Anexa nr. 2
DEFINIȚIILE la care se face referire în art. 3 din lege
1. accident nuclear - evenimentul nuclear care afectează instalația și provoacă iradierea ori contaminarea populației sau a mediului peste limitele permise de reglementările în vigoare;
2. activitate nucleară - orice practică umană care introduce surse de radiații sau căi de expunere suplimentare, extinde expunerea la un număr mai mare de persoane sau modifică rețeaua de căi de expunere, plecând de la sursele de radiații existente, mărind astfel expunerea ori probabilitatea expunerii persoanelor sau numărul de persoane expuse, și care este gestionată ca situație de expunere planificată;
(la 12-04-2018, Punctul 2. din Anexa nr. 2 a fost modificat de Punctul 50, Articolul I din LEGEA nr. 63 din 9 martie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 225 din 13 martie 2018 )
3. autoritate națională competentă în domeniul activităților nucleare în scopuri exclusiv pașnice - autoritatea, stabilită de lege, cu competența legală de reglementare a activităților nucleare în scopuri exclusiv pașnice, de autorizare a acestor activități și de control al modului de desfășurare a acestora;
3^1. autorizare - înregistrarea unei activități sau obținerea autorizației pentru aceasta;
(la 12-04-2018, Anexa nr. 2 a fost completata de Punctul 51, Articolul I din LEGEA nr. 63 din 9 martie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 225 din 13 martie 2018 )
4. autorizație - documentul emis de CNCAN prin care se acordă permisiunea de a desfășura o activitate nucleară în conformitate cu prevederile prezentei legi, cu reglementările în vigoare și cu condițiile specifice prevăzute în acel document;
(la 12-04-2018, Punctul 4. din Anexa nr. 2 a fost modificat de Punctul 52, Articolul I din LEGEA nr. 63 din 9 martie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 225 din 13 martie 2018 )
5. ciclu de combustibil nuclear - ansamblul de operațiuni care cuprinde extracția și prelucrarea minereurilor și îmbogățirea uraniului și toriului, fabricarea combustibilului nuclear, exploatarea reactorilor nucleari, retratarea combustibilului nuclear, dezafectarea, orice activitate de gestionare a deșeurilor radioactive sau orice activitate de cercetare-dezvoltare asociată uneia dintre operațiunile sus-menționate;
6. combustibil nuclear - material sau un ansamblu mecanic care conține material nuclear, special destinat folosirii într-un reactor nuclear, în scopul producerii energiei nucleare;
(la 26-12-2013, Punctul 6. din Anexa nr. 2 a fost modificat de Punctul 14, Articolul V din LEGEA nr. 378 din 19 decembrie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 827 din 23 decembrie 2013 )
6^1. contaminare - prezența neintenționată sau nedorită a substanțelor radioactive pe suprafețe ori în interiorul solidelor, lichidelor sau al gazelor ori în corpul uman;
(la 12-04-2018, Anexa nr. 2 a fost completata de Punctul 53, Articolul I din LEGEA nr. 63 din 9 martie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 225 din 13 martie 2018 )
6^2. control de garanții nucleare - ansamblul măsurilor prevăzute pentru a depista rapid deturnarea de cantități semnificative de materiale nucleare, de la activități nucleare pașnice spre fabricarea de arme nucleare sau de alte dispozitive nucleare improvizate sau dispozitive de dispersie radiologică ori pentru scopuri necunoscute și pentru a împiedica o astfel de deturnare; controlul de garanții nucleare se aplică tuturor activităților care implică materiale, dispozitive, echipamente și informații pertinente pentru proliferarea armelor nucleare și a altor dispozitive nucleare improvizate sau dispozitive de dispersie radiologică;
(la 12-04-2018, Anexa nr. 2 a fost completata de Punctul 53, Articolul I din LEGEA nr. 63 din 9 martie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 225 din 13 martie 2018 )
6^3. control reglementat - orice formă de reglementare, autorizare și control aplicată activităților umane pentru asigurarea respectării cerințelor privind protecția împotriva radiațiilor ionizante, securitatea nucleară și a oricăror alte cerințe prevăzute în lege și în reglementările specifice din domeniul nuclear;
(la 19-08-2023, Punctul 6^3., Anexa nr. 2 a fost modificat de Punctul 25., Articolul I din LEGEA nr. 234 din 19 iulie 2023, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 668 din 20 iulie 2023 )
6^4. depozitare definitivă - amplasarea și păstrarea deșeurilor radioactive într-un depozit amenajat sau la o anumită locație, amenajată și autorizată de CNCAN, fără intenția de a fi recuperate; termenul de depozitare definitivă include și eliberările directe, aprobate, de efluenți radioactivi în mediu;
(la 12-04-2018, Anexa nr. 2 a fost completata de Punctul 53, Articolul I din LEGEA nr. 63 din 9 martie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 225 din 13 martie 2018 )
6^5. depozitare intermediară - păstrarea materialelor radioactive, inclusiv a combustibilului uzat, a surselor radioactive sau a deșeurilor radioactive, într-o instalație cu intenția recuperării;
(la 12-04-2018, Anexa nr. 2 a fost completata de Punctul 53, Articolul I din LEGEA nr. 63 din 9 martie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 225 din 13 martie 2018 )
7. deșeuri radioactive - materiale radioactive în stare gazoasă, lichidă sau solidă, pentru care deținătorul acestora nu poate demonstra CNCAN că se prevede sau se consideră o altă utilizare și care conțin radionuclizi în concentrații sau cu contaminări de suprafață superioare unor valori stabilite de CNCAN, în conformitate cu reglementările specifice aplicabile emise de aceasta conform art. 5;
(la 26-12-2013, Punctul 7. din Anexa nr. 2 a fost modificat de Punctul 14, Articolul V din LEGEA nr. 378 din 19 decembrie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 827 din 23 decembrie 2013 )
8. dispozitive generatoare de radiații ionizante - dispozitivele capabile să genereze radiații ionizante precum raze X, neutroni, electroni sau alte particule încărcate;
(la 12-04-2018, Punctul 8. din Anexa nr. 2 a fost modificat de Punctul 54, Articolul I din LEGEA nr. 63 din 9 martie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 225 din 13 martie 2018 )
8^1. expunere - acțiunea de a expune sau condiția de a fi expus la radiațiile ionizante emise în afara organismului, denumită expunere externă, sau în interiorul acestuia, denumită expunere internă;
(la 12-04-2018, Anexa nr. 2 a fost completata de Punctul 55, Articolul I din LEGEA nr. 63 din 9 martie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 225 din 13 martie 2018 )
8^2. faza de realizare - oricare dintre fazele de amplasare, proiectare, construcție, montaj și punere în funcțiune;
(la 12-04-2018, Anexa nr. 2 a fost completata de Punctul 55, Articolul I din LEGEA nr. 63 din 9 martie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 225 din 13 martie 2018 )
8^3. faza de funcționare - oricare dintre fazele de producere, funcționare de probă, exploatare, utilizare, reparare, întreținere, modificare și conservare;
(la 12-04-2018, Anexa nr. 2 a fost completata de Punctul 55, Articolul I din LEGEA nr. 63 din 9 martie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 225 din 13 martie 2018 )
8^4. faza de dezafectare - oricare dintre fazele de dezafectare, remediere, închidere și control postînchidere;
(la 12-04-2018, Anexa nr. 2 a fost completata de Punctul 55, Articolul I din LEGEA nr. 63 din 9 martie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 225 din 13 martie 2018 )
8^5. instalație de gestionare a deșeurilor radioactive - orice instalație a cărei principală destinație este gestionarea deșeurilor radioactive;
(la 12-04-2018, Anexa nr. 2 a fost completata de Punctul 55, Articolul I din LEGEA nr. 63 din 9 martie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 225 din 13 martie 2018 )
9. instalație radiologică - generator de radiație ionizantă, instalația, aparatul ori dispozitivul care extrage, produce, prelucrează sau conține materiale radioactive, altele decât cele definite la pct. 10;
10. instalație nucleară:
a) orice reactor nuclear, cu excepția aceluia cu care este echipat un mijloc de transport maritim ori aerian spre a fi folosit ca o sursă de putere, dacă este pentru propulsie sau în orice alt scop;
b) orice uzină care folosește combustibil nuclear pentru producerea de materiale nucleare, inclusiv orice uzină de retratare a combustibilului nuclear uzat;
c) orice instalație în care sunt stocate materiale nucleare, cu excepția depozitărilor în vederea transportului de materiale nucleare. Instalațiile nucleare aparținând unui singur operator, care se află pe același amplasament, vor fi considerate o singură instalație nucleară;
11. institut tehnic-suport - unitate cu atribuții de expertiză, studii privind amplasamentele instalațiilor nucleare, fizica reactorilor, examinări nedistructive, analize și evaluări de securitate nucleară, dezafectarea instalațiilor nucleare, implementarea și evaluarea sistemelor de management în domeniul nuclear, evaluări ale instalațiilor de deșeuri radioactive, precum și studii de cercetare-dezvoltare în domeniul securității nucleare, protecției împotriva radiațiilor ionizante, managementului deșeurilor radioactive, radioactivității naturale și induse a mediului, radioecologiei și radiobiologiei, urgențelor radiologice în caz de accident nuclear, în conformitate cu cerințele naționale și internaționale;
(la 12-04-2018, Punctul 11. din Anexa nr. 2 a fost modificat de Punctul 56, Articolul I din LEGEA nr. 63 din 9 martie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 225 din 13 martie 2018 )
11^1. înregistrare - permisiunea de a desfășura o activitate nucleară în condițiile prevăzute de lege și în condițiile specifice stabilite de CNCAN, printr-o procedură simplificată, prin eliberarea de către CNCAN a unui certificat de înregistrare;
(la 12-04-2018, Anexa nr. 2 a fost completata de Punctul 57, Articolul I din LEGEA nr. 63 din 9 martie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 225 din 13 martie 2018 )
11^3. limită de doză - valoarea dozei efective (după caz, a dozei efective angajate) sau a dozei echivalente dintr-o perioadă specificată, care nu este depășită pentru o persoană;
(la 12-04-2018, Anexa nr. 2 a fost completata de Punctul 57, Articolul I din LEGEA nr. 63 din 9 martie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 225 din 13 martie 2018 )
11^2. închidere - finalizarea tuturor operațiunilor la un anumit timp după amplasarea deșeurilor radioactive într-o instalație de depozitare definitivă, inclusiv a amenajărilor tehnice finale sau alte lucrări necesare pentru a aduce instalația într-o stare care va fi sigură pe termen lung;
(la 12-04-2018, Anexa nr. 2 a fost completata de Punctul 57, Articolul I din LEGEA nr. 63 din 9 martie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 225 din 13 martie 2018 )
11^3. limită de doză - valoarea dozei efective (după caz, a dozei efective angajate) sau a dozei echivalente dintr-o perioadă specificată, care nu este depășită pentru o persoană;
(la 12-04-2018, Anexa nr. 2 a fost completata de Punctul 57, Articolul I din LEGEA nr. 63 din 9 martie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 225 din 13 martie 2018 )
11^4. lucrător extern - orice lucrător expus care nu este angajat de întreprinderea responsabilă de zonele supravegheate și controlate, dar care desfășoară activități în aceste zone, inclusiv ucenici și studenți;
(la 12-04-2018, Anexa nr. 2 a fost completata de Punctul 57, Articolul I din LEGEA nr. 63 din 9 martie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 225 din 13 martie 2018 )
11^5. lucrător în situații de urgență - orice persoană cu atribuții clar definite pentru răspunsul la urgență; lucrătorii în situații de urgență includ lucrătorii angajați, direct sau indirect, de solicitanții sau titularii de autorizație, precum și personalul de intervenție din cadrul serviciilor profesioniste, private și voluntare dedicate situațiilor de urgență; lucrătorii în situații de urgență care nu au fost desemnați în această calitate în prealabil nu trebuie să fi fost în mod necesar lucrători în situații de urgență anterior producerii urgenței;
(la 12-04-2018, Anexa nr. 2 a fost completata de Punctul 57, Articolul I din LEGEA nr. 63 din 9 martie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 225 din 13 martie 2018 )
12. materie primă nucleară - uraniu, care conține amestecul de izotopi ce se găsește în natură, uraniu al cărui conținut în uraniu 235 este inferior cotelor normale, toriu, toate materiile menționate mai sus sub formă de metal, aliaje, compuși chimici sau concentrați, orice altă materie care conține una sau mai multe din materiile menționate mai sus, la nivelele de concentrație stabilite de Consiliul Uniunii Europene, la propunerea Comisiei Europene, în conformitate cu prevederile Tratatului EURATOM;
(la 26-12-2013, Punctul 12. din Anexa nr. 2 a fost modificat de Punctul 14, Articolul V din LEGEA nr. 378 din 19 decembrie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 827 din 23 decembrie 2013 )
13. materiale de interes nuclear - apa grea, grafitul, zirconiul și alte materiale care, datorită unor proprietăți nucleare specifice, sunt de interes deosebit pentru domeniul nuclear;
14. material fisionabil special - plutoniu-239, uraniu-233, uraniu îmbogățit cu uraniu 235 sau 233, precum și orice produs care conține unul sau mai mulți izotopi din cei menționați mai sus și alte materiale fisionabile similare care vor fi stabilite de Consiliul Uniunii Europene, la propunerea Comisiei Europene, în conformitate cu prevederile Tratatului EURATOM; termenul de «material fisionabil special» nu include materia primă nucleară;
(la 26-12-2013, Punctul 14. din Anexa nr. 2 a fost modificat de Punctul 14, Articolul V din LEGEA nr. 378 din 19 decembrie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 827 din 23 decembrie 2013 )
15. material radioactiv - orice material care conține substanțe radioactive;
(la 12-04-2018, Punctul 15. din Anexa nr. 2 a fost modificat de Punctul 58, Articolul I din LEGEA nr. 63 din 9 martie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 225 din 13 martie 2018 )
16. material nuclear - orice materie primă nucleară și orice material fisionabil special;
16^1. măsuri de protecție - măsuri, altele decât măsurile de remediere, în scopul evitării sau reducerii dozelor care ar putea fi primite în absența respectivelor măsuri, într-o situație de expunere de urgență sau o situație de expunere existentă;
(la 12-04-2018, Anexa nr. 2 a fost completata de Punctul 59, Articolul I din LEGEA nr. 63 din 9 martie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 225 din 13 martie 2018 )
16^2. măsuri de remediere - îndepărtarea unei surse de radiații sau reducerea magnitudinii acesteia, din punctul de vedere al activității ori al cantității, sau întreruperea căilor de expunere sau reducerea impactului acestora în vederea evitării ori reducerii dozelor la care ar putea fi expuși subiecții în lipsa acestor măsuri într-o situație de expunere existentă;
(la 12-04-2018, Anexa nr. 2 a fost completata de Punctul 59, Articolul I din LEGEA nr. 63 din 9 martie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 225 din 13 martie 2018 )
17. Abrogat.
(la 12-04-2018, Punctul 17. din Anexa nr. 2 a fost abrogat de Punctul 60, Articolul I din LEGEA nr. 63 din 9 martie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 225 din 13 martie 2018 )
18. mineritul uraniului și toriului - prospectarea, explorarea, deschiderea, pregătirea și exploatarea minereului de uraniu și toriu, conservarea și dezafectarea minelor de uraniu și toriu, inclusiv restaurarea mediului contaminat de mineritul uraniului și toriului;
18^1. monitorizare a parametrilor mediului - măsurarea debitelor dozei externe cauzate de substanțele radioactive din mediu sau a concentrației de radionuclizi;
(la 12-04-2018, Anexa nr. 2 a fost completata de Punctul 61, Articolul I din LEGEA nr. 63 din 9 martie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 225 din 13 martie 2018 )
18^2. nivel de referință - într-o situație de expunere de urgență sau într-o situație de expunere existentă, nivelul dozei efective sau al dozei echivalente sau al concentrației activității peste care se consideră inadecvată acceptarea expunerilor ca rezultat al situației de expunere respective, chiar dacă nu este o limită care nu poate fi depășită;
(la 12-04-2018, Anexa nr. 2 a fost completata de Punctul 61, Articolul I din LEGEA nr. 63 din 9 martie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 225 din 13 martie 2018 )
18^3. notificare - transmiterea informațiilor, în formă scrisă, către CNCAN prin care se comunică intenția de a desfășură o activitate în domeniul de aplicare al prezentei legi;
(la 12-04-2018, Anexa nr. 2 a fost completata de Punctul 61, Articolul I din LEGEA nr. 63 din 9 martie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 225 din 13 martie 2018 )
18^4. permis de exercitare a activităților nucleare - documentul care permite posesorului să desfășoare activități autorizate în domeniul nuclear;
(la 12-04-2018, Anexa nr. 2 a fost completata de Punctul 61, Articolul I din LEGEA nr. 63 din 9 martie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 225 din 13 martie 2018 )
18^5. personal expus profesional - persoană salariată sau care desfășoară activități independente, supusă unei expuneri la locul de muncă cauzată de o practică aflată sub incidența prezentei legi și care poate fi expusă unor doze ce depășesc una dintre limitele de doză stabilite pentru expunerea publică;
(la 12-04-2018, Anexa nr. 2 a fost completata de Punctul 61, Articolul I din LEGEA nr. 63 din 9 martie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 225 din 13 martie 2018 )
18^6. plan de răspuns în situații de urgență - descrierea măsurilor de planificare, inclusiv a obiectivelor, politicilor, autorității și responsabilităților, a răspunsului corespunzător în cazul unei situații de expunere de urgență pe baza evenimentelor postulate și a scenariilor conexe;
(la 12-04-2018, Anexa nr. 2 a fost completata de Punctul 61, Articolul I din LEGEA nr. 63 din 9 martie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 225 din 13 martie 2018 )
18^7. populație - persoane care pot fi supuse expunerii publice;
(la 12-04-2018, Anexa nr. 2 a fost completata de Punctul 61, Articolul I din LEGEA nr. 63 din 9 martie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 225 din 13 martie 2018 )
18^8. postînchidere - faza de după închiderea unei instalații de depozitare definitive a deșeurilor radioactive;
(la 12-04-2018, Anexa nr. 2 a fost completata de Punctul 61, Articolul I din LEGEA nr. 63 din 9 martie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 225 din 13 martie 2018 )
18^9. predepozitarea deșeurilor radioactive - oricare dintre activitățile efectuate înainte de depozitarea definitivă, precum sortarea, caracterizarea, colectarea, tratarea, condiționarea, depozitarea intermediară, inclusiv prepararea coletelor de depozitare definitivă;
(la 12-04-2018, Anexa nr. 2 a fost completata de Punctul 61, Articolul I din LEGEA nr. 63 din 9 martie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 225 din 13 martie 2018 )
19. Abrogat.
(la 12-04-2018, Punctul 19. din Anexa nr. 2 a fost abrogat de Punctul 62, Articolul I din LEGEA nr. 63 din 9 martie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 225 din 13 martie 2018 )
20. prepararea minereurilor de uraniu și toriu - prelucrarea minereurilor de uraniu și toriu în laboratoare de analize fizico-chimice, laboratoare tehnologice, stații-pilot și instalații industriale, conservarea și dezafectarea instalațiilor de prelucrare, inclusiv depozitarea definitivă a deșeurilor radioactive și remedierea mediului contaminat;
(la 12-04-2018, Punctul 20. din Anexa nr. 2 a fost modificat de Punctul 63, Articolul I din LEGEA nr. 63 din 9 martie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 225 din 13 martie 2018 )
20^1. principiul justificării - principiu potrivit căruia decizia de introducere a unei practici se justifică, în sensul că decizia respectivă se ia cu intenția de a se asigura că beneficiile care rezultă de pe urma practicii pentru persoane și societate în general sunt mai mari decât efectele negative asupra sănătății pe care le poate avea; decizia de introducere sau de modificare a unei căi de expunere pentru situațiile de expunere existentă, respectiv orice propunere de răspuns pentru situațiile de expunere de urgență se justifică, în sensul că acestea ar trebui să facă mai mult bine decât rău;
(la 12-04-2018, Anexa nr. 2 a fost completata de Punctul 64, Articolul I din LEGEA nr. 63 din 9 martie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 225 din 13 martie 2018 )
20^2. principiul limitării dozelor - principiu potrivit căruia, în situațiile de expunere planificată și în situațiile de expunere de urgență, suma dozelor la care este expusă o persoană nu trebuie să depășească limitele de doză prevăzute pentru expunerea profesională sau pentru expunerea populației în reglementările specifice emise de CNCAN; limitele de doză nu se aplică în cazul expunerilor în scopuri medicale;
(la 12-04-2018, Anexa nr. 2 a fost completata de Punctul 64, Articolul I din LEGEA nr. 63 din 9 martie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 225 din 13 martie 2018 )
20^3. principiul optimizării - protecția împotriva radiațiilor ionizante a persoanelor supuse unei expuneri profesionale sau a populației se optimizează în scopul de a păstra mărimea dozelor individuale, probabilitatea expunerii și numărul persoanelor expuse la un nivel cât mai scăzut posibil ținând seama de stadiul actual al cunoașterii tehnice și de factorii economici și sociali; optimizarea protecției persoanelor supuse expunerilor medicale se aplică mărimii dozelor individuale și corespunde scopului medical al expunerii; acest principiu se aplică nu numai în ceea ce privește doza efectivă, ci și, după caz, în ceea ce privește dozele echivalente, ca măsură de precauție pentru a se ține cont de anumite incertitudini legate de efectele negative asupra sănătății sub valoarea-limită pentru reacțiile tisulare; în cazul expunerilor de urgență, principiul optimizării trebuie respectat pentru ca forma, amploarea și durata răspunsului la urgență să fie optimizate astfel încât beneficiul net să fie maximizat;
(la 12-04-2018, Anexa nr. 2 a fost completata de Punctul 64, Articolul I din LEGEA nr. 63 din 9 martie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 225 din 13 martie 2018 )
21. produs radioactiv - orice material radioactiv obținut în cursul procesului de producere ori de utilizare a unui combustibil nuclear sau orice material care a devenit radioactiv prin expunere la radiații, cu excepția radioizotopilor care au atins stadiul final de preparare și sunt susceptibili de a fi utilizați în scopuri științifice, medicale, speciale, sociale, comerciale sau industriale;
21^1. protecție împotriva radiațiilor ionizante - protecția populației, lucrătorilor și lucrătorilor în situații de urgență împotriva efectelor negative ale expunerii la radiații ionizante, inclusiv măsurile pentru asigurarea unei astfel de protecții, măsurile de prevenire a situațiilor de urgență și de diminuare a consecințelor acestora în cazul în care se produc;
(la 12-04-2018, Anexa nr. 2 a fost completata de Punctul 65, Articolul I din LEGEA nr. 63 din 9 martie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 225 din 13 martie 2018 )
22. punct de lucru vital - o zonă în care se află materiale nucleare, echipamente, dispozitive sau sisteme care pot fi vulnerabile la acțiuni de sabotaj sau furt;
23. radiație ionizantă - energia transferată sub formă de particule sau de unde electromagnetice cu o lungime de undă de maximum 100 nanometri, cu o frecvență de minimum 3 x 10^15 hertz, capabile să producă ioni, direct sau indirect;
(la 12-04-2018, Punctul 23. din Anexa nr. 2 a fost modificat de Punctul 66, Articolul I din LEGEA nr. 63 din 9 martie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 225 din 13 martie 2018 )
23^1. regim de control - inspecție sau verificare, efectuată de către CNCAN, a conformității activităților sau surselor de radiații supuse controlului reglementat cu cerințele naționale legale, în situațiile prevăzute la art. 30;
(la 12-04-2018, Anexa nr. 2 a fost completata de Punctul 67, Articolul I din LEGEA nr. 63 din 9 martie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 225 din 13 martie 2018 )
24. reglementări - documente care conțin cerințe obligatorii și recomandări în domeniul nuclear, emise de autoritatea competentă conform art. 5; acestea cuprind norme, ghiduri, regulamente, ordine, prescripții tehnice, instrucțiuni, manuale și proceduri;
(la 19-08-2023, Punctul 24., Anexa nr. 2 a fost modificat de Punctul 25., Articolul I din LEGEA nr. 234 din 19 iulie 2023, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 668 din 20 iulie 2023 )
25. risc radiologic deosebit al unei instalații nucleare, material nuclear, material radioactiv, deșeu radioactiv sau generator de radiații - posibilitatea ca în cazul pierderii controlului să se încaseze în urma unui singur eveniment de acest fel o doză individuală mai mare decât limita anuală de doză pentru o persoană din populație sau o doză colectivă de zece ori mai mare decât limita anuală de doză pentru o persoană din populație;
26. risc nuclear deosebit al unui material nuclear - un material nuclear este considerat a avea un risc nuclear dacă se află în cantități totale ce depășesc de zece ori valorile de exceptare de la autorizare prevăzute de Normele fundamentale de securitate radiologică;
27. securitate nucleară - ansamblul de măsuri tehnice și organizatorice destinate să asigure funcționarea instalațiilor nucleare în bune condiții, să prevină și să limiteze deteriorarea acestora și să asigure protecția personalului expus profesional, a populației, mediului și bunurilor materiale împotriva expunerii la radiații ionizante sau a contaminării radioactive peste limitele permise de legislația în vigoare;
(la 12-04-2018, Punctul 27. din Anexa nr. 2 a fost modificat de Punctul 69, Articolul I din LEGEA nr. 63 din 9 martie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 225 din 13 martie 2018 )
27^1. securitate radiologică - ansamblul de măsuri tehnice și organizatorice destinate să asigure protecția fizică a surselor de radiații și a instalațiilor radiologice, prevenirea și limitarea deteriorării acestora, protecția personalului expus profesional, a populației, mediului împotriva expunerii la radiații ionizante sau a contaminării radioactive peste limitele prevăzute de legislația în vigoare;
(la 12-04-2018, Anexa nr. 2 a fost completata de Punctul 70, Articolul I din LEGEA nr. 63 din 9 martie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 225 din 13 martie 2018 )
28. sistem de management în domeniul nuclear - sistemul de management instituit și menținut în conformitate cu reglementările specifice emise de CNCAN și care este controlat de aceasta;
(la 12-04-2018, Punctul 28. din Anexa nr. 2 a fost modificat de Punctul 71, Articolul I din LEGEA nr. 63 din 9 martie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 225 din 13 martie 2018 )
28^1. situație de expunere existentă - o situație de expunere care există deja în momentul în care trebuie luată o decizie cu privire la controlul acesteia și care nu necesită sau nu mai necesită adoptarea de măsuri urgente; situațiile de expunere existentă includ expunerile la radiații naturale ambientale supuse controlului reglementat, expunerile cauzate de materiale radioactive reziduale provenite din activități din trecut care nu au fost niciodată supuse controlului reglementat și expunerilor cauzate de materiale radioactive reziduale în urma unei urgențe nucleare sau radiologice după ce aceasta a fost declarată terminată;
(la 12-04-2018, Anexa nr. 2 a fost completata de Punctul 72, Articolul I din LEGEA nr. 63 din 9 martie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 225 din 13 martie 2018 )
28^2. situație de expunere de urgență - o situație de expunere cauzată de o urgență;
(la 12-04-2018, Anexa nr. 2 a fost completata de Punctul 72, Articolul I din LEGEA nr. 63 din 9 martie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 225 din 13 martie 2018 )
28^3. situație de expunere planificată - o situație de expunere care rezultă în urma exploatării planificate a unei surse de radiații sau în urma unei activități umane care alterează căile de expunere, astfel încât provoacă expunerea sau expunerea potențială a populației sau a mediului; situațiile de expunere planificată cuprind atât expuneri normale, cât și expuneri potențiale;
(la 12-04-2018, Anexa nr. 2 a fost completata de Punctul 72, Articolul I din LEGEA nr. 63 din 9 martie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 225 din 13 martie 2018 )
28^4. substanță radioactivă - orice substanță care conține unul sau mai mulți radionuclizi cu o activitate sau o concentrație a activității care nu poate fi neglijată din punctul de vedere al protecției împotriva radiațiilor ionizante;
(la 12-04-2018, Anexa nr. 2 a fost completata de Punctul 72, Articolul I din LEGEA nr. 63 din 9 martie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 225 din 13 martie 2018 )
29. sursă de radiații - orice emițător de radiații ionizante, inclusiv orice material radioactiv și orice dispozitiv generator de radiații ionizante;
(la 12-04-2018, Punctul 29. din Anexa nr. 2 a fost modificat de Punctul 73, Articolul I din LEGEA nr. 63 din 9 martie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 225 din 13 martie 2018 )
29^1. sursă naturală de radiații - o sursă de radiații ionizante de origine naturală, terestră sau cosmică;
(la 12-04-2018, Anexa nr. 2 a fost completata de Punctul 74, Articolul I din LEGEA nr. 63 din 9 martie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 225 din 13 martie 2018 )
29^2. sursă radioactivă - o sursă de radiații care conține material radioactiv în scopul utilizării radioactivității acestuia; sursele radioactive pot fi deschise, închise sau închise de mare activitate;
(la 12-04-2018, Anexa nr. 2 a fost completata de Punctul 74, Articolul I din LEGEA nr. 63 din 9 martie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 225 din 13 martie 2018 )
30. sursă orfană - o sursă radioactivă care nu este nici exceptată, nici nu se află sub controlul reglementat, de exemplu, pentru că nu a fost niciodată controlată în acest mod sau pentru că a fost abandonată, pierdută, rătăcită, furată sau transferată în alt mod fără o autorizație corespunzătoare;
(la 12-04-2018, Punctul 30. din Anexa nr. 2 a fost modificat de Punctul 75, Articolul I din LEGEA nr. 63 din 9 martie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 225 din 13 martie 2018 )
30^1. urgență - o situație sau un eveniment excepțional care necesită o intervenție rapidă, pentru a limita consecințele negative grave sau riscul de apariție a acestora asupra sănătății și a securității ființelor umane, asupra calității vieții, a proprietății sau a mediului înconjurător sau orice risc care ar putea genera asemenea consecințe negative grave; termenul se referă atât la urgențe nucleare și radiologice, cât și la urgențe convenționale precum incendii, eliberări de substanțe chimice periculoase, furtuni sau seisme; se referă inclusiv la situațiile în care acțiunile prompte garantează limitarea efectelor unui risc;
(la 12-04-2018, Anexa nr. 2 a fost completata de Punctul 76, Articolul I din LEGEA nr. 63 din 9 martie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 225 din 13 martie 2018 )
30^2. urgență nucleară sau radiologică - o situație de urgență în care există sau poate exista un pericol cauzat de:
a) energia emisă în urma reacției de fisiune nucleară sau ca urmare a dezintegrării produșilor de fisiune; sau
b) expunerea la radiații ionizante;
(la 12-04-2018, Anexa nr. 2 a fost completata de Punctul 76, Articolul I din LEGEA nr. 63 din 9 martie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 225 din 13 martie 2018 )
31. instalație de minerit - totalitatea lucrărilor miniere și instalațiilor de la suprafață și din subteran, prin care se asigură extracția și transportul minereului și sterilului, aerajul și evacuarea apelor, inclusiv instalațiile de gestionare a deșeurilor asociate, care, împreună, alcătuiesc o mină sau o carieră;
32. instalație de preparare - totalitatea construcțiilor și instalațiilor existente pe fluxul tehnologic, care contribuie la prepararea minereurilor, inclusiv instalațiile de gestionare a deșeurilor asociate;
33. instalație de gestionare a deșeurilor radioactive provenite de la mineritul și prepararea minereurilor de uraniu și toriu - totalitatea construcțiilor și instalațiilor prin care se asigură colectarea, transportul, procesarea, condiționarea și depozitarea definitivă a deșeurilor radioactive, inclusiv:
a) halda sau grupul de halde aparținând unei mine de cercetare geologică sau unei mine de extracție a minereului de uraniu și toriu;
b) instalația de depoluare radioactivă a efluenților lichizi proveniți de la mineritul și prepararea minereurilor de uraniu și toriu;
c) iazul de depozitare definitivă sau o altă incintă special destinată și amenajată pentru depozitarea definitivă a deșeurilor radioactive provenite de la prepararea minereurilor de uraniu și toriu;
34. minereu de uraniu - substanță în zăcământ sau extrasă prin metode miniere, care are un conținut de uraniu mai mare de 0,004%;
35. minereu de toriu - substanță în zăcământ sau extrasă prin metode miniere, care are un conținut de toriu mai mare de 0,012%;
36. trafic ilicit - orice acțiune care implică o activitate nucleară neautorizată de deținere, transfer, import și export pentru materiale nucleare, de interes nuclear, materiale radioactive, echipamente și dispozitive pertinente pentru proliferarea armelor nucleare, precum și a instalațiilor nucleare și radiologice.
37. titular de autorizație - persoană fizică sau persoană juridică de drept public sau privat căreia îi revine răspunderea generală pentru orice activitate din cele prevăzute la art. 2, autorizată conform prezentei legi; prin titular de autorizație se înțelege posesorul atât al autorizației, cât și al certificatului de înregistrare;
(la 12-04-2018, Punctul 37. din Anexa nr. 2 a fost modificat de Punctul 77, Articolul I din LEGEA nr. 63 din 9 martie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 225 din 13 martie 2018 )
38. import - activitatea de trimitere a oricărui produs radioactiv, instalație, material nuclear, precum și a materialelor, dispozitivelor, echipamentelor și informațiilor pertinente pentru proliferarea armelor nucleare și a altor dispozitive nucleare explozive prevăzute în anexa nr. 1, dintr-un stat terț în România, ca stat de destinație;
(la 26-12-2013, Anexa nr. 2 a fost completată de Punctul 15, Articolul V din LEGEA nr. 378 din 19 decembrie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 827 din 23 decembrie 2013 )
39. export - activitatea de trimitere a oricărui produs radioactiv, instalație, material nuclear, precum și a materialelor, dispozitivelor, echipamentelor și informațiilor pertinente pentru proliferarea armelor nucleare și a altor dispozitive nucleare explozive prevăzute în anexa nr. 1, din România, ca stat de origine, într-un stat terț;
(la 26-12-2013, Anexa nr. 2 a fost completată de Punctul 15, Articolul V din LEGEA nr. 378 din 19 decembrie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 827 din 23 decembrie 2013 )
40. transfer intracomunitar - activitatea de trimitere a oricărui produs radioactiv, instalație, material nuclear, precum și a materialelor, dispozitivelor, echipamentelor și informațiilor pertinente pentru proliferarea armelor nucleare și a altor dispozitive nucleare explozive prevăzute în anexa nr. 1, în cadrul căreia statul de origine și statul de destinație sunt state membre ale Uniunii Europene;
(la 26-12-2013, Anexa nr. 2 a fost completată de Punctul 15, Articolul V din LEGEA nr. 378 din 19 decembrie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 827 din 23 decembrie 2013 )
41. stat terț - oricare țară care nu este stat membru al Uniunii Europene;
(la 26-12-2013, Anexa nr. 2 a fost completată de Punctul 15, Articolul V din LEGEA nr. 378 din 19 decembrie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 827 din 23 decembrie 2013 )
42. transfer - activitatea de trimitere pe teritoriul României a oricărui produs radioactiv, instalație, material nuclear, precum și a materialelor, dispozitivelor, echipamentelor și informațiilor pertinente pentru proliferarea armelor nucleare și a altor dispozitive nucleare explozive prevăzute în anexa nr. 1, de la un titular de autorizație la altul, cu schimbarea corespunzătoare a proprietarului, inclusiv trimiterea materialelor nucleare dintr-o zonă de bilanț material în altă zonă de bilanț material ale aceluiași titular de autorizație;
(la 26-12-2013, Anexa nr. 2 a fost completată de Punctul 15, Articolul V din LEGEA nr. 378 din 19 decembrie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 827 din 23 decembrie 2013 )
43. uraniu îmbogățit în izotopul 235 sau 233 - uraniu care conține fie uraniu 235, fie uraniu 233, fie acești 2 izotopi într-o asemenea cantitate, încât raportul dintre suma acestor 2 izotopi și izotopul 238 să fie superior raportului dintre izotopul 235 și izotopul 238 în uraniul natural;
(la 26-12-2013, Anexa nr. 2 a fost completată de Punctul 15, Articolul V din LEGEA nr. 378 din 19 decembrie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 827 din 23 decembrie 2013 )
44. sursă închisă scoasă din utilizare - o sursă închisă care nu mai este folosită sau destinată a fi folosită în scopul pentru care a fost acordată autorizația, însă continuă să necesite o gestionare în condiții de securitate;
(la 12-04-2018, Punctul 44. din Anexa nr. 2 a fost modificat de Punctul 78, Articolul I din LEGEA nr. 63 din 9 martie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 225 din 13 martie 2018 )
45. combustibil nuclear uzat - combustibil nuclear îndepărtat definitiv din reactor după iradiere; combustibilul nuclear uzat poate fi considerat o resursă utilizabilă care poate fi reprocesată sau poate fi depozitat definitiv ca deșeu radioactiv.
(la 26-12-2013, Anexa nr. 2 a fost completată de Punctul 15, Articolul V din LEGEA nr. 378 din 19 decembrie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 827 din 23 decembrie 2013 )
46. cultura de securitate nucleară - ansamblul caracteristicilor, atitudinilor și comportamentelor indivizilor, organizațiilor și instituțiilor care servesc la susținerea și îmbunătățirea securității nucleare și care asigură că aspectele de securitate nucleară și protecție împotriva radiațiilor ionizante au prioritate și primesc atenția corespunzătoare în funcție de importanța lor.
(la 19-08-2023, Anexa nr. 2 a fost completată de Punctul 26., Articolul I din LEGEA nr. 234 din 19 iulie 2023, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 668 din 20 iulie 2023 )