HOTĂRÂRE nr. 787 din 17 iulie 2007

HOTĂRÂRE Guvernul
Publicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 528 din 3 august 2007
Intrat în vigoare
26.07.2007
Forma consolidată din
26.07.2007

privind stabilirea unor măsuri pentru asigurarea aplicării Regulamentului (CE) nr. 1.107/2006 al Parlamentului European și al Consiliului din 5 iulie 2006 privind drepturile persoanelor cu handicap și ale persoanelor cu mobilitate redusă care călătoresc pe calea aerului

În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, și al art. 2 din Legea nr. 157/2005 pentru ratificarea Tratatului dintre Regatul Belgiei, Republica Cehă, Regatul Danemarcei, Republica Federală Germania, Republica Estonia, Republica Elenă, Regatul Spaniei, Republica Franceză, Irlanda, Republica Italiană, Republica Cipru, Republica Letonia, Republica Lituania, Marele Ducat al Luxemburgului, Republica Ungară, Republica Malta, Regatul Țărilor de Jos, Republica Austria, Republica Polonă, Republica Portugheză, Republica Slovenia, Republica Slovacă, Republica Finlanda, Regatul Suediei, Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord (state membre ale Uniunii Europene) și Republica Bulgaria și România privind aderarea Republicii Bulgaria și a României la Uniunea Europeană, semnat de România la Luxemburg la 25 aprilie 2005,

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

Articolul 1

(1) Se desemnează Autoritatea Națională pentru Persoanele cu Handicap ca organism responsabil cu supravegherea aplicării prevederilor Regulamentului (CE) nr. 1.107/2006 al Parlamentului European și al Consiliului din 5 iulie 2006 privind drepturile persoanelor cu handicap și ale persoanelor cu mobilitate redusă care călătoresc pe calea aerului, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L 204 din 27 iulie 2006, cu excepția prevederilor art. 8.

(2) Se desemnează Regia Autonomă "Autoritatea Aeronautică Civilă Română" ca organism responsabil cu supravegherea aplicării prevederilor art. 8 din Regulamentul (CE) nr. 1.107/2006 .

(3) Autoritatea Națională pentru Persoanele cu Handicap și Regia Autonomă "Autoritatea Aeronautică Civilă Română" vor informa Comisia Europeană asupra desemnării lor ca organisme responsabile potrivit alin. (1) și (2).

(4) Autoritatea Națională pentru Persoanele cu Handicap va lua măsuri pentru informarea persoanelor cu handicap și a persoanelor cu mobilitate redusă asupra drepturilor pe care le au potrivit Regulamentului (CE) nr. 1.107/2006 .

(5) Ministerul Transporturilor va sprijini și va asista Autoritatea Națională pentru Persoanele cu Handicap în exercitarea atribuțiilor care îi revin acesteia potrivit alin. (1).

Articolul 2

Constituie contravenții următoarele fapte:

a) nerespectarea de către un transportator aerian, un reprezentant sau agent al acestuia ori un tour operator a obligațiilor ce le revin potrivit art. 3, 4, 10 și 12 din Regulamentul (CE) nr. 1.107/2006 ;

b) nerespectarea de către organismul de conducere al unui aeroport a obligațiilor ce îi revin potrivit art. 5, 7, 9 și 12 din Regulamentul (CE) nr. 1.107/2006 .

Articolul 3

(1) Contravențiile prevăzute la art. 2 se sancționează după cum urmează:

a) contravențiile prevăzute la lit. a), cu amendă de la 1.000 lei la 2.500 lei;

b) contravențiile prevăzute la lit. b), cu amendă de la 800 lei la 1.800 lei.

(2) Sancțiunile prevăzute la alin. (1) se aplică, după caz, transportatorului aerian, reprezentantului sau agentului acestuia, tour operatorului sau organismului de conducere al aeroportului, potrivit obligațiilor ce le revin conform Regulamentului (CE) nr. 1.107/2006 .

(3) Constatarea contravențiilor prevăzute la art. 2, precum și aplicarea sancțiunilor se fac, cu respectarea dispozițiilor legale în vigoare, de către reprezentanții împuterniciți ai Autorității Naționale pentru Persoanele cu Handicap.

(4) Contravențiilor prevăzute la art. 2 le sunt aplicabile dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările ulterioare.

Articolul 4

Autoritatea Națională pentru Persoanele cu Handicap va informa Comisia Europeană asupra prevederilor privind sancțiunile aplicabile în cazul încălcării Regulamentului (CE) nr. 1.107/2006 .

Articolul 5

Prezenta hotărâre intră în vigoare la data de 26 iulie 2007, cu aplicare conform Regulamentului (CE) nr. 1.107/2006 .

PRIM-MINISTRU

CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU

Contrasemnează:

--------------

Ministrul transporturilor,

Ludovic Orban

Ministrul muncii, familiei și egalității de șanse,

Paul Păcuraru

Președintele Autorității Naționale pentru Persoanele cu

Handicap,

Silviu George Didilescu

Departamentul pentru Afaceri Europene

Adrian Ciocănea,

secretar de stat

Ministrul economiei și finanțelor,

Varujan Vosganian

București, 17 iulie 2007.

Nr. 787.

-----

Sursă: legislatie.just.ro (Monitorul Oficial). Textul afișat este forma consolidată curentă.