Articolul UNIC
Se aprobă Ordonanța Guvernului nr. 25 din 26 ianuarie 2006 privind întărirea capacității administrative a Oficiului Roman pentru Drepturile de Autor, adoptată în temeiul art. 1 pct. VII.11 din Legea nr. 404/2005 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 84 din 30 ianuarie 2006, cu următoarele modificări și completări:
1. La articolul 2, literele b), c) și d) vor avea următorul cuprins:
"b) distribuire - vânzarea originalului sau a copiilor, în forma tangibila, ale unei fonograme, videograme ori a unui program pentru calculator, destinate a fi vândute prin intermediul spațiilor comerciale către alți operatori economici care au ca obiect de activitate comercializarea de astfel de produse, pe baza unui contract de distribuire;
c) comercializare - vânzarea originalului sau a copiilor, în forma tangibila, ale unei fonograme, videograme ori a unui program pentru calculator către utilizatorul final;
d) multiplicare autorizata - realizarea de copii, în forma tangibila, ale unei fonograme, videograme sau program pentru calculator a unei înregistrări-matrita de către multiplicatorii autorizați potrivit prevederilor prezentei ordonanțe;".
2. Articolul 5 va avea următorul cuprins:
"Art. 5. - Informațiile de interes public cuprinse în registrele naționale administrate de Oficiul Roman pentru Drepturile de Autor se stabilesc, în condițiile legii, prin decizie a directorului general al Oficiului Roman pentru Drepturile de Autor, după consultarea structurilor asociative ale persoanelor înregistrate și în conformitate cu prevederile Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public."
3. La articolul 9 alineatul (3), litera c) va avea următorul cuprins:
"c) copia fața-verso a copertei, pe care Oficiul Roman pentru Drepturile de Autor o va marca cu inscripția «MOSTRA ORDA»."
4. La articolul 9, litera b) a alineatului (4) și litera b) a alineatului (5) se abroga.
5. La articolul 10, alineatul (1) va avea următorul cuprins:
"Art. 10. - (1) După verificarea îndeplinirii condițiilor prevăzute la art. 9 alin. (2)-(6), Oficiul Roman pentru Drepturile de Autor eliberează solicitanților o adeverinta de înscriere a fonogramelor în Registrul național al fonogramelor, în termen de maximum 10 zile lucrătoare de la înregistrarea cererii."
6. La articolul 12, după alineatul (1) se introduce un nou alineat, alineatul (1^1), cu următorul cuprins:
"(1^1) La prețul de cost al marcajelor holografice se va adauga un procent de 10% din valoarea acestora, care se face venit la Fondul cultural național."
7. La articolul 12, litera b) a alineatului (3) va avea următorul cuprins:
"b) au comunicat, cu intenția de a eluda prevederile prezentei ordonanțe, date incorecte sau incomplete prin rapoartele lunare privind aplicarea marcajelor holografice pe fonograme;".
8. La articolul 14, alineatele (4), (6) și (8) vor avea următorul cuprins:
"(4) Toate marcajele deteriorate vor fi lipite la sfârșitul fiecărei zile pe un formular special.
.....................................................................................................
(6) Marcajele holografice aplicate pe fonogramele care nu s-au vândut și care se retrag din circuitul comercial se evidențiază numeric într-un formular special și se returnează Oficiului Roman pentru Drepturile de Autor, în condițiile prevăzute la alin. (3).
.....................................................................................................
(8) Costul marcajelor holografice neutilizate, dacă acestea sunt pe role întregi, se restituie, cu excepția sumelor aferente Fondului cultural național și a comisionului prevăzut la art. 138 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe, cu modificările și completările ulterioare."
9. La articolul 14, după alineatul (8) se introduce un nou alineat, alineatul (9), cu următorul cuprins:
"(9) Costul marcajelor holografice deteriorate și al marcajelor neutilizate, care nu sunt pe role întregi, nu se restituie."
10. La articolul 15, alineatul (2) va avea următorul cuprins:
"(2) Raportul prevăzut la alin. (1) se depune în primele 25 de zile lucrătoare ale lunii în curs, pentru luna anterioară."
11. La articolul 23, litera b) a alineatului (3) va avea următorul cuprins:
"b) copia certificatului de clasificare a filmului cinematografic, eliberat de Registrul cinematografiei."
12. La articolul 23, litera a) a alineatului (4) se abroga.
13. La articolul 23, literele b) și d) ale alineatului (4) vor avea următorul cuprins:
"b) copia certificatului de înregistrare la oficiul registrului comerțului;
...................................................................................................
d) un exemplar al videogramei, în forma în care aceasta va fi comercializata."
14. La articolul 23, litera a) a alineatului (5) se abroga.
15. La articolul 23, literele b) și e) ale alineatului (5) vor avea următorul cuprins:
"b) copia certificatului de înregistrare la oficiul registrului comerțului;
....................................................................................................
e) copia fața-verso a copertei, pe care Oficiul Roman pentru Drepturile de Autor o va marca cu inscripția «MOSTRA ORDA»."
16. La articolul 23, litera a) a alineatului (6) se abroga.
17. La articolul 23, litera d) a alineatului (6) va avea următorul cuprins:
"d) un exemplar al videogramei, în forma în care aceasta va fi comercializata."
18. La articolul 23, alineatul (9) se abroga.
19. Articolul 24 va avea următorul cuprins:
"Art. 24. - Oficiul Roman pentru Drepturile de Autor eliberează solicitanților, după verificarea îndeplinirii condițiilor prevăzute la art. 23 alin. (2)-(7), o adeverinta de înscriere a videogramelor în Registrul național al videogramelor în termen de cel mult 10 zile lucrătoare de la înregistrarea cererii."
20. La articolul 26, după alineatul (1) se introduce un nou alineat, alineatul (1^1), cu următorul cuprins:
"(1^1) La prețul de cost al marcajelor holografice se va adauga un procent de 10% din valoarea acestora, care se face venit la Fondul cultural național."
21. La articolul 26, litera b) a alineatului (2) și alineatul (3) vor avea următorul cuprins:
"b) au comunicat date incorecte sau incomplete, prin rapoartele lunare privind aplicarea marcajelor holografice pe videograme, cu intenția de a eluda prevederile prezentei ordonanțe.
...................................................................................................
(3) Pentru situațiile prevăzute la alin. (2) lit. a) și b) Oficiul Roman pentru Drepturile de Autor nu eliberează marcaje holografice până la data depunerii raportului lunar sau a exemplarului videogramei, iar în situațiile prevăzute la alin. (2) lit. c) Oficiul Roman pentru Drepturile de Autor nu eliberează marcaje holografice pentru o perioadă de 6 luni de la data constatării existenței situației respective."
22. La articolul 30, după alineatul (2) se introduc doua noi alineate, alineatele (3) și (4), cu următorul cuprins:
"(3) Înregistrarea în Registrul național al multiplicatorilor este obligatorie pentru operatorii economici care:
a) multiplica fonograme, videograme sau programe pentru calculator pe discuri optice, casete audio ori casete video, după caz, destinate distribuirii către public;
b) intermediaza, în afară României, servicii de multiplicare de fonograme, videograme sau programe pentru calculator pe discuri optice, casete audio ori casete video, după caz, destinate distribuirii către public.
(4) Operatorii economici care multiplica propriile fonograme, videograme și programe pentru calculator, exceptate potrivit prevederilor art. 30^1 , nu au obligația să se înregistreze în Registrul național al multiplicatorilor."
23. După articolul 30 se introduce un nou articol, articolul 30^1, cu următorul cuprins:
"Art. 30^1. - (1) Sunt exceptate de la prevederile prezentei ordonanțe următoarele:
a) fonogramele, videogramele sau programele pentru calculator ce conțin prezentări ale unor organizații ori instituții;
b) fonogramele, videogramele sau programele pentru calculator destinate comunicării comerciale, ce nu fac obiectul comercializării directe ori indirecte, precum: prezentări de operatori economici, de produse sau servicii;
c) fonogramele, videogramele sau programele pentru calculator produse de către instituțiile de cult și cele de învățământ, comercializate prin mijloace proprii ale fiecărei instituții sau cu prilejul unor manifestări cultural-artistice organizate de acestea ori la care acestea participa;
d) fonogramele, videogramele sau programele pentru calculator realizate în scopul prezentării patrimoniului cultural deținut de muzee, centre de cultura, teatre sau alte instituții similare acestora ori cele cu caracter promotional specifice activității instituțiilor culturale și comercializate prin mijloace proprii ale fiecărei instituții culturale sau cu prilejul unor manifestări cultural-artistice organizate de acestea ori la care acestea participa;
e) fonogramele, videogramele sau programele pentru calculator oferite cu titlu gratuit vizitatorilor, în cadrul targurilor, saloanelor și al altor manifestări expozitionale, cu condiția ca acestea să facă obiectul manifestărilor respective;
f) fonogramele, videogramele sau programele pentru calculator conținând instrucțiuni de utilizare, documentații, conferințe, seminarii și altele asemenea, cu condiția ca acestea sa nu facă obiectul comercializării prin magazine;
g) programe pentru calculator destinate utilizării interne de către instituții, organizații sau operatori economici și actualizarile acestor programe cu condiția de a nu fi distribuite prin magazine;
h) programele pentru calculator realizate la comanda, ce urmează a fi utilizate de beneficiarul comenzii;
i) programele pentru calculator destinate instalării sau funcționarii unor echipamente, precum și documentațiile aferente ce se comercializează împreună cu echipamentele respective;
j) copiile de lucru ale fonogramelor prevăzute la art. 16, precum și copiile autorizate de titularii de drepturi în vederea radiodifuzarii;
k) copiile videogramelor transmise de titularii de drepturi operatorilor economici care realizează activități de comunicare publică sau radiodifuzare.
(2) Înscrierea în registrele naționale administrate de Oficiul Roman pentru Drepturile de Autor a fonogramelor, videogramelor sau programelor pentru calculator prevăzute la alin. (1), precum și înregistrarea operatorilor economici care distribuie sau comercializează astfel de produse sunt facultative."
24. La articolul 31, alineatul (3) va avea următorul cuprins:
"(3) Condițiile de autorizare se stabilesc prin decizie a directorului general al Oficiului Roman pentru Drepturile de Autor, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe, după consultarea structurilor asociative ale producătorilor și multiplicatorilor."
25. La articolul 32, alineatele (1) și (2) vor avea următorul cuprins:
"Art. 32. - (1) Fonogramele și videogramele fixate pe casete audio și, respectiv, casete video trebuie să conțină pe suprafața acestora următoarele informații:
a) denumirea, marca sau codul multiplicatorului înregistrat la Oficiul Roman pentru Drepturile de Autor;
b) titlul fonogramei sau videogramei;
c) simbolul (P)*) și/sau (C)*) însoțit de numele/denumirea ori marca titularului de drepturi, anul și țara în care a fost adusă prima data la cunoștința publică.
--------
Nota CTCE
Notă *) Simbolurile (P) și (C) se afla în interiorul unui cerc
(2) Fonogramele, videogramele sau programele pentru calculator fixate pe discuri optice trebuie să conțină informații pe ambele fete, atât pe cea imprimata grafic, cat și pe banda circulara de identificare de pe fața activa, după cum urmează:
A. pe fața imprimata:
a) titlul fonogramei sau videogramei;
b) simbolul (P) și/sau (C) însoțit de numele/denumirea sau marca titularului de drepturi, anul și țara în care a fost adusă prima data la cunoștința publică;
B. pe banda circulara de identificare:
a) titlul sau o parte identificabila a acestuia;
b) denumirea, marca sau codul multiplicatorului înregistrat la Oficiul Roman pentru Drepturile de Autor."
26. La articolul 38, alineatul (2) va avea următorul cuprins:
"(2) Operatorii economici care tiparesc coperte ale fonogramelor, videogramelor sau programelor pentru calculator au obligația sa organizeze și sa păstreze evidenta, pe titluri și pe beneficiari de comenzi, a copertelor tipărite, timp de 3 ani."
27. La articolul 38, după alineatul (2) se introduce un nou alineat, alineatul (3), cu următorul cuprins:
"(3) Pot fi comercializate în spații publice deschise fonograme, videograme sau programe pentru calculator în cadrul concertelor, festivalurilor, lansarilor, saloanelor, targurilor ocazionale și al altor manifestări expozitionale, în spații special destinate."
28. La articolul 39, litera b) a alineatului (1) va avea următorul cuprins:
"b) solicitanților care au fost sancționați contraventional de cel puțin două ori în ultimul an pentru săvârșirea uneia dintre contravențiile prevăzute la art. 42 alin. (1) lit. c), d), g), i), j), l), m) și o), pentru o perioadă de 1-3 ani;".
29. La articolul 42, litera p) a alineatului (1) se abroga.
Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 și ale art. 76 alin. (2) din Constituția României, republicată.
PREȘEDINTELE CAMEREI DEPUTAȚILOR
BOGDAN OLTEANU
PREȘEDINTELE SENATULUI
NICOLAE VACAROIU
București, 21 septembrie 2006.
Nr. 364.
---------