HOTĂRÂRE nr. 1.188 din 6 septembrie 2006

HOTĂRÂRE Guvernul
Sursa oficială
Vezi pe legislatie.just.ro
Publicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 776 din 13 septembrie 2006
Intrat în vigoare
13.09.2006
Forma consolidată din
13.09.2006

privind desființarea Comitetului Național pentru Dezvoltare Culturală

În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată,

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

Articolul 1

(1) În termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, Comitetul Național pentru Dezvoltare Culturală, instituție publică de cultură, cu personalitate juridică, în subordinea Ministerului Culturii și Cultelor, se desființează.

(2) În termenul prevăzut la alin. (1), Centrul de Consultanță pentru Programe Culturale Europene, instituție publică cu personalitate juridică, care funcționează în subordinea Ministerului Culturii și Cultelor, preia, pe bază de protocol de predare-preluare, activul și pasivul Comitetului Național pentru Dezvoltare Culturală, precum și arhiva instituției.

(3) Posturile aprobate pentru Comitetul Național pentru Dezvoltare Culturală se preiau, de la data desființării acestuia, de către Biblioteca Națională a României.

Articolul 2

Pe data intrării în vigoare a prezentei hotărâri se abrogă Hotărârea Guvernului nr. 97/1993 privind înființarea Comitetului Național Român pentru Deceniul Mondial al Dezvoltării Culturale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 58 din 19 martie 1993, cu modificările și completările ulterioare.

Articolul 3

La anexa nr. 2 la Hotărârea Guvernului nr. 78/2005 privind organizarea și funcționarea Ministerului Culturii și Cultelor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 137 din 15 februarie 2005, cu modificările și completările ulterioare, se abrogă nr. crt. 3 de la punctul I "Organe de specialitate ale administrației publice centrale și instituții publice finanțate integral din bugetul de stat".

PRIM-MINISTRU

CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU

Contrasemnează:

--------------

Ministrul culturii și cultelor,

Adrian Iorgulescu

Ministrul finanțelor publice,

Sebastian Teodor Gheorghe Vlădescu

București, 6 septembrie 2006.

Nr. 1.188.

---------

Sursă: legislatie.just.ro (Monitorul Oficial). Textul afișat este forma consolidată curentă.