Articolul 1
Lichidarea fondurilor deschise de investiții, denumite în continuare fonduri, se va realiza în conformitate cu normele C.N.V.M. din prezentul regulament.
privind lichidarea fondurilor deschise de investiții
Lichidarea fondurilor deschise de investiții, denumite în continuare fonduri, se va realiza în conformitate cu normele C.N.V.M. din prezentul regulament.
Lichidarea fondului poate avea loc în una dintre următoarele situații:
a) la un an de la autorizarea finala de către C.N.V.M., dacă numărul deținătorilor de titluri este mai mic de 500 și C.N.V.M. solicita fondului sa initieze procedura de lichidare;
b) într-una dintre situațiile prevăzute în art. 39 paragraful 1 din Ordonanța Guvernului nr. 24/1993, dacă deținătorii de titluri decid lichidarea fondului.
(1) În oricare dintre situațiile prevăzute la art. 2, C.N.V.M. poate suspenda, la cererea societății de administrare sau ex officio, răscumpărarea și emisiunea de titluri, pe o perioadă de cel mult 90 de zile.
(2) Decizia C.N.V.M. de suspendare a rascumpararilor și a emisiunii de titluri va preciza dacă actuala societate de administrare a fondului își va continua activitatea sau va fi înlocuită cu o alta. Dacă o noua societate de administrare va fi numita, predecesoarea sa îi va preda în cel mai scurt timp posibil toate înregistrările și evidentele contabile ale fondului, incluzind pe cele ținute conform Ordonanței Guvernului nr. 24/1993 și regulamentelor și instrucțiunilor de mai jos, dar nefiind limitate la acestea.
În baza autorității sale de reglementare a activității fondurilor, în special, și a piețelor pentru valori mobiliare din România, în general, C.N.V.M. va supraveghea procesul de lichidare și va pune în aplicare prevederile sale.
După îndeplinirea oricăreia dintre cele 3 condiții expuse în art. 6 și în art. 39 din Ordonanța Guvernului nr. 24/1993, pentru începerea lichidării, Consiliul de încredere al fondului va notifica, în scris, C.N.V.M., în aceeași zi, începerea procesului de lichidare. În plus, în aceeași zi, Consiliul de încredere va face publică începerea lichidării printr-un mijloc de informare în masa.
Pe parcursul a 10 zile lucrătoare de la notificare, Consiliul de încredere al fondului, consultindu-se cu C.N.V.M., va încheia un contract cu o firma de cenzori externi independenți, înregistrată la C.N.V.M. în baza cap. VII din Legea nr. 52/1994, desemnând firma ca administrator al lichidării. Contractul va cuprinde obligațiile și responsabilitățile administratorului lichidării, precum și clauzele între administratorul lichidării și Consiliul de încredere. Îndatoririle și responsabilitățile expuse în contract trebuie să fie în concordanta cu prevederile Legii nr. 52/1994, ale Ordonanței Guvernului nr. 24/1993, cu instrucțiunile și regulamentele emise în temeiul acestora.
a) O copie de pe contractul încheiat va fi transmisă C.N.V.M. a doua zi după încheierea acestuia.
b) Nivelul și structura cheltuielilor de lichidare vor fi aprobate de Consiliul de încredere și specificate în mod clar în contract. C.N.V.M. este autorizat sa nu avizeze contractul, dacă constata ca acestea nu sunt rezonabile, iar alegerea administratorului lichidării nu s-a făcut în urma solicitării și analizarii a cel puțin 3 oferte. Toate cheltuielile vor fi plătite din fondurile acumulate prin lichidarea activelor fondului. Plata administratorului lichidării se va face la termenele prevăzute în contract.
c) Subcontracte - Administratorul lichidării poate subcontracta cu persoane fizice sau juridice în scopul obținerii asistenței și expertizei în îndeplinirea îndatoririlor și obligațiilor sale. Toți acești subcontractori, precum și îndatoririle sau obligațiile lor trebuie să fie menționați în contractul inițial încheiat între Consiliul de încredere și administratorul lichidării. Administratorul lichidării este răspunzător pentru plata comisioanelor și a cheltuielilor către toți subcontractorii.
Obligația fundamentală a administratorului lichidării este de a acționa în interesul deținătorilor de titluri de participare, astfel încât aceștia sa primească o valoare maxima în urma lichidării activelor.
În urma încheierii contractului descris mai sus, administratorul lichidării va pune imediat toate activele sub sigiliu și va lua măsurile necesare pentru conservarea acestora. Administratorul lichidării va lua în custodie copii de pe toate înregistrările și evidentele contabile referitoare la fonduri și care sunt păstrate la zi de către societatea de administrare a investițiilor și de depozitar, în conformitate cu prevederile prezentului regulament.
În decurs de 20 de zile lucrătoare de la data încheierii contractului, administratorul lichidării este obligat sa întocmească un inventar complet al activelor și al obligațiilor. În timpul acestei perioade, administratorul lichidării va pregati un raport privind inventarierea, înaintând copii de pe acest raport Consiliului de încredere, C.N.V.M. și Comitetului deținătorilor de titluri de participare, definit mai jos.
a) Raportul de inventariere - Acest raport va include, fără a se limita la: 1. o evaluare a tuturor activelor la valoarea lor de piața și a obligațiilor prezente ale fondului; 2. o lista a tuturor deținătorilor de titluri de participare, cu specificarea numărului și a valorii titlurilor deținute de fiecare, anterior începerii procesului de lichidare; 3. achiziționarea de active de către fond și rascumpararile efectuate de către deținătorii de titluri de participare, într-o perioadă de 45 de zile, anterioară începerii lichidării; și 4. toate cheltuielile și plățile efectuate în numele fondului, incluzind salariile, primele, împrumuturile, într-o perioadă de 45 de zile, anterioară începerii lichidării.
b) Administratorul lichidării va revizui toată activitatea financiară care a fost efectuată pe parcursul celor 45 de zile anterioare procesului de lichidare, în scopul de a determina dacă exista dovada unor acte de neglijența, de rea-credința sau ilegale. Dacă administratorul lichidării constata ca au existat acte de neglijența, de rea-credința sau ilegale, acesta este obligat ca, în decurs de 3 zile lucrătoare de la data la care a făcut constatarea, sa notifice C.N.V.M., în scris, informindu-o asupra concluziei la care a ajuns. Aceasta nu exclude posibilitatea ca C.N.V.M. sa conducă în paralel o investigatie asupra acestor aspecte.
c) Comitetul deținătorilor de titluri de participare va include pe cei mai importanti deținători de titluri de participare, în raport cu procentul de titluri deținute, în număr de 20, alții decît membrii Consiliului de încredere. Comitetul deținătorilor de titluri de participare va fi organizat de către administratorul lichidării în decurs de 5 zile lucrătoare de la terminarea raportului de inventariere. Singurul scop al Comitetului deținătorilor de titluri de participare este de a acționa ca un organ consultativ pe lângă Consiliul de încredere și pe lângă administratorul lichidării, neavînd drept de vot. În consecința, comitetul va primi o copie de pe raportul de inventariere în momentul organizării sale, astfel încât acesta să fie pe deplin informat când își îndeplinește atribuțiile de consultant.
(1) În decurs de 15 zile lucrătoare de la terminarea raportului de inventariere, administratorul lichidării va pregati și va întocmi planul de lichidare și distribuție, ale cărui copii vor fi înaintate Consiliului de încredere, C.N.V.M. și Comitetului deținătorilor de titluri de participare. Planul de lichidare și distribuție va prezenta detaliat procesul și procedurile pentru lichidarea activelor fondului și distribuția ulterioară a sumelor obținute din lichidare către deținătorii de titluri de participare. Planul de lichidare și distribuție va stabili o eșalonare a datelor la care se face lichidarea activelor și la care va avea loc distribuția sumelor rezultate din lichidare.
(2) Contul bancar pentru lichidare - administratorul lichidării și Consiliul de încredere, cu consultarea C.N.V.M., vor alege o banca românească care se bucura de o buna reputație și de bonitate financiară, în scopul deschiderii unui cont pentru depozitarea sumelor provenite din lichidare. Administratorul lichidării și Consiliul de încredere vor exercita împreună drepturile de operare asupra acestui cont și pentru orice retrageri din cont va fi necesară autorizarea atât din partea administratorului lichidării, cît și din partea Consiliului de încredere. Nu se permite depunerea în acest cont a altor fonduri decît a celor rezultate în urma lichidării.
Consiliul de încredere și Comitetul deținătorilor de titluri de participare pot adresa C.N.V.M. o sesizare scrisă cu privire la fezabilitatea și eșalonarea în timp a planului propus, în termen de 5 zile lucrătoare de la primirea planului de lichidare și distribuție. Orice sesizare scrisă înaintată C.N.V.M. după expirarea perioadei respective va fi respinsă.
a) Dacă sesizarea scrisă este transmisă C.N.V.M. în termen, C.N.V.M. va avea la dispoziție 15 zile lucrătoare pentru a evalua temeinicia motivelor cuprinse în aceasta și pentru a face cunoscute observațiile sale. În timpul primelor 5 zile lucrătoare ale acestei perioade, cel care înaintează sesizarea va transmite în scris C.N.V.M. o explicație cuprinzatoare asupra motivelor care l-au determinat sa ia această măsură.
b) C.N.V.M. își va face cunoscute observațiile și decizia asupra sesizării în decurs de 15 zile lucrătoare. Prin decizie, C.N.V.M. poate hotărî:
1. sa respingă sesizarea, acest fapt permitind administratorului lichidării sa recurgă la lichidare în conformitate cu planul de lichidare și distribuție; sau
2. sa oblige pe administratorul lichidării sa modifice planul de lichidare și distribuție într-un mod care va remedia lipsurile acestuia. Atunci când administratorul lichidării este obligat sa modifice planul de lichidare și distribuție, acesta va avea la dispoziție o perioadă de 10 zile lucrătoare pentru a prezenta o alta varianta a acestuia pentru a fi înaintat Consiliului de încredere, Comitetului deținătorilor de titluri de participare și C.N.V.M.
c) Criteriul în luarea deciziei. Exista o prezumție relativă ca planul inițial de lichidare și distribuție este fezabil. Persoana care înaintează sesizarea are sarcina de a rasturna prezumția, demonstrând în scris C.N.V.M., conform procedurii arătate în paragraful a) al prezentului articol, ca planul de lichidare și distribuție "nu răspunde cel mai bine intereselor deținătorilor de titluri de participare, asa încât ei sa primească maximul sumei ce se poate obține în urma procedurii de lichidare a activelor". C.N.V.M. va păstra o evidenta a observațiilor sale referitoare la motivele care l-au determinat pe apelant sa recurgă la aceasta procedura.
După încheierea elaborării planului de lichidare și distribuție, în cazul în care nu s-a recurs la apel în timpul permis, administratorul lichidării va începe punerea în aplicare a planului. Administratorul lichidării va finaliza lichidarea în decurs de 30 de zile lucrătoare de la data punerii în aplicare a planului. Toate fondurile provenite din lichidarea activelor trebuie depuse în contul menționat la art. 10 paragraful (2).
a) Administratorul lichidării va avea obligația sa lichideze activele fondului la valoarea maxima oferită de piața.
b) Administratorul lichidării poate solicita C.N.V.M. 30 de zile lucrătoare, suplimentar față de cele 30 de zile lucrătoare menționate la alin. 1, în care să se procedeze la lichidarea activelor, C.N.V.M. poate aproba cererea pentru cele 30 de zile lucrătoare suplimentare, dacă aceasta este bine intemeiata.
După ce încheie lichidarea tuturor activelor, administratorul lichidării va începe procesul de distribuție a sumelor rezultate din lichidare, în conformitate cu planul de lichidare și distribuție. Inainta distribuirii acestor sume, administratorul lichidării, împreună cu Consiliul de încredere, va plati toate cheltuielile legate de lichidare, precum și orice alte costuri și datorii restante ale fondului. Administratorul lichidării va tine contabilitatea pentru toți banii retrasi în acest scop din sumele obținute în urma lichidării. Ulterior, administratorul lichidării împreună cu Consiliul de încredere vor separa, dar nu vor retrage sumele datorate administratorului lichidării, ca urmare a contractului la care s-a făcut referire în art. 6.
a) În urma lichidării, administratorul lichidării împreună cu Consiliul de încredere vor distribui sumele rezultate din vânzarea activelor deținătorilor de titluri de participare, în decursul a 10 zile lucrătoare de la terminarea lichidării. Sumele nete vor fi distribuite strict pe baza procentului deținut de fiecare posesor de titluri de participare în valoarea activelor nete ale fondului la data începerii lichidării, pe baza principiului tratamentului egal, echitabil și nediscriminatoriu al tuturor investitorilor, independent de orice alte criterii (data înregistrării cererii de retragere, numărul de certificate deținute etc.). Administratorul lichidării împreună cu Consiliul de încredere vor aplica metoda de distribuire către deținătorii de titluri de participare a sumelor nete rezultate din lichidare. Metoda de distribuire utilizata va fi cea care a fost precizată în planul de lichidare și distribuție.
b) Administratorul lichidării va întocmi raportul final, expunând rezultatele lichidării și distribuirii sumelor rezultate din lichidarea activelor. Raportul final va fi înaintat Consiliului de încredere, Comitetului deținătorilor de titluri de participare și C.N.V.M.
După finalizarea raportului final, administratorul lichidării și Consiliul de încredere vor efectua plățile rămase neachitate și se va proceda la închiderea contului bancar.
---------------------
Sursă: legislatie.just.ro (Monitorul Oficial). Textul afișat este forma consolidată curentă.
Folosim cookie-uri pentru analiza traficului. Vezi Politica de confidențialitate pentru detalii.