Articolul I
Legea nr. 33/2007 privind organizarea și desfășurarea alegerilor pentru Parlamentul European, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 28 din 16 ianuarie 2007, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează:
1. După alineatul (3) al articolului 9 se introduce un nou alineat, alineatul (3^1), cu următorul cuprins:
(3^1) Alegătorii care sunt înscriși în lista electorală suplimentară își vor exercita dreptul de vot după completarea unei declarații pe propria răspundere, dată sub sancțiunea legii penale, conform căreia nu și-au exercitat dreptul de vot și nu și-l vor mai exercita la o altă secție de votare în respectiva zi a alegerilor.
2. Articolul 19 se modifică și va avea următorul cuprins:
Articolul 19
Imprimarea buletinelor de vot se asigură de către Biroul Electoral Central, prin grija Ministerului Internelor și Reformei Administrative, care răspunde ca toate buletinele de vot necesare să fie imprimate cu cel puțin 15 zile înainte de ziua de referință. Un exemplar al primului tiraj al buletinului de vot se prezintă Biroului Electoral Central, care îl validează, încheind în acest sens un proces-verbal.
3. Alineatul (9) al articolului 21^1 se modifică și va avea următorul cuprins:
(9) Procesul-verbal împreună cu toate contestațiile privitoare la operațiunile electorale ale secției de votare, precum și cu buletinele de vot nule și cele contestate vor alcătui un dosar care, sigilat și ștampilat, va fi înaintat biroului electoral județean sau, după caz, al sectorului municipiului București de președintele biroului electoral al secției de votare și membrii biroului, cu pază militară, în cel mult 24 de ore. Împreună cu acest dosar va fi înaintat și un dosar sigilat și ștampilat cuprinzând listele electorale suplimentare și declarațiile date pe propria răspundere ale alegătorilor care au fost înscriși pe lista electorală suplimentară. În cazul secțiilor de votare din străinătate, procesele-verbale de constatare a rezultatului alegerilor și contestațiile privitoare la operațiunile electorale ale secțiilor de votare vor putea fi transmise și pe fax, membrii Biroului Electoral al Municipiului București urmând a primi confirmarea telefonică asupra corectitudinii datelor înscrise în aceste documente de la președintele secției de votare respective. Dosarul cuprinzând lista electorală suplimentară și declarațiile pe propria răspundere date la secțiile de votare din străinătate vor fi transmise prin poștă direct către Autoritatea Electorală Permanentă.
4. Alineatele (3), (4) și (5) ale articolului 21^2 se modifică și vor avea următorul cuprins:
(3) Procesul-verbal împreună cu întâmpinările, contestațiile și procesele-verbale primite de la birourile electorale ale secțiilor de votare, formând un dosar încheiat, sigilat și semnat de membrii biroului electoral județean, împreună cu toate dosarele cuprinzând listele electorale suplimentare și declarațiile date pe propria răspundere ale alegătorilor ce au fost înscriși pe lista electorală suplimentară, primite de la secțiile de votare, se înaintează cu pază militară la Biroul Electoral Central, în cel mult 48 de ore de la primirea ultimului proces-verbal al birourilor electorale ale secțiilor de votare.
(4) Procesele-verbale întocmite conform alin. (1) de birourile electorale ale sectoarelor municipiului București împreună cu întâmpinările, contestațiile și procesele-verbale ale birourilor electorale ale secțiilor de votare, precum și toate dosarele cuprinzând listele electorale suplimentare și declarațiile date pe propria răspundere ale alegătorilor ce au fost înscriși pe lista electorală suplimentară, primite de la secțiile de votare din sector, se vor înainta Biroului Electoral al Municipiului București, conform prevederilor alin. (3).
(5) Biroul Electoral al Municipiului București va centraliza și va întocmi propriul proces-verbal, conform prevederilor alin. (1), și îl va înainta Biroului Electoral Central în cel mult 24 de ore de la primirea ultimului proces-verbal al biroului electoral de sector, însoțit de toate dosarele cuprinzând listele electorale suplimentare și declarațiile date pe propria răspundere ale alegătorilor care au fost înscriși pe lista electorală suplimentară, primite de la secțiile de votare din municipiul București, în conformitate cu prevederile alin. (3).
5. După alineatul (5) al articolului 21^2 se introduce un nou alineat, alineatul (6), cu următorul cuprins:
(6) Biroul Electoral Central va înainta dosarele cuprinzând listele electorale suplimentare și declarațiile pe propria răspundere Autorității Electorale Permanente, care le va verifica în vederea depistării eventualei existențe a unor voturi multiple, în termen de 6 luni de la ziua de referință. În situația în care Autoritatea Electorală Permanentă va constata existența unor persoane care și-au exercitat votul de mai multe ori, va sesiza organele de urmărire penală în aplicarea prevederilor art. 103 alin. (1) din Legea nr. 373/2004, cu modificările și completările ulterioare.
6. După alineatul (2) al articolului 22 se introduce un nou alineat, alineatul (3), cu următorul cuprins:
(3) Buletinele de vot folosite, cele neîntrebuințate și cele anulate, ștampilele de la secția de votare, copiile de pe listele electorale permanente și listele electorale speciale, folosite în secția de votare, se depun spre arhivare la judecătoria la care este arondată unitatea administrativ-teritorială pe raza căreia se află secția de votare. Copiile de pe listele electorale permanente și listele electorale speciale vor fi păstrate, în conformitate cu prevederile Legii Arhivelor Naționale nr. 16/1996, cu modificările și completările ulterioare, în arhiva judecătoriilor, separat de celelalte documente și materiale electorale, precum și de documentele acestor instanțe, pentru a putea fi consultate în vederea depistării unor eventuale voturi multiple.