Articolul 1
Prezenta normă reglementează conținutul și procesul de autorizare ale prospectului schemei de pensii facultative.
privind prospectul schemei de pensii facultative
Având în vedere prevederile art. 30, 31, 33, 34, 36, ale art. 86 alin. (2) și ale art. 103 alin. (3) din Legea nr. 204/2006 privind pensiile facultative,
în temeiul dispozițiilor art. 16, 21, ale art. 23 lit. f) și ale art. 24 lit. a) și g) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 50/2005 privind înființarea, organizarea și funcționarea Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 313/2005,
Comisia de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private, denumită în continuare Comisie, emite prezenta normă.
Prezenta normă reglementează conținutul și procesul de autorizare ale prospectului schemei de pensii facultative.
Prospectul schemei de pensii facultative, denumit în continuare prospect, este elaborat și propus de către un administrator și se adresează participanților la un fond de pensii facultative, denumit în continuare fond.
Termenii și expresiile utilizate în prezenta normă au semnificațiile prevăzute la art. 2 din Legea nr. 204/2006 privind pensiile facultative, denumită în continuare Lege.
Prospectul va conține următoarele:
1. Prima parte a prospectului prezintă informații/datele de identificare ale administratorului și ale fondului:
a) data publicării, informație care se va completa după obținerea autorizației;
b) denumirea fondului;
c) denumirea administratorului fondului;
d) codul unic de înregistrare al administratorului;
e) numărul de înregistrare al administratorului la oficiul registrului comerțului;
f) numărul și data deciziei de autorizare ca administrator, după obținerea acesteia;
g) numărul și data de înscriere în Registrul Comisiei, după obținerea deciziei de la lit. f);
h) numărul deciziei de autorizare a prospectului, după obținerea acesteia, precum și numărul deciziilor ulterioare de autorizare a modificărilor prospectului;
i) numărul deciziei de autorizare a fondului, după obținerea acesteia;
j) gradul de risc al fondului: ridicat/mediu/scăzut;
k) datele de contact ale administratorului fondului: adresă, telefon, fax, adresă de web, adresă de e-mail;
l) fraza: "Autoritatea competentă în domeniul reglementării și supravegherii sistemului de pensii private din România este Comisia de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private."
2. Cuprinsul prospectului este următorul:
a) definițiile termenilor utilizați în prospectul schemei de pensii facultative, în mod special ale termenilor care definesc politica de investiții, instrumentele financiare și riscurile investițiilor;
b) obiectivele fondului;
c) condițiile de eligibilitate, modalitatea de aderare și de dobândire a calității de participant la un fond, potrivit prevederilor legale în vigoare;
d) frazele:
(i) "Aderarea la un fond de pensii facultative este o opțiune individuală, oferirea oricărui fel de beneficii colaterale fiind interzisă.";
(îi) "Administratorul nu poate refuza semnarea actului individual de aderare niciunei persoane care are dreptul de a participa la fondul de pensii facultative.";
(iii) "Toți participanții la un fond de pensii facultative au aceleași drepturi și obligații și li se aplică un tratament nediscriminatoriu.";
e) informații privind contribuția exprimată în lei:
(i) limitele contribuției la fond, fără a depăși limita maximă a contribuției prevăzută de lege;
(îi) posibilitatea stabilirii contribuției în sumă fixă sau în procent din venitul brut al participantului;
(iii) modalitatea de plată a contribuției;
(iv) posibilitatea de a modifica contribuția, fără a depăși limita maximă prevăzută de lege;
(v) posibilitatea suspendării sau încetării plății contribuției la fond, fără penalizarea participantului;
(vi) posibilitatea pentru participantul la un fond din România care a fost detașat într-o altă țară de a plăti în continuare contribuția la fond pe durata detașării;
f) obligațiile participantului:
(i) să plătească contribuția stabilită de comun acord în actul individual de aderare, precum și să notifice în prealabil administratorului și angajatorului, dacă este cazul, orice modificare, suspendare sau încetare a plăților;
(îi) să comunice administratorului și angajatorului orice modificare a datelor sale personale;
(iii) să comunice administratorului în scris deschiderea dreptului de pensie facultativă;
g) declarația privind politica de investiții;
h) modalitatea de schimbare a politicii de investiții;
i) riscurile asociate structurii de portofoliu propuse;
j) piețele financiare pe care investește administratorul;
k) structura portofoliului;
l) menționarea în mod obligatoriu a frazelor:
(i) "Performanțele anterioare nu reprezintă o garanție a realizărilor viitoare.";
(îi) "Activele fondului de pensii facultative sunt organizate, evidențiate și administrate distinct de activele administratorului și de celelalte fonduri de pensii pe care le administrează";
(iii) "Autorizarea de către Comisie a prospectului schemei de pensii facultative nu reprezintă o garanție pentru realizarea obiectivelor investiționale ale fondului de pensii.";
(iv) "Autorizarea de către Comisie a prospectului schemei de pensii facultative nu implică în niciun fel aprobarea sau evaluarea de către Comisie a calității plasamentului în instrumente financiare și nu oferă nicio garanție participantului.";
m) alte elemente pe care administratorul le consideră necesare;
n) regimul fiscal al operațiunilor fondului;
o) procedura de calcul al valorii activului net și al valorii unității de fond sau mențiunea că aceste proceduri sunt în conformitate cu normele Comisiei, precum și modalitatea publicării acestor valori;
p) procedura de calcul al ratei anuale a rentabilității fondului sau mențiunea că această procedură este în conformitate cu normele Comisiei, precum și modalitatea publicării acestei valori;
q) caracteristici ale contului individual al participanților, cu menționarea în mod obligatoriu a textului: "Participantul este proprietarul activului personal din contul său. Activul personal nu poate face obiectul unei executări silite sau al unei tranzacții, sub sancțiunea nulității actelor respective. Activul personal nu poate fi gajat sau cesionat, nu poate fi folosit pentru acordarea de credite sau pentru a garanta credite, sub sancțiunea nulității.";
r) modalitatea de transformare în unități de fond a contribuțiilor și transferurilor de lichidități în conturile individuale ale participanților;
s) resursele financiare ale fondului;
ș) cuantumul și structura cheltuielilor, respectiv o prezentare detaliată a comisioanelor și taxelor suportate din contribuții și din activul fondului, precum și modalitatea de percepere a acestora;
t) modalitățile de transfer la un alt fond și valoarea penalităților;
ț) condițiile de acordare a prestațiilor facultative în caz de invaliditate, precum și condițiile cumulative pe care trebuie să le îndeplinească participantul/beneficiarul, potrivit legii, pentru a obține o pensie facultativă. Se va menționa prevederea din lege potrivit căreia se va adopta o lege specială privind organizarea și funcționarea sistemului de plată a pensiilor reglementate și supravegheate de Comisie;
u) garanții oferite de administrator, în cazul în care acestea există:
(i) structura garanțiilor;
(îi) constituirea provizioanelor tehnice;
v) obligațiile de raportare și informare ale administratorului, periodicitatea și tipurile de informări, informațiile gratuite și contra cost pe care le poate obține participantul;
w) procedura de modificare a prospectului;
x) informații despre administrator:
(i) date despre membrii consiliului de administrație, membrii comitetului de direcție/conducători, conducătorii departamentului sau direcției de investiții și, după caz, membrii comitetului de investiții, analiză și risc din structura organizatorică a administratorului;
(îi) structura acționariatului;
(iii) informații despre persoanele fizice și/sau juridice care dețin, direct sau indirect, mai mult de 10% din acțiunile administratorului ori care ar putea să exercite poziție de control, dacă este cazul;
y) informații despre depozitar: denumirea, adresa sediului social, telefon, fax, e-mail, adresa de web, precum și numărul și data avizului Comisiei;
z) informații despre auditorul financiar extern: denumirea, adresa sediului social, sedii secundare, telefon, fax, e-mail, website, numărul și data avizului Comisiei;
3. Contractul de administrare a fondului, întocmit în conformitate cu modelul contractului-cadru prevăzut în anexa nr. 1.
Pentru a administra un fond, administratorul elaborează și propune prospectul schemei de pensii facultative.
Administratorul trebuie să obțină autorizarea prospectului pentru fiecare fond de pensii facultative pe care intenționează să îl administreze.
(1) Decizia de autorizare a prospectului schemei de pensii facultative se eliberează în baza unei cereri al cărei model este prevăzut în anexa nr. 2.
(2) Cererea de autorizare a primului prospect al schemei de pensii facultative, însoțită de documentația completă, se depune și se înregistrează la Comisie odată cu cererea de autorizare ca administrator de fonduri de pensii facultative, de către reprezentantul legal al societății de pensii, al societății de asigurare sau al societății de administrare a investițiilor.
Cererea pentru autorizarea prospectului schemei de pensii facultative este însoțită de documentele prevăzute de Lege, precum și de următoarele:
a) schema de pensii facultative, în baza căreia se elaborează prospectul, întocmită în conformitate cu prevederile Legii;
b) proiectul contractului de administrare, întocmit în conformitate cu modelul-cadru prevăzut în anexa nr. 1;
c) împuternicire semnată și ștampilată de către reprezentantul legal al administratorului, în cazul în care acesta deleagă una sau mai multe persoane pentru a reprezenta societatea în relația cu reprezentanții Comisiei, pe durata instrumentării cererii pentru autorizarea prospectului schemei de pensii facultative.
(1) Autorizarea prospectului schemei de pensii facultative se realizează în cadrul procesului de autorizare ca administrator al societății de pensii, al societății de asigurare sau al societății de administrare a investițiilor.
(2) Comisia hotărăște cu privire la eliberarea deciziei de autorizare a prospectului schemei de pensii facultative, în termen de 30 de zile calendaristice de la înregistrarea dosarului complet al solicitantului.
(3) Decizia de autorizare a prospectului schemei de pensii facultative se comunică în termen de 5 zile calendaristice de la adoptarea acesteia.
(4) Orice solicitare a Comisiei privind informații suplimentare sau modificarea documentelor prezentate inițial întrerupe termenul prevăzut la alin. (2), un nou termen începând să curgă de la data depunerii respectivelor informații sau modificări, depunere care nu poate fi făcută mai târziu de 30 de zile calendaristice de la data solicitării Comisiei, sub sancțiunea respingerii cererii.
(5) În situația în care documentele depuse sunt incomplete, ilizibile sau se constată depunerea acestora într-o formă necorespunzătoare, precum și lipsa unor documente, acestea sunt returnate solicitantului spre completare sau înlocuire, după caz.
(1) Neîndeplinirea uneia dintre condițiile prevăzute în prezenta normă duce la respingerea cererii pentru autorizarea prospectului schemei de pensii facultative.
(2) Decizia de respingere, scrisă și motivată, se comunică solicitantului în termen de 5 zile calendaristice de la adoptarea acesteia.
(3) Decizia de respingere poate fi contestată în termen de maximum 30 de zile de la data comunicării ei, în conformitate cu legislația în vigoare privind contenciosul administrativ.
Prospectul schemei de pensii facultative poate fi modificat doar după îndeplinirea procedurii prevăzute în prezenta normă.
Administratorul trebuie să obțină în prealabil avizul Comisiei pentru propunerile de modificare a prospectului schemei de pensii facultative, în conformitate cu procedura prevăzută în prezenta normă.
Comisia autorizează modificarea prospectului schemei de pensii facultative numai după ce administratorul face dovada obținerii acordului majorității participanților la fondul a cărui schemă se modifică.
Administratorul va propune modificarea prospectului schemei de pensii facultative în funcție de evoluția reală a fondului și de schimbările legislative, precum și pentru a adapta prevederile schemei de pensii facultative la condițiile specifice pieței.
(1) Decizia de avizare prealabilă a modificării prospectului schemei de pensii facultative se eliberează în baza unei cereri de avizare prealabilă a modificării acestuia, al cărei model este prevăzut în anexa nr. 3.
(2) Cererea, însoțită de documentația completă, se depune și se înregistrează la Comisie de către administratorul care intenționează să modifice schema de pensii a unui fond pe care îl administrează.
Cererea pentru avizarea prealabilă a modificării prospectului schemei de pensii facultative este însoțită de următoarele documente:
a) modificările propuse și nota de fundamentare a administratorului;
b) forma finală a prospectului, ce urmează a fi difuzată în cazul obținerii avizului Comisiei pentru modificarea prospectului;
c) modalitatea de informare și consultare a participanților și beneficiarilor sau, după caz, a reprezentanților acestora, în conformitate cu prevederile prospectului ce urmează a fi modificat;
d) împuternicirea persoanei care reprezintă administratorul în relația cu reprezentanții Comisiei;
e) cartea de identitate a persoanei împuternicite, în copie.
(1) Comisia hotărăște cu privire la eliberarea avizului prealabil de modificare a prospectului schemei de pensii facultative, în termen de maximum 30 de zile calendaristice de la înregistrarea dosarului complet al solicitantului.
(2) Orice solicitare a Comisiei privind informații suplimentare sau modificarea documentelor prezentate inițial întrerupe termenul prevăzut la alin. (1), un nou termen începând să curgă de la data depunerii respectivelor informații sau modificări, depunere care nu poate fi făcută mai târziu de 30 de zile calendaristice de la data solicitării Comisiei, sub sancțiunea respingerii cererii.
(3) În situația în care documentele depuse sunt incomplete, ilizibile sau se constată depunerea acestora într-o formă necorespunzătoare, precum și lipsa unor documente, acestea sunt returnate solicitantului spre completare ori înlocuire, după caz.
(1) Neîndeplinirea uneia dintre condițiile prevăzute în prezenta normă duce la respingerea cererii de eliberare a avizului prealabil.
(2) Decizia de respingere, scrisă și motivată, se comunică solicitantului în termen de maximum 5 zile calendaristice de la adoptarea acesteia.
(3) Decizia de respingere poate fi contestată în termen de maximum 30 de zile de la data comunicării ei, în conformitate cu legislația în vigoare privind contenciosul administrativ.
O nouă cerere de eliberare a avizului prealabil pentru modificarea prospectului schemei de pensii facultative poate fi adresată Comisiei numai după ce au fost remediate deficiențele care au constituit motivele de respingere a cererii inițiale.
(1) În termen de maximum 10 zile calendaristice de la data obținerii avizului prealabil de modificare a prospectului schemei de pensii facultative, administratorul informează participanții și beneficiarii acestora sau, după caz, reprezentanții lor asupra propunerilor de modificare a prospectului, conform procedurii prevăzute în prospect.
(2) Administratorul, în termen de maximum 30 de zile de la data informării participanților, trebuie să obțină acordul majorității acestora pentru modificarea prospectului schemei de pensii facultative, în conformitate cu procedura de consultare a participanților, prevăzută în prospect.
(3) Participanții care nu sunt de acord cu propunerile de modificare a prospectului aduc la cunoștință, în scris, administratorului acest fapt în termen de maximum 30 de zile de la data informării.
(4) În baza notificării prevăzute la alin. (3), participanții care nu sunt de acord cu propunerile de modificare a prospectului schemei de pensii facultative se pot transfera, fără penalități, la un alt fond.
(1) Administratorul va întocmi un proces-verbal în care va menționa că a obținut acordul a jumătate plus unu din numărul participanților pentru modificarea prospectului schemei de pensii facultative.
(2) Procesul-verbal se întocmește nu mai devreme de 15 zile calendaristice de la data la care expiră termenul în care participanții își pot exprima dezacordul față de modificările propuse.
(3) Înscrisurile care consemnează opoziția participanților la modificarea prospectului schemei de pensii facultative se vor păstra în conformitate cu procedurile interne privind arhivarea.
(4) Procesul-verbal va fi semnat și ștampilat de către reprezentantul legal al administratorului.
(1) Comisia autorizează modificarea prospectului schemei de pensii facultative în baza unei cereri de autorizare a modificării prospectului, al cărei model este prevăzut în anexa nr. 4.
(2) Cererea se va depune însoțită de procesul-verbal în care se specifică că s-a obținut acordul a jumătate plus unu din numărul participanților pentru modificarea prospectului schemei de pensii facultative.
(1) Comisia hotărăște cu privire la eliberarea autorizării modificării prospectului schemei de pensii facultative, în termen de maximum 30 de zile calendaristice de la înregistrarea dosarului complet al solicitantului.
(2) Orice solicitare a Comisiei privind informații suplimentare sau modificarea documentelor prezentate inițial întrerupe termenul prevăzut la alin. (1), un nou termen începând să curgă de la data depunerii respectivelor informații sau modificări, depunere care nu poate fi făcută mai târziu de 30 de zile de la data solicitării Comisiei, sub sancțiunea respingerii cererii.
(1) Neîndeplinirea uneia dintre condițiile prevăzute în prezenta normă duce la respingerea cererii de autorizare a modificării prospectului schemei de pensii facultative.
(2) Decizia de aprobare sau de respingere, scrisă și motivată, se comunică solicitantului în termen de maximum 5 zile calendaristice de la adoptarea acesteia.
(3) Decizia de respingere poate fi contestată în termen de maximum 30 de zile de la data comunicării ei, în conformitate cu legislația în vigoare privind contenciosul administrativ.
(1) Prospectul schemei de pensii facultative este pus în mod obligatoriu la dispoziția publicului la sediul social și la sediile secundare autorizate ale administratorului.
(2) Prospectul schemei de pensii facultative se publică în mod obligatoriu pe pagina de web a administratorului.
(1) Prospectul schemei de pensii facultative modificat se publică cu respectarea normei privind informațiile conținute în materiale publicitare referitoare la fondurile de pensii facultative și administratorii acestora.
(2) Prospectul schemei de pensii facultative se republică integral, pe pagina de web a administratorului, după fiecare modificare autorizată de Comisie.
(3) Republicarea prospectului schemei de pensii facultative se anunță cel puțin într-un cotidian național.
(1) În situația în care, în urma apariției unor acte normative, prospectul schemei de pensii facultative va necesita modificări, acestea se vor realiza fără a mai fi necesară îndeplinirea procedurilor de obținere a acordului majorității participanților.
(2) În termen de maximum 10 zile de la publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I, a unor acte normative care duc la modificarea unor prospecte ale schemelor de pensii facultative, administratorii au obligația de a solicita Comisiei autorizarea prospectului cu modificările operate.
(3) Administratorul, în situația prevăzută la alin. (1), va depune o cerere de autorizare a modificării prospectului care va cuprinde numai modificările operate ca efect al schimbării cadrului legislativ.
(4) Pentru îndeplinirea prevederilor alin. (3) se aplică procedura prezentată la secțiunea a 6-a "Procedura de autorizare a modificării prospectului schemei de pensii facultative" a cap. III din prezenta normă, în măsura în care acestea nu contravin prevederilor prezentului articol.
Nerespectarea dispozițiilor cuprinse în prezenta normă se sancționează cu:
a) suspendarea autorizației de administrare conform art. 37 din Lege, cu aplicarea corespunzătoare a prevederilor art. 58-70 din Lege privind administrarea specială;
b) retragerea autorizației de administrare potrivit prevederilor art. 38 lit. c) și h) din Lege.
Anexele nr. 1-4 fac parte integrantă din prezenta normă.
La data intrării în vigoare a prezentei norme se abrogă Norma nr. 6/2006 privind prospectul schemei de pensii facultative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 766 din 8 septembrie 2006, aprobată prin Hotărârea Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private nr. 18/2006, precum și Norma nr. 13/2006 privind autorizarea prospectului schemei de pensii facultative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 880 din 27 octombrie 2006, aprobată prin Hotărârea Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private nr. 25/2006, precum și orice alte dispoziții contrare.
la normă
CONTRACT-CADRU DE ADMINISTRARE - model - Prezentul contract se încheie între: Societatea de administrare a fondului de pensii facultative .............., (denumirea) cu sediul în ........................, persoaneă juridică română, înregistrată la oficiul registrului comerțului sub nr. ........................., cod unic de înregistrare ........................, cod IBAN ........................., deschis la .............................., nr. și data Deciziei de autorizare ca administrator emise de către Comisie ....................., nr. și data de înscriere în Registrul Comisiei ..............................., reprezentată legal prin .................................................... (numele, prenumele, C.I./B.I. seria.... nr. ......), în calitate de ..........................., denumită în continuare ........................, și participanții ................................................ (numele ..............., prenumele .................., cetățenia ..........., cu domiciliul în ..............., C.I./B.I. seria ...... nr. ..............., CNP .....................). Obiectul contractului Art. 1. - (1) Obiectul prezentului contract îl constituie administrarea fondului de pensii facultative ............................................. ............................................................................ (2) Prin administrare, în sensul prezentului contract, părțile înțeleg ..................................... (3) Participantul la fondul de pensii facultative împuternicește administra- torul în vederea realizării obiectului prezentului contract. (4) Principiile schemei de pensii facultative sunt: ............................................................................ (5) Administratorul fondului de pensii facultative este obligat să respecte eventualele limitări ce ar decurge din prevederile prezentului contract. Durata contractului Art. 2. - Durata prezentului contract este ............................... Prețul contractului; modalități de plată Art. 3. - Pentru administrarea fondului de pensii facultative, administra- torul va reține un comision de administrare care se compune dintr-un procent de............% aplicat la contribuțiile plătite de către participant, înainte de convertirea acestora în unități de fond, și un procent de ......% pe lună aplicat la activul net total al fondului de pensii facultative. Art. 4. - Metoda de calcul și de percepere a comisioanelor este .......... ............................................................................ Obligațiile administratorului Art. 5. - Obligațiile administratorului fondului de pensii facultative sunt: ...................................................................... Art. 6. - În vederea ducerii la îndeplinire a obligațiilor ce îi revin, administratorul fondului de pensii facultative va acționa numai în interesul participanților la fond și va lua toate măsurile necesare pentru prevenirea, înlăturarea, limitarea pierderilor, precum și pentru exercitarea și încasarea drepturilor cuvenite aferente activelor din portofoliul administrat. Art. 7. - Evidențele administratorului referitoare la participanți, contri- buții, investiții și pensii facultative ..................................... Art. 8. - Procedurile privind modalitățile de constatare și soluționare a sesizărilor și reclamațiilor, precum și procedurile de remediere a deficiențelor .................................. Art. 9. - Administratorul va comunică participanților la fondul de pensii facultative orice informație cerută de aceștia și având legătură cu obiectul prezentului contract, conform Legii nr. 204/2006 privind pensiile facultative. Drepturile participanților Art. 10. - Drepturile participanților la fondul de pensii facultative sunt ............................................................................ Obligațiile participanților Art. 11. - Obligațiile participanților la fondul de pensii facultative sunt ....................................................................... Răspunderea părților Art. 12. - Administratorul fondului de pensii facultative răspunde pentru orice prejudiciu produs participanților prin: a) încălcarea actelor normative și/sau a reglementărilor speciale în vigoare; b) dol; c) neexecutarea sau executarea defectuoasă a obligațiilor asumate prin prezentul contract. Depozitarea Art. 13. - Administratorul este împuternicit prin prezentul act să încheie un contract cu o societate de depozitare avizată de Comisie, care să fie responsabilă pentru ținerea în siguranță a tuturor activelor fondului de pensii facultative, precum și pentru îndeplinirea tuturor celorlalte obligații legale în legătură cu activitatea de depozitare. Art. 14. - Nivelul comisionului de depozitare este .............., calculat din valoarea medie lunară a activului net. Auditul Art. 15. - Administratorul este împuternicit prin prezentul act să încheie un contract cu persoane fizice sau juridice, persoane active, avizate de Comisie, care să fie responsabile pentru auditarea situațiilor financiar-con- tabile ale fondului de pensii facultative, precum și pentru îndeplinirea tuturor celorlalte obligații legale în legătură cu activitatea de audit. Art. 16. - Prețul contractului de audit este ............................. Art. 17. - Modalitățile de control exercitate de către auditori .................................................... Forța majoră Art. 18. - Forța majoră înlătură răspunderea, dacă este comunicată în termen de... zile de la data apariției și demonstrată în termen de .......... zile de la data apariției. Modificarea contractului Art. 19. - Modificarea prezentului contract se va face prin act adițional, cu acordul părților. Încetarea contractului Art. 20. - (1) Prezentul contract încetează de plin drept și fără interven- ția instanței de judecată în cazurile prevăzute de lege și de reglementările speciale privind pe oricare dintre părți. (2) Transferul activelor conturilor individuale ale participanților se va realiza conform prevederilor legale. Litigii Art. 21. - (1) Modul de rezolvare a litigiilor ............................ (2) Instanța competentă este ..............................................
Datele de identificare ale solicitantului Cerere pentru autorizarea prospectului schemei de pensii facultative 1. Denumirea fondului de pensii facultative: ........................................................................... 2. Denumirea solicitantului - administrator: .............................. 3. Reprezentantul legal: .................................................. (numele, prenumele și funcția) (numărul de telefon) 4. Persoana de contact: ................................................... (numele, prenumele și funcția) (numărul de telefon) 5. Certificatul de înregistrare al administratorului la oficiul registrului comerțului: ........................................................................... (seria, numărul și data emiterii) 6. Codul unic de înregistrare al administratorului la oficiul registrului comerțului: ........................................................................ Prezenta cerere este însoțită de opisul documentelor anexate și de un număr de ............... documente, totalizând un număr de ................ file. Semnătura reprezentantului legal ........................ Data Ștampila administratorului ................ FALSE DECLARAȚII SAU OMISIUNI INTENȚIONATE ALE UNOR FAPTE POT CONSTITUI ÎNCĂLCĂRI ALE LEGII PENALE
la normă
Datele de identificare ale solicitantului Cerere de avizare prealabilă a modificării prospectului schemei de pensii facultative 1. Denumirea fondului de pensii facultative: .............................. 2. Denumirea solicitantului - administrator: .............................. 3. Reprezentantul legal: .................................................. (numele, prenumele și funcția) (numărul de telefon) 4. Persoana de contact: ................................................... (numele, prenumele și funcția) (numărul de telefon) 5. Certificatul de înregistrare al administratorului la oficiul registrului comerțului: ........................................................................... (seria, numărul și data emiterii) 6. Codul unic de înregistrare al administratorului la oficiul registrului comerțului: ........................................................................ 7. Numărul deciziei de autorizare ca administrator al fondului de pensii facultative, emisă de Comisie ........................................................................... (numărul și data emiterii) 8. Numărul deciziei de autorizare a prospectului schemei de pensii facultative, emisă de Comisie ........................................................................... (numărul și data emiterii) Prezenta cerere este însoțită de un proces-verbal și un număr de .......... documente, totalizând un număr de ................ file. Semnătura reprezentantului legal ........................ Data Ștampila administratorului .................. FALSE DECLARAȚII SAU OMISIUNI INTENȚIONATE ALE UNOR FAPTE POT CONSTITUI ÎNCĂLCĂRI ALE LEGII PENALE
la normă
Datele de identificare ale solicitantului Cerere de autorizare a modificării prospectului schemei de pensii facultative 1. Denumirea fondului de pensii facultative: .............................. 2. Denumirea solicitantului - administrator: .............................. 3. Reprezentantul legal: .................................................. (numele, prenumele și funcția) (numărul de telefon) 4. Persoana de contact: ................................................... (numele, prenumele și funcția) (numărul de telefon) 5. Certificatul de înregistrare al administratorului la oficiul registrului comerțului: ........................................................................... (seria, numărul și data emiterii) 6. Codul unic de înregistrare al administratorului la oficiul registrului comerțului: ........................................................................ 7. Numărul deciziei de autorizare ca administrator al fondului de pensii facultative, emisă de Comisie ........................................................................... (numărul și data emiterii) 8. Numărul deciziei de autorizare a prospectului schemei de pensii facultative, emisă de Comisie ........................................................................... (numărul și data emiterii) 9. Numărul avizului prealabil pentru modificarea prospectului schemei de pensii facultative, emis de Comisie ........................................................................... (numărul și data emiterii) Prezenta cerere este însoțită de un proces-verbal și un număr de .......... documente, totalizând un număr de ................ file. Semnătura reprezentantului legal ........................ Data Ștampila administratorului .................. FALSE DECLARAȚII SAU OMISIUNI INTENȚIONATE ALE UNOR FAPTE POT CONSTITUI ÎNCĂLCĂRI ALE LEGII PENALE
la normă
----
Sursă: legislatie.just.ro (Monitorul Oficial). Textul afișat este forma consolidată curentă.
Folosim cookie-uri pentru analiza traficului. Vezi Politica de confidențialitate pentru detalii.