(1) Inspectoratul General al Corpului Pompierilor Militari are următoarele atribuții principale:
a) elaborează concepția generală de prevenire și stingere a incendiilor și controlează aplicarea acesteia;
b) stabilește capacitatea de intervenție, de lupta și de mobilizare a marilor unități, unități și subunități de pompieri militari și ia măsuri pentru asigurarea acesteia;
c) elaborează norme și dispoziții generale de prevenire și stingere a incendiilor, pe care le supune aprobării ministrului de interne;
d) avizează regulile și măsurile de prevenire și stingere a incendiilor, cuprinse în norme, normative, standarde și alte prescripții tehnice elaborate, potrivit legii, de alte organe și instituții ale administrației publice centrale de specialitate, elaborate pe baza normelor menționate la lit. c);
e) elaborează condiții tehnice generale, obligatorii la proiectarea, omologarea și executarea în țara a autospecialelor, utilajelor, instalațiilor, echipamentelor, substanțelor, accesoriilor și altor mijloace tehnice de prevenire și stingere a incendiilor și avizează folosirea celor provenite din import;
f) avizează, autorizează și verifica aplicarea prevederilor legale în domeniul siguranței la foc; participa la atestarea tehnico-profesională a verificatorilor de proiecte, a responsabililor tehnici și a experților în activitatea de construcții, precum și la eliberarea agrementelor tehnice ale noilor produse și procedee în acest domeniu;
g) asigura emiterea normelor tehnice privind exploatarea, întreținerea, repararea, scoaterea din funcțiune, declasarea și casarea autospecialelor, aparaturii, mijloacelor și echipamentelor de prevenire și stingere a incendiilor, precum și pentru instalațiile specifice aferente navelor și trenurilor destinate intervenției la incendii;
h) stabilește metodologia pentru clasificarea combustibilității materialelor și substanțelor, precum și pentru testarea comportării la foc a acestora;
i) autorizează și acreditează laboratoarele și poligoanele de încercări la foc, testări, experimentări și de agrementări în domeniul prevenirii și stingerii incendiilor, pe baza regulamentului aprobat de ministrul de interne;
j) conlucrează cu autoritățile competente, în vederea stabilirii și realizării măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor ce decurg din convențiile internaționale la care România este parte sau a aderat;*)
*) Notă C.T.C.E. Piatra Neamț:
"Obligațiile și acțiunile internaționale privind integrarea euroatlantica, protecția civilă și apărarea împotriva incendiilor asumate de Comandamentul Protecției Civile și de Inspectoratul General al Corpului Pompierilor Militari se preiau, eșalonat, de către Ministerul Administrației Publice și se îndeplinesc de către Inspectorat".
k) organizează cursuri pentru formarea, atestarea și specializarea pompierilor civili și a cadrelor tehnice cu atribuții în domeniul protecției împotriva incendiilor și eliberează, după caz, certificate, brevete, atestate sau diplome;
l) atestează persoanele fizice și juridice pentru prestarea lucrărilor de termoprotecție și ignifugare, precum și a celor de verificare, întreținere și reparare a autospecialelor, utilajelor, instalațiilor și a altor mijloace tehnice destinate prevenirii și stingerii incendiilor;
m) asigura și coordonează relațiile cu organismele similare din alte țări, precum și cu organizațiile internaționale de profil;
n) coordonează activitatea de informare publică și desfășoară, cu sprijinul mass-media, astfel de activități pentru cunoașterea riscurilor de incendiu, a normelor și măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor;
o) stabilește criteriile minime de performanta privind organizarea și funcționarea serviciilor publice de pompieri civili;
p) editează publicații și lucrări de specialitate, elaborează regulamente, instrucțiuni și manuale specifice pompierilor;
r) organizează banca de date privind incendiile;
s) îndeplinește orice alte atribuții care îi sunt date prin lege.
Brigăzile și grupurile de pompieri militari au următoarele atribuții principale:
a) exercita, potrivit legii, inspecții și controale privind modul de aplicare a prevederilor legale în domeniul prevenirii și stingerii incendiilor;
b) întocmesc documentele operative de intervenție și stabilesc forțele și mijloacele necesare;
c) asigura organizarea intervenției pompierilor militari care participa la stingerea incendiilor și coordonează acțiunea tuturor forțelor participante;
d) după terminarea operațiunilor de intervenție, încheie procesul-verbal de intervenție, potrivit regulamentului aprobat de ministrul de interne;
e) emit avize și autorizații de prevenire și stingere a incendiilor, prevăzute de lege;
f) își dau acordul asupra regulilor și măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor, cuprinse în normele și dispozițiile emise, potrivit legii, de către autoritățile administrației publice locale;
g) stabilesc criteriile minime de performanta privind organizarea și funcționarea serviciilor de pompieri civili, pentru care nu sunt elaborate reglementări specifice;
h) preiau, în condițiile legii, copiile autentificate de pe planurile clădirilor din administrarea autorității publice, a instituțiilor și a agenților economici;
i) stabilesc, împreună cu poliția și cu alte organe abilitate de lege, cauzele producerii incendiilor și condițiile care au favorizat dezvoltarea și propagarea acestora, organizează banca de date privind incendiile;
j) efectuează, la cerere, experimentări și constatări tehnico-științifice în scopul stabilirii cauzelor producerii incendiilor și a condițiilor care au favorizat dezvoltarea și/sau propagarea acestora;
k) participa, cu forte și mijloace specifice, în condițiile prevăzute de lege, la acțiuni de salvare sau protejare a oamenilor, animalelor și bunurilor aflate în pericol, de limitare și înlăturare a urmărilor accidentelor, catastrofelor și calamităților naturale, precum și la activități de urgență medicală și de protecție civilă;
l) desfășoară, cu sprijinul mass-media, activități de informare publică pentru cunoașterea riscurilor de incendiu, a normelor și măsurilor de prevenire a acestora, precum și a modului de acțiune în caz de incendiu;
m) organizează, desfășoară și conduc activitățile de pregătire profesională, militară și fizica a efectivelor, potrivit reglementărilor în vigoare, precum și concursurile profesionale ale pompierilor;
n) îndeplinesc orice alte sarcini care le sunt date prin ordine și dispoziții de către persoane legal investite cu acest drept.
(1) Marile unități, unitățile și subunitățile de pompieri militari pot presta, contra cost, la cererea persoanelor fizice și juridice, unele servicii, în condițiile prevăzute de lege, cum sunt:
a) supravegherea măsurilor de prevenire și asigurare a intervenției pentru stingerea incendiilor la târguri, expoziții, manifestări cultural-sportive, activități de filmare și altele asemenea;
b) încercări, experimentări și verificări privind combustibilitatea și comportarea la foc, eficacitatea și/sau fiabilitatea instalațiilor și a mijloacelor tehnice de prevenire și stingere a incendiilor;
c) consultații, asistența tehnica de specialitate și studii, verificări ale documentațiilor, precum și verificări la fața locului privind protecția împotriva incendiilor; activități specifice de formare, pregătire, specializare și atestare în domeniul prevenirii și stingerii incendiilor a personalului cu asemenea atribuții din afară Corpului Pompierilor Militari;
d) transport de apa, evacuarea apei din subsolurile clădirilor sau din fântâni; limitarea, colectarea sau îndepărtarea unor produse poluante; efectuarea de lucrări la înălțime;
e) repararea și valorificarea de mijloace tehnice pentru prevenirea și stingerea incendiilor.
(2) Veniturile nete încasate din prestațiile prevăzute la alin. (1), precum și cele din compensarea contravalorii consumurilor în cazuri de intervenții rămân la dispoziția unităților prestatoare ca venituri extrabugetare, pentru acoperirea cheltuielilor de investiții, întreținere și dotare.