HOTĂRÂRE nr. 239 din 5 aprilie 1996

HOTĂRÂRE Guvernul
Publicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 80 din 19 aprilie 1996
Intrat în vigoare
19.04.1996
Forma consolidată din
19.04.1996

privind alocarea unor sume din bugetul de stat pe anul 1996 pentru înlăturarea efectelor calamităților naturale produse în unele județe

Guvernul României hotărăște:

Articolul 1

Se aprobă alocarea sumei de 9.050 milioane lei din Fondul de intervenție la dispoziția Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 1996, pentru realizarea lucrărilor de înlăturare a efectelor calamităților naturale produse în lunile decembrie 1995 și ianuarie 1996 în județele prevăzute în anexele nr. 1-19, care fac parte integrantă din prezenta hotărâre.

Articolul 2

(1) Utilizarea sumei prevăzute la art. 1 pentru fiecare județ se face de către ordonatorii principali de credite, potrivit dispozițiilor legale, din sumele puse la dispoziție de către organele teritoriale ale Ministerului Finanțelor.

(2) Sumele necesare pentru efectuarea lucrărilor prevăzute a se realiza în vederea înlăturării efectelor calamităților naturale și sumele reprezentând ajutoare financiare pentru familiile sinistrate, în vederea refacerii și reparării gospodariilor distruse, vor fi stabilite de către comisii constituite din reprezentanți ai consiliilor locale și ai consiliilor județene, împreună cu organele teritoriale ale Ministerului Finanțelor și prefecturile.

Articolul 3

Execuția lucrărilor se realizează prin încredințare directă agenților economici cu activități de construcții, în condițiile prevederilor art. 16 lit. b) din Ordonanța Guvernului nr. 12/1993, aprobată și modificată prin Legea nr. 83/1994.

Articolul 5

Ministerul Finanțelor va introduce modificările corespunzătoare în bugetul de stat pe anul 1996.

PRIM-MINISTRU

NICOLAE VĂCĂROIU

Contrasemnează:

--------------

Ministru de stat,

ministrul finanțelor,

Florin Georgescu

Secretar de stat,

șeful Departamentului pentru

Administrație Publică Locală,

Octav Cozmanca

București, 5 aprilie 1996.

Nr. 239.

Anexa 1

- milioane lei - Nr. crt.Denumirea obiectivelorSuma alocată TOTAL, din care, pentru:1.000 1.Lucrări de refacere a unor porțiuni de drumuri județene și comunale din zona localităților: Baia de Criș - Avram Iancu; Huedin - Albac; Aiud - Râmeț - Bucium; Galda de Jos - Întregalde - Mogoș; Poșaga de Sus; Ordâncușa; Valea Mănăstirii; Ocoliș; Gura Sohodol - Poiana; Avram Iancu - Târsa; Vidrișoara - Muntele Găina; Vadu Moților - Poiana Vadului; Vadu Moților - Lăzești; Câmpeni - Certege; Bistra - Poiana; Sălciua - Valea Largă; Valea Abruzel - Bisericani; Cuiculești; Mogoș - Cristești - Bogdănești; Bărbești; Butești; Valea Mlacii; Poienele - Mogoș; Lupulești - Poieni - Stânișoara; Muntari - Jurculești; Biharia, Pătrânjeni - Valea Mică; Poiana Ampoiului1.000

JUDEȚUL ALBA

LISTA

lucrărilor prevăzute a se realiza în

localitățile județului Alba pentru înlăturarea efectelor

calamităților naturale produse în lunile decembrie 1995 și ianuarie 1996

Anexa 2

- milioane lei - Nr. crt.Denumirea obiectivelorSuma alocată TOTAL, din care, pentru:500 1.Lucrări de refacere a amenajărilor edilitar-gospodărești (alimentări cu apă, canalizări, epurare ape, transport de persoane etc.) în orașul Sebiș și în comuna Conop21,5 2.Lucrări de refacere a unor poduri, podețe, punți pietonale în comunele: Bata, Bârzava, Conop, Păuliș, Petriș, Săvârșin, Vărădia de Mureș, Dieci, Gurahonț, Hălmagiu, Moneasa, Pilu82,5 3.Lucrări de apărare și consolidări de maluri în comunele: Săvârșin, Păuliș, Hălmăgel, Hălmagiu, Vârfurile, Pleșcuța, Gurahonț, Brazii, Chisindia, Moneasa, Dezna, Pilu, Zerind, Sebiș, Ineu216,0 4.Lucrări de refacere a atelierelor-școală din orașul Ineu1,0 5.Sprijin financiar ce se acordă familiilor sinistrate pentru refacerea caselor și a anexelor gospodărești din orașul Ineu și din comunele: Dieci, Moneasa, Vârfurile, Gurahonț179,0

JUDEȚUL ARAD

LISTA

lucrărilor prevăzute a se realiza în

localitățile județului Arad pentru înlăturarea efectelor

calamităților naturale produse în lunile decembrie 1995 și ianuarie 1996

Anexa 3

- milioane lei - Nr. crt.Denumirea obiectivelorSuma alocată TOTAL, din care, pentru:900 1.Lucrări de refacere a unor porțiuni de drumuri județene și comunale din zona localităților: Teiu, Morărești, Cotmeana, Uda și Bogați100 2.Lucrări de refacere a unor poduri, podețe, punți pietonale în localitățile: Săpata, Micești, Albota, Mihăești, Albeștii de Muscel, Băbana800

JUDEȚUL ARGEȘ

LISTA

lucrărilor prevăzute a se realiza în

localitățile județului Argeș pentru înlăturarea efectelor

calamităților naturale produse în lunile decembrie 1995 și ianuarie 1996

Anexa 4

- milioane lei - Nr. crt.Denumirea obiectivelorSuma alocată TOTAL, din care, pentru:500 1.Lucrări de refacere a amenajărilor edilitar-gospodărești (Uzina de apă Aleșd, Stația de epurare Beiuș și conductă de aducțiune apă Vașcău)126 2.Lucrări de refacere a unor porțiuni de drumuri județene și comunale din zona localităților: Bulz, Bratca, Aleșd, Curățele, Dobrești, Finiș, Abram148 3.Lucrări de refacere a unor poduri, podețe, punți pietonale în localitățile: Finiș, Pietroasa, Tărcaia, Lazuri de Beiuș, Ceica, Tăuteu226

JUDEȚUL BIHOR

LISTA

lucrărilor prevăzute a se realiza în

localitățile județului Bihor pentru înlăturarea efectelor

calamităților naturale produse în lunile decembrie 1995 și ianuarie 1996

Anexa 5

- milioane lei - Nr. crt.Denumirea obiectivelorSuma alocată TOTAL, din care, pentru:920 1.Lucrări de refacere a amenajărilor edilitar-gospodărești (alimentări cu apă, canalizări, epurare ape, transport persoane etc.) în localitățile: Măguri-Răcătău, Gilău, Câțcău, Florești, Moldovenești, Câmpia Turzii, Poieni, Mărgău220 2.Lucrări de refacere a unor porțiuni de drumuri județene și comunale din zona localităților: Gilău, Măguri-Răcătău, Vad, Unguraș, Jichișu, Bobâlna, Panticeu, Mărișel, Valea Ierii, Mărgău, Secuieni, Poieni570 3.Lucrări de refacere a unor poduri, podețe, punți pietonale în localitățile: Gilău, Măguri-Răcătău, Unguraș, Panticeu, Beliș, Cășei, Vad, Iara, Mihai Viteazul, Luna, Mărgău, Săcuieu, Poieni45 4.Lucrări de apărare și consolidări de maluri în localitățile: Cluj-Napoca, Măguri-Răcătău, Florești, Beliș, Gilău, Turda, Câmpia Turzii, Mărgău70 5.Sprijin financiar ce se acordă familiilor sinistrate pentru refacerea caselor și a anexelor gospodărești din localitățile: Dej, Măguri- Răcătău, Gilău, Luna, Mărgău15

JUDEȚUL CLUJ

LISTA

lucrărilor prevăzute a se realiza în

localitățile județului Cluj pentru înlăturarea efectelor

calamităților naturale produse în lunile decembrie 1995 și ianuarie 1996

Anexa 6

- milioane lei - Nr. crt.Denumirea obiectivelorSuma alocată TOTAL, din care, pentru:500 1.Lucrări de refacere a unor porțiuni de drumuri județene și comunale din zona localităților: Titu, Ludești, Butoiu-Hulubești, Bărbulețu, Zâmbrești-Vișina300 2.Lucrări de apărare și consolidări de maluri în localitățile: Titu, Bezdead și Glodeni200

JUDEȚUL DÎMBOVIȚA

LISTA

lucrărilor prevăzute a se realiza în

localitățile județului Dîmbovița pentru înlăturarea efectelor

calamităților naturale produse în lunile decembrie 1995 și ianuarie 1996

Anexa 7

- milioane lei - Nr. crt.Denumirea obiectivelorSuma alocată TOTAL, din care, pentru:80 1.Lucrări de refacere a unor podețe în localitățile: Gostinari, Ulmi (satul Trestieni) și Iepurești80

JUDEȚUL GIURGIU

LISTA

lucrărilor prevăzute a se realiza în

localitățile județului Giurgiu pentru înlăturarea efectelor

calamităților naturale produse în lunile decembrie 1995 și ianuarie 1996

Anexa 8

- milioane lei - Nr. crt.Denumirea obiectivelorSuma alocată TOTAL, din care, pentru:300 1.Lucrări de refacere a unor poduri, podețe și punți pietonale, inclusiv lucrări de apărări și consolidări de maluri aferente în localitățile: Toplița, Remetea, Subcetate, Miercurea-Ciuc300

JUDEȚUL HARGHITA

LISTA

lucrărilor prevăzute a se realiza în

localitățile județului Harghita pentru înlăturarea efectelor

calamităților naturale produse în lunile decembrie 1995 și ianuarie 1996

Anexa 9

- milioane lei - Nr. crt.Denumirea obiectivelorSuma alocată TOTAL, din care, pentru:1.000 1.Lucrări de refacere a amenajărilor edilitar-gospodărești (alimentări cu apă, canalizări, epurare ape, transport persoane etc.) în localitățile: Brad, Criscior, Vața de Jos, Geoagiu și Geoagiu-Băi260 2.Lucrări de refacere a unor porțiuni de drumuri județene și comunale din zona localităților: Teliucu Inferior - Toplița - Lunca Cernii; Blăjeni - Crișuri - Groșuri320 3.Lucrări de refacere a unor poduri, podețe, punți pietonale în localitățile: Orăștioara de Sus, Buceș, Boșorod-Luncani, Stretea - Gurasada, Burjuc - Tisa230 4.Lucrări de apărare și consolidări de maluri în localitățile: Simeria, Dobra, Brad - Vața de Jos158 5.Lucrări de refacere a unor obiective social-culturale în localitățile: Vața de Jos și Teliucu Inferior20 6.Lucrări de refacere și reparare a caselor și anexelor gospodărești ale populației din localitățile: Mihăileni, Buceș, Criscior și municipiul Brad12

JUDEȚUL HUNEDOARA

LISTA

lucrărilor prevăzute a se realiza în

localitățile județului Hunedoara pentru înlăturarea efectelor

calamităților naturale produse în lunile decembrie 1995 și ianuarie 1996

Anexa 10

- milioane lei - Nr. crt.Denumirea obiectivelorSuma alocată TOTAL, din care, pentru:950 1.Lucrări de refacere a unor porțiuni de drumuri județene și comunale din zona localităților: Dragomirești, Suciu de Sus, Repedea, Strâmtura, Câmpulung la Tisa270 2.Lucrări de refacere a unor poduri și podețe în localitățile: Șomcuta Mare, Baia Mare, Baia Sprie, Sighetu Marmației, Repedea, Poienile de sub Munte330 3.Lucrări de apărare și consolidări de maluri în localitățile: Baia Mare, Baia Sprie, Cavnic, Recea, Vadu Izei, Giulești, Suciu de Sus, Băiuț, Sisești, Tăuții Măgherăuș350

JUDEȚUL MARAMUREȘ

LISTA

lucrărilor prevăzute a se realiza în

localitățile județului Maramureș pentru înlăturarea efectelor

calamităților naturale produse în lunile decembrie 1995 și ianuarie 1996

Anexa 11

- milioane lei - Nr. crt.Denumirea obiectivelorSuma alocată TOTAL, din care, pentru:500 1.Lucrări de refacere a unor porțiuni de drumuri județene și comunale din zona localităților: Fântânele, Iernut, Ibănești, Coroisânmartin, Rușii-Munți, Mica, Suplac, Dătășeni, Ogra, Bălăușeri, Sărățeni, Chirileu, Hodac, Gornești243,6 2.Lucrări de refacere a unor poduri, podețe, punți pietonale în localitățile: Fântânele, Iernut, Ibănești, Coroisânmartin, Rușii-Munți, Mica, Suplac, Dătășeni, Ogra, Bălăușeri, Sărățeni, Gornești, Hodac - Toaca - Chirileu, Aluniș, Lunca Bradului, Stânceni, Răstolița, Petelea, Batoș, Solovăstru, Gurghiu, Sânpaul, Crăciunești, Eremitul, Deda, Sovata252,4 3.Lucrări de refacere a amenajărilor-anexe la Școala generală Lunca Bradului4

JUDEȚUL MUREȘ

LISTA

lucrărilor prevăzute a se realiza în

localitățile județului Mureș pentru înlăturarea efectelor

calamităților naturale produse în lunile decembrie 1995 și ianuarie 1996

Anexa 12

- milioane lei - Nr. crt.Denumirea obiectivelorSuma alocată TOTAL, din care, pentru:300 1.Lucrări de refacere a drumului sătesc (5 km) din comuna Poiana Teiului10 2.Lucrări de refacere integrală a podului din lemn din comuna Poiana Teiului, în lungime de 50 m100 3.Sprijin financiar ce se acordă familiilor sinistrate pentru refacerea caselor și anexelor gospodărești din comuna Poiana Teiului190

JUDEȚUL NEAMȚ

LISTA

lucrărilor prevăzute a se realiza în

localitățile județului Neamț pentru înlăturarea efectelor

calamităților naturale produse în lunile decembrie 1995 și ianuarie 1996

Anexa 13

- milioane lei - Nr. crt.Denumirea obiectivelorSuma alocată TOTAL, din care, pentru:400 1.Lucrări de refacere a unor porțiuni de drumuri județene și comunale din zona localităților: Bătarci, Bixad, Călinești, Certeze, Gherța Mare, Gherța Mică, Orașu Nou, Racșa, Tarna Mare, Satu Mare103 2.Lucrări de refacere a unor poduri, podețe, punți pietonale în localitățile: Bătarci, Bârsău de Sus, Călinești-Oaș, Certeze, Gherța Mică, Racșa, Tarna Mare, Satu Mare, Botiz211 3.Lucrări de apărare și consolidări de maluri în localitățile: Călinești- Oaș, Certeze, Gherța Mică, Tarna Mare, Vama, Orașu Nou, Negrești- Oaș, Boinești, Trip, Târșolț, Bocicău, Satu Mare86

JUDEȚUL SATU MARE

LISTA

lucrărilor prevăzute a se realiza în

localitățile județului Satu-Mare pentru înlăturarea efectelor

calamităților naturale produse în lunile decembrie 1995 și ianuarie 1996

Anexa 14

- milioane lei - Nr. crt.Denumirea obiectivelorSuma alocată TOTAL, din care, pentru:200 1.Lucrări de refacere a unor porțiuni de drum pe drumul județean 191 Nușfalău - Sâg - Tusa Ciucea, poz. 17 + 800 - 17 + 900200

JUDEȚUL SĂLAJ

LISTA

lucrărilor prevăzute a se realiza în

localitățile județului Sălaj pentru înlăturarea efectelor

calamităților naturale produse în lunile decembrie 1995 și ianuarie 1996

Anexa 15

- milioane lei - Nr. crt.Denumirea obiectivelorSuma alocată TOTAL, din care, pentru:474,0 1.Lucrări de refacere a amenajărilor edilitar-gospodărești (alimentări cu apă, canalizări, epurare apă, transport persoane etc.) în localitățile: Fălticeni, Iacobeni20,0 2.Lucrări de refacere a unor porțiuni de drumuri județene și comunale în localitățile și pe tronsoanele specificate în continuare: Ulma, Brodina, Izvoarele Sucevei, Moldova-Sulița, Breaza, Fundu Moldovei50,0 3.Lucrări de refacere a unor poduri, podețe, punți pietonale în localitățile: Izvoarele Sucevei, Pojorâta, Gura Humorului, Bogdănești, Râșca, Boroaia, Cârlibaba, Iacobeni150,0 4.Lucrări de apărare și consolidări de maluri în localitățile: Ulma, Brodina, Fundu Moldovei, Pojorâta, Râșca, Vicovu de Sus254,0

JUDEȚUL SUCEAVA

LISTA

lucrărilor prevăzute a se realiza în

localitățile județului Suceava pentru înlăturarea efectelor

calamităților naturale produse în anii 1994, 1995 și în luna ianuarie 1996

Anexa 16

- milioane lei - Nr. crt.Denumirea obiectivelorSuma alocată TOTAL, din care, pentru:150 1.Lucrări de refacere a terasamentului de drum județean 701 în punctul Gratia15 2.Lucrări de refacere a unor poduri, podețe, punți pietonale în localitățile: Trivalea-Moșteni, Tătărăștii de Jos, Crevenicu, Vârtoape, Bragadiru, Conțești, Smârdioasa, Ștorobăneasa, Mârzănești, Sârbeni, Gratia135

JUDEȚUL TELEORMAN

LISTA

lucrărilor prevăzute a se realiza în

localitățile județului Teleorman pentru înlăturarea efectelor

calamităților naturale produse în lunile decembrie 1995 și ianuarie 1996

Anexa 17

- milioane lei - Nr. crt.Denumirea obiectivelorSuma alocată TOTAL, din care, pentru:40 1.Lucrări de reparare a digului local în suburbia Tudor Vladimirescu din municipiul Tulcea40

JUDEȚUL TULCEA

LISTA

lucrărilor prevăzute a se realiza în

localitățile județului Tulcea pentru înlăturarea efectelor

calamităților naturale produse în lunile decembrie 1995 și ianuarie 1996

Anexa 18

- milioane lei - Nr. crt.Denumirea obiectivelorSuma alocată TOTAL, din care, pentru:300 1.Lucrări de consolidare terasamente pe DJ 665 km 61+6,66 în comuna Vaideeni50 2.Lucrări de refacere la pod din beton armat peste Pârâul Luncavăț pe DJ 677 A km 34 + 850 comuna Șirineasa (apărări maluri)100 3.Refacere "Pod din beton armat peste Pârâul Luncavăț pe drumul local Popești-Firijba km 0 + 200"48 4.Lucrări de consolidare teren și refacerea canalizării în localitatea Băile Olănești100 5.Sprijin financiar ce se acordă familiilor sinistrate pentru refacerea caselor și anexelor gospodărești în localitățile Vaideeni și Berislăvești2

JUDEȚUL VÎLCEA

LISTA

lucrărilor prevăzute a se realiza în

localitățile județului Vîlcea pentru înlăturarea efectelor

calamităților naturale produse în lunile decembrie 1995 și ianuarie 1996

Anexa 19

- milioane lei - Nr. crt.Denumirea obiectivelorSuma alocată TOTAL, din care, pentru:36 1.Lucrări de refacere a podului din beton armat peste Râul Ialomița în comuna Nuci, satul Balta Neagră36

SECTORUL AGRICOL ILFOV

LISTA

lucrărilor prevăzute a se realiza în

localitățile sectorului agricol Ilfov pentru înlăturarea efectelor

calamităților naturale produse în lunile decembrie 1995 și ianuarie 1996

-------

Sursă: legislatie.just.ro (Monitorul Oficial). Textul afișat este forma consolidată curentă.