(1) Pentru perioada noiembrie-decembrie 2007 a sezonului rece 1 noiembrie 2007-31 martie 2008, compensarea procentuală a valorii efective a facturii la energie termică, prevăzută la art. 5 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 5/2003 privind acordarea de ajutoare pentru încălzirea locuinței, precum și a unor facilități populației pentru plata energiei termice, aprobată prin Legea nr. 245/2003, cu modificările și completările ulterioare, se acordă după cum urmează:
a) în proporție de 90% pentru familie, în situația în care venitul net mediu lunar pe membru de familie, respectiv al persoanei singure, se situează până la 125 lei;
b) în proporție de 80% pentru familie, în situația în care venitul net mediu lunar pe membru de familie, respectiv al persoanei singure, se situează între 125,1 lei și 170 lei;
c) în proporție de 70% pentru familie, în situația în care venitul net mediu lunar pe membru de familie, respectiv al persoanei singure, se situează între 170,1 lei și 210 lei;
d) în proporție de 60% pentru familie, în situația în care venitul net mediu lunar pe membru de familie, respectiv al persoanei singure, se situează între 210,1 lei și 250 lei;
e) în proporție de 50% pentru familie, în situația în care venitul net mediu lunar pe membru de familie, respectiv al persoanei singure, se situează între 250,1 lei și 290 lei;
f) în proporție de 40% pentru familie, în situația în care venitul net mediu lunar pe membru de familie, respectiv al persoanei singure, se situează între 290,1 lei și 345 lei;
g) în proporție de 30% pentru familie, în situația în care venitul net mediu lunar pe membru de familie, respectiv al persoanei singure, se situează între 345,1 lei și 390 lei;
h) în proporție de 20% pentru familie, în situația în care venitul net mediu lunar pe membru de familie, respectiv al persoanei singure, se situează între 390,1 lei și 440 lei;
i) în proporție de 10% pentru familie, în situația în care venitul net mediu lunar pe membru de familie, respectiv al persoanei singure, se situează între 440,1 lei și 500 lei.
(2) Pentru perioada ianuarie-martie 2008 a sezonului rece 1 noiembrie 2007-31 martie 2008, compensarea procentuală a valorii efective a facturii la energie termică, prevăzută la art. 5 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 5/2003, aprobată prin Legea nr. 245/2003, cu modificările și completările ulterioare, se acordă după cum urmează:
a) în proporție de 90% pentru familie, în situația în care venitul net mediu lunar pe membru de familie, respectiv al persoanei singure, se situează până la 155 lei;
b) în proporție de 80% pentru familie, în situația în care venitul net mediu lunar pe membru de familie, respectiv al persoanei singure, se situează între 155,1 lei și 210 lei;
c) în proporție de 70% pentru familie, în situația în care venitul net mediu lunar pe membru de familie, respectiv al persoanei singure, se situează între 210,1 lei și 260 lei;
d) în proporție de 60% pentru familie, în situația în care venitul net mediu lunar pe membru de familie, respectiv al persoanei singure, se situează între 260,1 lei și 310 lei;
e) în proporție de 50% pentru familie, în situația în care venitul net mediu lunar pe membru de familie, respectiv al persoanei singure, se situează între 310,1 lei și 355 lei;
f) în proporție de 40% pentru familie, în situația în care venitul net mediu lunar pe membru de familie, respectiv al persoanei singure, se situează între 355,1 lei și 425 lei;
g) în proporție de 30% pentru familie, în situația în care venitul net mediu lunar pe membru de familie, respectiv al persoanei singure, se situează între 425,1 lei și 480 lei;
h) în proporție de 20% pentru familie, în situația în care venitul net mediu lunar pe membru de familie, respectiv al persoanei singure, se situează între 480,1 lei și 540 lei;
i) în proporție de 10% pentru familie, în situația în care venitul net mediu lunar pe membru de familie, respectiv al persoanei singure, se situează între 540,1 lei și 615 lei.
(1) Pentru perioada noiembrie-decembrie 2007 a sezonului rece 1 noiembrie 2007-31 martie 2008, nivelul ajutorului pentru încălzirea locuinței acordat familiilor și persoanelor singure cu venituri reduse care utilizează gaze naturale prevăzute la art. 6 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 5/2003, aprobată prin Legea nr. 245/2003, cu modificările și completările ulterioare, se majorează după cum urmează:
a) familiilor și persoanelor singure al căror venit net mediu lunar pe membru de familie, respectiv al persoanei singure, se situează până la 125 lei li se acordă lunar o sumă de 233 lei;
b) familiilor și persoanelor singure al căror venit net mediu lunar pe membru de familie, respectiv al persoanei singure, se situează între 125,1 lei și 170 lei li se acordă lunar o sumă de 144 lei;
c) familiilor și persoanelor singure al căror venit net mediu lunar pe membru de familie, respectiv al persoanei singure, se situează între 170,1 lei și 210 lei li se acordă lunar o sumă de 122 lei;
d) familiilor și persoanelor singure al căror venit net mediu lunar pe membru de familie, respectiv al persoanei singure, se situează între 210,1 lei și 250 lei li se acordă lunar o sumă de 100 lei;
e) familiilor și persoanelor singure al căror venit net mediu lunar pe membru de familie, respectiv al persoanei singure, se situează între 250,1 lei și 290 lei li se acordă lunar o sumă de 78 lei;
f) familiilor și persoanelor singure al căror venit net mediu lunar pe membru de familie, respectiv al persoanei singure, se situează între 290,1 lei și 345 lei li se acordă lunar o sumă de 56 lei;
g) familiilor și persoanelor singure al căror venit net mediu lunar pe membru de familie, respectiv al persoanei singure, se situează între 345,1 lei și 390 lei li se acordă lunar o sumă de 39 lei;
h) familiilor și persoanelor singure al căror venit net mediu lunar pe membru de familie, respectiv al persoanei singure, se situează între 390,1 lei și 440 lei li se acordă lunar o sumă de 28 lei;
i) familiilor și persoanelor singure al căror venit net mediu lunar pe membru de familie, respectiv al persoanei singure, se situează între 440,1 lei și 500 lei li se acordă lunar o sumă de 17 lei.
(2) Pentru perioada ianuarie-martie 2008 a sezonului rece 1 noiembrie 2007-31 martie 2008, limitele de venituri până la care se acordă ajutorul pentru încălzirea locuinței familiilor și persoanelor singure cu venituri reduse care utilizează gaze naturale prevăzute la art. 6 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 5/2003, aprobată prin Legea nr. 245/2003, cu modificările și completările ulterioare, se majorează, ajutorul prevăzut la alin. (1) acordându-se după cum urmează:
a) familiilor și persoanelor singure al căror venit net mediu lunar pe membru de familie, respectiv al persoanei singure, se situează până la 155 lei li se acordă lunar o sumă de 233 lei;
b) familiilor și persoanelor singure al căror venit net mediu lunar pe membru de familie, respectiv al persoanei singure, se situează între 155,1 lei și 210 lei li se acordă lunar o sumă de 144 lei;
c) familiilor și persoanelor singure al căror venit net mediu lunar pe membru de familie, respectiv al persoanei singure, se situează între 210,1 lei și 260 lei li se acordă lunar o sumă de 122 lei;
d) familiilor și persoanelor singure al căror venit net mediu lunar pe membru de familie, respectiv al persoanei singure, se situează între 260,1 lei și 310 lei li se acordă lunar o sumă de 100 lei;
e) familiilor și persoanelor singure al căror venit net mediu lunar pe membru de familie, respectiv al persoanei singure, se situează între 310,1 lei și 355 lei li se acordă lunar o sumă de 78 lei;
f) familiilor și persoanelor singure al căror venit net mediu lunar pe membru de familie, respectiv al persoanei singure, se situează între 355,1 lei și 425 lei li se acordă lunar o sumă de 56 lei;
g) familiilor și persoanelor singure al căror venit net mediu lunar pe membru de familie, respectiv al persoanei singure, se situează între 425,1 lei și 480 lei li se acordă lunar o sumă de 39 lei;
h) familiilor și persoanelor singure al căror venit net mediu lunar pe membru de familie, respectiv al persoanei singure, se situează între 480,1 lei și 540 lei li se acordă lunar o sumă de 28 lei;
i) familiilor și persoanelor singure al căror venit net mediu lunar pe membru de familie, respectiv al persoanei singure, se situează între 540,1 lei și 615 lei li se acordă lunar o sumă de 17 lei.
(1) Pentru perioada noiembrie-decembrie 2007 a sezonului rece 1 noiembrie 2007-31 martie 2008, nivelul ajutorului pentru încălzirea locuinței acordat familiilor și persoanelor singure cu venituri reduse care utilizează lemne, cărbuni, combustibili petrolieri, prevăzuți la art. 8 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 5/2003, aprobată prin Legea nr. 245/2003, cu modificările și completările ulterioare, se majorează, acordându-se după cum urmează:
a) familiilor și persoanelor singure al căror venit net mediu lunar pe membru de familie, respectiv al persoanei singure, se situează până la 125 lei li se acordă lunar o sumă de 50 lei;
b) familiilor și persoanelor singure al căror venit net mediu lunar pe membru de familie, respectiv al persoanei singure, se situează între 125,1 lei și 170 lei li se acordă lunar o sumă de 45 lei;
c) familiilor și persoanelor singure al căror venit net mediu lunar pe membru de familie, respectiv al persoanei singure, se situează între 170,1 lei și 210 lei li se acordă lunar o sumă de 41 lei;
d) familiilor și persoanelor singure al căror venit net mediu lunar pe membru de familie, respectiv al persoanei singure, se situează între 210,1 lei și 250 lei li se acordă lunar o sumă de 36 lei;
e) familiilor și persoanelor singure al căror venit net mediu lunar pe membru de familie, respectiv al persoanei singure, se situează între 250,1 lei și 290 lei li se acordă lunar o sumă de 32 lei;
f) familiilor și persoanelor singure al căror venit net mediu lunar pe membru de familie, respectiv al persoanei singure, se situează între 290,1 lei și 345 lei li se acordă lunar o sumă de 28 lei;
g) familiilor și persoanelor singure al căror venit net mediu lunar pe membru de familie, respectiv al persoanei singure, se situează între 345,1 lei și 390 lei li se acordă lunar o sumă de 24 lei;
h) familiilor și persoanelor singure al căror venit net mediu lunar pe membru de familie, respectiv al persoanei singure, se situează între 390,1 lei și 440 lei li se acordă lunar o sumă de 19 lei;
i) familiilor și persoanelor singure al căror venit net mediu lunar pe membru de familie, respectiv al persoanei singure, se situează între 440,1 lei și 500 lei li se acordă lunar o sumă de 15 lei.
(2) Pentru perioada ianuarie-martie 2008 a sezonului rece 1 noiembrie 2007-31 martie 2008, limitele de venituri pentru acordarea ajutorului pentru încălzirea locuinței familiilor și persoanelor singure cu venituri reduse care utilizează lemne, cărbuni, combustibili petrolieri, prevăzuți la art. 8 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 5/2003, aprobată prin Legea nr. 245/2003, cu modificările și completările ulterioare, se majorează, ajutoarele prevăzute la alin. (1) acordându-se după cum urmează:
a) familiilor și persoanelor singure al căror venit net mediu lunar pe membru de familie, respectiv al persoanei singure, se situează până la 155 lei li se acordă lunar o sumă de 50 lei;
b) familiilor și persoanelor singure al căror venit net mediu lunar pe membru de familie, respectiv al persoanei singure, se situează între 155,1 lei și 210 lei li se acordă lunar o sumă de 45 lei;
c) familiilor și persoanelor singure al căror venit net mediu lunar pe membru de familie, respectiv al persoanei singure, se situează între 210,1 lei și 260 lei li se acordă lunar o sumă de 41 lei;
d) familiilor și persoanelor singure al căror venit net mediu lunar pe membru de familie, respectiv al persoanei singure, se situează între 260,1 lei și 310 lei li se acordă lunar o sumă de 36 lei;
e) familiilor și persoanelor singure al căror venit net mediu lunar pe membru de familie, respectiv al persoanei singure, se situează între 310,1 lei și 355 lei li se acordă lunar o sumă de 32 lei;
f) familiilor și persoanelor singure al căror venit net mediu lunar pe membru de familie, respectiv al persoanei singure, se situează între 355,1 lei și 425 lei li se acordă lunar o sumă de 28 lei;
g) familiilor și persoanelor singure al căror venit net mediu lunar pe membru de familie, respectiv al persoanei singure, se situează între 425,1 lei și 480 lei li se acordă lunar o sumă de 24 lei;
h) familiilor și persoanelor singure al căror venit net mediu lunar pe membru de familie, respectiv al persoanei singure, se situează între 480,1 lei și 540 lei li se acordă lunar o sumă de 19 lei;
i) familiilor și persoanelor singure al căror venit net mediu lunar pe membru de familie, respectiv al persoanei singure, se situează între 540,1 lei și 615 lei li se acordă lunar o sumă de 15 lei.
(3) Pentru familiile și persoanele singure prevăzute la alin. (1) lit. a), beneficiare ale ajutorului social stabilit potrivit prevederilor Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările și completările ulterioare, ajutorul lunar pentru încălzirea locuinței în perioada sezonului rece 1 noiembrie 2007-31 martie 2008 este de 54 lei.
Anexa 1
_ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ 1. Numele și prenumele |_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_| |_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_| _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ Cod numeric personal |_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_| _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ Act de identitate/act doveditor*5) |_|_|_| Seria |_|_|_| Nr. |_|_|_|_|_|_| _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ 2. Numele și prenumele |_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_| |_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_| _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ Cod numeric personal |_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_| _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ Act de identitate/act doveditor*5) |_|_|_| Seria |_|_|_| Nr. |_|_|_|_|_|_|_ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ 3. Numele și prenumele |_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_| |_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_| _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ Cod numeric personal |_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_| _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ Act de identitate/act doveditor*5) |_|_|_| Seria |_|_|_| Nr. |_|_|_|_|_|_| _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ 4. Numele și prenumele |_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_| |_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_| _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ Cod numeric personal |_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_| _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ Act de identitate/act doveditor*5) |_|_|_| Seria |_|_|_| Nr. |_|_|_|_|_|_| _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ 5. Numele și prenumele |_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_| |_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_| _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ Cod numeric personal |_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_| _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ Act de identitate/act doveditor*5) |_|_|_| Seria |_|_|_| Nr. |_|_|_|_|_|_| _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ 6. Numele și prenumele |_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_| |_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_| _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ Cod numeric personal |_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_| _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ Act de identitate/act doveditor*5) |_|_|_| Seria |_|_|_| Nr. |_|_|_|_|_|_| _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ 7. Numele și prenumele |_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_| |_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_| _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ Cod numeric personal |_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_| _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ Act de identitate/act doveditor*5) |_|_|_| Seria |_|_|_| Nr. |_|_|_|_|_|_| _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ 8. Numele și prenumele |_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_| |_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_| _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ Cod numeric personal |_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_| _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ Act de identitate/act doveditor*5) |_|_|_| Seria |_|_|_| Nr. |_|_|_|_|_|_| 1. VENITURI PERMANENTE NETE REALIZATE DE FAMILIE ÎN LUNA: Cod Categoria de venituri Venitul realizat*6) (lei) SALARIUL ȘI ALTE DREPTURI SALARIALE 01 pe bază de contract de muncă 02 salariul asistentului personal al persoanei cu handicap 03 salariul asistentului maternal 04 salariul îngrijitorului la domiciliu al persoanei vârstnice dependente 05 venitul lunar realizat ca membru asociat sau persoană autorizată să desfășoare o activitate independentă 06 indemnizația de șomaj și/sau venit lunar de completare PENSII Pensii de stat 07 pensia pentru limită de vârstă 08 pensia anticipată 09 pensia anticipată parțială 10 pensia de invaliditate 11 pensia de urmaș Pensii agricultori 12 pensie agricultor Pensii militare 13 pensia de serviciu 14 pensia de invaliditate 15 pensia de urmaș 16 pensia I.O.V.R 17 Indemnizația pt. persoanele care și-au pierdut total sau parțial capacitatea de muncă ca urmare a participării la revoluție și pt. urmașii acestora 18 Alocația socială pentru nevăzatori 19 Indemnizația de însoțitor pentru pensionari gr. I invaliditate/ nevăzători handicap grav 20 Indemnizația pentru incapacitatea temporară de muncă 21 Indemnizația lunară pentru activitatea de liber-profesionist a artiștilor interpreți sau executanți 22 Indemnizația pentru maternitate INDEMNIZAȚII ȘI STIMULENTE PENTRU CREȘTEREA COPILULUI 23 Indemnizația pentru creșterea copilului până la vârsta de 2 sau 3 ani 24 Stimulent INDEMNIZAȚII CU CARACTER PERMANENT 25 Indemnizația lunară acordată magistraților înlăturați din justiție din considerente politice 26 Indemnizația lunară acordată persoanelor persecutate din motive politice sau etnice 27 Indemnizația, sporul sau renta acordată invalizilor, veteranilor și văduvelor de razboi 28 Indemnizația lunară pentru persoanele care au efectuat stagiul militar în cadrul Direcției Generale a Serviciului Muncii în perioada 1950-1961 29 Indemnizația lunară pentru pensionarii sistemului de pensii, membrii ai uniunilor de creație, legal constituite și recunoscute ca persoane juridice de utilitate publică 30 Indemnizația lunară pentru persoanele cu handicap 31 Indemnizația cuvenită revoluționarilor 32 Indemnizația de merit acordată în temeiul Legii nr. 118/2002 33 Renta viageră pentru sportivi ALOCAȚII 34 Alocația de stat pentru copii 35 Alocația de întreținere pentru minorii dați în plasament familial sau încredințați, potrivit legii, unor familii sau persoane BURSE 36 pentru elevi 37 pentru studenți AJUTOARE 38 ajutorul bănesc lunar pentru persoanele care au devenit incapabile de muncă în perioada efectuării unei pedepse privative de libertate 39 ajutorul social lunar acordat soțiile celor care satisfac serviciul militar obligatoriu TOTAL 1 2. ALTE SURSE DE VENIT Sursa de venit Venitul realizat (lei) Bunuri mobile, imobile aducătoare de venituri nete Venituri nete din dobânzi, dividende, părți sociale Activități nepermanente Alte venituri TOTAL 2 3. VENIT LUNAR TOTAL AL FAMILIEI (Total 1 + Total 2) 4. VENIT NET LUNAR PE MEMBRU DE FAMILIE (Venit lunar total/nr. membri familie)
DECLARAȚIE PE PROPRIE RĂSPUNDERE
pentru acordarea ajutorului pentru încalzirea locuinței
Domnului Primar al municipiului/orașului/comunei/
sectorului municipiului București
___________________________
_ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _
Numele și prenumele |_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_||_|_|_|_|_|_|_|_|_|
|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_||_|_|_|_|_|_|_|_|_|
_ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _
Cod numeric personal |_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|
_ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _
Adresa: Str. |_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|
Nr. |_|_|_|_|_| Sc. |_|_| Ap. |_|_|_| Sector |_|_|
_ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _
Localitatea |_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|
_ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _
Județul |_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|
Telefon |_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|
Fax |_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|
_ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _
E-mail |_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|
_ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _
Act de identitate*1) |_|_|_| Seria |_|_|_| Nr. |_|_|_|_|_|_|_|_|
_ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _
Eliberat de secția de poliție |_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|
vă rog să-mi aprobați acordarea ajutorului pentru încălzirea locuinței.
Menționez că utilizez pentru încălzirea locuinței*2):
Energie termică în sistem |_| Denumire furnizor |_|_|_|_|_|_|_|_|_|
_ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _
Codul titularului de contract |_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|
_ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _
Gaze naturale |_| Denumire furnizor |_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|
_ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _
Cod client nr. |_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|
Lemne, cărbuni, combustibili _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _
petrolieri |_|_|_||_|_|_||_|_|_||_|_|_|
Modul de facturare a energiei termice*3):
a) facturarea și plata în tranșe lunare egale pe perioada unui an |_|
b) facturarea și plata în tranșe lunare egale, stabilite _
diferențiat în perioada sezonului rece și în restul anului |_|
c) facturarea și plata lunară pe baza consumului efectiv |_|
d) facturarea și plata în sistem de facturare binom |_|
*1) În cazul cetățenilor români se va specifică tipul de act de identitate:
- B.I. - buletin de identitate
- C.I. - carte de identitate
- C.I.P. - carte de identitate provizorie
Pentru cetățenii străini sau apatrizi:
- P.S.T. - permis de ședere temporară
- P.S.P. - permis de ședere permanentă
- D.I. - document de identitate.
*2) Se va bifa cu "X" căsuța corespunzătoare și se va completa obligatoriu: pentru energie termică - codul titularului de contract, iar pentru gaze naturale - codul clientului; se va menționa denumirea distribuitorului de energie termică în sistem centralizat sau de gaze naturale, cu care consumatorul individual sau, după caz, asociația de proprietari/chiriași are încheiat contract de furnizare.
*3) Se va bifa cu "X" căsuță corespunzătoare modulului de facturare prevăzut în contractul de furnizare.
II. Declar pe propria răspundere următoarele:
A. Referitor la componența familiei, următorii membrii*4):
*4) În cazul familiilor cu mai mult de 8 membri se va completa o anexă. Prin membri de familie se înțeleg și persoanele între care nu există relații de rudenie, dar care locuiesc împreună, sunt înscrise în cartea de imobil și sunt luate în calcul la stabilirea cheltuielilor de întreținere.
*5) În cazul copiilor sub 14 ani sau care nu au act de identitate se vor specifică datele din certificatul de naștere.
B. Referitor la veniturile realizate:
*6) Pentru aceeași categorie de venituri se va înscrie suma totală a
C. Referitor la numărul de camere al locuinței *7):
*7) Se va bifa cu "X" căsuța corespunzătoare și se va completa numai în situația în care solicitantul utilizează pentru încălzirea locuinței energie termică furnizată în sistem centralizat.
D. Având în vedere cele declarate consider că mă încadrez pentru a beneficia de ajutor pentru încălzirea locuinței, în intervalul de venituri:
┌───────────────────────────────┐ │ Limite de venituri (lei) │ ├───────────────────────────────┼────┐ │ < 155 │ │ ├───────────────┬───────────────┼────┤ │ 155,1 │ 210 │ │ ├───────────────┼───────────────┼────┤ │ 210,1 │ 260 │ │ ├───────────────┼───────────────┼────┤ │ 260,1 │ 310 │ │ ├───────────────┼───────────────┼────┤ │ 310,1 │ 355 │ │ ├───────────────┼───────────────┼────┤ │ 355,1 │ 425 │ │ ├───────────────┼───────────────┼────┤ │ 425,1 │ 480 │ │ ├───────────────┼───────────────┼────┤ │ 480,1 │ 540 │ │ ├───────────────┼───────────────┼────┤ │ 540,1 │ 615 │ │ └───────────────┴───────────────┴────┘ (se va bifa cu "X" căsuța corespunzătoare)
E. Am luat la cunoștință că ajutorul pentru încălzirea locuinței se acordă în condițiile ordonanței de urgență, astfel:
a) nu mai mult decât valoarea ajutorului maxim lunar stabilit prin dispoziție a primarului în cazul utilizării pentru încalzirea locuinței energie termică furnizată în sistem centralizat;
b) nu mai mult decât valoarea facturii individuale ori a cheltuielilor efectiv repartizate pentru cantitatea de gaze naturale folosită.
Ajutorul pentru încălzirea locuinței cu energie termică furnizată în sistem centralizat sau, după caz, cu gaze naturale, se achită de către direcțiile teritoriale direct furnizorului.
F. Mă oblig să aduc la cunoștința primarului orice modificare intervenită în componența familiei, a veniturilor realizate sau cu privire la domiciliu, în termen de 5 zile de la data modificării.
G. Prin semnarea prezentei am luat la cunoștința că cele declarate sunt corecte și complete, iar declararea necorespunzătoare a adevărului se pedepsește conform legii penale.
Data Semnătura solicitantului
_____________ ________________________
Anexa 2
_ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ 1. Numele și prenumele |_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_| |_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_| _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ Cod numeric personal |_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_| _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ Act de identitate/act doveditor*3) |_|_|_| Seria |_|_|_| Nr. |_|_|_|_|_|_| _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ 2. Numele și prenumele |_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_| |_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_| _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ Cod numeric personal |_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_| _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ Act de identitate/act doveditor*3) |_|_|_| Seria |_|_|_| Nr. |_|_|_|_|_|_|_ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ 3. Numele și prenumele |_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_| |_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_| _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ Cod numeric personal |_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_| _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ Act de identitate/act doveditor*3) |_|_|_| Seria |_|_|_| Nr. |_|_|_|_|_|_| _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ 4. Numele și prenumele |_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_| |_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_| _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ Cod numeric personal |_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_| _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ Act de identitate/act doveditor*3) |_|_|_| Seria |_|_|_| Nr. |_|_|_|_|_|_| _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ 5. Numele și prenumele |_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_| |_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_| _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ Cod numeric personal |_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_| _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ Act de identitate/act doveditor*3) |_|_|_| Seria |_|_|_| Nr. |_|_|_|_|_|_| _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ 6. Numele și prenumele |_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_| |_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_| _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ Cod numeric personal |_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_| _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ Act de identitate/act doveditor*3) |_|_|_| Seria |_|_|_| Nr. |_|_|_|_|_|_| _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ 7. Numele și prenumele |_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_| |_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_| _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ Cod numeric personal |_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_| _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ Act de identitate/act doveditor*3) |_|_|_| Seria |_|_|_| Nr. |_|_|_|_|_|_| _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ 8. Numele și prenumele |_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_| |_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_| _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ Cod numeric personal |_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_| _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ Act de identitate/act doveditor*3) |_|_|_| Seria |_|_|_| Nr. |_|_|_|_|_|_| 1. VENITURI PERMANENTE NETE REALIZATE DE FAMILIE ÎN LUNA: Cod Categoria de venituri Venitul realizat*4) (lei) SALARIUL ȘI ALTE DREPTURI SALARIALE 01 pe bază de contract de muncă 02 salariul asistentului personal al persoanei cu handicap 03 salariul asistentului maternal 04 salariul îngrijitorului la domiciliu al persoanei vârstnice dependente 05 venitul lunar realizat ca membru asociat sau persoană autorizată să desfășoare o activitate independentă 06 indemnizația de șomaj și/sau venit lunar de completare PENSII Pensii de stat 07 pensia pentru limită de vârstă 08 pensia anticipată 09 pensia anticipată parțială 10 pensia de invaliditate 11 pensia de urmaș Pensii agricultori 12 pensie agricultor Pensii militare 13 pensia de serviciu 14 pensia de invaliditate 15 pensia de urmaș 16 pensia I.O.V.R 17 Indemnizația pt. persoanele care și-au pierdut total sau parțial capacitatea de muncă ca urmare a participării la revoluție și pt. urmașii acestora 18 Alocația socială pentru nevăzători 19 Indemnizația de însoțitor pentru pensionari gr. I invaliditate/ nevăzători handicap grav 20 Indemnizația pentru incapacitatea temporară de muncă 21 Indemnizația lunară pentru activitatea de liber-profesionist a artiștilor interpreți sau executanți 22 Indemnizația pentru maternitate INDEMNIZAȚII ȘI STIMULENTE PENTRU CREȘTEREA COPILULUI 23 Indemnizația pentru creșterea copilului până la vârsta de 2 sau 3 ani 24 Stimulent INDEMNIZAȚII CU CARACTER PERMANENT 25 Indemnizația lunară acordată magistraților înlăturați din justiție din considerente politice 26 Indemnizația lunară acordată persoanelor persecutate din motive politice sau etnice 27 Indemnizația, sporul sau renta acordată invalizilor, veteranilor și văduvelor de razboi 28 Indemnizația lunară pentru persoanele care au efectuat stagiul militar în cadrul Direcției Generale a Serviciului Muncii în perioada 1950-1961 29 Indemnizația lunară pentru pensionarii sistemului de pensii, membrii ai uniunilor de creație, legal constituite și recunoscute ca persoane juridice de utilitate publică 30 Indemnizația lunară pentru persoanele cu handicap 31 Indemnizația cuvenită revoluționarilor 32 Indemnizația de merit acordată în temeiul Legii nr. 118/2002 33 Renta viageră pentru sportivi ALOCAȚII 34 Alocația de stat pentru copii 35 Alocația de întreținere pentru minorii dați în plasament familial sau încredințați, potrivit legii, unor familii sau persoane BURSE 36 pentru elevi 37 pentru studenți AJUTOARE 38 ajutorul bănesc lunar pentru persoanele care au devenit incapabile de muncă în perioada efectuării unei pedepse privative de libertate TOTAL 1 2. ALTE SURSE DE VENIT Sursa de venit Venitul realizat (lei) Bunuri mobile, imobile aducătoare de venituri nete Venituri nete din dobânzi, dividende, părți sociale Activități nepermanente Alte venituri TOTAL 2 3. VENIT LUNAR TOTAL AL FAMILIEI (Total 1 + Total 2) 4. VENIT NET LUNAR PE MEMBRU DE FAMILIE (Venit lunar total/nr. membri familie) până la 155 155,1 210 210,1 260 260,1 310 310,1 355 355,1 425 425,1 480 480,1 540 540,1 615 (se va bifa cu "X" căsuță corespunzătoare)
DECLARAȚIE PE PROPRIE RĂSPUNDERE
pentru acordarea ajutorului pentru încălzirea locuinței cu
lemne, cărbuni, combustibili petrolieri familiilor și
persoanelor singure, altele decât cele beneficiare de
ajutorul social stabilit în condițiile
Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat
Domnului Primar al municipiului/orașului/comunei/
sectorului municipiului București
___________________________
_ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _
Numele și prenumele |_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_||_|_|_|_|_|_|_|_|_|
|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_||_|_|_|_|_|_|_|_|_|
_ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _
Cod numeric personal |_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|
_ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _
Adresa: Str. |_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|
Nr. |_|_|_|_|_| Sc. |_|_| Ap. |_|_|_| Sector |_|_|
_ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _
Localitatea |_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|
_ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _
Județul |_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|
_ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _
Telefon |_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|
_ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _
E-mail |_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|
_ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _
Actul de identitate*1) |_|_|_| Seria |_|_|_| Nr. |_|_|_|_|_|_|_|_|
_ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _
Eliberat de secția de poliție |_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|
vă rog să-mi aprobați acordarea ajutorului pentru încălzirea locuinței.
Menționez că utilizez pentru încălzirea locuinței lemne, cărbuni,
*1) În cazul cetățenilor români se va specifică tipul de act de identitate:
- B.I. - buletin de identitate
- C.I. - carte de identitate
- C.I.P. - carte de identitate provizorie
Pentru cetățenii străini sau apatrizi:
- P.S.T. - permis de ședere temporară
- P.S.P. - permis de ședere permanentă
- D.I. - document de identitate.
II. Declar pe propria răspundere următoarele:
A. Referitor la componența familiei, următorii membrii*2):
*2) În cazul familiilor cu mai mult de 8 membri se va completa o anexă. Prin membri de familie se înțeleg și persoanele între care nu există relații de rudenie, dar care locuiesc împreună, sunt înscrise în cartea de imobil și sunt luate în calcul la stabilirea cheltuielilor de întreținere.
*3) În cazul copiilor sub 14 ani sau care nu au act de identitate se vor specifică datele din certificatul de naștere.
B. Referitor la veniturile realizate:
*4) Pentru aceeași categorie de venituri se va înscrie suma totală a
C. Având în vedere cele declarate consider că mă încadrez pentru a beneficia de ajutor pentru încălzirea locuinței, în intervalul de venituri:
D. Mă oblig să aduc la cunostința primarului orice modificare intervenită în componența familiei, a veniturilor realizate sau cu privire la domiciliu, în termen de 5 zile de la data modificării.
E. Prin semnarea prezentei am luat la cunoștința că cele declarate sunt corecte și complete, iar declararea necorespunzătoare a adevărului se pedepsește conform legii penale.
Data Semnătura solicitantului
_____________ ________________________