Articolul UNIC
Se aprobă Ordonanța Guvernului nr. 10 din 31 ianuarie 2007 privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2007 personalului bugetar salarizat potrivit Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 24/2000 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază pentru personalul contractual din sectorul bugetar și personalului salarizat potrivit anexelor nr. II și III la Legea nr. 154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru persoane care ocupă funcții de demnitate publică, adoptată în temeiul art. 1 pct. III.4 din Legea nr. 502/2006 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 80 din 1 februarie 2007, cu următoarele modificări:
1. Alineatul (1) al articolului 9 va avea următorul cuprins:
"Art. 9. - (1) În vederea stabilirii salariului de bază, în termen de 15 zile de la reluarea activității, persoanele angajate în sectorul bugetar care s-au aflat în concediu plătit pentru creșterea și îngrijirea copilului în vârstă de până la 2 ani, respectiv 7 ani, în cazul copilului cu handicap, precum și cele ale căror contracte individuale de muncă au fost suspendate din alte cauze, potrivit legii, și care nu au prestat activitate în ultimele 12 luni vor fi evaluate prin examenul de testare a cunoștințelor profesionale, organizat în acest scop de angajator, urmându-se procedura reglementată de actele normative în materie."
2. Alineatul (1) al articolului 13 va avea următorul cuprins:
"Art. 13. - (1) Spor de confidențialitate se acordă personalului contractual din aparatul de lucru al Guvernului și al Ministerului Integrării Europene, în cuantum de până la 15% din salariul de bază, precum și personalului contractual din instituțiile și autoritățile publice pentru care, prin acte normative specifice, se prevede acordarea acestui spor."
3. Alineatul (1) al articolului 15 va avea următorul cuprins:
"Art. 15. - (1) Spor pentru condiții periculoase, în cuantum de până la 50% din salariul de bază, se acordă personalului contractual din cadrul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, care participă efectiv în campaniile de prevenire și combatere a zoonozelor deosebit de grave și altele asemenea, stabilite prin ordin al ministrului, numai pe perioada cât participă la aceste campanii."
4. Articolul 21 va avea următorul cuprins:
"Art. 21. - Salariile de bază ale personalului contractual încadrat în funcții specifice, care nu sunt prevăzute în prezenta ordonanță, se stabilesc de ordonatorii principali de credite, prin asimilare cu salariile de bază prevăzute în anexele la aceasta, cu avizul Ministerului Muncii, Familiei și Egalității de Șanse și al Ministerului Economiei și Finanțelor."
5. Alineatul (2) al articolului 27 va avea următorul cuprins:
"(2) Secretarul comisiei pentru protecția copilului beneficiază de o indemnizație de ședință al cărei cuantum este de 75% din cea acordată unui membru al comisiei."
6. La anexele nr. V/2a, V/2b și V/2c, nota va avea următorul cuprins:
"NOTĂ:
În unitățile bugetare din subordinea ministerelor și a celorlalte instituții ale administrației publice, încadrarea șoferilor se face ținându-se seama de importanța activității și de autovehiculul pe care îl deservesc."
7. La anexele nr. Ib și Ic, punctul II va avea următorul titlu:
"II. Salarii de bază pentru funcții de conducere și de execuție de specialitate specifice serviciilor Parlamentului, Administrației Prezidențiale*1), Guvernului, Înaltei Curți de Casație și Justiție, Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Curții Constituționale, Consiliului Legislativ, Consiliului Concurenței, Avocatului Poporului, Autorității Naționale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal, Curții de Conturi și Consiliului Național al Audiovizualului."
Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 și ale art. 76 alin. (2) din Constituția României, republicată.
PREȘEDINTELE CAMEREI DEPUTAȚILOR
BOGDAN OLTEANU
PREȘEDINTELE SENATULUI
NICOLAE VĂCĂROIU
București, 6 iulie 2007.
Nr. 231.
----