În sensul prezentelor norme, se definesc următoarele noțiuni:
a) contract de credit - contractul încheiat între garantat și debitor, cu o perioadă de creditare de până la 2 ani, menționat în lista condițiilor specifice, referitor la creditul acordat de către garantat debitorului în scopul realizării producției de bunuri sau prestării de servicii (cu excepția comerțului) care fac obiectul contractului/contractelor de export;
b) contract de export - contractul (în vigoare) de livrare de bunuri și/sau servicii, menționat în lista condițiilor specifice, care este încheiat între debitor și cumpărătorul extern, pentru realizarea căruia este acordat creditul și care poate avea forma unui:
(i) contract ferm de export;
(îi) contract-cadru de export (însoțit de comenzi confirmate);
(iii) contract de export însoțit de contract de comision (în cazul în care producătorul mărfurilor exportate/prestatorul serviciilor exportate nu este exportator direct);
c) garanția - contractul încheiat între EXIMBANK, garantat și debitor, prin care EXIMBANK se obligă să plătească garantatului, potrivit prevederilor condițiilor generale, o parte din pierderea suportată de acesta ca urmare a producerii riscului de credit, în contextul îndeplinirii obligațiilor stipulate pentru fiecare parte a contractului. Garanția are ca părți integrante: acordul de garantare, condițiile generale, lista condițiilor specifice și, acolo unde este cazul, clauze adiționale;
d) riscul de credit - neplata de către debitor a unei rate de credit în condițiile prevăzute în contractul de credit;
e) lista condițiilor specifice - parte integrantă a garanției, în care sunt menționate părțile implicate, elemente ale contractului de credit, ale contractului/ contractelor de export, condiții de garantare specifice tranzacției etc.;
f) EXIMBANK - Banca de Export-Import a României EXIMBANK - S.A., cu sediul în România, municipiul București, Splaiul Independenței nr. 15, sectorul 5, în calitate de garant în numele și contul statului;
g) garantat - împrumutătorul (banca), menționat în lista condițiilor specifice, care acordă debitorului creditul pentru realizarea producției/prestarea serviciilor în baza contractului/contractelor de export, în condițiile prevăzute în contractul de credit;
h) debitor - împrumutatul (producătorul de bunuri/prestatorul de servicii pentru export, care exportă direct sau care are contract de comision și comandă fermă de livrare sau în favoarea căruia s-a deschis acreditiv de către cumpărătorul extern) cu care garantatul a încheiat contractul de credit;
i) suma maximă a creditului garantat - valoarea maximă a creditului acordat de garantat pentru finanțarea producției pentru export, stabilită în concordanță cu valoarea contractului/contractelor de export și în funcție de clauzele specifice ale contractului/contractelor de export;
j) valoarea garanției - valoarea menționată în garanție, al cărei nivel poate fi maximum 80% din valoarea creditului (principalului). Dobânzile, comisioanele și spezele bancare aferente contractului de credit, precum și costurile aferente emiterii garanției nu sunt incluse în valoarea garanției;
k) valoarea de executare a garanției - suma ce urmează a fi plătită de către EXIMBANK garantatului, în cazul înregistrării unei pierderi, ca urmare a producerii riscului de credit, până la concurența valorii rezultate din aplicarea procentului garantat (care poate fi de maximum 80%) la valoarea soldului creditului (principalului) nerambursat;
l) procentul garantat - partea de credit (principal) care este acoperită de garanție, exprimată în valoare procentuală;
m) data intrării în vigore a contractului de credit - data semnării contractului de credit de către garantat și debitor sau, dacă în contractul de credit sunt prevăzute condiții pentru intrarea în vigoare, data îndeplinirii acestor condiții;
n) data intrării în vigoare a garanției - data semnării contractului de credit de către garantat și debitor sau, dacă în condițiile generale sunt prevăzute și alte condiții pentru intrarea în vigoare, data îndeplinirii acestora;
o) data producerii riscului de credit - ziua lucrătoare imediat următoare datei scadenței oricărei rate de credit neachitate de către debitor;
p) conținutul național al mărfii - valoarea componentei de origine română a mărfii/serviciilor destinate exportului, exprimată ca procent din valoarea totală a contractului/contractelor de export;
q) perioada de valabilitate a garanției - perioada de timp de la data intrării în vigoare a garanției și până la data expirării contractului de credit, la care se adaugă o perioadă de maximum 60 de zile calendaristice;
r) perioada de așteptare - perioada de timp de la data producerii riscului de credit și până la data la care garantatul poate solicita EXIMBANK executarea garanției, perioadă menționată în lista condițiilor specifice.