HOTĂRÂRE nr. 640 din 29 iunie 2005

HOTĂRÂRE Guvernul
Sursa oficială
Vezi pe legislatie.just.ro
Publicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 589 din 7 iulie 2005
Intrat în vigoare
07.07.2005
Forma consolidată din
07.07.2005

privind organizarea de către România a celei de-a XI-a Reuniuni la nivel de șefi de stat și de guvern a Organizației Internaționale a Francofoniei, la București, în perioada 25-29 septembrie 2006

În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată,

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

Articolul 1

(1) Se aprobă organizarea de către România a celei de-a XI-a Reuniuni la nivel de șefi de stat și de guvern a Organizației Internaționale a Francofoniei, la București, în perioada 25-29 septembrie 2006, denumită în continuare Reuniune.

(2) Acțiunile aferente Reuniunii sunt:

a) Anul Francofoniei în România;

b) Festivalul Culturilor Francofone la Paris;

c) Festivalul aniversar centenar "Sedar Senghor";

d) reuniunile instanțelor Organizației Internaționale a Francofoniei, denumită în continuare Organizație: Consiliul permanent, Conferința ministerială, reuniunea șefilor de stat și de guvern.

(3) De la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, instituțiile administrației publice ale statului arborează steagul Organizației.

(4) Reuniunile instanțelor Organizației sunt organizate la Centrul Internațional de Conferințe de la Palatul Parlamentului, în prezența a 63 de șefi de stat și de guvern și a 7 șefi de organizații internaționale, în total maximum 3.000 de invitați, dintre care maximum 1.000 de jurnaliști.

(5) Ministerele ce fac parte din Comitetul interinstituțional de organizare, înființat potrivit art. 3, pun la dispoziție organizatorilor, în mod gratuit, spații de desfășurare pentru manifestările aferente Reuniunii.

(6) Cu ocazia Reuniunii, se inaugurează, la București, localul unui nou liceu francez, precum și statuia lui Charles de Gaulle în piața care îi poartă numele.

(7) Societatea Comercială "Romfilatelia" - S.A., filială a Companiei Naționale "Poșta Română" - S.A., editează, pentru acțiunile complexe ce însoțesc Anul Francofoniei în România, o coliță cu două timbre dedicate unul centenarului nașterii lui Leopold Sedar Senghor și unul celei de-a XI-a Reuniuni a Francofoniei - București, 2006.

În acord cu Comisariatul General pentru Francofonie, Societatea Comercială "Romfilatelia" - S.A. instituie un concurs pentru logoul acestei manifestări, ce va trebui să constituie și tema artistică pentru cel de-al doilea timbru.

Articolul 2

Reprezentarea Guvernului României, în ceea ce privește organizarea și participarea României la Reuniune, se asigură de un comisar guvernamental, cu rang de secretar de stat, numit prin decizie a primului-ministru.

Articolul 3

(1) În vederea realizării demersurilor și luării măsurilor necesare pentru organizarea și participarea României la Reuniune, se constituie Comitetul interinstituțional de organizare, denumit în continuare Comitet.

(2) Comitetul este condus de comisarul guvernamental și are în componență reprezentanți, obligatoriu la nivel de secretar de stat sau echivalent, din cadrul următoarelor instituții:

a) Administrația Prezidențială;

b) Secretariatul General al Guvernului;

c) Ministerul Afacerilor Externe;

d) Ministerul Culturii și Cultelor;

e) Ministerul Educației și Cercetării;

f) Ministerul Comunicațiilor și Tehnologiei Informației;

g) Ministerul Justiției;

h) Ministerul Finanțelor Publice;

i) Ministerul Transporturilor, Construcțiilor și Turismului;

j) Ministerul Sănătății;

k) Ministerul Administrației și Internelor;

l) Primăria Municipiului București;

m) Institutul Cultural Român;

n) Serviciul de Protecție și Pază;

o) Serviciul de Telecomunicații Speciale;

p) Serviciul Român de Informații;

r) Serviciul de Informații Externe.

(3) În desfășurarea activității sale, Comitetul cooperează și cu alte instituții publice și private, precum și cu organizații guvernamentale și neguvernamentale.

(4) Comitetul se constituie în colective tehnice de lucru, formate din reprezentanți ai instituțiilor prevăzute la alin. (2), ai altor autorități și instituții publice, precum și ai persoanelor juridice de drept privat, care colaborează direct cu reprezentanții Comitetului de pilotaj al Organizației.

Articolul 4

(1) Pentru asigurarea pregătirii organizării de către România a Reuniunii, în cadrul Ministerului Afacerilor Externe se constituie, pentru o perioadă de 20 de luni de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, Comisariatul General pentru Francofonie, denumit în continuare Comisariat.

(2) Comisariatul este condus de comisarul guvernamental, care își desfășoară activitatea sub directa coordonare a ministrului afacerilor externe.

(3) Numărul de posturi pentru Centrala Ministerului Afacerilor Externe, prevăzut la art. 9 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 100/2004 privind organizarea și funcționarea Ministerului Afacerilor Externe, cu modificările și completările ulterioare, se suplimentează cu 20 de posturi aferente Comisariatului. Organizarea și funcționarea Comisariatului se stabilesc prin ordin al ministrului afacerilor externe.

(4) Personalul Comisariatului este salarizat în conformitate cu prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 24/2000 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază pentru personalul contractual din sectorul bugetar, aprobată prin Legea nr. 383/2001, cu modificările și completările ulterioare, precum și, după caz, ale Legii nr. 495/2004 privind salarizarea și alte drepturi bănești ale personalului din administrația centrală a Ministerului Afacerilor Externe și de la misiunile diplomatice, oficiile consulare și institutele culturale românești din străinătate.

(5) Pentru desfășurarea activității Comisariatului, Ministerul Afacerilor Externe este autorizat să închirieze o clădire care să asigure necesarul de spații pentru cel puțin 10 birouri și o sală de reuniuni dotată corespunzător (mobilier, logistică, birotică).

(6) Parcul auto normat al Ministerului Afacerilor Externe se majorează cu două autovehicule de reprezentare, 6 autoturisme și două microbuze.

(7) Pe perioada desfășurării Reuniunii, Ministerul Afacerilor Externe este autorizat să achiziționeze, în condițiile legii, prestarea următoarelor servicii: șoferi - 500 de persoane, ghizi și însoțitori - 400 de persoane, activități de secretariat - 100 de persoane și să închirieze 300 de autoturisme de reprezentare și 100 de microbuze și autobuze.

Articolul 5

Comisariatul are următoarele atribuții principale:

a) elaborează programul pentru organizarea de către România a Reuniunii, precum și participarea României la aceasta;

b) asigură colaborarea cu reprezentanții Organizației în scopul pregătirii și realizării activităților cuprinse în programul Reuniunii;

c) elaborează caietele de sarcini și organizează licitații, în condițiile legii, pentru proiectarea, organizarea și realizarea acțiunilor Reuniunii;

d) realizează activitățile aferente etapelor de pregătire și de desfășurare a organizării Reuniunii până la închiderea ei, precum și cele legate de condițiile stabilite de organizatori privind predarea locației, inclusiv prin încheiere de contracte, în condițiile legii, cu parteneri români sau străini;

e) elaborează propunerile privind bugetul necesar pentru desfășurarea propriei activități, precum și pentru asigurarea organizării de către România a Reuniunii, incluzând toate cele patru acțiuni prevăzute la art. 1 alin. (2);

f) prezintă periodic ministrului afacerilor externe rapoarte privind stadiul pregătirii organizării Reuniunii și modul de gestionare a fondurilor aferente;

g) îndeplinește orice alte atribuții stabilite prin acte normative pentru domeniul său de activitate.

Articolul 6

(1) Cheltuielile aferente pregătirii și participării României la Reuniune se suportă de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Afacerilor Externe.

(2) Pentru asigurarea finanțării cheltuielilor aferente pregătirii organizării de către România a Reuniunii se pot atrage fonduri provenite din donații și sponsorizări ale persoanelor fizice și ale persoanelor juridice, din țară și din străinătate, alte surse atrase în condițiile legii, precum și resurse financiare externe.

(3) Comisarul guvernamental răspunde de utilizarea fondurilor aferente organizării și participării României la Reuniune, potrivit prevederilor legale.

(4) Structura detaliată a bugetului aferent organizării și participării României la Reuniune se aprobă prin ordin al ministrului afacerilor externe.

PRIM-MINISTRU

CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU

Contrasemnează:

------------

p. Ministrul afacerilor externe,

Radu Boroianu,

secretar de stat

p. Ministrul culturii și cultelor,

Ioan Onisei,

secretar de stat

Ministrul finanțelor publice,

Ionel Popescu

București, 29 iunie 2005.

Nr. 640.

---------

Sursă: legislatie.just.ro (Monitorul Oficial). Textul afișat este forma consolidată curentă.