Articolul I
Hotărârea Guvernului nr. 416/2007 privind structura organizatorică și efectivele Ministerului Internelor și Reformei Administrative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 311 din 10 mai 2007, se modifică și se completează după cum urmează:
1. După articolul 1 se introduce un nou articol, articolul 1^1, cu următorul cuprins:
Articolul 1^1
(1) În cadrul aparatului central al Ministerului Internelor și Reformei Administrative funcționează Departamentul Schengen, care este autoritatea națională în domeniu ce asigură și răspunde de îndeplinirea tuturor condițiilor necesare pentru aderarea României la Acordul Schengen din 14 iunie 1985 privind eliminarea treptată a controalelor la frontierele comune și la Convenția de aplicare a acestuia.
(2) Pentru îndeplinirea atribuțiilor prevăzute la alin. (1), Departamentul Schengen coordonează, la nivel național, activitățile desfășurate de instituțiile și autoritățile cu responsabilități în domeniu, conform Planului de acțiune Schengen și Strategiei naționale de management integrat al frontierei de stat a României.
2. Articolul 2 se modifică și va avea următorul cuprins:
Articolul 2
(1) Șeful Departamentului Schengen are rang de secretar de stat.
(2) Funcția de director general al Direcției generale de informații și protecție internă, încadrată cu polițist - funcționar public cu statut special, se asimilează, din punctul de vedere al salarizării, cu funcția de subsecretar de stat.
(3) Personalul contractual numit pe funcția de director general al Direcției generale de informații și protecție internă este salarizat potrivit prevederilor legale ce reglementează salarizarea persoanelor care ocupă funcții asimilate funcțiilor de demnitate publică.
(4) Numirea și eliberarea din funcție a șefului Departamentului Schengen și a directorului general al Direcției generale de informații și protecție internă se fac prin decizie a primului-ministru, la propunerea ministrului internelor și reformei administrative.
(5) Numirea și eliberarea din funcție a adjunctului șefului Departamentului ordine și siguranță publică se fac prin ordin al ministrului internelor și reformei administrative.
3. Anexa nr. 1 "Structura organizatorică a Ministerului Internelor și Reformei Administrative" se modifică și se înlocuiește cu anexa la prezenta hotărâre.