Pentru aplicarea prezentei hotărâri, termenii și expresiile de mai jos semnifica după cum urmeaza:
a) acoperire - orice amestec, inclusiv toți solventii organici sau amestecuri care conțin solventi organici necesari pentru aplicarea corespunzătoare a acestuia, folosit pentru obtinerea unei pelicule cu efect decorativ, de protecție sau alte efecte functionale asupra unei suprafete;
b) autoritate competentă - autoritatea publică centrală pentru protecția mediului, Agenția Națională pentru Protecția Mediului, Garda Națională de Mediu și autoritățile publice teritoriale pentru protecția mediului, organizate la nivel județean și regional, care îndeplinesc obligațiile ce decurg din prezenta hotărâre;
c) compus organic - orice compus care contine cel puțin elementul carbon și unul sau mai multe dintre elementele urmatoare: hidrogen, oxigen, sulf, fosfor, siliciu, azot sau un halogen, cu excepția oxizilor de carbon, a carbonatilor și a bicarbonatilor anorganici;
d) compus organic volatil - orice compus organic având un punct de fierbere initial mai mic sau egal cu 250° C, masurat la o presiune standard de 101,3 kPa;
e) continut de compusi organici volatili - masa de compusi organici volatili exprimata în grame/litru (g/l) în formula unui produs în starea sa gata pentru utilizare. Masa de compusi organici volatili, într-un anumit produs dat, care reactioneaza chimic în timpul uscarii și care formeaza parte a stratului de acoperire nu este considerata ca parte a continutului de compusi organici volatili;
f) introducerea pe piața - actiunea de a face un produs disponibil tertilor, contra cost sau gratuit, în vederea distribuirii și/sau a utilizarii. Importul pe teritoriul României înseamnă "introducerea pe piața" în sensul prevederilor prezentei hotărâri;
g) pelicula de protecție - un strat continuu rezultat din aplicarea uneia sau mai multor acoperiri pe o suprafața;
h) amestec - mixtură sau soluție compusă din două sau mai multe substanțe.
i) solvent organic - orice compus organic volatil folosit separat sau în combinație cu alte substanțe ori amestecuri, fără a suferi modificări chimice, pentru a dizolva sau dilua materii prime, produse sau deșeuri, ori care este utilizat ca agent de curățare pentru a dizolva impurități, ca mediu de dispersie, regulator de viscozitate, regulator de tensiune superficială, plastifiant sau conservant;
j) strat de acoperire pe bază de apa - strat de acoperire a cărui viscozitate este ajustata cu ajutorul apei;
k) strat de acoperire pe bază de solvent - strat de acoperire a cărui viscozitate este ajustata cu ajutorul unui solvent organic;
l) substante - orice element chimic și compusii săi, în stare naturala sau rezultati în urma unor procese industriale, sub forma solida, lichida ori gazoasa.
(1) Se admite introducerea pe piața numai a produselor prevăzute în anexa nr. 1, care respecta valorile limita pentru conținutul de compusi organici volatili, prevăzute în anexa nr. 2, precum și prevederile art. 4.
(2) Determinarea conformitatii continutului de compusi organici volatili din produsele prevăzute la alin. (1) cu valorile limita prevăzute în anexa nr. 2 se efectueaza prin metodele analitice prevăzute în anexa nr. 3.
(3) Pentru produsele prevăzute în anexa nr. 1, la care trebuie adaugati solventi sau alte componente care conțin solventi pentru a face produsul gata pentru utilizare, valorile limita prevăzute în anexa nr. 2 se aplică produsului gata pentru utilizare.
(4) Se exceptează de la prevederile alin. (1) -(3) produsele destinate utilizarii exclusive în activitățile care intra sub incidența Hotărârii Guvernului nr. 699/2003 privind stabilirea unor măsuri pentru reducerea emisiilor de compusi organici volatili datorate utilizarii solventilor organici în anumite activități și instalații, cu modificările și completările ulterioare, și care sunt efectuate intr-o instalatie înregistrată sau autorizata potrivit prevederilor aceleiasi hotărâri.
(5) Pentru activitățile de restaurare și întreținere a clădirilor având statut de monument istoric, conform Legii nr. 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice, republicată, cu modificările ulterioare, precum și pentru vehiculele istorice pentru care a fost emis un atestat de vehicul istoric de către Retromobil Club România, Agenția Națională pentru Protecția Mediului acordă licențe pentru vânzarea și achiziționarea, în cantități strict limitate, a produselor care nu respectă valorile-limită pentru conținutul de compuși organici volatili prevăzute în anexa nr. 2.
(6) Pentru produsele care nu respecta cerințele prevăzute la alin. (1) și care sunt fabricate înainte de datele specificate în anexa nr. 2, respectiv 1 ianuarie 2007 și 1 ianuarie 2010, se admite introducerea lor pe piața numai pentru o perioadă de cel mult 12 luni începând cu datele menționate.
(7) În cazul produselor în stare gata pentru utilizare care intra sub incidența prezentei hotărâri și care respecta prevederile acesteia, autoritatea competentă nu interzice, nu restrictioneaza sau nu limiteaza introducerea lor pe piața.
(8) Normele metodologice pentru acordarea exceptării prevăzute la alin. (4) și a licențelor prevăzute la alin. (5) se aprobă prin ordin al conducătorului autorității publice centrale pentru protecția mediului.
Pe data intrarii în vigoare a prezentei hotărâri, prevederile lit. a) a pct. 12 din anexa nr. 1 la Hotărârea Guvernului nr. 699/2003 privind stabilirea unor măsuri pentru reducerea emisiilor de compusi organici volatili datorate utilizarii solventilor organici în anumite activități și instalații, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 489 din 8 iulie 2003, cu modificările și completările ulterioare, se abroga.
Prevederile prezentei hotărâri transpun Directiva 2004/42/CE a Consiliului și Parlamentului European din 21 aprilie 2004 privind limitarea emisiilor de compusi organici volatili datorate utilizarii solventilor organici în anumite vopsele, lacuri și produse de refinisare a suprafețelor vehiculelor și modificarea Directivei 1999/13/CE din 11 martie 1999 privind limitarea emisiilor de compusi organici volatili datorate utilizarii solventilor organici în anumite activități și instalații, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene (JOUE) nr. L 143/2004.
Ministrul mediului și gospodăririi apelor,
Ministrul economiei și comerțului,
Ministrul transporturilor, construcțiilor și turismului,
p. Ministrul integrarii europene,
Anexa 1
Vopsele, lacuri și produse de refinisare a suprafețelor vehiculelor
1. În sensul prezentei hotărâri, vopselele și lacurile reprezinta acele produse, excluzand aerosolii, enumerate în subcategoriile de mai jos, care se aplică în straturi cladirilor, ornamentelor și armaturilor acestora, precum și structurilor asociate în scop decorativ, functional și de protecție.
a) acoperiri mate pentru pereti interiori și tavane - acoperiri destinate aplicarii pe peretii interiori și tavane cu un grad de luciu mai mic sau egal cu valoarea de 25 la 60°;
b) acoperiri lucioase pentru pereti interiori și tavane - acoperiri destinate aplicarii pe peretii interiori și tavane cu un grad de luciu mai mare decat valoarea 25 la 60°;
c) acoperiri pentru peretii exteriori din substrat mineral - acoperiri destinate pentru aplicarea pe peretii exteriori de zidarie, caramida sau ghips;
d) vopsele de interior/exterior decorative sau de protecție pentru lemn, metal sau plastic - produse de acoperire destinate decorarii și protectiei, în scopul producerii unei pelicule opace. Aceste acoperiri sunt destinate substraturilor de metal, lemn sau plastic. Aceasta subcategorie include acoperirile de baza și intermediare;
e) lacuri transparente și lacuri color pentru decorarea lemnului pentru interior/exterior - acoperiri destinate decorarii, care produc pelicule transparente și semitransparente pentru decorarea și protectia lemnului, metalului sau plasticului. Aceasta subcategorie include și lacurile opace pentru lemn. Lacurile opace pentru lemn reprezinta acoperiri care produc pelicula opaca pentru decorarea și protectia lemnului împotriva deteriorării sub actiunea intemperiilor, asa cum este definita în standardul român SR EN 927-1:2002, în cadrul categoriei semistabile;
f) lacurile color pentru impregnarea lemnului - lacuri colorate care, în conformitate cu standardul român SR EN 927-1:2002, au o grosime mai mica de 5 f2æm. Determinarea grosimii peliculei se realizează prin metoda de incercare prevăzută în standardul ISO 2808:1997, metoda 5A;
g) grunduri - acoperiri cu proprietăți de etansare și/sau proprietăți de protecție destinate pentru folosirea pe lemn, pereti sau tavane;
h) grunduri de impregnare - acoperiri destinate pentru a stabiliza substratul ori pentru a conferi proprietăți hidrofobe și/sau pentru a proteja lemnul împotriva mucegaiurilor;
i) acoperiri performante monocomponente - acoperiri de performanță bazate pe produse peliculogene. Acestea sunt destinate pentru aplicari care necesita performante speciale, cum ar fi grundul și emailurile pentru mase plastice, grundurile pentru suprafete/substraturi feroase, grundurile pentru metale reactive cum ar fi zincul și aluminiul, finisarile anticorozive, produsele de acoperire a pardoselilor, inclusiv pentru lemn sau ciment, acoperirile antigraffiti, acoperirile ignifuge și acoperirile necesare conform standardelor de igiena pentru industria alimentara, pentru fabricarea bauturilor sau pentru serviciile de sănătate;
j) acoperiri performante bicomponente - acoperiri cu aceeasi folosire ca și acoperirile performante - monocomponente, dar cu un al doilea component (de exemplu, amine tertiare) adaugat înainte de aplicare;
k) acoperiri multicolore - acoperiri destinate pentru a da efect multicolor sau în doua tonuri, direct din prima aplicare;
l) acoperiri cu efect decorativ - acoperiri destinate sa dea efecte estetice speciale asupra substraturilor special preparate, prevopsite sau cu vopsea intermediara și apoi prelucrate cu diferite unelte, în perioada de uscare.
2. În sensul prezentei hotărâri, produsele de refinisare a suprafețelor vehiculelor reprezinta produsele enumerate în subcategoriile de mai jos, care se utilizeaza pentru acoperirea suprafețelor vehiculelor rutiere definite în Ordinul ministrului lucrărilor publice, transporturilor și locuinței nr. 211/2003 pentru aprobarea Reglementarilor privind condițiile tehnice pe care trebuie să le indeplineasca vehiculele rutiere în vederea admiterii în circulatie pe drumurile publice din România - RNTR 2, cu modificările și completările ulterioare, sau unei părți a acestora, acoperire efectuata ca parte a procesului de reparare a vehiculelor, conservare sau decorare realizata în afara instalațiilor de productie.
2.1.1. produse pentru pregătirea și curatarea suprafețelor - produse destinate sa inlature vechile acoperiri și rugina, prin procedee mecanice sau chimice, pentru a pregati suprafața pentru noi acoperiri:
a) produsele pentru pregatire includ produse destinate pentru curatarea pistoalelor de vopsit și a altor echipamente, decapanti pelicula, degresanti (inclusiv antistaticele folosite pentru masele plastice), precum și produsele care inlatura produsele siliconice;
b) produs de precuratare - un produs de curatare destinat pentru a inlatura contaminarea suprafetei în timpul pregatirii și în cursul aplicarii produselor de acoperire;
2.1.2. chit/mastic - compusi puternic sarjati, destinati pentru acoperirea imperfectiunilor adanci din suprafața, înainte de aplicarea vopselei intermediare;
2.1.3. grund - orice acoperire care este destinata pentru a fi aplicata pe metal, pe finisarile existente pentru a asigura protecție împotriva coroziunii, înainte de aplicarea grundului de suprafața:
a) vopsea intermediara - o acoperire destinata pentru aplicarea imediata, înainte de aplicarea stratului de acoperire superior, cu scopul de a oferi rezistenta la coroziune, pentru a asigura ca stratul de acoperire superior adera la suprafața și pentru a asigura o finisare uniforma a suprafetei prin umplerea imperfectiunilor minore ale acesteia;
b) grund de metal de uz general - o acoperire destinata aplicarii ca grund, cum ar fi: promotorii de aderenta, etansantii, vopselele intermediare, grundurile pentru mase plastice, chiturile de stropit de tip umed, vopselele intermediare fără slefuire și vopselele intermediare tip aerosol;
c) grunduri reactive - acoperiri care conțin cel puțin 0,5% din greutate acid fosforic, destinate aplicarii direct pe suprafața metalului pentru a-i conferi aderenta și rezistenta la coroziune; acoperiri folosite ca grunduri sudurabile; decapanti pentru suprafete galvanizate sau de zinc;
2.1.4. email - orice acoperire pigmentata/colorata care este destinata să fie aplicata ca mono- sau multistrat pentru a asigura luciu și durabilitate. Include toate produsele cum ar fi emailurile de baza și lacurile adecvate:
a) emailuri de baza - acoperiri pigmentate destinate să asigure culoare și orice alt efect optic dorit, dar nu și stralucirea sau rezistenta suprafetei acoperite;
b) lacuri transparente - o acoperire transparenta destinata să asigure stralucirea și rezistenta finala a sistemului de acoperire;
2.1.5. finisaje speciale - acoperiri destinate aplicarii ca emailuri care conferă proprietăți speciale, cum ar fi efecte metalice sau sidefate, monostrat, acoperiri transparente sau colorate de înaltă performanta (de exemplu, acoperiri antizgariere și lacuri pe bază de polimeri florurati), emailuri de baza reflectorizante, finisari texturate (de exemplu, efect lovitura de ciocan), antialunecare, produse de antifonare, acoperiri antigravionaj, finisari interioare, aerosoli.