LEGE nr. 57 din 13 martie 2007 (*actualizată*)

LEGE Parlamentul
Intrat în vigoare
19.03.2007
Forma consolidată din
22.12.2011

privind ratificarea Acordului de împrumut dintre România și Banca Internationala pentru Reconstructie și Dezvoltare pentru finantarea Proiectului privind prevenirea și combaterea extinderii gripei aviare, semnat la București la 5 octombrie 2006, și privind modificarea alin. (1) al art. 2 din Legea nr. 170/2005 pentru ratificarea Acordului de împrumut dintre România și Banca Internationala pentru Reconstructie și Dezvoltare privind finantarea Proiectului pentru modernizarea sistemului de informare și cunoastere în agricultura, semnat la București la 28 ianuarie 2005

(actualizată până la data de 22 decembrie 2011*)

---------------

*) Forma actualizata a acestui act normativ până la data de 22 decembrie 2011 este realizata de către Departamentul juridic din cadrul S.C. "Centrul Teritorial de Calcul Electronic" S.A. Piatra-Neamt prin includerea tuturor modificarilor și completarilor aduse de către: ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 157 din 12 noiembrie 2008; AMENDAMENTUL din 25 iunie 2010 aprobat de HOTĂRÂREA nr. 1.363 din 23 decembrie 2010; AMENDAMENTUL din 8 iunie 2011 aprobat de HOTĂRÂREA nr. 1.219 din 14 decembrie 2011.

Conținutul acestui act nu este un document cu caracter oficial, fiind destinat pentru informarea utilizatorilor

Parlamentul României adopta prezenta lege.

Articolul 1

Se ratifica Acordul de împrumut dintre România și Banca Internationala pentru Reconstructie și Dezvoltare, în valoare de 29,6 milioane euro, pentru finantarea Proiectului privind prevenirea și combaterea extinderii gripei aviare, semnat la București la 5 octombrie 2006, denumit în continuare Acordul.

Articolul 2

(1) Proiectul privind prevenirea și combaterea extinderii gripei aviare, denumit în continuare Proiectul, se realizează de către Autoritatea Naționala Sanitara Veterinara și pentru Siguranța Alimentelor și Ministerul Sănătății Publice. În acest sens:

a) în cadrul Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor se infiinteaza Unitatea de management al Proiectului pentru modernizarea sistemului de informare și cunoastere în agricultura și al Proiectului privind prevenirea și combaterea extinderii gripei aviare, dotata cu personal corespunzător, adecvat ca numar și atribuții, pentru implementarea părții sale din Proiectul privind modernizarea sistemului de informare și cunoastere în agricultura și, respectiv, din Proiectul privind prevenirea și combaterea extinderii gripei aviare;

b) Unitatea de management al Proiectului Fondului global de combatere a SIDA, tuberculozei și malariei și al Băncii Mondiale, infiintata în cadrul Ministerului Sănătății Publice, va fi completata cu personal corespunzător, adecvat ca numar și atribuții, pentru implementarea părții sale din Proiectul privind prevenirea și combaterea extinderii gripei aviare.

(2) Ministerul Finanțelor Publice va incheia acorduri de împrumut subsidiar cu Autoritatea Naționala Sanitara Veterinara și pentru Siguranța Alimentelor și cu Ministerul Sănătății Publice, prin care se va delega acestora întreaga autoritate și responsabilitate în realizarea Proiectului și în utilizarea sumelor din împrumut.

(3) Începând cu data de 1 ianuarie 2009, acordurile de împrumut subsidiar prevăzute la alin. (2) se modifică sub formă de acorduri subsidiare și cuprind drepturile și obligațiile părților în aplicarea acordului de împrumut conform prevederilor art. 14 din Ordonanța de urgență Guvernului nr. 64/2007 privind datoria publică, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 109/2008, cu modificările ulterioare.

------------

Alin. (3) al art. 2 a fost introdus de pct. 1 al art. 42 din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 157 din 12 noiembrie 2008 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 802 din 28 noiembrie 2008.

Articolul 3

Contribuția părții române la finantarea Proiectului se va asigura, începând cu anul 2006, în limita echivalentului în lei al sumei de 7,9 milioane euro de la bugetul de stat, astfel:

a) prin bugetul Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor - 5,1 milioane euro;

b) prin bugetul Ministerului Sănătății Publice - 2,8 milioane euro.

Articolul 3^1

(1) Începând cu data de 1 ianuarie 2009, cheltuielile aferente proiectului, reprezentând cheltuielile echivalente valorii sumelor rămase de tras din împrumut și din contribuția părții române la finanțarea proiectului, inclusiv taxele și impozitele aferente, prevăzută la art. 3, vor fi cuprinse cumulat în bugetul Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor și al Ministerului Sănătății Publice în cadrul sumelor alocate anual cu această destinație de la bugetul de stat."

(2) Fac excepție de la prevederile alin. (1), cheltuielile în cadrul acreditivelor deschise de Ministerul Sănătății Publice și operaționale și după data de 1 ianuarie 2009, care vor fi cuprinse în bugetul acestuia ca sume alocate din intrări de credite externe și, respectiv, ca sume alocate din bugetul de stat în bugetul propriu, în funcție de sursa de finanțare a cheltuielilor respective.

------------

Art. 3^1 a fost introdus de pct. 2 al art. 42 din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 157 din 12 noiembrie 2008 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 802 din 28 noiembrie 2008.

Articolul 4

Plata serviciului datoriei publice aferent imprumutului, respectiv rambursarea acestuia, achitarea dobanzilor, comisioanelor și a altor costuri aferente imprumutului, se asigura de către Ministerul Sănătății Publice și de Autoritatea Naționala Sanitara Veterinara și pentru Siguranța Alimentelor din sumele cu aceasta destinatie, alocate anual de la bugetul de stat în bugetele proprii, începând cu anul 2006.

Articolul 5

(1) Se autorizeaza Ministerul Finanțelor Publice ca, la solicitarea Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor și, respectiv, a Ministerului Sănătății Publice, de comun acord cu Banca Internationala pentru Reconstructie și Dezvoltare, să introducă pe parcursul utilizarii imprumutului, în raport cu condițiile concrete de derulare a Acordului, amendamente la conținutul acestuia, care privesc realocari de fonduri, modificari în structura pe componente, precum și alte modificari care nu sunt de natura sa majoreze oblibațiile financiare ale României față de Banca Internationala pentru Reconstructie și Dezvoltare sau sa determine noi condiționari economice față de cele convenite initial între părți.

(2) Amendamentele la Acord, convenite cu Banca Internationala pentru Reconstructie și Dezvoltare potrivit alin. (1), se vor aproba prin hotărâre a Guvernului.

Articolul 6

Alin. (1) al art. 2 din Legea nr. 170/2005 pentru ratificarea Acordului de împrumut dintre România și Banca Internationala pentru Reconstructie și Dezvoltare privind finantarea Proiectului pentru modernizarea sistemului de informare și cunoastere în agricultura, semnat la București la 28 ianuarie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 526 din 21 iunie 2005, se modifica și va avea urmatorul cuprins:

"Art. 2. - (1) Proiectul pentru modernizarea sistemului de informare și cunoastere în agricultura, denumit în continuare Proiectul, se realizează de către Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale și de către Autoritatea Naționala Sanitara Veterinara și pentru Siguranța Alimentelor. În scopul implementarii Proiectului în bune condiții, Unitatea de management al Proiectului «Sprijinirea serviciilor din agricultura», din cadrul Ministerului Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale, va fi dotata cu personal corespunzător, adecvat ca numar și atribuții, și va asigura implementarea părții sale din Proiect, iar în cadrul Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor se infiinteaza Unitatea de management al Proiectului pentru modernizarea sistemului de informare și cunoastere în agricultura și al Proiectului privind prevenirea și combaterea extinderii gripei aviare, dotata cu personal corespunzător, adecvat ca numar și atribuții, pentru implementarea părții sale din Proiectul pentru modernizarea sistemului de informare și cunoastere în agricultura și, respectiv, din Proiectul privind prevenirea și combaterea extinderii gripei aviare."

Această lege a fost adoptata de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 și ale art. 76 alin. (2) din Constitutia României, republicată.

PRESEDINTELE CAMEREI DEPUTATILOR

BOGDAN OLTEANU

p. PRESEDINTELE SENATULUI,

DORU IOAN TARACILA

București, 13 martie 2007.

Nr. 57.

ACORD 05/10/2006

Sursă: legislatie.just.ro (Monitorul Oficial). Textul afișat este forma consolidată curentă.