pentru examinare la Institutul de Stat pentru Testarea și Înregistrarea Soiurilor, în vederea înscrierii în registrul de stat și în lista oficială, se face pe baza unei cereri a amelioratorului sau a reprezentantului acestuia, împuternicit în scris, însoțită de fișele descriptive ale soiului și de asigurarea cantităților de semințe necesare examinării.

Articolul 27

Radierea unui soi din lista oficială se face prin ordin al ministrului agriculturii și alimentației, în cazurile în care:

a) este depășit ca performanta agronomica și tehnologică de alte soiuri similare și nu mai prezintă interes pentru utilizarea sa de către agenții economici;

b) se dovedește necorespunzător cerințelor de distinctibilitate, stabilitate și omogenitate, în sensul în care aceste însușiri au fost luate în considerare la înscrierea sa în registrul de stat și în lista oficială;

c) au apărut elemente care ar fi împiedicat înscrierea sa în registrul de stat și în lista oficială, necunoscute la data când s-a făcut aceasta înscriere;

d) la solicitarea mentinatorului, precum și în cazul în care mentinatorul nu își îndeplinește obligațiile ce îi revin de a prezenta în orice moment samanta necesară care să asigure reproducerea soiului cu caracteristicile inițiale, avute la înregistrare, și de a se supune inspecției făcute în scopul verificării modului cum se efectuează selecția conservativa;

e) nu mai exista un responsabil cu menținerea în selecție conservativa a soiului;

f) se dovedește ca același soi se regaseste în registrul de stat și în lista oficială sub un alt nume;

g) titularul certificatului de înregistrare a soiului nu achită tarifele prevăzute de lege pentru verificarea autenticității soiului pe durata cat este înscris în lista oficială;

h) după 10 ani de la înscrierea în registrul de stat nu se mai solicita sau nu se mai aproba reînscrierea;

i) la cererea autorului.

Articolul 28

Se înființează Institutul de Stat pentru Testarea și Înregistrarea Soiurilor, prin reorganizarea Comisiei de Stat pentru Încercarea și Omologarea Soiurilor, pastrandu-se structura organizatorică și nivelul de salarizare a personalului. Institutul de Stat pentru Testarea și Înregistrarea Soiurilor funcționează ca organ de specialitate în subordinea Ministerului Agriculturii și Alimentației și are următoarele atribuții:

a) elaborează metodologia de prezentare și de examinare a noilor soiuri în vederea înscrierii în registrul de stat și în lista oficială, ținând seama de reglementările interne și internaționale în materie;

b) examinează soiurile pentru care se solicita înscrierea în registrul de stat și în lista oficială;

c) previne înstrăinarea materialului biologic aflat în examinare și asigura secretul informațiilor obținute;

d) asigura conservarea esantioanelor de semințe din soiurile înscrise în registrul de stat;

e) efectuează verificarea anuală a puritatii varietale a soiurilor multiplicate, dispusă de autoritatea de control și certificare;

f) este depozitarul registrului de stat, editează și publică anual lista oficială.

Regulamentul de organizare și funcționare a Institutului de Stat pentru Testarea și Înregistrarea Soiurilor se aproba prin ordin al ministrului agriculturii și alimentației.

Articolul 29

În cadrul Ministerului Agriculturii și Alimentației se organizează Consiliul tehnic pentru soiuri și semințe de plante agricole. Componenta și atribuțiile acestuia se stabilesc prin ordin al ministrului agriculturii și alimentației.

Articolul 30

Pentru efectuarea lucrărilor de examinare a soiurilor, solicitantul va plati, o dată cu aprobarea înscrierii pentru examinare, sumele prevăzute în tarifele stabilite de Ministerul Agriculturii și Alimentației. Din sumele rezultate, Institutul de Stat pentru Testarea și Înregistrarea Soiurilor va folosi 70% pentru cheltuieli de capital și materiale.

Articolul 31

Soiurile care îndeplinesc condițiile prevăzute la art. 24 și 25 sunt considerate înregistrate și se înscriu în registrul de stat și în lista oficială, iar amelioratorului i se eliberează de către Institutul de Stat pentru Testarea și Înregistrarea Soiurilor un certificat de înregistrare a soiului, a cărui valabilitate este de 20 de ani de la data eliberării, pentru culturile de camp, și de 25 de ani, pentru pomi și viță de vie. La cererea amelioratorului se pot inregistra și formele parentale folosite la obținerea de hibrizi comerciali.

Articolul 32

Protecția soiurilor de plante agricole este asigurata potrivit Legii nr. 64/1991 privind brevetele de invenție.

Brevetul de invenție conferă titularului dreptul exclusiv de a reproduce, multiplica, comercializa și concesiona soiul respectiv, plante întregi sau părți de planta, elemente de reproducție sexuală sau de multiplicare vegetativa.

Dreptul de a produce și de a comercializa samanta amelioratorului, samanta de prebaza și samanta de baza aparține exclusiv titularului de brevet de invenție al soiului respectiv.

Dreptul de a produce și de a comercializa poate fi transmis contractual oricărei persoane fizice sau juridice, autorizata conform art. 4, care se angajează sa achite titularului de brevet de invenție o redeventa, stabilită de comun acord, din valoarea semințelor sau a materialului săditor vândut. Nerespectarea acestui angajament atrage anularea autorizației de producere și de comercializare a semințelor și plata daunelor corespunzătoare care rezultă din aceasta. Aceste drepturi pot fi transmise, în condițiile legii, prin vânzare de licențe sau prin cesionare, dobanditorul devenind în mod automat mentinator.

Articolul 33

Pentru soiurile înregistrate înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 64/1991 privind brevetele de invenție, certificatul de înregistrare a soiului îi conferă posesorului dreptul exclusiv de a produce și de a comercializa samanta amelioratorului, samanta de prebaza și samanta de baza și de a beneficia de redeventa pentru samanta certificată, produsă și comercializata.

Articolul 34

Drepturile patrimoniale cuvenite persoanelor fizice, autori de soiuri, se stabilesc pe bază de contract, din veniturile obținute de ameliorator.

Articolul 35

Institutul de Stat pentru Testarea și Înregistrarea Soiurilor este desemnat ca instituție de depozit al materialului biologic reproductibil pentru soiurile de plante agricole.

Articolul 36

Institutul de Stat pentru Testarea și Înregistrarea Soiurilor este împuternicit să efectueze toate experimentarile și verificările în vederea controlului materialului biologic pentru care s-a acordat brevet de invenție.

Articolul 37

După obținerea certificatului de înregistrare a soiului, titularul acestuia are obligația de a pune la dispoziția Institutului de Stat pentru Testarea și Înregistrarea Soiurilor un esantion-martor de plante sau de semințe, care se va conserva și care va constitui proba-etalon pentru verificarea puritatii varietale și a autenticității.

Articolul 38

Titularul certificatului de înregistrare a soiului plătește efectuarea testelor de verificare a autenticității pe toată durata în care soiul este înscris în lista oficială.

Capitolul 5 — Sancțiuni ↑ Cuprins

Articolul 39

Inspecția de stat pentru calitatea semințelor și materialului săditor poate dispune reținerea oricărui lot de samanta sau de material săditor, care circulă fără documente de calitate sau de stare fitosanitara, până la clarificarea situației, dar nu mai mult de 30 de zile.

În situația în care lotul de samanta sau de material săditor este necorespunzător din punct de vedere calitativ sau al stării fitosanitare, se dispune folosirea lui în alte scopuri sau distrugerea pe cheltuiala titularului.

Articolul 40

Constituie contravenții la normele privind producerea, prelucrarea, condiționarea, depozitarea, păstrarea, transportul, valorificarea și controlul calității semințelor și materialului săditor următoarele fapte, dacă nu au fost săvârșite în astfel de condiții încât, potrivit legii penale, să fie considerate infracțiuni:

a) comercializarea semințelor și a materialului săditor necertificate sau din loturi provenite de la producători neautorizati;

b) producerea, prelucrarea și comercializarea de semințe și material săditor, fără autorizația eliberata de Ministerul Agriculturii și Alimentației, cu excepția celor prevăzute la art. 21 alin. 2;

c) introducerea în țara de semințe de plante agricole sau material săditor, neautorizate de către Ministerul Agriculturii și Alimentației;

d) comercializarea de semințe de plante agricole sau material săditor din import, neautorizate de către Ministerul Agriculturii și Alimentației;

e) nerespectarea tehnologiilor de cultura pentru producerea semințelor și a materialului săditor, care determina reducerea puritatii biologice sub limita normelor în vigoare;

f) neasigurarea măsurilor corespunzătoare menținerii calității și autenticității la recoltarea, prelucrarea sau condiționarea semințelor și a materialului săditor;

g) depozitarea și transportul semințelor și materialului săditor fără documente care să ateste calitatea și proveniență acestora, precum și neasigurarea măsurilor de protecție a calității și autenticității lor;

h) lipsa evidentei producerii, tranzacțiilor și stocurilor de semințe și material săditor;

i) refuzul de a prezenta documentele privind calitatea semințelor și a materialului săditor, precum și evidentele prevăzute la lit. h), la cererea organelor de control autorizate de Ministerul Agriculturii și Alimentației;

j) înscrierea unor date eronate în documentele de atestare a calității semințelor și a materialului săditor;

k) comercializarea de semințe sau material săditor fără documente care să ateste calitatea și starea fitosanitara corespunzătoare pentru însămânțare sau plantare;

l) comercializarea de semințe și material săditor, care nu corespund normelor în vigoare.

Articolul 41

Contravențiile prevăzute la art. 40 din prezenta lege se sancționează cu amendă aplicată persoanelor fizice sau, după caz, juridice, după cum urmează:

a) cele de la lit. e), f), h) și i), cu amendă de la 300.000 lei la 900.000 lei;

b) cele de la lit. g), j) și l), cu amendă de la 900.000 lei la 1.500.000 lei;

c) cele de la lit. a), b) și k), cu amendă de la 1.500.000 lei la 3.000.000 lei;

d) cele de la lit. c) și d), cu amendă de la 3.000.000 lei la 5.000.000 lei.

Valoarea amenzilor va fi actualizată prin hotărâre a Guvernului, în funcție de rata inflației.

Articolul 42

Constatarea contravențiilor și aplicarea sancțiunilor prevăzute la art. 41 se fac prin proces-verbal întocmit de către Inspecția de stat pentru calitatea semințelor și materialului săditor. Ministrul agriculturii și alimentației poate imputernici și alte persoane care să constate contravențiile și să aplice sancțiunile.

Dispozițiile Legii nr. 32/1968 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor se aplică în măsura în care prezenta lege nu dispune altfel.

Capitolul 6 — Dispoziții finale ↑ Cuprins

Articolul 43

Prevederile prezentei legi se aplică și soiurilor care sunt înscrise în registrul de stat și în lista oficială la data intrării în vigoare a prezentei legi. Ministerul Agriculturii și Alimentației va lua măsuri ca, pentru toate soiurile înscrise în registrul de stat și în lista oficială până la data intrării în vigoare a prezentei legi, să se emita certificate de omologare a soiurilor respective și să se stabilească dreptul de mentinator institutelor, stațiunilor de cercetări agricole, instituțiilor de învățământ superior de profil agricol și altor amelioratori, la propunerea acestora.

Articolul 44

Societățile comerciale cu profil agricol, societățile agricole, asociațiile agricole fără personalitate juridică, producătorii agricoli individuali, precum și alți proprietari și deținători legali de terenuri agricole beneficiază de reduceri la prețurile de cumpărare ale semințelor provenite de la agenții economici autorizați de până la 50%, dacă reinnoiesc anual samanta pentru culturile stabilite de Guvern.

Nivelul reducerilor de prețuri pentru fiecare cultura și categorie biologica se stabilește anual, până la data de 1 septembrie pentru culturile de toamna și cartofi, respectiv 31 ianuarie pentru culturile de primavara, prin hotărâre a Guvernului.

Articolul 45

Pe data intrării în vigoare a prezentei legi se abroga:

- Legea nr. 13/1971 privind producerea, folosirea și controlul calității semințelor și materialului săditor pentru producția agricolă vegetala, publicată în Buletinul Oficial nr. 132 din 21 octombrie 1971;

- H.C.M. nr. 780/1972 privind contractarea, preluarea, condiționarea, valorificarea și controlul calității semințelor și materialului săditor în R.S. România, publicată în Buletinul Oficial nr. 77 din 17 iulie 1972;

- orice alte dispoziții contrare prezentei legi.

Articolul 46

Prezenta lege intră în vigoare în termen de 30 de zile de la publicarea ei în Monitorul Oficial al României*).

------------

Notă *) A se vedea și datele de intrare în vigoare a actelor normative modificatoare.

Anexa 1

DEFINIREA

termenilor de specialitate utilizați în lege

1. Samanta înseamnă orice material de reproducere (semințe, fructe, material săditor, produs prin orice metode de înmulțire) destinat multiplicării sau reproducerii unei plante agricole.

2. Soi înseamnă o populație de plante creata sau identificata, care:

a) se diferentiaza de cele deja cunoscute prin cel puțin un caracter important, precis și puțin fluctuant, ce poate fi clar definit și descris, sau prin mai multe caractere a căror combinație este de natura sa dea calitatea de nou (distinctibilitate);

b) este omogenă pentru ansamblul caracterelor luate în considerare de reglementările în vigoare privind uniformitatea soiurilor, cu excepția unui număr foarte redus de forme atipice, ținând seama de particularitățile de reproducere (omogenitate);

c) este stabilă în caracterele sale esențiale, adică în urma reproducerii sau multiplicării succesive, sau la sfârșitul fiecărui ciclu de reproducere definit de ameliorator, caracterele esențiale rămân asa cum au fost descrise inițial (stabilitate);

d) la hibrizii comerciali, noutatea este data de caracterele părinților constituanti și de formula care asociaza formele parentale.

3. Ameliorator înseamnă persoana juridică sau fizica care a creat sau a identificat prin metode științifice un soi. Amelioratorii pot fi institutele și stațiunile de cercetări agricole, instituțiile de învățământ superior de profil agricol și alte institute, producătorii privati, specializate în acest scop, firme străine sau agenții ale acestora, asociații între institute de cercetare, producători privati și firme străine etc.

4. Mentinator înseamnă persoana juridică sau fizica indicată în registrul de stat ca responsabilă de menținerea unui soi cu caracteristicile avute la data înscrierii în registrul de stat.

Mentinatorul poate fi amelioratorul soiului sau persoana autorizata căreia amelioratorul i-a transferat acest drept printr-o tranzacție legală.

5. Titular înseamnă persoana juridică sau fizica cu drept de proprietate asupra soiului omologat, destinat reproducerii, comercializării etc.

6. Comercializare înseamnă oferirea spre vânzare, expunerea spre vânzare, vânzarea, posedarea în vederea vânzării și orice tranzacție prin care dreptul de proprietate al semințelor este transferat de la o persoană la alta sau prin care semințele sau materialul săditor sunt transferate de la o persoană la alta printr-un contract potrivit căruia acestea vor fi folosite pentru a produce semințe sau pentru a obține recolta pentru orice alta utilizare.

7. Categoriile biologice din procesul de producere a semințelor sunt definite după cum urmează:

a) samanta amelioratorului înseamnă samanta:

- produsă de către sau sub directa responsabilitate a amelioratorului sau a mentinatorului, folosind selecția conservativa sau alte metode științifice specifice;

- care este destinată producerii semințelor de prebaza;

- care satisface cerințele impuse de reglementările în vigoare privind puritatea varietala pentru semințele de prebaza;

b) samanta de prebaza înseamnă samanta din toate verigile biologice dintre samanta amelioratorului și samanta de baza, care:

- a fost produsă de sau sub directa responsabilitate a mentinatorului;

- a fost produsă din samanta amelioratorului sau din samanta de prebaza;

- este destinată producerii de samanta de prebaza sau de baza;

- satisface cerințele impuse de reglementările în vigoare privind puritatea varietala, germinatia etc., specificate pentru semințele de prebaza.

În terminologia curenta, samanta de prebaza poate fi echivalentul categoriilor biologice de baza superelita și superelita linii consangvinizate (camp de menținere), în cazul cartofului - clonele A, B, C, D și E;

c) samanta de baza înseamnă samanta:

- produsă de către sau sub directa responsabilitate a mentinatorului;

- care a fost produsă din samanta de prebaza;

- care este destinată producerii de samanta certificată;

- care satisface cerințele impuse de reglementările în vigoare privind puritatea varietala, germinatia etc., specificate pentru semințele de baza.

În terminologia curenta, samanta de baza corespunde categoriei biologice de elita, linii consangvinizate androsterile și restauratoare de fertilitate sau hibrizi simpli, forme parentale folosite pentru loturile de hibridare în vederea producerii semintei comerciale (F1);

d) samanta certificată înseamnă:

- în cazul hibrizilor comerciali, samanta produsă în loturi de hibridare din samanta de baza și care este destinată producerii de recolta pentru consum uman, animal sau pentru industrializare;

- în cazul soiurilor, samanta produsă direct din samanta de baza pentru reinmultiri sau pentru consum și care satisface cerințele impuse de reglementările în vigoare privind puritatea varietala, germinatia etc., specificate pentru semințele certificate.

În cazul speciilor autogame este admisă și producerea semințelor certificate în generatia a II-a.

În terminologia curenta, samanta certificată corespunde categoriilor biologice:

- înmulțirea I (I1);

- înmulțirea a II-a (I2);

- hibrizi comerciali (F1) HSC; HT; HD; hibrizi Top Cross, hibrizi între soiuri;

- soi sintetic;

- soi multilineal;

- material săditor viticol - selecționat și autentic;

- material săditor de dud, hamei și dendrologic - autentic.

--------------

Sursă: legislatie.just.ro (Monitorul Oficial). Textul afișat este forma consolidată curentă.