HOTĂRÂRE nr. 523 din 19 aprilie 2006

HOTĂRÂRE Guvernul
Publicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 385 din 4 mai 2006
Intrat în vigoare
04.05.2006
Forma consolidată din
04.05.2006

pentru aprobarea Programului de dezvoltare comunitară în localitatea Hădăreni, județul Mureș, pentru perioada 2006-2008

Având în vedere angajamentele asumate de Guvernul României în fața Curții Europene a Drepturilor Omului, în domeniul protecției drepturilor omului, în special a minorității romilor, criteriu politic de aderare a României la Uniunea Europeană, constând în adoptarea unor măsuri generale, în scopul prevenirii și combaterii discriminării, prevenirii și soluționării conflictelor care pot genera violențe, stimulării participării romilor la viața economică, socială, educațională, culturală și politică etc., măsuri menite să îmbunătățească relațiile dintre membrii comunității locale din localitatea Hădăreni, județul Mureș,

în temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, al art. 30 alin. (2) din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările ulterioare, și al art. 11 lit. a) din Legea bugetului de stat pe anul 2006 nr. 379/2005,

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

Articolul 1

Se aprobă Programul de dezvoltare comunitară în localitatea Hădăreni, județul Mureș, pentru perioada 2006-2008, și bugetul alocat acestuia, prevăzute în anexele nr. 1 și 2, care fac parte integrantă din prezenta hotărâre.

Articolul 2

(1) Sumele necesare pentru finanțarea programului prevăzut la art. 1 se asigură de la bugetul de stat prin bugetul Secretariatului General al Guvernului alocat Agenției Naționale pentru Romi pentru anii 2006-2008.

Coordonarea programului va fi realizată de către Secretariatul General al Guvernului, Agenția Națională pentru Romi și ministerele implicate în implementarea acestuia.

Agenția Națională pentru Romi va deține răspunderea în ceea ce privește derularea financiară a programului.

(2) Sumele necesare în anul 2006 se asigură din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului, prin suplimentarea bugetului Secretariatului General al Guvernului pentru Agenția Națională pentru Romi la capitolul 67.01 "Cultură, recreere și religie", titlul 55 "Alte transferuri", articolul/alineatul 550118 "Alte transferuri curente interne" cu suma de 1.500 mii lei (RON).

Articolul 3

Se autorizează Ministerul Finanțelor Publice să introducă, la propunerea ordonatorului principal de credite, modificările corespunzătoare în structura bugetului de stat și în volumul și structura bugetului Secretariatului General al Guvernului pe anul 2006, potrivit art. 2 alin. (2).

Articolul 4

Ministerele și celelalte autorități ale administrației publice centrale cu atribuții în domeniu vor acționa pentru realizarea prevederilor cuprinse în programul prevăzut la art. 1.

PRIM-MINISTRU

CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU

Contrasemnează:

------------

Ministrul delegat pentru coordonarea

Secretariatului General al Guvernului,

Mihai Alexandru Voicu

p. Ministrul afacerilor externe,

Anton Niculescu,

secretar de stat

Ministrul administrației și internelor,

Vasile Blaga

Ministrul muncii, solidarității sociale și familiei,

Gheorghe Barbu

Președintele Agenției Naționale pentru Romi,

Mariea Ionescu

p. Ministrul finanțelor publice,

Doina-Elena Dascălu,

secretar de stat

București, 19 aprilie 2006.

Nr. 523.

Anexa 1

Parteneri: Instituții publice, organizații neguvernamentale, grupuri de inițiativă locală și persoane implicate în implementarea programuluiRoluri și responsabilități A. La nivel local: Hădăreni, Comuna Chețani Grupul de lucru local, (reprezentanți ai comunităților române, rome și maghiare) GLLReprezintă nucleul comunitar multietnic Asigură legătura între comunitatea din localitatea Hădăreni, comunitățile etnice (romi, români, maghiari) și autorități Coordonează activitățile și informează comunitatea Participă la luarea deciziilor, la stabilirea criteriilor pentru programele și acțiunile comunitare și aplicarea acestora Expertul pe problemele romilorÎn conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr. 430/2001 Mediatori: comunitar, școlar și sanitarÎn conformitate cu legislația în vigoare Școala, Biserica, Dispensarul, Unități teritoriale de polițieEducă și informează comunitatea Asigură participarea comunității prin parteneriat și dialog Primăria și Consiliul Local din Comuna Chețani, județul MureșCoordonează și răspunde de realizarea proiectelor locale Asigură co-participare în grupul de lucru local Facilitează comunicarea și informează - asigură legătura dintre GLL și ceilalți factori implicați din afara comunei B. La nivel județean: Județul Mureș Grupul de lucru județean (reprezentanți ai instituțiilor și organizațiilor implicate de la nivel județean), GLJFacilitează legătura dintre comunitatea din localitatea Hădăreni/GLL și autorități Informează și sprijină comunitatea și celelalte instituții implicate Participă la implementarea programului Instituții locale și servicii publice deconcentrate: Consiliul Județean Mureș, Instituția Prefectului Județului Mureș/BJR, Inspectoratul Județean Școlar, Inspectoratul Județean de Poliție, Direcția de Sănătate Publică județeană, Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă etc.Coordonează și administrează activități sectoriale de care sunt responsabile Participă în parteneriat la implementarea programelor în care sunt parteneri Informează și sprijină activitățile programului C. La nivel central Autorități și instituții la nivel central: SGG, MAI, MEd.C, CNCD, ANOFM, MTCT, etc.Coordonează proiecte sectoriale și lucrează în parteneriat pentru implementarea programului Sprijină ANR în activitatea de coordonare a programului Alte autorități: ROMTELECOM, etc.Participare la realizarea lucrărilor/proiectelor de specialitate ANRRol de coordonare, administrare și monitorizare a Programului Hădăreni Nr.Perioada CosturiActivitate/ProiectInițiator/ Responsabili implementareResurse necesare estimateIndicatori de monitorizare și evaluare 1. PARTENERIAT ȘI DEZVOLTARE COMUNITARĂ A) Decizii/activități la nivel local B) Proiecte Estimare 105.000 euro 1.2006/ costuri localeA1) Organizarea și funcționarea Grupului de Lucru Local (GLL)Consiliul Local/GLL, GLJSpațiu de întâlnire, logisticăAcceptarea deciziilor GLL de către comunitate (Nr. de) Acțiuni realizate fără resurse externe Coparticiparea în activitățile programului Participarea și sprijinul comunității 2.2006/ costuri localeA2) Organizarea și funcționarea Grupului de Lucru la Județean (GLJ)Consiliul Local/ GLJ, GLLAsigurarea costurilor de transport și logistică/ comunicare pentru întâlniri(Nr. de) organizații implicate în program (Nr. de) Acțiuni realizate Participarea și sprijinul comunității 3.2006/ 18.000 euroB1) Organizarea activităților Zilelor ComunitățiiPrimăria Chețani/ GLL, GLJ, Biserica,Finanțare egală a celor trei manifestăriParticiparea și sprijinul comunității Participarea celorlalte etnii •8 aprilie, sărbătoarea romilor •de Ziua mamelor, sărbătoarea maghiarilor •de Rusalii, sărbătoarea românilor 4.2006/ 25.000 euroB2) Participarea romilor la viața publică locală și implicarea lor în procesul de luare a deciziilorCNCD/ANR, Primăria Chețani, GLL, BJR, GLJSalariul lunar al consilierului rom Costul proiectului campaniei Costul materialelor informativeInformarea corectă a comunității romilor și implicarea membrilor acestora în activitățile comunității •Angajarea unui consilier pe problemele romilor la Primăria Chețani, în conformitate cu HG nr. 430/2001 •Organizarea unei campanii locale de informare privind participarea civică •Realizarea și distribuirea de materiale informative în comunitate 5.2006/2007/ 26.000 euroB3) Dezvoltarea capacității parteneriale și de acțiune la nivel localANR, BJR, GLL, GLJCosturi proiecte și ateliere (de ex. cost/ participant/ zi, + costuri transport, cazare și onorarii lectori/ facilitatori) Costuri ale materialelor suport de cursNr. de cursuri și ateliere Nr. parteneriate înființate Nr. proiecte comunitare scrise, finanțate și implementate Participarea și sprijinul comunității Stingerea/diminuarea nr. și intensității conflictelor comunitare actuale •Organizarea de cursuri și întâlniri pentru facilitarea comunicării între cetățeni și diverse organizații care îi reprezintă, instituții de stat sau private, precum și între sectorul neguvernamental și cel guvernamental •Organizarea de cursuri de dezvoltare comunitară, parteneriat și planificare strategică în soluționarea problemelor pentru toate grupurile țintă •Organizarea de cursuri de negociere și managementul conflictelor •Organizarea de ateliere privind comunitățile multietnice •Organizarea de cursuri pentru scriere de proiecte 6.2007/ 36.000 euroB4) Centru comunitarPrimăria Chețani, BJR, GLL, GLJCosturi de reabilitare a clădirii Costuri echipamente, mobilier Costuri personal funcționare și întreținereFuncționarea centrului Nr. persoane/informații cerute Nr. întâlniri comunitare și decizii locale Participarea și sprijinul comunității •Amenajarea sediului Centrului (în clădirea Căminului Cultural) •Achiziționarea/Dotarea Centrului cu echipament informațional și mobilier •Formarea și angajarea personalului (3 persoane) 2. INFORMARE PUBLICĂ, EDUCAȚIE CIVICĂ, PREVENIREA ȘI COMBATEREA DISCRIMINĂRII A) Decizii/activități la nivel local B) Proiecte Estimare 42.000 euro 7.2006/2007A1) Desemnare/activarea persoanelor din cadrul comunității rome care să asigure legătura între organele de poliție și comunitate și stabilirea unui calendar de activitățiGLL, Unități teritoriale de polițieCosturi comunicare și logisticeAcceptarea/asumarea responsabilității Activități întreprinse 8.2006A2) Înființarea și organizarea de patrule mixte formate din polițiști/jandarmi romi, români și maghiariIPJ Mureș, Inspectoratul de Jandarmi Județean Mureș, Unități teritoriale de polițieCosturi de formare și logisticeStabilirea programului 9. A3) Rezolvarea problemelor legate de actele de identitate și de actele de proprietate (ANR acordă sprijin, finanțare din Programul Phare 2004)ANR/IPJ Mureș, BJR, Primăria Chețani, Unități teritoriale de polițieCosturi acte și de organizare a activitățiiNr. familii și persoane individuale cu acte finalizate 10. B1) Popularizarea legilor de interes comun cu privire la drepturile și îndatoririle cetățenești Permanent, în cadrul tuturor măsurilorIPJ Mureș, APL, GLJ BisericaCosturi logistice și de comunicareNr. acțiuni Nr. participanți 11.2006-2008/ 25.000 euroB2) Informare publică și prevenirea faptelor antisocialeCNCD/ANR, MAI, IPJ Mureș, BJR, GLJ,Costuri proiecte și ateliere (de ex. cost/ participant/ zi, + costuri transport, cazare și onorarii lectori/ facilitatori) Costuri ale materialelor suport de curs Costuri materiale campaniiNr. campanii, informări și alte activități Nr. ateliere și participanți Reducerea numărului și gravității faptelor antisociale față de o dată de referință Nr. proiecte comunitare scrise, finanțate și implementate Participarea și sprijinul comunității •Organizarea de evenimente educative (ateliere, cursuri, etc.) privind promovarea drepturilor omului, prevenirea și combaterea discriminării •Realizarea de campanii de informare și educație civică; informarea cu privire la drepturile, libertățile și îndatoririle fundamentale omului •Realizarea de informări privind drepturile și obligațiile ce rezultă prin aplicarea principiilor egalității de șanse și nediscriminării •Organizarea de programe de promovare a valorilor democrației și modul lor de aplicare în comunitate •Organizarea de ateliere și cursuri de formare/informare și pentru media •Organizarea de cursuri de formare a polițiștilor în relația cu comunitatea romilor •Monitorizarea aplicării legislației referitoare la minorități 12.2006/2008/ 15.000 euroB3) Educație juridică și prevenirea discriminăriiCNCD/MAI, IPJ Mureș, BJR, GLJ,Costuri proiecte și ateliere (de ex. cost/ participant/ zi, + costuri transport, cazare și onorarii lectori/ facilitatori) Costuri ale materialelor suport de curs Costuri materiale cursuri Costuri elaborare metodologii, discutare și diseminare informațiiNr. campanii, informări și alte activități Nr. ateliere și participanți Reducerea numărului și gravității faptelor antisociale față de o dată de referință Nr. proiecte comunitare scrise, finanțate și implementate Participarea și sprijinul comunității •Organizarea de cursuri, ateliere, discuții privind drepturile omului și educația civică •Realizarea și distribuirea de materiale privind legislația în vigoare despre drepturile și obligațiile cetățenilor și combaterea discriminării •Realizarea și distribuirea de materiale în domeniul nediscriminării pentru grupuri țintă specifice (romi, funcționari publici, etc.) •Organizarea de ateliere de lucru privind practici în domeniul nediscriminării și drepturile omului •Elaborarea de metodologii de organizare și furnizare a programelor de training în domeniul nediscriminării, dezvoltarea de curricule pentru diferite grupuri țintă 13.2006-2008/ 2.000 euroB4) Programe de educație prin mediaANR GLJCosturi specifice pt. producții media (emisiuni, spot-uri, etc.) și distribuția lor în rețelele de specialitateNr. Programe realizate Nr. Persoane din comunitate și alți actori implicați Nr. Parteneriate Pe termen lung: schimbarea mentalității, combaterea prejudecăților, stereotipurilor •Pregătirea de operatori locali (în cadrul Centrului Comunitar) 3. EDUCAȚIE, CULTURĂ, DIALOG INTERCONFESIONAL A) Decizii/activități la nivel local B) Proiecte Estimare 140.000 euro 14.2006/2008/ 4.000 euroA1) Numirea și angajarea unui mediator școlar rom la Școala din HădăreniȘcoala Hădăreni/GLL, Primăria ChețaniSalariu lunarDispariția abandonului școlar și frecventarea 100% a școlii de către copiii romi 15.2006/2008/ 8.000 euroA2) Introducerea orelor de limba romani în Școala din HădăreniISJ Mureș, Școala HădăreniCosturi 2 profesori (pregătire, salarii), manualeFrecventarea cursurilor de către copiii romi Sprijinirea înțelegerii tradițiilor și obiceiurilor 16.2006/2008/ 3.000 euroB1) Înființarea școlii mamelor la Școala și Grădinița din HădăreniGLL, Școala Hădăreni, ISJ MureșCosturi logistice și de salarizareParticiparea mamelor din toate etniile îmbunătățirea relațiilor comunitare 17.2006/2008/ 4.000 euroB2) Organizarea de grădiniței estivale premergătoare clasei I-a Hădăreni,ISJ Mureș, GLL, Școala HădăreniCosturi logistice și de salarizareReducerea abandonului școlar și o mai bună pregătire a copiilor pentru activităților școlare 18.2006/2008/ 6.000 euroB3) Amenajarea unui centru de resurse în profil educațional la ȘcoalăISJ Mureș, GLL, GLJ, Școala HădăreniCosturi legate de amenajarea spațiului, pentru mobilier și materiale educaționale și informaționaleFuncționarea centrului Diversificarea pregătirii profesionale a copiilor și tinerilor din Hădăreni •Alocarea și dotarea unui spațiu adecvat în clădirea școlii (biblioteca, birouri) •Stabilirea unui sistem/orar de funcționare 19.2006/2008/ 15.000 euroB4) Dezvoltarea capacității profesionale și educaționale în Hădăreni/MureșMEdC, GLJ, CNCDCosturi cursuriCreșterea promovabilității Îmbunătățirea rezultatelor școlare (pentru elevi și profesori) O mai bună pregătire a copiilor și tinerilor pentru viață Prevenirea și combaterea discriminării în școală și în afara ei •Îmbunătățirea programei educaționale pentru prevenirea și combaterea discriminării romilor în programa școlară •Realizarea de cursuri de formare metodică a profesorilor de specialitate, pe problematica drepturilor omului și nediscriminarea romilor •Organizarea de cursuri pentru cadre didactice și mediatori școlari privind prevenirea discriminării și a segregării în educație a copiilor romi 20. B5) Alfabetizare, recuperare și asistare școlară suplimentareISJ Mureș GLL, Med. C, Școala și Grădinița Hădăreni, Primăria Chețani, ANRCosturi localeReducerea abandonului școlar și o mai bună pregătire a copiilor pentru activitățile școlare gimnaziale (creșterea numărului de copii din familii rome care frecventează și absolvă cursuri liceale) Sprijinirea accesului permanent și susținut la infrastructura fizică și instituțională •Realizarea "recensământului de studii în comunitate" •Monitorizarea cursurilor de alfabetizare și recuperare școlară •Sprijinirea accesului copiilor din Hădăreni la liceele din Luduș și Târgu Mureș 21.2006/2008/ 40.000 euroB6) Reamenajarea infrastructurii fizice educaționale din HădăreniPrimăria Chețani GLL, ISJ Mureș, Școala și Grădinița Hădăreni, MTCT, ANRCosturi pentru reabilitarea și de construcție, costuri logistice, pentru echipamente și mobilierReducerea abandonului școlar și o mai bună pregătire a copiilor pentru activitățile școlare Înființarea de echipe școlare mixte (sportive, etc.) •Refacerea clădirii școlii și achiziționarea de mobilier material didactic •Refacerea clădirii grădiniței și achiziționarea de mobilier și material didactic •Construcția unei săli de sport 22.2007/2008/ 50.000 euroB7) Renovare, dotare și extindere Cămin Cultural HădăreniPrimăria Chețani, GLL, MCC, MTCT, ANRCosturi reabilitare clădire, costuri mobilier, de întreținere Costuri personalNr. activități și evenimente derulate Participarea și sprijinul comunității 23.2006/2008/ 10.000 euroB8) Cultură și dialog interconfesionalISJ Mureș GLL, GLJ, Școala și Grădinița Hădăreni, Primăria Chețani, Biserici, ANR,Costuri activități specifice Costuri material didactic, cărți, broșuri, etc.Participarea și sprijinul comunității Participarea și sprijinul Bisericilor ortodoxă, catolică și altor culte, ca și altor organizații implicate Nr. de activități/evenimente și Nr. participanți •Organizarea de concursuri și manifestări cu premii pe teme de istorie, religie și cultură română, romă și maghiară •Organizarea de ateliere și dezbateri pe teme de religie și multiculturalitate •Organizarea activității de promovare a valorilor locale •Dotarea Școlii, Grădiniței, și Centrului Comunitar cu material didactic și cărți privind interculturalitatea și cultivarea limbilor română, romani și maghiară. •Elaborarea și distribuirea de materiale tematice 4. DEZVOLTARE ECONOMICĂ A) Decizii/activități la nivel local B) ProiecteEstimare 325.000 euro 24.2006/ 5.000 euroA1) Clarificarea situației juridice a unor clădiri și terenuri de pe teritoriul Comunei Chețani (marea majoritate aparținând fostei CAP)Primăria Chețani, Consiliul Județean, Prefectura Mureș, ANR.Costuri demersuri și finalizare acte Costuri consiliere juridică/ notarialăNumărul de loturi de teren/clădiri fără titlu unic proprietare. Numărul de loturi de teren/clădiri fără titlu unic proprietare. 25.2006-2008/ 20.000 euroB1) Calificarea forței apte de muncă în meserii cerute pe piața munciiANOFM, AJOFM, ALOFM/ Primăria Chețani, CNCD, grupul de inițiativă localCosturi cursuri, studii, ateliere și programe vocaționalea) Numărul de membri ai comunei Chețani (romi, romani, maghiari) apți de muncă identificați ca persoane aflate în căutarea unui loc de muncă. b) Numărul de membri ai comunei Chețani (romi, romani, maghiari) cuprinși în evidențele AJOFM, ca persoane aflate în căutarea unui loc de muncă. c) Numărul de membri ai comunei Chețani (romi, romani, maghiari) angajați pe piața muncii. •Elaborarea unui studiu de piață privind capacitatea forței de muncă locale și oportunitățile de afaceri, localizare de activități și de angajare în zonă •Organizarea de cursuri/programe vocaționale și stabilirea unui calendar în funcție de complexitate și necesar (de exemplu se poate începe cu meseriile din domeniul construcțiilor și meserii în profil agricol) •Organizarea de cursuri/ateliere pentru dezvoltarea spiritului antreprenorial •Organizarea de ateliere/componente în fiecare atelier - curs tehnic privind prevenirea și combaterea discriminării în activitatea economică 26.2006-2008/ 300.000 euroB2) Program economic localANOFM, AJOFM, ALOFM/ Primăria Chețani, GLL, GLJ,(Costuri amenajare centru) Remunerarea consultantului local Costuri studii de fezabilitatea) Numărul de membri ai comunei Chețani (romi, români, maghiari) angajați pe piața forței de muncă. b) Numărul activităților generatoare de venit fezabile identificate și finanțate din comuna Chețani. •Amenajarea unui centru de resurse și informații economice (în același spațiu cu centrul comunitar), cu invitarea săptămânală a unui consultant din Luduș - Mureș și sprijinul ALOFM și AJOFM •Elaborarea de studii de fezabilitate pentru ideile de proiecte, finanțarea celor cu potențial, identificate de GLL: •Micro fermă pentru creșterea animalelor, prelucrarea laptelui și valorificarea produselor •Atelier de tâmplărie tradițională și metalică •Fabrică de prefabricate •Unitate exploatare caolin •Seră de legume, flori 5. SĂNĂTATE ȘI ACCES LA SERVICIILE DE SĂNĂTATE A) Decizii/activități la nivel local B) ProiecteEstimare 35.000 euro 27. A1) Organizarea grupului de sprijin pentru "sănătate și comunitate" 2006DSP Mureș, GLL, Primăria ChețaniSpațiu de întâlnire, logisticăInformarea comunității 28.2006-2008/ 10.000 euroB1) Accesul la serviciile de sănătate publicăDSP Mureș, GLL, Primăria ChețaniCostul cursurilor Angajarea de mediatoare sanitareNr. cursuri și nr. participanți Reducerea nr. de îmbolnăviri Creșterea accesului la serviciile medicale •Formarea și angajarea de mediatoare sanitare (de etnie romă, română și maghiară) •Organizarea de cursuri pentru sănătatea mamei și a copilului •Organizarea unei campanii locale privind accesul și drepturile la serviciile de sănătate publică, prevenirea și combaterea discriminării etnice în domeniu 29.2006-2007/ 5.000 euroB2) Pregătirea cadrelor sanitare în domeniul prevenirii și combaterii discriminăriiDSP Mureș, CNCD,Costul cursurilor Angajarea de cadre sanitare mediiTratament egal și nediscriminatoriu față de toți solicitanții de servicii medicale •Organizarea de cursuri de formare cu cadre medicale și mediatori sanitari privind prevenirea și combaterea discriminării 30.2006-2007/ 20.000 euroB3) Servicii medicale la nivel localDSP Mureș, GLL, GLJ, Primăria ChețaniCosturi dispensar (construcție, amenajare, mobilier, dotare tehnică, medicamente)Scăderea numărului de boli grave și a epidemiilor Scăderea mortalității Creșterea accesibilității la serviciile medicale la nivel local •Amenajarea și deschiderea unui punct medical permanent în Școala Hădăreni •Dotarea dispensarului cu echipamentul necesar •Calificarea și angajarea personalului sanitar mediu (din comunitate) •Angajarea unui medic generalist (de familie) cu 1/2 normă 6. LOCUINȚE ȘI INFRASTRUCTURĂ A) Decizii/activități la nivel local B) ProiecteEstimare 335.000 euro 31. A1) Refacerea/construcția de șanțuri pluviale 2006GLL, Primăria ChețaniMuncă voluntarăOrganizarea activității Păstrarea și întreținerea lucrărilor 32. A2) Iluminatul public stradal 2006Primăria Chețani, GLLBugetul localPăstrarea și întreținerea lucrărilor 33.2006-2008/ 50.000 euroB1) Reabilitarea drumurilor locale HădăreniPrimăria Chețani, GLL, MTCTCosturi echipamente și materialePăstrarea și întreținerea lucrărilor •Refacerea drumurilor •Refacerea dalajelor și trotuarelor în zonele publice 34.2006-2008/ 50.000 euroB2) Echipamente locale:Primăria Chețani, GLL, MTCT, ROMTELECOM, ELECTRICA, etc.Costuri echipamente și materialePăstrarea și întreținerea lucrărilor Plata abonamentelor •Branșamente curent electric •Alimentare cu apă •Telefonie publică 35.2006-2008/ 200.000 euroB3) Refacerea și construirea de locuințePrimăria Chețani, GLL, GLJ, MTCTCosturi lucrări estimate prin proiecte Costuri pregătireStabilirea de criterii și a unei liste de priorități Realizarea efectivă a necesarului de locuințe •Stabilirea de criterii și priorități pentru prima etapă și selectarea echipelor mixte de lucru din comunitate construcție propriu-zise (20 case) 36.2006-2008/ 10.000 euroB4) Amenajarea spațiilor publice și de interes comunitarPrimăria Chețani, GLL, MTCTMuncă voluntară Costuri mobilierPăstrarea și întreținerea lucrărilor •Amenajarea unui parc și a unui loc de joacă pentru copii 37.2006-2008/ 5.000 euroB5) Alte lucrări publice necesare/de interes pentru comunitatea romilor din HădăreniPrimăria Chețani, GLL, MTCT, Biserica ortodoxă, catolică și alte culteCosturi lucrăriSprijin din partea comunității •Construirea unei biserici penticostale (MCC) •Amenajarea cimitirului penticostal 38.2006-2007/ 20.000 euroB6) Înființarea de trasee/curse de transport local Hădăreni/Luduș cu orar stabilitPrimăria Chețani, GLL, Autorități județeneParteneriat public/privatRentabilizarea activității pe parcursul programului în perioada 2006-2008 •Pentru copiii școlari (elevi de liceu din comunitate) •Pentru transport persoane

V. STRUCTURA DE IMPLEMENTARE A PROGRAMULUI HĂDÂRENI

Pentru buna organizare și coordonare a îndeplinirii Programului Hădăreni, structura de implementare se constituie la nivel local, județean și central.

Agenția Națională pentru Romi va avea rol de coordonare, implementare, monitorizare și evaluare a Programului Hădăreni

VI. APLICARE

După aprobarea Programului de către Guvernul României, în termen de 30 de zile, ANR va stabili o metodologie de gestionare a programului Hădăreni, precum și procedurile de implementare sectorială a programului, monitorizare și evaluare.

Procedurile de implementare, monitorizare și evaluare vor fi aprobate prin Ordin comun a Președintelui ANR și a agențiilor și ministerelor de resort, cu responsabilități în program.

VII. MĂSURI / PROIECTE

NOTĂ:

Valoarea totală estimată a programului este calculată pentru toate direcțiile de acțiune (1-6) pentru perioada 2006-2008 este de 982.000 euro

Legenda:

GLL Grupul de lucru local

GLJ Grupul de lucru județean

BJR Biroul Județean pentru Romi

SGG Secretariatul General al Guvernului

MAI Ministerul Administrației și Internelor

MEd.C Ministerul Educației și Cercetării

CNCD Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării

ANOFM Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă

AJOFM Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă

ALOFM Agenția Locală pentru Ocuparea Forței de Muncă

MTCT Ministerul Transporturilor, Construcțiilor și Turismului

ANR Agenția Națională pentru Romi

APL Autorități publice locale

IPJ Inspectoratul Județean de Poliție

ISJ Inspectoratul Școlar Județean

MCC Ministerul Culturii și Cultelor

DSP Direcția de Sănătate Publică

Anexa 2

Nr. crt.CapitolActivitățiExplicațiiPerioadaBuget Total (EURO)Buget Total (RON)Contribuții (EURO) 200620072008200620072008Total200620072008TotallocaleAlte contribuții 1.1. Parteneriat și Dezvoltare Comunitară 2006 1.1. Activități la nivel local și județean1.1.1. Organizarea și funcționarea Grupului de Lucru Local (GLL)costuri locale2006 0 0 1.1.2. Organizarea și funcționarea Grupului de Lucru la nivel Județean (GLJ)costuri locale2006 0 0 Subtotal 0000000000 1.2. Proiecte 1.2.1. Organizarea zilelor comunității 2006 18000 1800063916,56 63916,56 18000 1.2.2. Participarea romilor la viața publică locală și implicarea lor în procesul de luare a deciziilor 2006 25000 2500088773 88773 25000 1.2.3. Dezvoltarea capacității parteneriale și de acțiune la nivel local 20062007 1300013000 2600046161,9646162 92323,92 26000 1.2.4. Centru Comunitar 2007 36000 36000 127833 127833,12 36000 Subtotal 56000490000105000198851,521739950372846,60105000 2.2. Informare Publică Educație Civică, Prevenirea și combaterea Discriminării 0 0 2.1.1. Desemnare/ Activarea persoanelor din cadrul comunității rome care să asigure legătura între organele de Poliție și comunitate 20062007 00 000 000 2.1.2. Înființarea și organizarea de patrule mixte formate din polițiști/jandarmi romi, români și maghiari 2006 0 00 000 2.1.3. Rezolvarea problemelor legate de identitate și de actele de proprietateANR acordă sprijin prin Phare 2004 0 2.2.1. Popularizarea legilor de interes comun cu privire la drepturile și îndatoririle cetățeneștipermanent, în cadrul tuturor măsurilor200620072008 0 0 0 2.2.2. Informare publică și prevenirea faptelor antisociale 2006200720088000900080002500028407,3631958,328407,488773 25000 2.2.3. Educație juridică și prevenirea discriminării 2006200720085000500050001500017754,617754,617754,653263,8 15000 2.2.4. Programe de educație prin media 20062007200860070070020002130,5522485,642485,647101,84 2000 Subtotal 1360014700137004200048292,51252198,548647,6149138,64042000 3.3. Educație, Cultură, Dialog Interconfesional 00000 3.1.1. Numirea și angajarea unui meditator școlar rom la școala din Hădăreni 20062007200813001300140040004616,1964616,24971,2914203,6804000 3.1.2. Introducerea orelor de limbă romani în școala din Hădăreni 200620072008300030002000800010652,7610652,87101,8428407,36 8000 3.2.1. Înființarea școlii mamelor la școala și grădinița din Hădăreni 20062007200810001000100030003550,923550,923550,9210652,76 3000 3.2.2. Organizarea de grădinițe estivale premergătoare clasei I Hădăreni 20062007200815001500100040005326,385326,383550,9214203,68 4000 3.2.3. Amenajarea unui centru de resurse în profil educațional la școală 200620072008400010001000600014200,683550,923550,9221302,52 6000 3.2.4. Dezvoltarea Capacității profesionale și Educaționale în Hădăreni 2006200720085000500050001500017754,617754,617754,653263,8 15000 Total pagina 1 854007650025100187000303245,56827164589128,16640190187000 suplimentarăeforturi locale 000000 3.2.6. Reamenajarea infrastructurii fizice educaționale din Hădăreni 200620072008300005000500040000106527,617754,617754,6142036,8040000 3.2.7. Renovare, dotare și extindere Cămin Cultural Hădăreni 20072008 45000500050000015979117754,6177546050000 3.2.8. Cultura și Dialog Interconfesional 2006200720087000150015001000024856,445326,385326,3835509,2 10000 Subtotal 528006430022900140000187485,57822832481316,1497125,80140000 4.4. Dezvoltare Economică 00000 4.1.1. Clarificarea situației juridice a unor clădiri și terenuri de pe teritoriul Comunei Chetani 2006 5000 500017754,60017754,6 5000 4.2.1. Calificarea forței apte de muncă în meserii cerute pe piața muncii 20062007200810000500050002000035509,217754,617754,671018,4 20000 4.2.2. Program economic local 20062007200820000050000500003000007101841775461775461065276 300000 2150005500055000325000763447,819530119530111540490325000 5.5. Sănătate și Acces la Serviciile de Sănătate 00000 0 5.1.1. Organizarea grupului de sprijin pentru "sănătate și comunitate"prin eforturi locale2006 00000 0 5.2.1. Accesul la Serviciile de Sănătate Publică 2006200720084000300030001000014203,6810652,810652,835509,2 10000 5.2.2. Pregătirea cadrelor sanitare în domeniul prevenirii și combaterii discriminării 20062007 25002500 50008877,38877,3017754,6 5000 5.2.3. Servicii medicale la nivel local 20062007 150005000 2000053263,817754,6071018,4 20000 215001050030003500076344,7837284,710652,8124282,2035000 6.6. Locuințe și Infrastructură 00000 0 7. 6.1.1. Refacerea/ construcția de șanțuri pluvialeMuncă voluntară2006 00000 0 8. 6.1.2. Iluminatul PublicPrimăria Chetani2006 00000 0 9. 6.2.1. Reabilitarea drumurilor locale 20062007200830000100001000050000106527,635509,235509,2177546 50000 10. 6.2.2. Echipamente Locale (Branșamente, alimentare cu apă, telefonie) 20062007200830000100001000050000106527,635509,235509,2177546 50000 11. 6.2.3. Refacerea și construirea de locuințe 20062007200815000045000500020000053263815979117754,6710184 200000 12. 6.2.4. Amenajarea spațiilor publice și de interes comunitar 2006200720088000100010001000028407,363550,923550,9235509,2 10000 13. 6.2.5. Alte lucrări publice necesare/de interes pentru comunitatea romilor din Hădăreni 2006200720084000500500500014203,681775,461775,4617754,6 5000 14. 6.2.6. Înființarea de trasee/curse de transport local Hădăreni - Luduș cu orar stabilit 20062007 1000010000265002000035509,235509,2071018,4020000 335000 23200076500335000823813,4427164594099,41189558,2 Total pagina 2 505500193500960007950001794990,0668710334088828229810795000

BUGETUL PROGRAMULUI DE DEZVOLTARE COMUNITARA HADARENI 2006-2008

x1x = Decizii/Activități la nivel local

x2x = Proiecte

-------

Sursă: legislatie.just.ro (Monitorul Oficial). Textul afișat este forma consolidată curentă.