Termenii utilizati în cuprinsul prezentei legi se definesc după cum urmeaza:
a) autorități de reglementare competente - Autoritatea Naționala de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilitati Publice, denumita în continuare A.N.R.S.C., și Autoritatea Naționala de Reglementare în Domeniul Energiei, denumita în continuare A.N.R.E.;
b) dispozitiv (corp) de iluminat - aparatul de iluminat care serveste la distributia, filtrarea sau transmisia luminii produse de la una sau mai multe lampi către exterior;
c) iluminat arhitectural - iluminatul destinat punerii în evidenta a unor monumente de arta sau istorice ori a unor obiective de importanța publică sau culturala pentru comunitatea locala;
d) iluminat ornamental - iluminatul zonelor destinate parcurilor, spatiilor de agrement, pietelor, targurilor și altora asemenea;
e) iluminat ornamental-festiv - iluminatul temporar utilizat cu ocazia sarbatorilor și altor evenimente festive;
f) iluminat stradal-pietonal - iluminatul cailor de acces pietonal;
g) iluminat stradal-rutier - iluminatul cailor de circulatie rutiera;
h) licenta - actul tehnic și juridic emis de A.N.R.S.C., prin care se recunoaste calitatea de operator al serviciului de iluminat public, precum și capacitatea și dreptul de a presta acest serviciu;
i) punct de delimitare în cazul sistemelor folosite exclusiv pentru iluminatul public - punctul de separare între sistemul de distribuție a energiei electrice și sistemul de iluminat public, care se stabileste la punctul de racord al cablurilor de plecare din tablourile și cutiile de distribuție;
j) punct de delimitare în cazul sistemelor folosite atât pentru iluminatul public, cat și pentru distributia energiei electrice - punctul de separare între sistemul de distribuție a energiei electrice și sistemul de iluminat public care se stabileste la clemele de racord ale coloanelor de alimentare a corpurilor de iluminat public;
k) sistem de distribuție a energiei electrice - totalitatea instalațiilor deținute de un operator de distribuție care cuprinde ansamblul de linii, inclusiv elemente de sustinere și de protecție ale acestora, statii electrice, posturi de transformare și alte echipamente electroenergetice conectate între ele, cu tensiunea de linie nominala până la 110 kV inclusiv, destinate transmiterii energiei electrice de la retelele electrice de transport sau de la producători către instalatiile proprii ale consumatorilor de energie electrica;
l) sistem de iluminat public - ansamblul format din puncte de aprindere, cutii de distribuție, cutii de trecere, linii electrice de joasa tensiune subterane sau aeriene, fundatii, elemente de sustinere a liniilor, instalații de legare la pamant, console, corpuri de iluminat, accesorii, conductoare, izolatoare, cleme, armaturi, echipamente de comanda, automatizare și măsurare utilizate pentru iluminatul public.