Articolul I
Legea nr. 80/1995 privind Statutul cadrelor militare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 155 din 20 iulie 1995, cu modificările și completările ulterioare, se modifică după cum urmează:
1. Articolul 36 va avea următorul cuprins:
Articolul 36
Ofițerii în activitate provin din:
a) absolvenți cu diplomă de licență ai instituțiilor militare de învățământ pentru formarea ofițerilor, cu excepția celor prevăzuți la art. 37 lit. c);
b) absolvenți ai anului IV din instituțiile militare de învățământ superior cu durata studiilor mai mare de 4 ani;
c) absolvenți ai instituțiilor militare de învățământ din alte state, similare celor prevăzute la lit. a), trimiși la studii de către Ministerul Apărării Naționale;
d) ofițeri în rezervă care au promovat testele de aptitudini și îndeplinesc celelalte condiții stabilite prin ordin al miniștrilor sau al șefilor instituțiilor componente ale sistemului apărării naționale, ordinii publice și securității naționale, în vederea chemării sau rechemării în activitate;
(la 13-11-2005, Litera d) din Articolul 36 , Punctul 1. , Articolul I a fost modificată de Articolul UNIC din LEGEA nr. 310 din 8 noiembrie 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 998 din 10 noiembrie 2005 )
e) maiștri militari și subofițeri în activitate, absolvenți cu diplomă de licență ai instituțiilor civile de învățământ superior, cu profil corespunzător specialităților militare, care au vârsta de cel mult 35 de ani;
f) maiștri militari și subofițeri care, în timp de război, îndeplinesc cel puțin 3 luni, cu rezultate foarte bune și bune, funcții prevăzute a fi încadrate cu ofițeri în unitățile militare aflate în zona acțiunilor militare;
g) persoane care au promovat testele de aptitudini și îndeplinesc celelalte condiții stabilite prin ordin al miniștrilor sau șefilor instituțiilor componente ale sistemului apărării naționale, ordinii publice și securității naționale și care sunt absolvente cu diplomă de licență ale unei instituții de învățământ superior. Pentru chemarea în activitate, în anumite arme sau servicii și specialități militare, stabilite prin ordin al miniștrilor sau șefilor instituțiilor în cauză, bărbații trebuie să aibă serviciul militar îndeplinit;
h) maiștri militari și subofițeri în activitate, absolvenți cu diplomă de licență ai instituțiilor militare de învățământ superior.
2. Articolul 40 va avea următorul cuprins:
Articolul 40
Subofițerii în activitate provin din:
a) absolvenți cu diplomă ai instituțiilor militare de învățământ pentru formarea subofițerilor;
b) militari angajați pe bază de contract care au promovat testele de aptitudini și concursul sau examenul susținut în acest scop și îndeplinesc condițiile stabilite prin ordin al ministrului apărării naționale;
c) subofițeri în rezervă care au promovat testele de aptitudini și îndeplinesc celelalte condiții stabilite prin ordin al ministrului apărării naționale, în vederea chemării sau rechemării în activitate;
d) gradați care, în timp de război, îndeplinesc cu rezultate bune, cel puțin 3 luni, funcții prevăzute a fi încadrate cu subofițeri în unitățile militare aflate în zona acțiunilor militare;
e) militari angajați pe bază de contract care au absolvit cursul de formare subofițeri în condițiile stabilite prin ordin al ministrului apărării naționale;
f) militari angajați pe bază de contract, absolvenți ai școlilor postliceale de specialitate corespunzătoare specialităților militare, pentru care nu sunt organizate cursuri de formare pe filieră directă și indirectă;
g) persoane care au promovat testele de aptitudini și îndeplinesc celelalte condiții stabilite prin ordin al miniștrilor sau șefilor instituțiilor componente ale sistemului apărării naționale, ordinii publice și securității naționale și care au pregătire de nivel liceal, postliceal sau superior. Pentru chemarea în activitate, în anumite arme sau servicii și specialități militare, stabilite prin ordin al miniștrilor sau șefilor instituțiilor în cauză, bărbații trebuie să aibă serviciul militar îndeplinit.