În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, și având în vedere art. 15 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 64/2007 privind datoria publică,
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
Se aprobă Acordul-cadru de împrumut dintre România, prin Ministerul Economiei și Finanțelor, și Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei, semnat la 12 iulie 2007 la București și la 26 iulie 2007 la Paris, în valoare de 66,8 milioane euro, pentru finanțarea proiectului "Reforma educației timpurii în România".
(1) Aplicarea prevederilor acordului-cadru de împrumut va fi realizată de Ministerul Educației, Cercetării și Tineretului*), în calitate de agenție de implementare.
(2) În acest scop, Ministerul Educației, Cercetării și Tineretului va menține în structura sa cele două unități de management existente în cadrul ministerului, specializate în implementarea programelor cu finanțare externă, respectiv Unitatea de management a proiectelor privind reabilitarea școlilor și Unitatea de management a proiectelor pentru învățământul preuniversitar, care vor fi responsabile de gestionarea și utilizarea împrumutului.
(3) Ministerul Economiei și Finanțelor va încheia cu Ministerul Educației, Cercetării și Tineretului un acord de împrumut subsidiar, prin care se vor stabili drepturile și obligațiile părților.
(4) Începând cu 1 ianuarie 2009, acordul de împrumut subsidiar prevăzut la alin. (3) se modifică sub formă de acord subsidiar și cuprinde drepturile și obligațiile părților în aplicarea acordului-cadru de împrumut, conform prevederilor art. 14 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 64/2007 privind datoria publică, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 109/2008, cu modificările ulterioare.
Sumele necesare acoperirii contribuției părții române la finanțarea proiectului, reprezentând echivalentul în lei al sumei de 47.554.724 euro, se vor asigura de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Educației și Cercetării.
Sumele prevăzute la art. 3 se vor majoră cu valoarea taxelor și impozitelor aferente proiectului, datorate și plătibile pe teritoriul României, și se vor acoperi de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Educației, Cercetării și Tineretului.
Începând cu 1 ianuarie 2009, cheltuielile aferente proiectului, reprezentând cheltuielile echivalente valorii sumelor rămase de utilizat și de tras din împrumut și din contribuția părții române la finanțarea proiectului, inclusiv taxele și impozitele aferente, prevăzută la art. 3 și 4, vor fi cuprinse cumulat în bugetul Ministerului Educației, Cercetării și Tineretului, în cadrul sumelor alocate anual cu această destinație de la bugetul de stat.
Sumele necesare rambursării împrumutului, achitării dobânzilor și a altor costuri aferente împrumutului vor fi asigurate de la bugetul de stat, în condițiile legii.
(1) Se autorizează Ministerul Economiei și Finanțelor să introducă, de comun acord cu Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei, amendamente la conținutul acordului-cadru de împrumut prevăzut la art. 1, în funcție de condițiile de derulare a acestuia.
(2) Amendamentele la acordul-cadru de împrumut convenite potrivit alin. (1) se vor aproba prin hotărâre a Guvernului.
PRIM-MINISTRU CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU Contrasemnează: Ministrul economiei și finanțelor, Varujan Vosganian Ministrul educației, cercetării și tineretului, Cristian Mihai Adomniței p. Ministrul afacerilor externe, Anton Niculescu, secretar de stat
București, 28 noiembrie 2007.
ACORD CADRU DE ÎMPRUMUT din 12 iulie 2007
între România și Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei