HOTĂRÂRE nr. 1.707 din 21 decembrie 2005

HOTĂRÂRE Guvernul
Publicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 16 din 9 ianuarie 2006
Intrat în vigoare
09.01.2006
Forma consolidată din
09.01.2006
Cuprins

În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată,

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

Articolul UNIC

Hotărârea Guvernului nr. 711/2001 privind înființarea Centrului Național pentru Așezări Umane (habitat), publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 442 din 7 august 2001, se modifică după cum urmează:

1. Alineatul (4) al articolului 1 va avea următorul cuprins:

(4) Conducerea Centrului Național pentru Așezări Umane (habitat) este asigurată de un președinte, care este ministrul transporturilor, construcțiilor și turismului, de un vicepreședinte, care este un secretar de stat din Ministerul Transporturilor, Construcțiilor și Turismului, și de un director executiv, care este directorul general al Direcției generale amenajarea teritoriului, urbanism și politica locuirii.

2. Articolul 2 va avea următorul cuprins:

Articolul 2

Secretariatul Centrului Național pentru Așezări Umane (habitat) se organizează ca structură de specialitate în cadrul Ministerului Transporturilor, Construcțiilor și Turismului.

3. Articolul 3 va avea următorul cuprins:

Articolul 3

Centrul Național pentru Așezări Umane (habitat) elaborează strategia națională a locuirii, având ca obiectiv «o locuință adecvată pentru fiecare.

4. Articolul 4 va avea următorul cuprins:

Articolul 4

Centrul Național pentru Așezări Umane (habitat), prin președintele, vicepreședintele sau directorul executiv al acestuia, reprezintă România în relațiile internaționale în domeniu și, prin secretariatul său, asigură legătura cu Comisia Organizației Națiunilor Unite pentru Așezări Umane și cu Centrul Națiunilor Unite pentru Așezări Umane (habitat) de la Nairobi-Kenya, precum și cu țările membre din cadrul comisiei, cu celelalte organizații și cu organisme internaționale, inclusiv ale structurilor Uniunii Europene, guvernamentale și neguvernamentale de profil.

5. Anexa se înlocuiește cu anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

PRIM-MINISTRU CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU Contrasemnează: Ministrul transporturilor, construcțiilor și turismului, Gheorghe Dobre Ministrul afacerilor externe, Mihai Răzvan Ungureanu Ministrul finanțelor publice, Sebastian Teodor Gheorghe Vlădescu

București, 21 decembrie 2005.

Nr. 1.707.

ANEXĂ

COMPONENȚA Centrului Național pentru Așezări Umane (habitat)

Președințe - ministrul transporturilor, construcțiilor și turismului

Vicepreședinte - secretar de stat în Ministerul Transporturilor, Construcțiilor și Turismului

Director executiv - directorul general al Direcției generale amenajarea teritoriului, urbanism și politica locuirii din Ministerul Transporturilor, Construcțiilor și Turismului

Membri

3 reprezentanți, la nivel de director general/director, ai Ministerului Transporturilor, Construcțiilor și Turismului

câte un reprezentant, la nivel de director general/director, al următoarelor ministere și autorități ale administrației publice centrale de specialitate:

1. Ministerul Muncii, Solidarității Sociale și Familiei

2. Ministerul Mediului și Gospodăririi Apelor

3. Ministerul Afacerilor Externe

4. Ministerul Finanțelor Publice

5. Ministerul Economiei și Comerțului

6. Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale

7. Ministerul Sănătății

8. Ministerul Educației și Cercetării

9. Ministerul Culturii și Cultelor

10. Ministerul Comunicațiilor și Tehnologiei Informației

11. Ministerul Administrației și Internelor

12. Ministerul Apărării Naționale

13. Ministerul Integrării Europene

14. Institutul Național de Statistică

câte un reprezentant, la nivel de director general/director, al următoarelor instituții aflate în subordinea/sub autoritatea Ministerului Transporturilor, Construcțiilor și Turismului:

1. Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare în Urbanism și Amenajarea Teritoriului INCD - URBANPROIECT București

2. Centrul de Documentare pentru Construcții, Arhitectură, Urbanism și Amenajarea Teritoriului - CDCAS

3. Agenția Națională pentru Locuințe - ANL - câte un reprezentant al următoarelor institute de cercetare ale Academiei Române:

1. Institutul de Cercetare a Calității Vieții

2. Institutul de Cercetări Economice și Sociale "Gheorghe Zane"

3. Institutul de Studii Sud-Est Europene

4. Institutul de Economie Națională

câte un reprezentant, la nivel de președinte/director, al organizațiilor neguvernamentale de utilitate publică din domeniul locuirii.

--------

Sursă: legislatie.just.ro (Monitorul Oficial). Textul afișat este forma consolidată curentă.