privind transmiterea cu plată a pasajului superior km 142+375, situat pe DN 2B Galați - Giurgiulești, din patrimoniul Companiei Naționale de Căi Ferate "C.F.R." - S.A. în domeniul public al statului și în administrarea Ministerului Transporturilor, în vederea realizării de către Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România - S.A. a lucrării de utilitate publică de interes național "Reabilitare DN 2B Galați - Giurgiulești km 141+700 - km 149+966"
În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, al art. 8 alin. (3) și al art. 12 alin. (1) și (2) din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia, cu modificările și completările ulterioare, și al art. 1 alin. (6) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 84/2003 pentru înființarea Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România - S.A. prin reorganizarea Regiei Autonome "Administrația Națională a Drumurilor din România", aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 47/2004, cu modificările ulterioare,
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
(1) Se aprobă transmiterea cu plată a pasajului superior km 142+375, situat pe DN 2B Galați - Giurgiulești, având datele de identificare prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre, din patrimoniul Companiei Naționale de Căi Ferate "C.F.R." - S.A. în domeniul public al statului și în administrarea Ministerului Transporturilor, în vederea realizării de către Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România - S.A. a lucrării de utilitate publică de interes național "Reabilitare DN 2B Galați - Giurgiulești km 141+700 - km 149+966".
(2) Suma ce urmează să fie achitată către Compania Națională de Căi Ferate "C.F.R." - S.A. este de 209 mii lei și va fi alocată din bugetul Ministerului Transporturilor în limita prevederilor anuale aprobate cu destinația cheltuieli neeligibile aferente Memorandumului de finanțare dintre Guvernul României și Comisia Europeană referitor la Programul național PHARE 2002 (2002/000-586.01-2002/000-586.06), semnat la București la 11 decembrie 2002, ratificat prin Ordonanța Guvernului nr. 50/2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 604 din 26 august 2003, aprobată prin Legea nr. 434/2003.
Predarea-preluarea pasajului superior prevăzut la art. 1 se face pe bază de protocol încheiat între părțile interesate, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri.
p. Ministrul transporturilor,
Ministrul economiei și finanțelor,
București, 25 iulie 2007.
Anexa
Locul unde este situat terenul care se transmite și categoria de folosințăPersoana juridică de la care se transmite terenulPersoana juridică la care se transmite terenulCaracteristicile tehnice ale terenului Municipiul Galați, județul Galați, în zona stației CF Galați LargăCompania Națională de Căi Ferate "C.F.R." - S.A.Ministerul Transporturilor, Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România - S.A.Pasaj superior km 142+375, situat pe DN 2B Galați - Giurgiulești, în zona stației CF Galați Largă Nr. de inventar: 1.672
privind transmiterea cu plată a pasajului superior km
142+375, situat pe DN 2B Galați-Giurgiulești, din
patrimoniul Companiei Naționale de Căi Ferate
"C.F.R. - S.A." în domeniul public al statului și în administrarea
Ministerului Transporturilor, în vederea realizării de către
Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri
Naționale din România - S.A. a lucrării de utilitate publică de interes
național "Reabilitare DN 2B Galați-Giurgiulești km 141+700 - km 149+966"