HOTĂRÂRE nr. 483 din 12 aprilie 2006

HOTĂRÂRE Guvernul
Sursa oficială
Vezi pe legislatie.just.ro
Publicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 356 din 20 aprilie 2006
Intrat în vigoare
20.04.2006
Forma consolidată din
20.04.2006

pentru aprobarea atribuțiilor ocoalelor silvice de stat și ale celor constituite ca structuri proprii, a obligațiilor ce revin deținătorilor de păduri, în vederea respectării regimului silvic, precum și a Regulamentului de aplicare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 139/2005 privind administrarea pădurilor din România

În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, al art. 10 și 17 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 139/2005 privind administrarea pădurilor din România, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 38/2006,

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

Articolul 1

Se aprobă atribuțiile ocoalelor silvice de stat și ale celor constituite ca structuri proprii, obligațiile ce revin deținătorilor de păduri, în vederea respectării regimului silvic, precum și Regulamentul de aplicare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 139/2005 privind administrarea pădurilor din România, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 38/2006, prevăzute în anexele nr. 1 și 2 care fac parte integrantă din prezenta hotărâre.

Articolul 2

Constituie contravenții și se sancționează după cum urmează:

a) nerespectarea de către proprietarii de păduri a obligației prevăzute la art. 1 din anexa nr. 1, cu amendă de la 1.000 lei (RON) la 5.000 lei (RON);

b) nerespectarea de către șeful ocolului silvic sau de către conducătorul regiei publice locale cu specific exclusiv silvic, după caz, a obligației prevăzute la art. 2 alin. (2) din anexa nr. 1, cu amendă de la 2.500 lei (RON) la 5.000 lei (RON).

Articolul 3

Constatarea contravențiilor și aplicarea sancțiunilor se fac de către personalul cu atribuții de control din cadrul autorității publice centrale care răspunde de silvicultură și din cadrul structurilor sale teritoriale.

Articolul 4

Contravenientul poate achita, pe loc sau în termen de 48 de ore de la data încheierii procesului-verbal ori, după caz, de la data comunicării acestuia, jumătate din minimul amenzii prevăzute la art. 2, agentul constatator făcând mențiune despre această posibilitate în procesul-verbal.

Articolul 6

(1) Decontarea cheltuielilor prevăzute la art. 35 din Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole și celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 și ale Legii nr. 169/1997, cu modificările și completările ulterioare, se realizează de la bugetul de stat prin bugetul Ministerului Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale.

(2) Metodologia de decontare a cheltuielilor se stabilește prin ordin al ministrului agriculturii, pădurilor și dezvoltării rurale, în termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei hotărâri.

PRIM-MINISTRU

CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU

Contrasemnează:

----------------

Ministrul agriculturii, pădurilor și dezvoltării rurale,

Gheorghe Flutur

Ministrul administrației și internelor,

Vasile Blaga

Ministrul finanțelor publice,

Sebastian Teodor Gheorghe Vlădescu

București, 12 aprilie 2006.

Nr. 483.

Anexa 1

ATRIBUȚIILE

ocoalelor silvice de stat și ale celor constituite ca

structuri proprii, obligațiile proprietarilor de păduri,

în vederea respectării regimului silvic

Capitolul I — Atribuțiile ocoalelor silvice ↑ Cuprins

Articolul 1

În scopul gestionării durabile a pădurilor, indiferent de forma de proprietate, proprietarii de păduri din România sunt obligați să asigure, prin ocoale silvice care se înființează și funcționează în condițiile legii, realizarea serviciilor silvice sau administrarea pentru pădurile pe care le au în proprietate.

Articolul 2

(1) Ocoalele silvice constituite în condițiile legii pot asigura, pe baze contractuale și concurențiale, servicii silvice sau administrarea altor păduri decât cele pentru care au fost constituite, cu adaptarea corespunzătoare a statutului de funcționare.

(2) Ocoalele silvice și regiile publice locale cu specific silvic sunt obligate ca în termen de 15 zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri să facă publice limitele minime și maxime ale valorii tarifelor pentru serviciile silvice pe care le asigură, precum și pentru administrarea pădurilor.

(3) Tarifele prevăzute la alin. (2) se stabilesc în lei/ha/an.

(4) În tarifele prevăzute la alin. (2) nu se includ:

a) cheltuielile necesare pentru aprovizionarea materială pentru realizarea lucrărilor de împăduriri, a lucrărilor de combatere a dăunătorilor forestieri și a unor lucrări a căror necesitate rezultă din apariția unor situații excepționale;

b) cheltuielile necesare pentru realizarea lucrărilor silvice.

(5) Cheltuielile prevăzute la alin. (4) se suportă de către proprietar.

(6) Ofertele de tarife prevăzute la alin. (2) se publică de fiecare ocol silvic care are activitate pe raza unei unități administrativ-teritoriale, la locul de afișaj al primăriei unității administrativ-teritoriale respective, cu obligația menținerii acestor oferte afișate pe o perioadă de 6 luni.

(7) Prin excepție de la prevederile alin. (6), pot afișa oferte și alte ocoale silvice care sunt interesate să realizeze serviciile silvice sau administrarea pădurilor aflate pe teritoriul unității administrativ-teritoriale respective.

(8) Serviciile silvice prestate de ocoalele silvice se asigură numai în pachet de servicii.

Articolul 3

(1) Contractul de servicii silvice sau de administrare a pădurii, după caz, se încheie la solicitarea adresată de fiecare proprietar de pădure ocolului silvic pentru care optează.

(2) Contractul pentru servicii silvice se încheie pentru o perioadă de minimum un an calendaristic sau pentru o perioadă care să fie formată din ani calendaristici întregi.

(3) Face excepție fracțiunea din anul în care se încheie primul contract, în conformitate cu prevederile art. 8 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 139/2005 privind administrarea pădurilor din România, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 38/2006, care se cumulează cu perioada prevăzută la alin. (2).

(4) Serviciul de pază pentru proprietatea forestieră respectivă se include obligatoriu în pachetul de servicii dacă proprietarul de pădure nu face dovada la încheierea contractului de prestări servicii silvice că își asigură paza proprietății forestiere conform art. 2 alin. (1) și art. 5 alin. (1) din Legea nr. 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor și protecția persoanelor, cu modificările și completările ulterioare.

Articolul 4

(1) Administrarea pădurii asigurată de ocoalele silvice presupune realizarea obligatorie de către acestea atât a serviciilor silvice, cât și a altor acțiuni și activități cu caracter economic, contabil, juridic, prevăzute de lege și convenite de proprietar cu ocolul silvic respectiv, în conformitate cu documentul prin care proprietarul a inițiat înființarea ocolului silvic sau pe baze contractuale.

(2) Contractul pentru administrarea pădurii, indiferent de mărimea proprietății și de forma de proprietate, se încheie pentru perioada de timp prevăzută la art. 17 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 96/1998 privind reglementarea regimului silvic și administrarea fondului forestier național, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Capitolul II — Obligațiile deținătorilor de păduri ↑ Cuprins

Secțiunea A — Obligațiile ocoalelor silvice

Articolul 5

Ocolul silvic care asigură serviciile silvice sau administrarea pădurii este obligat să realizeze lucrările tehnice necesare pentru a asigura managementul corespunzător al proprietății forestiere respective, cu aplicarea regulilor regimului silvic și cu respectarea prevederilor art. 2 alin. (4).

Articolul 6

(1) Ocolul silvic este obligat să comunice inspectoratului teritorial de regim silvic și de vânătoare care are competență teritorială situația contractelor încheiate, pe tipuri (servicii silvice sau de administrare), pe proprietari și pe unitățile administrativ-teritoriale unde se găsesc pădurile pentru care au fost încheiate contracte.

(2) În termenul prevăzut la art. 8 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 139/2005, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 38/2006, comunicarea prevăzută la alin. (1) se realizează lunar, până la data de 10 a lunii următoare lunii pentru care se face comunicarea.

(3) După expirarea termenului prevăzut la alin. (2), comunicarea se face în termen de 30 de zile de la data încheierii contractului.

Articolul 7

Ocolul silvic este obligat să întocmează evidența analitică a constituirii și cheltuirii fondului de conservare și regenerare a pădurilor, prevăzut de art. 8^1 din Ordonanța Guvernului nr. 96/1998, republicată, cu modificările și completările ulterioare, pentru fiecare proprietar.

Secțiunea B — Obligațiile proprietarilor de păduri

Articolul 8

Obligațiile proprietarilor de păduri, prevăzute la art. 8 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 96/1998, republicată, cu modificările și completările ulterioare, indiferent de mărimea proprietății și de forma de proprietate, sunt preluate de ocolul silvic înființat de proprietar sau de ocolul silvic cu care acesta are încheiat contract pentru servicii silvice sau pentru administrarea pădurii, în baza acestui contract și cu respectarea prevederilor art. 2 alin. (4).

Anexa 2

REGULAMENT

de aplicare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr.

139/2005 privind administrarea pădurilor din România,

aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 38/2006

Articolul 1

(1) Constituirea unităților de bază pentru amenajamentele de tip I și de tip II în care sunt incluse proprietăți care îndeplinesc condițiile prevăzute la art. 6 lit. b) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 139/2005, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 38/2006, se aprobă prin decizie a inspectorului-șef al inspectoratului teritorial de regim silvic și de vânătoare.

(2) Programul de amenajare a pădurilor se aprobă anual de conducătorul autorității publice centrale care răspunde de silvicultură.

Articolul 2

În vederea întocmirii amenajamentelor silvice în conformitate cu prevederile art. 5 și 6 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 139/2005, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 38/2006, inspectoratele teritoriale de regim silvic și de vânătoare din subordinea autorității publice centrale care răspunde de silvicultură organizează licitațiile în conformitate cu prevederile legale referitoare la achizițiile publice.

Articolul 3

(1) Amenajamentele silvice întocmite în conformitate cu prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 139/2005, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 38/2006, se avizează în comisia tehnică de specialitate constituită în cadrul autorității publice centrale care răspunde de silvicultură și se aprobă prin ordin al conducătorului autorității publice centrale care răspunde de silvicultură.

(2) Cheltuielile pentru elaborarea amenajamentelor silvice se decontează:

a) de administratorii pădurilor proprietate publică a statului, pentru pădurile proprietate publică a statului pe care le administrează;

b) de inspectoratele teritoriale de regim silvic și de vânătoare, aflate în subordinea autorității publice centrale care răspunde de silvicultură, pentru amenajamentele întocmite în conformitate cu prevederile art. 6 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 139/2005, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 38/2006;

c) de proprietari, pentru amenajamentele de tip II a căror întocmire nu se asigură de la bugetul de stat.

(3) Pentru amenajamentele care se decontează în conformitate cu prevederile alin. 2 lit. b) sunt aplicabile normele de decontare prevăzute în Hotărârea Guvernului nr. 163/2000 privind aprobarea Normelor metodologice pentru acordarea, utilizarea și controlul sumelor destinate proprietarilor de păduri, indiferent de forma de proprietate, pentru efectuarea unor lucrări de gospodărire, în scopul asigurării integrității fondului forestier național și gestionării durabile a pădurilor.

Articolul 4

Normele tehnice pentru amenajarea pădurilor, aprobate prin Ordinul ministrului apelor, pădurilor și protecției mediului nr. 1.672/2000, rămân valabile până la data elaborării normelor pentru amenajarea pădurilor în conformitate cu prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 139/2005, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 38/2006, dar nu mai târziu de 12 luni de la data intrării în vigoare a prevederilor prezentei hotărâri.

Articolul 5

Studiile de transformare a pășunilor împădurite aprobate sau cele pentru care a fost realizată recepția lucrărilor de teren până la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri rămân valabile până la întocmirea amenajamentului silvic în conformitate cu prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 139/2005, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 38/2006, dar nu mai târziu de data încetării valabilității lor.

----------

Sursă: legislatie.just.ro (Monitorul Oficial). Textul afișat este forma consolidată curentă.