Articolul I
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 189/2002 privind operațiunile compensatorii referitoare la contractele de achiziții pentru nevoi de apărare, ordine publică și siguranță națională, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 942 din 23 decembrie 2002, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 354/2003, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează:
1. La articolul 4 litera b), după liniuța a noua se introduce o nouă liniuță, liniuța a zecea, cu următorul cuprins:
– investiții - participarea la constituirea sau la majorarea capitalului social al unei societăți comerciale, persoană juridică română, dobândirea, inclusiv în cadrul procesului de privatizare, de la o persoană fizică sau juridică română, de acțiuni la o societate comercială, persoană juridică română, care să realizeze și să furnizeze, ca obiect principal de activitate, produse sau servicii legate de obiectul contractului de achiziție și integrarea în producție a respectivelor produse sau servicii, cu condiția ca nivelul participării să nu fie inferior cotei care asigură cel puțin poziția de acționar semnificativ, potrivit legii și eventualelor cerințe ale autorității contractante sau Agenției.
(la 16-10-2006, Linuța a zecea, Litera b) a Articolului 4 din Punctul 1., Articolul I a fost modificată de Punctul 1, Articolul UNIC din LEGEA nr. 381 din 5 octombrie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 846 din 13 octombrie 2006 )
2. La articolul 4 litera c), liniuța a doua se abrogă.
3. La articolul 4 litera c), după liniuța a șasea se introduce o nouă liniuță, liniuța a șaptea, cu următorul cuprins:
– investiții - participarea la constituirea sau la majorarea capitalului social al unei societăți comerciale, persoană juridică română, dobândirea, inclusiv în cadrul procesului de privatizare, de la o persoană fizică sau juridică română, de acțiuni la o societate comercială, persoană juridică română, cu condiția ca nivelul participării să nu fie inferior cotei care asigură cel puțin poziția de acționar semnificativ, potrivit legii și eventualelor cerințe ale Agenției.
(la 16-10-2006, Liniuța a șaptea, Litera c) a Articolului 4 din Punctul 3., Articolul I a fost modificată de Punctul 2, Articolul UNIC din LEGEA nr. 381 din 5 octombrie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 846 din 13 octombrie 2006 )
4. Alineatele (1) și (1^5) ale articolului 8 vor avea următorul cuprins:
Articolul 8
(1) Agenția este finanțată de la bugetul de stat, prin bugetul Secretariatului General al Guvernului, până la data de 31 decembrie 2006. După expirarea acestui termen, finanțarea Agenției se asigură din venituri proprii, iar bugetul de venituri și cheltuieli al acesteia se aprobă prin hotărâre a Guvernului.
................................................................
(1^5) Guvernul României poate aproba, la cererea Agenției, trecerea la finanțarea din venituri proprii, înainte de data de 31 decembrie 2006.
4^1. La articolul 8, litera b) a alineatului (1^1) va avea următorul cuprins:
b) încasări din cote procentuale aplicate la valoarea obligației curente de compensare;
(la 16-10-2006, Articolul I a fost completat de Punctul 3, Articolul UNIC din LEGEA nr. 381 din 5 octombrie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 846 din 13 octombrie 2006 )
5. După alineatul (1^5) al articolului 8 se introduce un nou alineat, alineatul (1^6), cu următorul cuprins:
(1^6) Fondurile necesare finanțării activității Agenției pentru perioada martie-decembrie 2006 se asigură prin hotărâre a Guvernului, din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului prevăzut în bugetul de stat pe anul 2006.
6. Alineatul (1) al articolului 19 va avea următorul cuprins:
Articolul 19
(1) În termen de cel mult 90 de zile de la semnarea contractului de achiziție, contractantul semnează acordul de compensare.
(la 16-10-2006, Alineatul (1) din Articolul 19 , Punctul 6. , Articolul I a fost modificat de Punctul 4, Articolul UNIC din LEGEA nr. 381 din 5 octombrie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 846 din 13 octombrie 2006 )
7. Alineatul (1) al articolului 39 va avea următorul cuprins:
Articolul 39
(1) Contractantul înștiințează Agenția despre cazul de forță majoră în termen de 15 zile și va putea face dovada producerii evenimentului și a efectelor sale în termen de 30 de zile, ambele termene curgând de la apariția cazului de forță majoră; în caz contrar, contractantul este considerat responsabil pentru întârzieri, executări necorespunzătoare sau neexecutări datorate acestor factori, ca și când culpa ar fi a sa.
(la 16-10-2006, Articolul I a fost completat de Punctul 5, Articolul UNIC din LEGEA nr. 381 din 5 octombrie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 846 din 13 octombrie 2006 )