Articolul I
Legea nr. 562/2004 privind autorizarea instituțiilor publice din sistemul de apărare, ordine publică și securitate națională de a vinde personalului propriu unele locuințe de serviciu pe care acestea le au în administrare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.169 din 9 decembrie 2004, se modifică după cum urmează:
1. La articolul 2, alineatul (1) va avea următorul cuprins:
"Art. 2. - (1) Poate cumpăra o singură locuință de serviciu titularul contractului de închiriere, dacă o deține în baza unui contract valabil încheiat și îndeplinește o funcție în una dintre instituțiile publice din sistemul de apărare, ordine publică și securitate națională, precum și pensionarii sau urmașii titularilor contractelor de închiriere decedați, în situația în care fac dovada că, la data intrării în vigoare a prezentei legi, ocupau locuința de serviciu și au achitat chiria la zi."
2. La articolul 2 alineatul (2), litera b) va avea următorul cuprins:
"b) persoanele care dețin în proprietate, ele sau soțul, soția ori copiii aflați în întreținere, o locuință proprietate personală și care îndeplinește condițiile minimale prevăzute de Legea locuinței nr. 114/1996, republicată, cu modificările și completările ulterioare."
3. La articolul 3, alineatele (1) și (2) vor avea următorul cuprins:
"Art. 3. - (1) Locuințele de serviciu pot fi vândute titularilor de contract de închiriere cu plata integrală a valorii locuinței sau în rate.
(2) Ratele lunare pentru achitarea contravalorii locuințelor se vor eșalona pe o perioadă de maximum 20 de ani, cu o dobândă anuală de 5%."
4. Articolul 4 va avea următorul cuprins:
"Art. 4. - (1) Prețul de vânzare al locuințelor se stabilește pe baza procedurilor de evaluare prevăzute în anexele nr. 1 și 2 la Decretul-lege nr. 61/1990 privind vânzarea de locuințe construite din fondurile statului către populație, cu modificările și completările ulterioare, și prin indexarea valorii astfel determinate în funcție de indicele de creștere a prețurilor de consum, valabil în perioada cuprinsă între data intrării în vigoare a acestui act normativ și data încheierii contractului de vânzare-cumpărare.
(2) Vânzarea locuințelor de serviciu de către instituțiile publice din sistemul de apărare, ordine publică și securitate națională, în condițiile prezentei legi, nu constituie operațiune impozabilă din punct de vedere al taxei pe valoarea adăugată, potrivit art. 127 alin. (4) și (5) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare.
(3) În cazul în care valoarea determinată potrivit prevederilor alin. (1) și (2) este mai mare decât valoarea de piață a locuinței, stabilită prin raport de expertiză elaborat de evaluatori atestați, prețul de vânzare al locuinței va fi cel stabilit prin raportul de expertiză."
5. Articolul 9 va avea următorul cuprins:
"Art. 9. - Locuințele de serviciu prevăzute la art. 1, aflate în proprietatea publică a statului și în administrarea instituțiilor publice din sistemul de apărare, ordine publică și securitate națională, se trec în proprietatea privată a statului prin hotărâre a Guvernului."