În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, și al art. 4 alin. (1) din Legea nr. 198/2004 privind unele măsuri prealabile lucrărilor de construcție de autostrăzi și drumuri naționale, cu modificările ulterioare,
Anexa nr. 2 la Hotărârea Guvernului nr. 742/2005 privind declanșarea procedurilor de expropriere a imobilelor proprietate privată situate pe amplasamentul lucrării "Secțiunea 2B pe teritoriul localităților Câmpia Turzii, Gilău, Florești, Săvădisla, Petreștii de Jos, Luna și Săndulești din județul Cluj și Secțiunea 3C pe teritoriul localităților Abram, Suplacu de Barcău, Balc, Chișlaz, Tăuteu, Sârbi și Biharia din județul Bihor" din cadrul obiectivului de investiție "Autostrada Brașov-Cluj-Borș", publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 650 din 22 iulie 2005, cu completările ulterioare, se completează cu pozițiile prevăzute în anexa nr. 1 care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
(1) Se aprobă suplimentarea sumei prevăzute ca justă despăgubire pentru imobilele ce constituie amplasamentul lucrării "Secțiunea 2B pe teritoriul localităților Câmpia Turzii, Gilău, Florești, Săvădisla, Petreștii de Jos, Luna și Săndulești din județul Cluj și Secțiunea 3C pe teritoriul localităților Abram, Suplacu de Barcău, Balc, Chișlaz, Tăuteu, Sârbi și Biharia din județul Bihor" din cadrul obiectivului de investiție "Autostrada Brașov-Cluj-Borș", cu suma globală estimată de 20.037 mii lei, alocată prin bugetul Ministerului Transporturilor în limita prevederilor anuale aprobate prin Legea bugetului de stat pe anul 2007 nr. 486/2006, cu modificările și completările ulterioare.
(2) Suma prevăzută la alin. (1) este aferentă imobilelor cuprinse în anexa nr. 1.
Anexa nr. 2 la Hotărârea Guvernului nr. 689/2007 privind declanșarea procedurilor de expropriere a imobilelor proprietate privată situate pe amplasamentul lucrării de utilitate publică "Secțiunea 3C pe teritoriul localităților Ip și Marca din județul Sălaj și al localităților Spinuș, Ciuhoiu, Sălard și Tămășeu din județul Bihor" din cadrul obiectivului de investiții Autostrada Brașov-Cluj-Borș, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 494 din 24 iulie 2007, cu completările ulterioare, se completează cu pozițiile prevăzute în anexa nr. 2 care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
(1) Se aprobă suplimentarea sumei prevăzute ca justă despăgubire pentru imobilele ce constituie amplasamentul lucrării de utilitate publică "Secțiunea 3C pe teritoriul localităților Ip și Marca din județul Sălaj și al localităților Spinuș, Ciuhoiu, Sălard și Tămășeu din județul Bihor" din cadrul obiectivului de investiții Autostrada Brașov-Cluj-Borș, cu suma globală estimată de 6.904 mii lei, alocată prin bugetul Ministerului Transporturilor în limita prevederilor anuale aprobate prin Legea bugetului de stat pe anul 2007 nr. 486/2006, cu modificările și completările ulterioare.
(2) Suma prevăzută la alin. (1) este aferentă imobilelor cuprinse în anexa nr. 2.
Anexa nr. 3 la Hotărârea Guvernului nr. 1.255/2004 privind declanșarea procedurilor de expropriere a imobilelor proprietate privată situate pe amplasamentul lucrării "Secțiunea 2B pe teritoriul localităților Moldovenești, Mihai Viteazu, Turda, Săndulești, Tureni, Ciurila și, parțial, Săvădisla din județul Cluj și secțiunea 3C parțial pe teritoriul localităților Abram, Tăuteu și Balc din județul Bihor", din cadrul obiectivului de investiție "Autostrada Brașov-Cluj-Borș", publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 790 din 27 august 2004, cu completările ulterioare, se completează cu pozițiile prevăzute în anexa nr. 3 care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
(1) Se aprobă suplimentarea sumei prevăzute ca justă despăgubire pentru imobilele ce constituie amplasamentul lucrării "Secțiunea 2B pe teritoriul localităților Moldovenești, Mihai Viteazu, Turda, Săndulești, Tureni, Ciurila și, parțial, Săvădisla din județul Cluj și secțiunea 3C parțial pe teritoriul localităților Abram, Tăuteu și Balc din județul Bihor", din cadrul obiectivului de investiție "Autostrada Brașov-Cluj-Borș", cu suma globală estimată de 18.723 mii lei, alocată prin bugetul Ministerului Transporturilor în limita prevederilor anuale aprobate prin Legea bugetului de stat pe anul 2007 nr. 486/2006, cu modificările și completările ulterioare.
(2) Suma prevăzută la alin. (1) este aferentă imobilelor cuprinse în anexa nr. 3.
Persoanele fizice/juridice prevăzute în anexele la prezenta hotărâre vor depune cererile pentru plata justei despăgubiri în termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei hotărâri, în condițiile legii.