HOTĂRÂRE nr. 360 din 11 aprilie 2007

HOTĂRÂRE Guvernul
Sursa oficială
Vezi pe legislatie.just.ro
Publicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 288 din 2 mai 2007
Intrat în vigoare
02.05.2007
Forma consolidată din
02.05.2007

pentru modificarea și completarea Hotărârii Guvernului nr. 568/2001 privind stabilirea cerințelor tehnice pentru limitarea emisiilor de compuși organici volatili rezultați din depozitarea, încărcarea și distribuția benzinei la terminale și la stațiile de benzină

În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată,

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

Articolul I

Hotărârea Guvernului nr. 568/2001 privind stabilirea cerințelor tehnice pentru limitarea emisiilor de compuși organici volatili rezultați din depozitarea, încărcarea, descărcarea și distribuția benzinei la terminale și la stațiile de benzină, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 348 din 29 iunie 2001, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează:

1. Alineatul (1) al articolului 3 se modifică și va avea următorul cuprins:

"Art. 3. - (1) Instalațiile de depozitare a benzinei la terminale trebuie să îndeplinească cerințele tehnice de proiectare și de exploatare prevăzute în anexa nr. 2. Aceste cerințe sunt stabilite în scopul reducerii emisiilor totale anuale de compuși organici volatili, rezultați din operațiunile de încărcare și depozitare a benzinei la fiecare instalație de depozitare la terminale, sub valoarea-țintă de referință de 0,01% în greutate din cantitatea totală anuală tranzitată."

2. Alineatele (1) și (6) ale articolului 4 se modifică și vor avea următorul cuprins:

"Art. 4. - (1) Instalațiile de încărcare și descărcare a benzinei în/din containere mobile la terminale trebuie să îndeplinească cerințele tehnice de proiectare și de exploatare prevăzute în anexa nr. 3. Aceste cerințe sunt stabilite în scopul reducerii emisiilor totale anuale de compuși organici volatili, rezultați din operațiunile de încărcare și descărcare a containerelor mobile la terminale, sub valoarea-țintă de referință de 0,005% în greutate din cantitatea totală anuală tranzitată.

................................................................................................

(6) Se exceptează de la prevederile alin. (1), (2) și (5) instalațiile existente de încărcare a benzinei în containere mobile, la terminale cu o cantitate totală anuală tranzitată mai mică decât 10.000 tone."

3. Alineatele (1), (3), (4), (5) și (6) ale articolului 6 se modifică și vor avea următorul cuprins:

"Art. 6. - (1) Echipamentele de încărcare a benzinei în instalațiile de depozitare la stațiile de benzină trebuie să îndeplinească cerințele tehnice de proiectare și de exploatare prevăzute în anexa nr. 5. Aceste cerințe sunt stabilite în scopul reducerii emisiilor totale anuale de compuși organici volatili, rezultați din operațiunile de încărcare în instalațiile de depozitare a benzinei la stațiile de benzină, sub valoarea-țintă de referință de 0,01% în greutate din cantitatea totală anuală tranzitată.

.............................................................................................

(3) Pentru stațiile de benzină existente, care nu sunt incluse în tabelul nr. 4 din anexa nr. 2^1, data limită pentru conformare cu prevederile alin. (1) este 31 decembrie 2006.

(4) Se exceptează de la prevederile alin. (1) și (2) stațiile de benzină cu o cantitate totală anuală tranzitată mai mică decât 100 mc.

(5) Pentru stațiile de benzină cu o cantitate totală anuală tranzitată mai mică decât 500 mc și care se află în zone geografice sau pe amplasamente unde emisiile de compuși organici volatili nu dăunează sănătății populației și mediului, autoritățile competente pentru protecția mediului pot acorda derogări de la cerințele alin. (1).

(6) Începând cu data aderării la Uniunea Europeană, autoritatea publică centrală pentru protecția mediului informează Comisia Europeană, în cadrul raportărilor prevăzute la art. 10^1, despre caracteristicile zonelor unde intenționează să acorde derogările prevăzute la alin. (5), precum și, ulterior, orice modificare a caracteristicilor acestor zone."

4. Articolul 9 se modifică și va avea următorul cuprins:

"Art. 9. - (1) Constituie contravenții nerespectarea prevederilor art. 3 alin. (2) și (3), art. 4 alin. (3), (4) și (5), art. 5 alin. (2), (3) și (3^1), art. 6 alin. (2) și (3), art. 8^2 alin. (1), precum și art. 8^4 alin. (1) și (2) și se sancționează cu amendă de la 20.000 lei la 50.000 lei pentru persoanele juridice.

(2) Constatarea contravențiilor și aplicarea sancțiunilor se realizează de către comisarii Gărzii Naționale de Mediu.

(3) Contravențiilor prevăzute la alin. (1) le sunt aplicabile dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările ulterioare."

5. După articolul 10 se introduce un nou articol, articolul 10^1, cu următorul cuprins:

"Art. 10^1. - (1) Autoritatea publică centrală pentru protecția mediului raportează Comisiei Europene stadiul implementării prevederilor prezentei hotărâri.

(2) Raportările prevăzute la alin. (1) se realizează potrivit procedurii stabilite în cuprinsul art. 5 din Directiva nr. 91/692/CEE din 23 decembrie 1991 de standardizare și raționalizare a rapoartelor privind aplicarea anumitor directive referitoare la mediu, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene (JOCE) nr. L.377 din 31 decembrie 1991."

6. După alineatul (1) al articolului 11 se introduce un nou alineat, alineatul (2), cu următorul cuprins:

"(2) Prevederile art. 10^1 se aplică după data aderării la Uniunea Europeană."

7. La anexa nr. 1, punctul 6 se modifică și va avea următorul conținut:

"6. Stație de benzină - orice instalație în care benzina este distribuită din rezervoare fixe de depozitare în rezervoarele pentru carburant ale autovehiculelor."

8. La anexa nr. 2^1, titlul anexei se modifică și va avea următorul cuprins: "Termenele de aplicare a prevederilor art. 3 alin. (1), art. 4 alin. (1) și (2), art. 5 alin. (1) și ale art. 6 alin. (1), pentru instalațiile existente, evidențiate în funcție de categoria instalației, de titularul activității și de cantitatea totală anuală tranzitată", iar pentru denumirea coloanei nr. 4 din tabelele nr. 1-4, sintagma "Cantitate de benzină tranzitată" se înlocuiește cu sintagma "Cantitate totală anuală tranzitată".

9. La anexa nr. 2^1 tabelul nr. 4, pozițiile de la numerele curente 253 și 254 se vor înscrie după poziția de la numărul curent 282, având ca numere curente 282^a și, respectiv, 282^b, urmând ca toate pozițiile să fie renumerotate.

10. La anexa nr. 3, ultimul paragraf al punctului 1 și primul paragraf al punctului 2 se modifică și vor avea următorul cuprins:

"La terminalele care realizează o cantitate totală anuală tranzitată mai mică decât 25.000 tone recuperarea imediată a vaporilor la terminal poate fi înlocuită cu stocarea intermediară a acestora.

2. Concentrația medie orară a vaporilor evacuați de la unitatea de recuperare a vaporilor - cu aplicarea corecției necesare pentru diluția produsă în timpul procesului - nu trebuie să depășească 35g/Nmc pentru fiecare oră."

Articolul II

Hotărârea Guvernului nr. 568/2001 privind stabilirea cerințelor tehnice pentru limitarea emisiilor de compuși organici volatili rezultați din depozitarea, încărcarea, descărcarea și distribuția benzinei la terminale și la stațiile de benzină, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 348 din 29 iunie 2001, cu modificările și completările ulterioare, precum și cu cele aduse prin prezenta hotărâre, se va republica, dându-se textelor o nouă numerotare.

PRIM-MINISTRU

CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU

Contrasemnează:

---------------

Ministrul economiei și finanțelor,

Varujan Vosganian

p. Ministrul mediului

și dezvoltării durabile,

Lucia Ana Varga,

secretar de stat

Ministrul transporturilor,

Ludovic Orban

Departamentul pentru Afaceri Europene,

Adrian Ciocănea,

secretar de stat

București, 11 aprilie 2007.

Nr. 360.

-------

Sursă: legislatie.just.ro (Monitorul Oficial). Textul afișat este forma consolidată curentă.