LEGE nr. 343 din 3 decembrie 2007

LEGE Parlamentul
Publicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 846 din 10 decembrie 2007
Intrat în vigoare
13.12.2007
Forma consolidată din
13.12.2007

Parlamentul României adoptă prezenta lege.

Articolul UNIC

Se aprobă Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 59 din 20 iunie 2007 privind instituirea Programului național de îmbunătățire a calității mediului prin realizarea de spații verzi în localități, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 441 din 29 iunie 2007, cu următoarele modificări:

1. Articolul 4 va avea următorul cuprins:

Articolul 4

Beneficiarii Programului sunt autoritățile administrației publice locale care aderă în mod voluntar la Program și care urmăresc extinderea suprafețelor de spații verzi în localități.

2. La articolul 8, alineatul (1) va avea următorul cuprins:

Articolul 8

(1) Programul se aplică începând cu anul 2007 și se va desfășura pe o perioadă de 10 ani, cu posibilitatea prelungirii acesteia.

Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 și ale art. 76 alin. (2) din Constituția României, republicată.

PREȘEDINTELE CAMEREI DEPUTAȚILOR BOGDAN OLTEANU PREȘEDINTELE SENATULUI NICOLAE VĂCĂROIU

București, 3 decembrie 2007.

Nr. 343.

-----

Sursă: legislatie.just.ro (Monitorul Oficial). Textul afișat este forma consolidată curentă.