În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, și al art. 42 alin. (2) din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările ulterioare,
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
(1) Se aprobă lista obiectivelor de investiții cuprinse în proiectul "Apărarea împotriva inundațiilor în zona de sud-vest a României", derulat prin Ministerul Mediului și Gospodăririi Apelor, prevăzută în anexa nr. I.
(2) Se aprobă caracteristicile principale și indicatorii tehnico-economici ai obiectivelor de investiții prevăzute la alin. (1), cuprinși în anexele nr. II/1-II/11*).
Notă *) Anexele nr. II/1-II/11 nu se publică, fiind clasificate potrivit legii.
Notă La data de 20 iulie 2010, anexele nr. II/2 și II/3 privind Caracteristicile principale și indicatorii tehnico-economici ale obiectivelor de investiții "Consolidare și reprofilare râu Timiș pe sectorul Lugoj-frontieră Serbia, județul Timiș" și "Ecologizare canal Bega pe sectorul Timișoara-frontieră Serbia, județul Timiș" au fost abrogate de Litera b) a Articolului 4 din HOTĂRÂREA nr. 576 din 16 iunie 2010 , publicată în Monitorul Oficial nr. 502 din 20 iulie 2010.
Finanțarea obiectivelor de investiții prevăzute în anexa nr. I, ale căror caracteristici principale și indicatori tehnico-economici sunt prevăzuți în anexele nr. II/1-II/11, se face dintr-un credit extern acordat de Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei și de la bugetul de stat prin bugetul Ministerului Mediului și Gospodăririi Apelor, în limita sumelor aprobate anual cu această destinație, conform programelor de investiții publice aprobate potrivit legii.
Anexa nr. I și anexele nr. II/1-II/11 fac parte integrantă din prezenta hotărâre.
PRIM-MINISTRU CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU Contrasemnează: Ministrul mediului și gospodăririi apelor, Sulfina Barbu Ministrul transporturilor, construcțiilor și turismului, Radu Mircea Berceanu Ministrul finanțelor publice, Sebastian Teodor Gheorghe Vlădescu
București, 13 septembrie 2006.
Anexa nr. I
LISTA obiectivelor de investiții cuprinse în proiectul "Apărarea împotriva inundațiilor în zona de sud-vest a României", finanțat printr-un credit extern acordat de Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei și cofinanțat de la bugetul de statDenumirea1.Regularizare și consolidare râu Bârzava pe sectorul Gătaia - frontieră Serbia, județul Timiș2.Abrogată3.Abrogată4.Amenajare râu Bega și afluenți pe sectorul Curtea - Poieni, județul Timiș5.Consolidare și reprofilare canal descărcare Bega - Timiș, pe sectorul Topolovăț - confluență râu Timiș, județul Timiș6.Amenajare râu Bistra pe sectorul Oțelu Roșu - Bucova, județul Caraș-Severin7.Amenajare râu Bistra pe sectorul Glimboca - confluență râu Timiș, județul Caraș-Severin8.Amenajarea râului Bârzava și afluenții în municipiul Reșița, județul Caraș-Severin9.Amenajare râu Bârzava și afluenții în orașul Bocșa, județul Caraș-Severin10.Regularizare și indiguire râu Bistra pe sectorul Oțelul Roșu - Iaz, județul Caraș-Severin11.Acumularea Mihăileni pe Crișul Alb, județul Hunedoara
Anexa nr. II/11
CARACTERISTICILE PRINCIPALE ȘI INDICATORII TEHNICO-ECONOMICI ai obiectivului de investiții acumularea Mihăileni pe râul Crișul Alb, județul Hunedoara
Titular: Ministerul Apelor și Pădurilor
Beneficiar: Administrația Națională „Apele Române“ - A.B.A. Crișuri
Amplasament: Acumularea Mihăileni este amplasată pe râul Crișul Alb la 15 km amonte de municipiul Brad, județul Hunedoara
Valoarea totală a investiției (inclusiv TVA):
(în prețuri valabile la 31.12.2017,
Valoarea investiției rest de executat (inclusiv TVA):
Eșalonarea investiției rest de executat
- Debit de apă potabilă asigurat
Durata de realizare a investiției - rest de realizat:
Factori de risc:
Obiectivul de investiții se va proteja antiseismic potrivit prevederilor Normativului P100-1/2013, cu modificările și completările ulterioare.
Finanțarea investiției:
Finanțarea obiectivului de investiții se face de la bugetul de stat prin bugetul Ministerului Apelor și Pădurilor, în limita sumelor aprobate anual cu această destinație în buget, din veniturile proprii ale Administrației Naționale „Apele Române“, precum și din alte surse legal constituite, conform programelor de investiții publice aprobate potrivit legii.