Articolul 1
Obiectul prezentei hotărâri îl reprezintă constituirea secretariatelor tehnice comune și a punctelor de informare în vederea implementării programelor operaționale de cooperare teritorială europeană - componenta transfrontalieră.
privind constituirea secretariatelor tehnice comune și a punctelor de informare în vederea implementării programelor operaționale de cooperare teritorială europeană - componenta transfrontalieră
În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată,
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
Obiectul prezentei hotărâri îl reprezintă constituirea secretariatelor tehnice comune și a punctelor de informare în vederea implementării programelor operaționale de cooperare teritorială europeană - componenta transfrontalieră.
În sensul prezentei hotărâri, secretariatul tehnic comun este o structură distinctă, fără personalitate juridică, constituită în cadrul birourilor regionale pentru cooperare transfrontalieră.
Secretariatul tehnic comun poate stabili puncte de informare/birouri de lucru, în țară sau în străinătate, în vederea desfășurării activităților legate de implementarea programului, în conformitate cu atribuțiile delegate de către autoritatea de management, desemnată potrivit legislației în vigoare, și respectând prevederile din documentele programatice aferente programelor de cooperare teritorială europeană - componenta transfrontalieră, la granițele interne și externe ale Uniunii Europene, la care România participă în perioada 2007-2013.
În sensul prezentei hotărâri, punctul de informare reprezintă structura ce se află sub coordonarea secretariatului tehnic comun și care desfășoară activități legate de informare și publicitate, sprijinind dezvoltarea de proiecte la nivel local, în conformitate cu prevederile din documentele programatice aferente programelor de cooperare teritorială europeană - componenta transfrontalieră, la granițele interne și externe ale Uniunii Europene, la care România participă în perioada 2007-2013.
Se constituie Secretariatul tehnic comun, ca structură distinctă, fără personalitate juridică, în cadrul Biroului Regional pentru Cooperare Transfrontalieră Călărași, în conformitate cu prevederile legislației comunitare și cu documentele comune de programare pentru Programul operațional de cooperare transfrontalieră România-Bulgaria 2007-2013, în vederea îndeplinirii atribuțiilor delegate de către autoritatea de management.
Se constituie Secretariatul tehnic comun, ca structură distinctă, fără personalitate juridică, în cadrul Biroului Regional pentru Cooperare Transfrontalieră Timișoara, în conformitate cu prevederile legislației comunitare și cu documentele comune de programare pentru Programul de cooperare transfrontalieră România-Serbia, în vederea îndeplinirii atribuțiilor delegate de către autoritatea de management.
Se constituie Secretariatul tehnic comun, ca structură distinctă, fără personalitate juridică, în cadrul Biroului Regional pentru Cooperare Transfrontalieră Suceava, în conformitate cu prevederile legislației comunitare și cu documentele comune de programare pentru Programul operațional comun România-Ucraina-Moldova, în vederea îndeplinirii atribuțiilor delegate de către autoritatea de management.
Se constituie punctul de informare, ca structură distinctă, fără personalitate juridică, în cadrul Biroului Regional pentru Cooperarea Transfrontalieră Oradea, în conformitate cu prevederile legislației comunitare și cu documentele comune de programare pentru Programul de cooperare teritorială transfrontalieră Ungaria-România, în vederea îndeplinirii atribuțiilor delegate de către autoritatea de management.
Finanțarea activității birourilor regionale pentru cooperare transfrontalieră, în vederea implementării programelor operaționale/programelor operaționale comune de cooperare teritorială europeană - componenta transfrontalieră, se asigură din bugetul asistenței tehnice a programelor, în baza acordurilor de implementare și a acordurilor de finanțare încheiate în conformitate cu legislația în vigoare, între autoritatea de management/autoritatea comună de management, autoritatea națională și birourile regionale pentru cooperare transfrontalieră, după caz.
PRIM-MINISTRU
CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU
Contrasemnează:
--------------
Ministrul dezvoltării, lucrărilor publice și locuințelor,
Laszlo Borbely
Ministrul economiei și finanțelor,
Varujan Vosganian
București, 6 decembrie 2007.
Nr. 1.485.
------
Sursă: legislatie.just.ro (Monitorul Oficial). Textul afișat este forma consolidată curentă.
Folosim cookie-uri pentru analiza traficului. Vezi Politica de confidențialitate pentru detalii.