HOTĂRÂRE nr. 642 din 29 iunie 2005

HOTĂRÂRE Guvernul
Publicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 603 din 13 iulie 2005
Intrat în vigoare
13.07.2005
Forma consolidată din
13.07.2005
Cuprins

pentru aprobarea Criteriilor de clasificare a unităților administrativ-teritoriale, instituțiilor publice și operatorilor economici din punct de vedere al protecției civile, în funcție de tipurile de riscuri specifice

În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, și al art. 4 alin. (2) din Legea nr. 481/2004 privind protecția civilă,

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

Articolul 1

Se aprobă Criteriile de clasificare a unităților administrativ-teritoriale, instituțiilor publice și operatorilor economici din punct de vedere al protecției civile, în funcție de tipurile de riscuri specifice, prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Articolul 2

Pe baza criteriilor prevăzute la art. 1, precum și a procedurii prezentate în anexă inspectoratele județene și al municipiului București pentru situații de urgență stabilesc încadrarea localităților, instituțiilor publice și operatorilor economici în clasificarea din punct de vedere al protecției civile, în funcție de tipurile de riscuri specifice.

Articolul 3

În termen de 60 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei hotărâri, autoritățile administrației publice locale, conducerile instituțiilor publice și ale operatorilor economici, indiferent de forma de proprietate, vor pune la dispoziție inspectoratelor județene și al municipiului București pentru situații de urgență datele și informațiile necesare, corespunzătoare criteriilor de clasificare.

Articolul 4

În termen de 90 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei hotărâri, în cadrul centrelor operaționale din inspectoratele județene și al municipiului București pentru situații de urgență se întocmește catalogul local cuprinzând clasificarea unităților administrativ-teritoriale, instituțiilor publice și operatorilor economici din punct de vedere al protecției civile, în funcție de tipurile de riscuri specifice.

Articolul 5

În termen de 120 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei hotărâri, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, prin Centrul Operațional Național, centralizează datele din catalogul local al fiecărei unități administrativ-teritoriale în Catalogul național cuprinzând clasificarea unităților administrativ-teritoriale, instituțiilor publice și operatorilor economici din punct de vedere al protecției civile, în funcție de tipurile de riscuri specifice.

Articolul 6

(1) În termen de 2 ani de la intrarea în vigoare a prezentei hotărâri, autoritățile administrației publice locale, instituțiile publice și operatorii economici vor efectua analize de risc în detaliu, vor delimita geografic și vor constitui bănci de date informatizate privind aceste riscuri, care vor fi reactualizate periodic și integrate în sistemul național de monitorizare.

(2) Anual cataloagele locale și cel național se actualizează prin grija inspectoratelor județene și al municipiului București pentru situații de urgență, respectiv a Inspectoratului General pentru Situații de Urgență.

PRIM-MINISTRU

CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU

Contrasemnează:

----------------

Ministrul administrației și internelor,

Vasile Blaga

Ministrul transporturilor, construcțiilor și turismului,

Gheorghe Dobre

Ministrul finanțelor publice,

Ionel Popescu

București, 29 iunie 2005.

Nr. 642.

Anexa

CRITERII DE CLASIFICARE

a unităților administrativ-teritoriale,

instituțiilor publice și operatorilor economici

din punct de vedere al protecției civile,

în funcție de tipurile de riscuri specifice

Articolul 1

(1) Riscurile care se iau în considerație pentru clasificarea unităților administrativ-teritoriale, instituțiilor publice și operatorilor economici din punct de vedere al protecției civile sunt:

a) riscuri naturale:

1. cutremure;

2. alunecări și prăbușiri de teren;

3. inundații;

4. fenomene meteorologice periculoase;

5. avalanșe;

6. incendii de pădure;

b) riscuri tehnologice:

1. accidente chimice;

2. accidente nucleare;

3. incendii în masă;

4. accidente grave pe căi de transport;

5. eșecul utilităților publice;

c) riscuri biologice:

1. epidemii;

2. epizootii/zoonoze.

(2) Elementele expuse riscurilor specifice care se au în vedere sunt:

1. populația;

2. animalele;

3. proprietatea;

4. activitățile social-economice;

5. mediul înconjurător.

Articolul 2

Prin risc se înțelege nivelul de pierderi preconizat, în sens probabilistic, estimat în victime, proprietăți distruse, activități economice întrerupte, impact asupra mediului datorită manifestării unui hazard într-o anumită zonă și cu referire la o anumită perioadă de timp.

Articolul 3

(1) Încadrarea unităților administrativ-teritoriale, instituțiilor publice și operatorilor economici în clase de risc se face în baza analizei de risc.

(2) Analiza de risc este metoda de cuantificare a riscurilor pe baza identificării riscului, determinării frecvenței evenimentelor și consecințelor asupra elementelor expuse ale fiecărui eveniment pentru fiecare tip de risc specific.

Articolul 4

În funcție de frecvența și de consecințele situațiilor de urgență generate de tipurile de riscuri specifice, riscul poate fi principal sau secundar.

Articolul 5

Nr. crt.Tipul de riscPrincipalSecundar 1.CutremurCc 2.Alunecare/prăbușire de terenA(t)/P(t)a(t)/p(t) 3.InundațieI(d)i(d) 4.SecetăSs 5.AvalanșăA(v)a(v) 6.Incendiu de pădureI(p)i(p) 7.Accident chimicA(ch)a(ch) 8.Accident nuclearA(n)a(n) 9.Incendiu în masăI(m)i(m) 10.Accident grav de transportA(tp)a(tp) 11.Eșecul utilităților publiceE(up)e(up) 12.EpidemieE(d)e(d) 13.EpizootieE(z)e(z)

(1) Pentru clasificarea unităților administrativ-teritoriale, instituțiilor publice și operatorilor economici din punct de vedere al protecției civile, în funcție de tipurile de riscuri specifice, în catalogul național și în cataloagele locale se vor folosi acronime.

(2) Acronimele, modul de alocare și semnificația lor sunt prezentate în tabelul de mai jos:

Tabel - Modul de alocare a acronimelor asociate riscurilor

Articolul 6

(1) Clasificarea unităților administrativ-teritoriale, instituțiilor publice și operatorilor economici din punct de vedere al protecției civile, în funcție de tipurile de riscuri specifice, se face în baza încadrării în criterii de clasificare.

(2) Încadrarea se realizează prin aplicarea criteriilor cuprinse în prezenta anexă și poate avea și alte valori decât cele specificate, justificată în baza unui studiu de risc efectuat de către instituții abilitate.

Articolul 7

Clasificarea unităților administrativ-teritoriale din punct de vedere al protecției civile, în funcție de tipurile de riscuri specifice, constituie criteriul de bază pentru:

a) stabilirea structurii, specializării și amplasării serviciilor publice profesioniste și voluntare;

b) dotarea cu mijloace tehnice și materiale de intervenție, aparatură și echipamente de protecție a structurilor profesioniste și voluntare pentru intervenție în situații de urgență;

c) întocmirea schemei de acoperire a riscurilor de către inspectoratele județene și al municipiului București pentru situații de urgență;

d) elaborarea planurilor pentru gestionarea situațiilor de urgență;

e) stabilirea tematicii de pregătire și a exercițiilor pentru structurile profesioniste și voluntare pentru intervenție în situații de urgență;

f) conștientizarea populației asupra riscurilor specifice și informarea acesteia cu privire la măsurile ce trebuie luate pentru reducerea efectelor negative și adoptarea unui comportament adecvat în situații de urgență.

Articolul 8

Clasificarea instituțiilor publice/operatorilor economici din punct de vedere al protecției civile, în funcție de tipurile de riscuri specifice, constituie criteriul de bază pentru:

a) stabilirea structurilor proprii de intervenție pentru limitarea și înlăturarea efectelor situațiilor de urgență la care sunt expuse/expuși;

b) dotarea cu mijloace tehnice și cu materiale de intervenție, aparatură și echipamente de protecție a structurilor de intervenție în situații de urgență;

c) întocmirea schemei proprii de acoperire a riscurilor;

d) elaborarea planurilor de gestionare a situațiilor de urgență;

e) stabilirea tematicii de pregătire și a exercițiilor pentru personalul și structurile proprii de intervenție în situații de urgență;

f) determinarea frecvenței auditului intern efectuat în cadrul sistemului de management al riscului;

g) conștientizarea personalului propriu și a populației potențial afectate în ceea ce privește riscurile specifice și informarea acesteia cu privire la măsurile ce trebuie luate pentru reducerea efectelor negative și adoptarea unui comportament adecvat în situații de urgență.

A. Criterii de clasificare a unităților administrativ-teritoriale

Unitățile administrativ-teritoriale sunt clasificate astfel:

1. Din punct de vedere al expunerii la riscul de cutremur:

a) unitate administrativ-teritorială dispusă în zonă seismică de intensitate mai mare sau egală cu VII pe scara MSK;

b) unitate administrativ-teritorială dispusă în zonă seismică de intensitate mai mică de VII pe scara MSK.

2. Din punct de vedere al expunerii la riscul de alunecări/prăbușiri de teren:

a) unitate administrativ-teritorială dispusă în zonă cu potențial ridicat de producere a alunecărilor de teren sau afectată de alunecări primare/reactivate;

b) unitate administrativ-teritorială dispusă în zonă cu potențial mediu/scăzut de producere a alunecărilor de teren sau neafectată de alunecări primare/reactivate.

3. Din punct de vedere al expunerii la riscul de inundații:

a) unitate administrativ-teritorială potențial afectată de inundații datorate revărsărilor unui curs de apă, scurgerilor pe torenți sau unde cantitatea maximă de precipitații, înregistrată în ultimii 100 de ani, depășește 100 mm/24 h;

b) unitate administrativ-teritorială neafectată de inundații datorate revărsărilor unui curs de apă, scurgerilor pe torenți sau unde cantitatea maximă de precipitații, înregistrată în ultimii 100 de ani, este mai mică de 100 mm/24 h.

4. Din punct de vedere al expunerii la riscul de secetă:

a) unitate administrativ-teritorială situată în zone cu risc față de fenomenul de secetă;

b) unitate administrativ-teritorială situată în afara zonelor cu risc față de fenomenul de secetă.

5. Din punct de vedere al expunerii la riscul de avalanșe:

a) unitate administrativ-teritorială dispusă în zonă de munte;

b) unitate administrativ-teritorială dispusă în podiș/deal/câmpie.

6. Din punct de vedere al expunerii la riscul de incendii de pădure:

a) unitate administrativ-teritorială situată în zona de influență a unui incendiu de pădure;

b) unitate administrativ-teritorială situată în afara zonei de influență a unui incendiu de pădure.

7. Din punct de vedere al expunerii la riscul de accident chimic:

a) unitate administrativ-teritorială situată în interiorul zonelor de planificare la urgență chimică;

b) unitate administrativ-teritorială situată în exteriorul zonelor de planificare la urgență chimică.

8. Din punct de vedere al expunerii la riscul de accident nuclear:

a) unitate administrativ-teritorială situată în interiorul zonelor de planificare la urgență nucleară;

b) unitate administrativ-teritorială situată în exteriorul zonelor de planificare la urgență nucleară.

9. Din punct de vedere al riscului la incendii în masă:

a) unitate administrativ-teritorială situată în zona de influență a incendiilor în masă;

b) unitate administrativ-teritorială situată în afara zonelor de influență a incendiilor în masă.

10. Din punct de vedere al riscului la accidente grave pe căi de transport:

a) unitate administrativ-teritorială cu trafic intens;

b) unitate administrativ-teritorială cu trafic moderat sau redus.

11. Din punct de vedere al riscului de eșec al utilităților publice:

a) unitate administrativ-teritorială dependentă de un sistem centralizat de utilități publice;

b) unitate administrativ-teritorială dependentă de două sau de mai multe sisteme centralizate de utilități publice ori fără sistem centralizat de utilități publice.

12. Din punct de vedere al expunerii la riscul epidemiologic:

a) unitate administrativ-teritorială cu risc crescut;

b) unitate administrativ-teritorială cu risc mediu sau scăzut.

13. Din punct de vedere al expunerii la riscul epizootic:

a) unitate administrativ-teritorială cu risc crescut;

b) unitate administrativ-teritorială cu risc mediu sau scăzut.

B. Criterii de clasificare a instituțiilor publice și operatorilor economici

Instituțiile publice și operatorii economici sunt clasificați astfel:

1. Din punct de vedere al expunerii la riscul de cutremur:

a) instituție publică/operator economic dispusă/dispus în zonă seismică de intensitate mai mare sau egală cu VII pe scara MSK;

b) instituție publică/operator economic dispusă/dispus în zonă seismică de intensitate mai mică de VII pe scara MSK.

2. Din punct de vedere al expunerii la riscul de alunecări/prăbușiri de teren:

a) instituție publică/operator economic dispusă/dispus în zonă cu potențial ridicat de producere a alunecărilor de teren sau afectată de alunecări primare/reactivate;

b) instituție publică/operator economic dispusă/dispus în zonă cu potențial mediu/scăzut de producere a alunecărilor de teren sau neafectată de alunecări primare/reactivate.

3. Din punct de vedere al expunerii la riscul de inundații:

a) instituție publică/operator economic potențial afectată/ afectat de inundații datorate revărsărilor unui curs de apă, scurgerilor pe torenți sau unde cantitatea maximă de precipitații, înregistrată în ultimii 100 de ani, depășește 100 mm/24 h;

b) instituție publică/operator economic neafectată/neafectat de inundații datorate revărsărilor unui curs de apă, scurgerilor pe torenți sau unde cantitatea maximă de precipitații, înregistrată în ultimii 100 de ani, este mai mică de 100 mm/24 h.

4. Din punct de vedere al expunerii la riscul de secetă:

a) instituție publică/operator economic dispusă/dispus în zone cu risc față de fenomenul de secetă;

b) instituție publică/operator economic dispusă/dispus în afara zonelor cu risc față de fenomenul de secetă.

5. Din punct de vedere al expunerii la riscul de incendii de pădure:

a) instituție publică/operator economic situată/situat în zona de influență a incendiului de pădure;

b) instituție publică/operator economic situată/situat în afara zonei de influență a incendiului de pădure.

6. Din punct de vedere al expunerii la riscul de accident chimic:

a) instituție publică/operator economic dispusă/dispus în zonele de planificare la urgență chimică;

b) instituție publică/operator economic dispusă/dispus în afara zonelor de planificare la urgență chimică.

7. Din punct de vedere al expunerii la riscul de accident nuclear:

a) instituție publică/operator economic dispusă/dispus în zona de planificare la urgență nucleară;

b) instituție publică/operator economic dispusă/dispus în afara zonelor de planificare la urgență nucleară.

--------

Sursă: legislatie.just.ro (Monitorul Oficial). Textul afișat este forma consolidată curentă.