Articolul I
Normele metodologice pentru punerea în aplicare a prevederilor Legii nr. 152/1998 privind înființarea Agenției Naționale pentru Locuințe, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 962/2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 626 din 4 octombrie 2001, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează:
1. Articolul 1 va avea următorul cuprins:
"Art. 1. - (1) Agenția Națională pentru Locuințe este instituție de interes public, cu atribuții în implementarea unor programe guvernamentale și în dezvoltarea de proiecte prin programe proprii, pentru construcția de locuințe și intervenții la construcțiile existente.
(2) În realizarea obiectivelor sale, Agenția Națională pentru Locuințe coordonează constituirea și atragerea de resurse de finanțare pe care le administrează în cadrul unor montaje financiare pentru:
a) realizarea investițiilor privind construcția de locuințe pentru tineri, destinate închirierii, construcția de locuințe sociale și de necesitate, construcția și/sau reabilitarea locuințelor distruse ori grav avariate, situate în zonele afectate de calamități naturale, construcția altor locuințe proprietate publică a statului sau a unităților administrativ-teritoriale, precum și intervenții la construcțiile existente, în aplicarea măsurilor stabilite prin programe guvernamentale;
b) dezvoltarea prin programe proprii a unor proiecte imobiliare pentru construirea de locuințe proprietate privată prin credit ipotecar.
(3) Agenția Națională pentru Locuințe poate dobândi terenuri destinate construirii de locuințe, în condițiile legii, prin:
a) preluarea în administrare și/sau în folosință gratuită a unor terenuri aflate în proprietatea publică sau privată a statului ori a unităților administrativ-teritoriale;
b) achiziția de terenuri din surse proprii sau intermedierea achiziției acestora din sursele beneficiarilor de locuințe;
c) preluarea în folosință gratuită a terenurilor proprietate privată a persoanelor fizice sau juridice, beneficiare ale locuințelor;
d) donații ale unor persoane fizice sau juridice.
(4) Agenția Națională pentru Locuințe monitorizează sau, după caz, dezvoltă proiecte pentru viabilizarea terenurilor destinate construcțiilor de locuințe, prin programe proprii sau prin programe guvernamentale.
(5) Pentru dezvoltarea programelor proprii și pentru implementarea programelor guvernamentale de construcții de locuințe, Agenția Națională pentru Locuințe inițiază și asigură realizarea unor studii de specialitate privind piața imobiliară - cererea și oferta de locuințe, terenuri de construcții, soluții arhitecturale, tehnologii, surse de finanțare și costuri în construcții de locuințe și altele asemenea."
2. După articolul 1 se introduce un nou articol, articolul 1^1, cu următorul cuprins:
"Art. 1^1. - (1) Pentru dezvoltarea construcției de locuințe, în valorificarea studiilor efectuate potrivit art. 1 alin. (5) se vor avea în vedere promovarea unor soluții arhitecturale moderne, utilizarea tehnologiilor avansate de execuție și a unor materiale și produse noi, calitativ superioare. În situația repetitivității soluțiilor alese se va avea în vedere individualizarea ansamblurilor de locuințe prin planuri urbanistice zonale și prin adaptarea respectivelor soluții la condițiile pedoclimatice existente în amplasament. Pentru locuințele care se construiesc prin investiții din fonduri publice se vor adopta soluții de suprafață și de confort minim prevăzute în Legea locuinței nr. 114/1996, republicată, cu modificările și completările ulterioare, cu încadrarea în prețul minim al pieței.
(2) Finanțarea studiilor prevăzute la alin. (1) se realizează din surse proprii ale Agenției Naționale pentru Locuințe și din veniturile proprii prevăzute cu această destinație în bugetul Ministerului Transporturilor, Construcțiilor și Turismului.
(3) Rezultatele studiilor prevăzute la alin. (1) se pun gratuit la dispoziție Ministerului Transporturilor, Construcțiilor și Turismului și pot fi valorificate pe piață pentru alți solicitanți. Sumele provenite din valorificarea studiilor de piață se fac venit pentru Agenția Națională pentru Locuințe."
3. Articolul 2 va avea următorul cuprins:
"Art. 2. - (1) Terenurile destinate construcției de locuințe se pot prelua de Agenția Națională pentru Locuințe potrivit prevederilor art. 2^1 alin. (1) din Legea nr. 152/1998 privind înființarea Agenției Naționale pentru Locuințe, cu modificările și completările ulterioare, numai în condițiile în care sunt lipsite de orice sarcină și sunt cuprinse cu această destinație în planurile urbanistice aprobate.
(2) Terenurile prevăzute la alin. (1), care sunt în proprietatea publică ori privată a statului, se transmit fără plată în proprietatea publică sau, după caz, în proprietatea privată a unităților administrativ-teritoriale în care sunt amplasate și în administrarea consiliilor locale ale comunelor, orașelor, municipiilor, respectiv ale sectoarelor municipiului București, sau, după caz, în administrarea consiliilor județene, în conformitate cu legislația în vigoare. Agenția Națională pentru Locuințe își păstrează folosința gratuită a terenurilor pe perioada realizării investițiilor.
(3) Stabilirea și/sau clarificarea regimului juridic al terenurilor potrivit alin. (2) se realizează în baza planurilor urbanistice și a studiilor de fezabilitate aprobate, odată cu promovarea programelor de construcții de locuințe prin investiții publice și/sau odată cu dezvoltarea proiectelor imobiliare privind construirea de locuințe prin credit ipotecar.
(4) Promovarea investițiilor publice în construcția de locuințe și dezvoltarea proiectelor imobiliare privind construirea de locuințe prin credit ipotecar se fac pe terenuri viabilizate sau a căror viabilizare se realizează, corelat cu termenele de recepție și punere în funcțiune a locuințelor.
(5) Pentru asigurarea corelării prevăzute la alin. (4) Agenția Națională pentru Locuințe va încheia contracte cu autoritățile administrației publice locale, prin bugetul cărora se aprobă programul de investiții publice pentru realizarea de utilități și dotări tehnico-edilitare, după modelul prevăzut în anexa nr. 13.
(6) Lucrările tehnico-edilitare necesare asigurării condițiilor de locuit în interiorul ansamblurilor de locuințe care se realizează pe terenuri proprietate privată a unor persoane fizice sau juridice se includ în devizul general al obiectivului de investiții. În aceste cazuri, contractele prevăzute la alin. (5) vor avea în vedere numai lucrările tehnico-edilitare necesar a fi realizate până la limitele exterioare ale ansamblurilor de locuințe."
4. Articolul 3 va avea următorul cuprins:
"Art. 3. - Tinerii, în sensul prevederilor art. 6^2 alin. (1) din Legea nr. 152/1998, cu modificările și completările ulterioare, sunt persoane majore în vârstă de până la 35 de ani la data depunerii cererii pentru repartizarea unei locuințe construite prin programele Agenției Naționale pentru Locuințe, destinată închirierii, și care pot primi repartiție pentru locuință în cel mult 12 luni de la împlinirea acestei vârste."
5. Titlul capitolului I^1 "Operațiuni imobiliare efectuate de către Agenția Națională pentru Locuințe pentru construirea locuințelor prin programe proprii" se abrogă.
6. După alineatul (1) al articolului 3^2 se introduc două noi alineate, alineatele (2) și (3), cu următorul cuprins:
"(2) Pentru construcția de locuințe realizată prin investiții publice, valoarea contractelor de antrepriză generală încheiate de Agenția Națională pentru Locuințe cu antreprenorii generali se va actualiza potrivit legislației în vigoare privind achizițiile publice.
(3) Actualizarea valorii contractelor de antrepriză generală prevăzute la alin. (1) se poate face numai pentru perioada cuprinsă între data începerii lucrărilor și cea a recepției la terminarea lucrărilor prevăzute în contract."
7. Articolele 4, 6, 7, 8 și 9 se abrogă.
8. Articolul 10 va avea următorul cuprins:
"Art. 10. - (1) Agenția Națională pentru Locuințe va încheia convenții cu autoritățile administrației publice locale pentru sprijinirea programelor de construcție a locuințelor.
(2) Pentru terenurile care sunt sau trec în condițiile legii în administrarea autorităților administrației publice locale, destinate realizării de locuințe cu finanțare prin credite ipotecare, se vor stabili în cadrul convențiilor încheiate, în baza unor hotărâri ale consiliilor locale, modalitatea de atribuire a acestora către titularii dreptului de proprietate asupra locuințelor, precum și cuantumul redevenței sau al taxei stabilite potrivit legii. Concesionarea sau, după caz, darea în folosință a terenurilor se face pentru toată durata de existență a construcțiilor."
9. Articolul 11 se abrogă.
10. Articolul 12 va avea următorul cuprins:
"Art. 12. - (1) Resursele de finanțare în construcția de locuințe cu credit ipotecar care se realizează prin programele Agenției Naționale pentru Locuințe se constituie din sursele proprii ale beneficiarilor și/sau din credite ipotecare acordate acestora de către instituții financiare autorizate potrivit legii.
(2) Finanțarea construcției de locuințe cu credit ipotecar se realizează integral prin instituțiile financiare creditoare.
(3) Pentru construcțiile de locuințe a căror finanțare se asigură în condițiile alin. (2) se vor stabili, prin contractele încheiate de Agenția Națională pentru Locuințe cu beneficiarii de credite:
a) structura prețului locuințelor;
b) modalitatea de reactualizare a valorii contractelor de antrepriză generală.
(4) Agenția Națională pentru Locuințe va încheia convenții cu instituțiile financiare creditoare pentru realizarea montajului financiar necesar în finanțarea construcției de locuințe contractate de beneficiarii de credite."
11. Articolul 13 se abrogă.
12. Titlul secțiunii a doua a capitolului II va avea următorul cuprins:
"SECȚIUNEA a 2-a
Promovarea proiectelor imobiliare pentru construirea de locuințe prin programe proprii"
13. Articolul 13^1 va avea următorul cuprins:
"Art. 13^1 . - (1) În aplicarea prevederilor art. 2 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 152/1998, cu modificările și completările ulterioare, Agenția Națională pentru Locuințe va întocmi anual un program de construcții de locuințe proprietate privată prin credit ipotecar, în baza cererilor înregistrate, pe terenuri dobândite în acest scop potrivit legii. Cererile formulate de persoane evacuate sau de chiriași din locuințele preluate în mod abuziv de către stat și care s-au retrocedat în natură foștilor proprietari, precum și cererile formulate de tineri vor fi rezolvate cu prioritate; în acest scop, Consiliul de administrație al Agenției Naționale pentru Locuințe va adopta criterii și reglementări specifice.
(2) Pentru promovarea programului prevăzut la alin. (1) Agenția Națională pentru Locuințe va întocmi studii de prefezabilitate și studii de fezabilitate pentru fiecare obiectiv de investiții, studii care vor avea conținutul prevăzut în anexa nr. 14.
(3) Programul va fi transmis pentru avizare Ministerului Transporturilor, Construcțiilor și Turismului și va fi însoțit de studiile de prefezabilitate."
14. Articolul 13^2 va avea următorul cuprins:
"Art. 13^2. - (1) Pentru dezvoltarea programului de construcții de locuințe proprietate privată prin credit ipotecar pot participa ca parteneri, alături de Agenția Națională pentru Locuințe, persoane juridice cu activități în construirea de locuințe, de drumuri, în domeniul investițiilor imobiliare, în domeniul serviciilor de gospodărie comunală, precum și al celor de alimentare cu gaze și energie electrică, pe bază de contracte de asociere încheiate potrivit legii.
(2) Conținutul-cadru al contractelor de asociere și condițiile de eligibilitate a partenerilor Agenției Naționale pentru Locuințe în dezvoltarea programului de construcții de locuințe proprietate privată prin credit ipotecar sunt prevăzute în anexa nr. 15.
(3) Agenția Națională pentru Locuințe și partenerii acesteia în dezvoltarea programelor de construcții de locuințe prin credit ipotecar pot avansa din surse proprii sumele necesare pentru realizarea montajului financiar, inclusiv a operațiunilor imobiliare conexe, contractarea și realizarea serviciilor de proiectare, contractarea, urmărirea și realizarea lucrărilor de execuție, urmând ca acestea să fie reconstituite din sursele beneficiarilor de locuințe.
(4) Dezvoltarea programului de construcții de locuințe proprietate privată prin credit ipotecar se poate realiza de Agenția Națională pentru Locuințe și pe terenuri proprietate privată a unor persoane fizice sau juridice, pe baza unor contracte de parteneriat, prevederile alin. (2) și ale art. 2 aplicându-se în mod corespunzător."
15. La articolul 14, alineatele (3), (4), (5) și (7) vor avea următorul cuprins:
"(3) Solicitările/cererile privind repartizarea de locuințe pentru tineri, destinate închirierii, vor fi înregistrate în ordinea primirii acestora și vor fi analizate de comisii sociale care se vor constitui în acest scop prin dispoziție a primarilor comunelor, orașelor, municipiilor, respectiv ai sectoarelor municipiului București sau, după caz, prin dispoziție a președinților consiliilor județene. Comisia socială nu este o comisie de specialitate a consiliului local, în sensul prevederilor Ordonanței Guvernului nr. 35/2002 pentru aprobarea Regulamentului-cadru de organizare și funcționare a consiliilor locale, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 673/2002.
(4) Stabilirea solicitanților care au acces la locuințe și a ordinii de prioritate în soluționarea cererilor înregistrate în condițiile alin. (1), (2) și (3), precum și repartizarea locuințelor pentru tineri, destinate închirierii, se vor realiza în mod obligatoriu după criterii care vor respecta criteriile-cadru cuprinse în anexa nr. 11 și care vor fi adoptate, cu avizul Ministerului Transporturilor, Construcțiilor și Turismului, de autoritățile administrației publice locale și/sau centrale care preiau în administrare aceste locuințe.
(5) Structura pe specialități a membrilor comisiilor sociale se aprobă de consiliile locale, la propunerea primarilor localităților, respectiv ai sectoarelor municipiului București, și de consiliile județene, la propunerea președintelui consiliului județean, cu respectarea prevederilor prezentelor norme metodologice. Pentru analizarea cererilor de locuințe destinate închirierii, efectuate de tineri specialiști din învățământ și sănătate, comisiile sociale se vor structura majoritar pe specialități specifice domeniului respectiv și vor cuprinde specialiști desemnați la propunerea autorităților publice centrale interesate și/sau a serviciilor descentralizate în teritoriu ale acestora.
........................................................................................
(7) Locuințele pentru tineri, destinate închirierii, repartizate după criterii care nu sunt avizate și aprobate în condițiile prevederilor alin. (4) și (4^1 ), intră sub incidența prevederilor art. 6^2 alin. (4) din Legea nr. 152/1998, cu modificările și completările ulterioare."
16. După alineatul (4) al articolului 14 se introduce un nou alineat, alineatul (4^1 ), cu următorul cuprins:
"(4^1 ) În adoptarea criteriilor prevăzute la alin. (4) se vor avea în vedere următoarele:
a) criteriile-cadru de acces la locuință vor fi adaptate la situațiile concrete existente pe plan local, numai din punct de vedere al cuprinderii teritoriale. Pentru accesul la locuințele destinate închirierii unor tineri specialiști din învățământ și sănătate se pot propune și criterii specifice, în suplimentarea celor stabilite prin criteriile-cadru;
b) pentru criteriile-cadru de ierarhizare prin punctaj nu se admit modificări și/sau completări, acestea urmând a fi preluate sub forma și cu punctajul stabilite în anexa nr. 11;
c) criteriile se adoptă sub formă de propuneri care se transmit pentru avizare Ministerului Transporturilor, Construcțiilor și Turismului, însoțite de o copie a actului prin care au fost adoptate. Forma finală a criteriilor se adoptă după primirea avizului favorabil al Ministerului Transporturilor, Construcțiilor și Turismului și efectuarea eventualelor corecturi solicitate prin avizul respectiv;
d) solicitarea avizului Ministerului Transporturilor, Construcțiilor și Turismului, prevăzut la lit. c), se efectuează, de regulă, odată cu transmiterea inventarului locuințelor pentru tineri, destinate închirierii, propuse a fi finanțate în cadrul programului aprobat conform art. 18 și ori de câte ori este necesară modificarea criteriilor în vederea adaptării acestora la situații care diferă de cele stabilite inițial. Solicitarea va fi însoțită de o notă de fundamentare a criteriilor propuse."
17. La articolul 14, alineatele (6) și (8) se abrogă.
18. La articolul 15, alineatele (1) și (2) vor avea următorul cuprins:
"Art. 15. - (1) În urma analizării cererilor de locuințe pentru tineri, destinate închirierii, comisiile sociale vor prezenta consiliilor locale sau, după caz, consiliilor județene lista solicitanților care au acces la locuințele pentru tineri, destinate închirierii, precum și propuneri privind ordinea și modul de soluționare a cererilor, luându-se în considerare folosirea spațiului locativ existent, precum și construirea de locuințe noi în condițiile prezentelor norme metodologice. Analizarea cererilor și stabilirea priorităților în soluționarea acestora se fac anual, până la sfârșitul lunii februarie a anului respectiv, luându-se în considerare cererile depuse până la sfârșitul anului precedent; lista de priorități se întocmește sau se reface anual numai în cazul când în unitatea administrativ-teritorială urmează să se finalizeze în anul respectiv și să se repartizeze locuințe noi pentru tineri, destinate închirierii.
(2) Listele privind solicitanții care au acces la locuințe și cele cu privire la stabilirea ordinii de prioritate în soluționarea cererilor, criteriile care au stat la baza stabilirii respectivelor liste, precum și hotărârile consiliilor locale sau, după caz, hotărârile consiliilor județene prin care au fost aprobate vor fi date publicității prin afișare într-un loc accesibil publicului."
19. După alineatul (7) al articolului 15 se introduce un nou alineat, alineatul (7^1 ), cu următorul cuprins:
"(7^1 ) Locuințele rămase vacante pe perioada exploatării acestora se repartizează solicitanților care au înregistrate cereri în condițiile prevederilor art. 14 alin. (1) și (3) și care îndeplinesc criteriile de acces adoptate în condițiile prevederilor art. 14 alin. (4). Repartizarea acestor locuințe se face în următoarea ordine de prioritate:
a) în ordinea stabilită prin lista anuală de priorități întocmită sau refăcută în condițiile prevederilor alin. (1);
b) în ordinea crescătoare a datei de înregistrare a cererilor de locuință, în cazul când nu se pot aplica prevederile lit. a)."
20. Alineatul (8) al articolului 15 va avea următorul cuprins:
"(8) Administrarea locuințelor pentru tineri, destinate închirierii, se face în condițiile prevăzute de lege pentru locuințele din fondul locativ de stat. Pentru încheierea și/sau prelungirea contractului de închiriere a locuinței se aplică și prevederile art. 6^2 alin. (3^1 ) și (3^2 ) din Legea nr. 152/1998, cu modificările și completările ulterioare. Contractul inițial se încheie fără restricții referitoare la vârsta beneficiarului/beneficiarilor, dar va cuprinde clauze referitoare la revizuirea cuantumului de chirie, aplicabile la data prelungirii acestuia, conform legii."
21. Alineatul (1^1 ) al articolului 16 va avea următorul cuprins:
"(1^1 ) În aplicarea prevederilor art. 6^1 alin. (4) din Legea nr. 152/1998, cu modificările și completările ulterioare, construcțiile de locuințe pentru tineri, destinate închirierii, se amplasează pe terenuri proprietate publică primite în folosință gratuită pe perioada realizării investițiilor de către Agenția Națională pentru Locuințe conform prevederilor alin. (1), precum și pe terenuri proprietate publică sau privată a statului, transmise în administrarea agenției conform prevederilor Legii nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia, cu modificările și completările ulterioare, ori prin legi speciale. Terenurile care sunt în proprietatea publică ori privată a statului se transmit fără plată în proprietatea publică a unităților administrativ-teritoriale, cu respectarea prevederilor art. 2 din prezentele norme metodologice."
22. După alineatul (1^2 ) al articolului 17 se introduce un nou alineat, alineatul (2), cu următorul cuprins:
"(2) Studiile de fezabilitate supuse aprobării conform alin. (1^1 ) și (1^2 ) vor fi însoțite de câte un exemplar al contractelor încheiate potrivit prevederilor art. 2 alin. (5)."
23. Articolul 18 va avea următorul cuprins:
"Art. 18. - În vederea cuprinderii obiectivelor de investiții prevăzute la art. 17 în programul de realizare a locuințelor pentru tineri, destinate închirierii, consiliile locale sau, după caz, consiliile județene vor întocmi, vor actualiza și vor transmite anual inventarul, conform modelului prevăzut în anexa nr. 1, cel mai târziu până în data de 15 mai a fiecărui an."
24. Alineatul (2) al articolului 19 va avea următorul cuprins:
"(2) Pentru obiectivele noi de investiții propuse în condițiile art. 17, Agenția Națională pentru Locuințe va prelua prin protocol, de la consiliile locale și, după caz, de la consiliile județene, studiile de fezabilitate și terenurile aferente construcțiilor. Terenurile aferente construcțiilor de locuințe rămân sau sunt preluate în folosința gratuită a Agenției Naționale pentru Locuințe pe durata de realizare a investițiilor."
25. La articolul 19, litera b) a alineatului (3) și alineatul (3^1 ) vor avea următorul cuprins:
"b) obligativitatea consiliilor locale de a asigura utilitățile și dotările edilitare aferente construcțiilor de locuințe, coroborat cu programul de recepție și punere în funcțiune a locuințelor, conform contractelor încheiate potrivit prevederilor art. 2 alin. (5);
........................................................................................
(3^1 ) Pentru obiectivele de investiții promovate direct de Agenția Națională pentru Locuințe, conform prevederilor art. 17 alin. (1^1 ), amplasate pe terenuri care nu fac parte din domeniul public sau privat al unităților administrativ-teritoriale, precizările alin. (3) lit. a)-e) vor face obiectul unor convenții încheiate de agenție cu consiliile locale sau cu consiliile județene, după caz."
26. Alineatul (2) al articolului 19^1 se abrogă.
27. La articolul 19^1 , alineatul (3) va avea următorul cuprins:
"(3) Predarea-preluarea locuințelor prevăzute la alin. (1) și, după caz, a terenurilor aferente se face odată cu recepția la terminarea lucrărilor, prin protocol încheiat între Agenția Națională pentru Locuințe și cei interesați, în condițiile stabilite la art. 19 alin. (3) lit. d), respectiv la art. 19 alin. (3^1 ). La această dată folosința gratuită acordată Agenției Naționale pentru Locuințe asupra terenurilor aferente locuințelor încetează de drept."
28. Articolul 21^1 se abrogă.
29. La articolul 22, alineatul (1) va avea următorul cuprins:
"Art. 22. - (1) După aprobarea bugetului de stat, direcția coordonatoare a activității de investiții din cadrul Ministerului Transporturilor, Construcțiilor și Turismului transmite Agenției Naționale pentru Locuințe fișele obiectivelor de investiții finanțate de la bugetul de stat privind construcția de locuințe pentru tineri, destinate închirierii."
30. La articolul 25, alineatul (1) va avea următorul cuprins:
"Art. 25. - (1) Înaintea încheierii contractului de antrepriză pentru executarea lucrărilor de construcții-montaj, Agenția Națională pentru Locuințe transmite direcției coordonatoare din cadrul Ministerului Transporturilor, Construcțiilor și Turismului devizul general al investiției privind realizarea de locuințe pentru tineri, destinate închirierii, însoțit de devize financiare estimative pentru categoriile de cheltuieli care nu intră în valoarea contractului de antrepriză, în vederea urmăririi alocării fondurilor necesare pe categorii de cheltuieli. Decontarea cheltuielilor necesare realizării obiectivelor de investiții cuprinse în devizul general se asigură, pe surse de finanțare, conform prevederilor anexei nr. 2a)."
31. Titlul capitolului IV "Obligațiuni și emisiunea de obligațiuni" va avea următorul cuprins:
"CAPITOLUL IV
Dispoziții tranzitorii și finale"
32. Articolele 28-31 se abrogă.
33. După articolul 31 se introduc cinci noi articole, articolele 31^1 -31^5 , cu următorul cuprins:
"Art. 31^1 . - (1) Creditele ipotecare acordate din sursele Agenției Naționale pentru Locuințe până la data de 17 iulie 2005 se derulează conform prevederilor cuprinse în contractele încheiate cu beneficiarii acestora și celor din convențiile speciale încheiate de agenție în acest scop cu instituții bancare, până la data rambursării integrale a împrumuturilor.
(2) Aprobarea ratei dobânzii aferente creditelor prevăzute la alin. (1) este în atribuția Consiliului de administrație al Agenției Naționale pentru Locuințe.
(3) Resursele Agenției Naționale pentru Locuințe se reîntregesc cu ratele rambursate și cu dobânzile plătite de beneficiarii creditelor acordate în condițiile alin. (1) și (2).
Art. 31^2 . - (1) Contractanții de credite ipotecare, care au încheiate contracte de mandat cu Agenția Națională pentru Locuințe sau contracte de construire a unei locuințe prin programele agenției până la data de 17 iulie 2005, pot beneficia în continuare de o subvenție de la bugetul de stat în cuantum de 20% din valoarea locuinței, dacă întrunesc, în mod cumulativ, următoarele condiții:
a) titularul contractului, respectiv membrii familiei acestuia (soț/soție și/sau copii în întreținere), nu a primit sprijin de la bugetul de stat sub formă de subvenții pentru o altă locuință;
b) este prima locuință pe care o construiesc cu finanțare prin credit ipotecar.
(2) Subvenția prevăzută la alin. (1) se asigură de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Transporturilor, Construcțiilor și Turismului.
(3) Fundamentarea necesarului anual de subvenții se face de către Agenția Națională pentru Locuințe, pe baza programului de construcții de locuințe cu credit ipotecar pentru anul următor și al resurselor estimate a fi utilizate în acest scop, prin aplicarea procentului de 20% la valoarea estimată a locuințelor care se construiesc pentru beneficiarii prevăzuți la alin. (1).
(4) Fundamentarea necesarului de subvenții se transmite Ministerului Transporturilor, Construcțiilor și Turismului, odată cu fundamentarea necesarului de resurse prevăzută la art. 20.
(5) Persoanele care pot beneficia de subvenții pentru prima locuință construită cu credit ipotecar, în condițiile prevăzute la alin. (1), vor depune la Agenția Națională pentru Locuințe solicitarea acordării subvenției la care au dreptul potrivit legii, la care va fi anexată, sub formă autentică, o declarație pe propria răspundere a solicitantului din care să rezulte că acesta, respectiv familia sa (soț, soție și copii în întreținere), nu a primit sprijin de la bugetul de stat sub formă de subvenții pentru construirea sau cumpărarea unei alte locuințe.
(6) Solicitările depuse vor fi analizate și aprobate, după caz, de Comitetul de credite al Agenției Naționale pentru Locuințe.
(7) După aprobarea solicitărilor de acordare a subvenției odată cu încheierea contractelor de construire a locuințelor se stabilește cuantumul subvenției aprobate pentru fiecare beneficiar, prin aplicarea unui procent de 20% la valoarea locuinței care se înscrie în contractul de construire.
(8) Agenția Națională pentru Locuințe va solicita Ministerului Transporturilor, Construcțiilor și Turismului acordarea subvențiilor în baza unei situații întocmite conform modelului prevăzut în anexa nr. 10.
(9) Solicitările de subvenții, prezentate conform modelului din anexa nr. 10, se vor reactualiza la data primirii în contul Agenției Naționale pentru Locuințe a sumei reprezentând subvenții, în funcție de evoluția cursului de schimb leu-euro pe perioada dintre momentul consolidării valorii locuinței prevăzute în contractul de construire și momentul primirii sumei. Solicitările de subvenții reactualizate se transmit Ministerului Transporturilor, Construcțiilor și Turismului în vederea regularizării sumelor alocate de la bugetul de stat cu această destinație.
Art. 31^3 . - (1) Ministerul Transporturilor, Construcțiilor și Turismului va aloca Agenției Naționale pentru Locuințe subvențiile stabilite în conformitate cu prevederile art. 31^2 , din creditele bugetare deschise în acest scop, în limita alocațiilor stabilite prin legea bugetului de stat.
(2) Subvenția primită conform alin. (1) se constituie ca sursă pentru finanțarea parțială a locuinței pentru care a fost acordată.
Art. 31^4 . - (1) În aplicarea prevederilor art. 6^1 alin. (4) din Legea nr. 152/1998, cu modificările și completările ulterioare, promovarea și dezvoltarea la nivel sectorial și național a unor programe privind construcția de locuințe sociale și de necesitate, construcția altor locuințe proprietate publică a statului sau a unităților administrativ-teritoriale, precum și intervenții la construcții existente se realizează de Agenția Națională pentru Locuințe în condiții similare celor stabilite prin prezentele norme metodologice pentru programul de construcții de locuințe pentru tineri, destinate închirierii, cu respectarea prevederilor legislativ-normative prin care se reglementează regimul juridic și cadrul general de realizare, exploatare și administrare a respectivelor locuințe.
(2) Promovarea, implementarea și derularea la nivel sectorial și național a unor programe privind construirea și/sau reabilitarea locuințelor distruse ori grav avariate, situate în zonele afectate de calamități naturale, se realizează de Agenția Națională pentru Locuințe în parteneriat cu autoritățile administrației publice locale, în condițiile prevăzute prin actele legislativ-normative ce vor fi adoptate în acest scop. Stabilirea obiectului și a condițiilor de desfășurare a parteneriatului se face prin convenții încheiate de Agenția Națională pentru Locuințe cu autoritățile administrației publice locale implicate.
Art. 31^5 . - Materialele provenite din donații și/sau sponsorizări, prevăzute la art. 24^1 alin. (2) din Legea nr. 152/1998, cu modificările și completările ulterioare, se pot utiliza numai în cadrul programelor prevăzute la art. 31^4 alin. (2) din prezentele norme metodologice."
34. Articolul 32 va avea următorul cuprins:
"Art. 32. - Anexele nr. 1, 2, 2a) și 3-15 fac parte integrantă din prezentele norme metodologice."
35. Anexa nr. 1 se înlocuiește cu anexa nr. 1 la prezenta hotărâre.
36. Anexa nr. 1a) se abrogă.
37. Anexa nr. 11 se înlocuiește cu anexa nr. 2 la prezenta hotărâre.
38. După anexa nr. 12 se introduc trei noi anexe, anexele nr. 13, 14 și 15, care vor avea cuprinsul din anexele nr. 3, 4 și 5 la prezenta hotărâre.