ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ nr. 149 din 19 decembrie 2007 (*actualizată*)

ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ Guvernul
Sursa oficială
Vezi pe legislatie.just.ro
Intrat în vigoare
21.12.2007
Forma consolidată din
10.05.2010

privind aprobarea unor măsuri în domeniul finanțelor publice

(actualizată până la data de 10 mai 2010*)

---------------

*) Textul inițial a fost publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 882 din 21 decembrie 2007. Aceasta este forma actualizată de S.C. "Centrul Teritorial de Calcul Electronic" S.A. Piatra-Neamț până la data de 10 mai 2010, cu modificările și completările aduse de: ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 37 din 26 martie 2008; DECIZIA nr. 859 din 16 iunie 2009; LEGEA nr. 77 din 6 mai 2010.

Având în vedere:

- prevederile art. 18 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare, potrivit cărora Guvernul asigură exercitarea conducerii generale a activității executive în domeniul finanțelor publice, scop în care examinează periodic execuția bugetară și stabilește măsuri pentru menținerea sau îmbunătățirea echilibrului bugetar;

- prevederile art. 19 lit. i) din Legea nr. 500/2002, cu modificările și completările ulterioare, potrivit cărora Ministerul Economiei și Finanțelor asigură monitorizarea execuției bugetare, iar în cazul în care se constată abateri ale veniturilor și cheltuielilor de la nivelurile autorizate, propune Guvernului măsuri pentru reglementarea situației;

- concluziile analizei gradului de încasare a veniturilor bugetare;

- concluziile analizei gradului de utilizare a fondurilor bugetare alocate în anul 2007 ordonatorilor principali de credite;

- necesitatea întăririi cadrului legislativ pentru introducerea sistemelor moderne de plată a salariilor pentru instituțiile publice, cu impact asupra reducerii cheltuielilor bugetare destinate achitării drepturilor salariale;

- prelungirea termenului-limită până la care instituțiile publice din mediul urban pot trece la plata drepturilor salariale prin intermediul cardurilor,

ținând seama de faptul că nepromovarea proiectului de act normativ ar putea avea drept consecințe negative:

- o posibilă depășire a deficitului bugetului general consolidat estimat pentru anul 2007 prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 134/2007 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2007;

- menținerea la un nivel ridicat a cheltuielilor determinate atât de asigurarea necesarului de numerar pentru plata drepturilor salariale pentru instituțiile publice din mediul urban prin intermediul cardurilor bancare, cât și de asigurarea cheltuielilor aferente transportului, pazei, procesării numerarului,

în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituția României, republicată,

Guvernul României adoptă prezenta ordonanță de urgență.

Articolul 1

(1) Se diminuează veniturile bugetului de stat pe anul 2007 cu suma de 1.100 milioane lei la taxa pe valoarea adăugată.

(2) Cu aceeași sumă se majorează deficitul bugetului de stat pe anul 2007.

Articolul 2

(1) Se majorează veniturile bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2007 cu suma de 1.000 milioane lei la contribuții de asigurări.

(2) Cu suma de 1.000 milioane lei se majorează excedentul bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2007.

Articolul 3

(1) Se majorează veniturile bugetului asigurărilor pentru șomaj pe anul 2007 cu suma de 100 milioane lei la contribuții de asigurări.

(2) Cu suma de 100 milioane lei se majorează excedentul bugetului asigurărilor pentru șomaj pe anul 2007.

Articolul 4

Se autorizează Ministerul Economiei și Finanțelor să introducă și să detalieze influențele prevăzute la art. 1, 2 și 3 în volumul și structura veniturilor bugetului de stat, bugetului asigurărilor sociale de stat și bugetului asigurărilor pentru șomaj.

Articolul 5

Ministerele, celelalte organe de specialitate ale administrației publice centrale și locale, precum și instituțiile publice din subordinea acestora, indiferent de sistemul de finanțare, vor lua măsurile necesare achitării drepturilor salariale prin intermediul cardurilor pentru angajații care optează pentru această modalitate de plată.

--------------

Art. 5 a fost modificat de pct. 1 al articolului unic din LEGEA nr. 77 din 6 mai 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 297 din 7 mai 2010.

Articolul 7*)

(1) Instituțiile de credit prin care se efectuează plățile prevăzute la art. 5 sunt selectate de ordonatorii de credite, în condițiile legii.

(2) Salariații pot opta pentru plata pe card a salariilor prin intermediul altor instituții de credit decât cele selectate în condițiile alin. (1).

-------------

NOTA C.T.C.E. S.A. Piatra-Neamț:

Prin DECIZIA CURȚII CONSTITUȚIONALE nr. 859 din 16 iunie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 520 din 29 iulie 2009, a fost admisă excepția de neconstituționalitate cu privire la dispozițiile art. 7 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 149/2007 privind aprobarea unor măsuri în domeniul finanțelor publice, constatându-se că acestea sunt neconstituționale în măsura în care din acestea se înțelege că plata drepturilor salariale prin card este obligatorie.

Prin urmare, în conformitate cu dispozițiile art. 147 alin. (1) din CONSTITUȚIA ROMÂNIEI republicată în MONITORUL OFICIAL nr. 767 din 31 octombrie 2003 dispozițiile din legile și ordonanțele în vigoare, precum și cele din regulamente, constatate ca fiind neconstituționale, își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției. Pe durata acestui termen, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale sunt suspendate de drept.

În consecință, în intervalul 29 iulie 2009-12 septembrie 2009, dispozițiile art. 7, în măsura în care din acestea se înțelege că plata drepturilor salariale prin card este obligatorie, au fost suspendate de drept, încetându-și efectele juridice începând cu data de 13 septembrie 2009, întrucât legiuitorul nu a intervenit pentru modificarea prevederilor atacate.

--------------

Art. 8 a fost abrogat de pct. 2 al articolului unic din LEGEA nr. 77 din 6 mai 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 297 din 7 mai 2010.

Articolul 9

Pe data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, Hotărârea Guvernului nr. 1.104/2007 pentru introducerea sistemelor moderne de plată a salariilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 651 din 24 septembrie 2007, se abrogă.

PRIM-MINISTRU

CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU

Contrasemnează:

p. Ministrul economiei și finanțelor,

Cătălin Doica,

secretar de stat

București, 19 decembrie 2007.

Nr. 149.

--------

Sursă: legislatie.just.ro (Monitorul Oficial). Textul afișat este forma consolidată curentă.