ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ nr. 6 din 13 februarie 2008

ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ Guvernul
Publicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 123 din 15 februarie 2008
Intrat în vigoare
15.02.2008
Forma consolidată din
15.02.2008

pentru modificarea și completarea Legii recunoștinței față de eroii-martiri și luptătorii care au contribuit la victoria Revoluției române din decembrie 1989 nr. 341/2004

Având în vedere comemorarea a 20 de ani de la revolta muncitorească anticomunistă de la Brașov, care a reprezentat cea mai importantă mișcare împotriva regimului opresiv comunist și, totodată, expresia demnității naționale a poporului român,

în condițiile în care structurile opresive ale regimului comunist de atunci au arestat sute de persoane participante la aceste evenimente, iar multe dintre acestea au fost torturate, condamnate, deportate ori li s-a stabilit domiciliu obligatoriu, iar unele au decedat în urma acestei revolte anticomuniste,

ținând cont de faptul că cei care au supraviețuit, membrii familiilor acestora și urmașii celor decedați se află într-o situație deosebit de grea, fiind bolnavi, șomeri ori având o stare materială precară,

plecând de la imperativul acordării unor reparații morale și materiale care să compenseze, măcar în parte, pierderile și suferințele acestor persoane,

reținându-se faptul că drepturile acordate în prezent, prin actele normative în vigoare, sunt într-un cuantum extrem de redus ori aduc beneficii doar persoanelor care și-au încheiat viața activă, ceea ce nu este valabil în cazul participanților la revolta muncitorească anticomunistă de la Brașov din 15 noiembrie 1987 ori al urmașilor celor decedați, aspecte care, în fapt, golesc de conținut aceste norme legale și nu permit atingerea scopului profund moral și umanitar avut în vedere de legiuitor,

luând în considerare faptul că neadoptarea unor măsuri imediate pentru reglementarea situațiilor expuse mai sus, prin utilizarea procedurii de legiferare prin ordonanță de urgență, ar fi expresia dezinteresului societății pentru cinstirea unor persoane care și-au riscat libertatea și viața, într-o epocă în care foarte puțini ar fi făcut acest lucru, și ar expune în continuare supraviețuitorii acelor evenimente la o viață de privațiuni, datorate, în mare parte, măsurilor punitive adoptate de statul comunist în perioada anterioară anului 1989,

în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituția României, republicată,

Guvernul României adoptă prezenta ordonanță de urgență.

Articolul I

Legea recunoștinței față de eroii-martiri și luptătorii care au contribuit la victoria Revoluției române din decembrie 1989 nr. 341/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 654 din 20 iulie 2004, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează:

1. Titlul se modifică și va avea următorul cuprins:

"LEGEA

recunoștinței față de eroii-martiri și luptătorii care au contribuit la victoria Revoluției române din decembrie 1989, precum și față de persoanele care și-au jertfit viața sau au avut de suferit în urma revoltei muncitorești anticomuniste de la Brașov din noiembrie 1987"

2. Articolele 1-17 se includ în capitolul I, care va avea următorul titlu:

"CAPITOLUL I

Revoluția română din decembrie 1989"

3. După articolul 17 se introduce un nou capitol, capitolul II, alcătuit din articolele 18-24, cu următorul cuprins:

"CAPITOLUL II

Revolta muncitorească anticomunistă de la Brașov din noiembrie 1987

Art. 18. - (1) Prezentul capitol reglementează acordarea unor drepturi pentru:

a) persoanele care au avut de suferit în urma revoltei muncitorești anticomuniste de la Brașov din noiembrie 1987;

b) soțul persoanei care a avut de suferit în urma revoltei muncitorești anticomuniste de la Brașov din noiembrie 1987, dacă îndeplinește condițiile prevăzute de prezenta lege;

c) urmașii persoanelor care au decedat în urma revoltei muncitorești anticomuniste de la Brașov din noiembrie 1987.

(2) Nu pot beneficia de prevederile prezentului capitol persoanele care au făcut parte din aparatul de represiune, securitate și miliție sau au desfășurat activități de poliție politică.

Art. 19. - (1) Constatarea calității de persoană care a avut de suferit în urma revoltei muncitorești anticomuniste de la Brașov din noiembrie 1987 se face, la cererea persoanei interesate, de către direcțiile de muncă și protecție socială județene, respectiv a municipiului București, pe baza avizului prealabil consultativ al Asociației «15 Noiembrie 1987».

(2) Dovada calității prevăzute la alin. (1) se face de către persoana interesată, cu înscrisuri oficiale eliberate de către organele competente, din care să rezulte privarea de libertate în locuri de deținere, pentru efectuarea de cercetări, care a avut una dintre următoarele consecințe:

a) stabilirea domiciliului obligatoriu;

b) strămutarea într-o altă localitate;

c) deportarea.

(3) Constatarea calității de soț al persoanei care a avut de suferit în urma revoltei muncitorești anticomuniste de la Brașov din noiembrie 1987 se face, la cererea persoanei interesate, de către direcțiile de muncă și protecție socială județene, respectiv a municipiului București, pe baza avizului prealabil consultativ al Asociației «15 Noiembrie 1987».

(4) Dovada calității prevăzute la alin. (3) se face de către persoana interesată, cu înscrisuri oficiale eliberate de organele competente, din care să rezulte supunerea la presiuni, din partea securității sau a miliției, pentru stabilirea domiciliului în localitatea în care se afla deportat soțul, indiferent dacă această urmare s-a produs sau nu.

Art. 20. - (1) Prin urmași ai persoanelor care au decedat în urma revoltei muncitorești anticomuniste de la Brașov din noiembrie 1987 se înțelege soțul supraviețuitor, copii și părinții celui decedat.

(2) Constatarea calității prevăzute la alin. (1) se face la cererea persoanei interesate, pe baza înscrisurilor oficiale eliberate de organele competente, de către direcțiile de muncă și protecție socială județene, respectiv a municipiului București, pe baza avizului prealabil consultativ al Asociației «15 Noiembrie 1987».

Art. 21. - (1) Persoanele care îndeplinesc condițiile prevăzute la art. 19 alin. (2) și (4) beneficiază de drepturile prevăzute la art. 4 alin. (3) lit. e), art. 5 alin. (1) și (2) și art. 5^1.

(2) Indemnizația reparatorie se acordă independent de veniturile obținute de beneficiar.

(3) Persoanele care îndeplinesc condițiile prevăzute la art. 20 alin. (2) beneficiază de drepturile prevăzute la art. 5 alin. (1).

Art. 22. - (1) Direcțiile generale de muncă și protecție socială județene, respectiv a municipiului București, sunt obligate să se pronunțe asupra cererii formulate în condițiile art. 19 și 20, în termen de 30 de zile de la data la care au fost sesizate, printr-o hotărâre motivată.

(2) Împotriva hotărârii pronunțate persoana care se consideră nemulțumită poate formula acțiune la instanța de contencios administrativ, conform prevederilor Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare.

Art. 23. - Operatorii economici care angajează persoane care au făcut dovada calității prevăzute la art. 19 alin. (2) și (4) beneficiază de facilitățile prevăzute de legislația în vigoare pentru angajatorii care oferă locuri de muncă șomerilor și tinerilor absolvenți.

Art. 24. - Sumele aferente plății indemnizațiilor reparatorii prevăzute în prezentul capitol se suportă de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Muncii, Familiei și Egalității de Șanse."

Articolul II

Sediile asociațiilor celor care au participat la revolta muncitorească anticomunistă de la Brașov din noiembrie 1987, aflate în proprietatea statului sau a unităților administrativ-teritoriale și pentru care există un contract de închiriere la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, se transmit în folosința gratuită a acestora, pe durata existenței asociațiilor.

Articolul III

Pe data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență se abrogă art. 10 din Decretul-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum și celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, republicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 118 din 18 martie 1998, cu modificările și completările ulterioare.

Articolul IV

Legea recunoștinței față de eroii-martiri și luptătorii care au contribuit la victoria Revoluției române din decembrie 1989 nr. 341/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 654 din 20 iulie 2004, cu modificările și completările ulterioare, precum și cu cele aduse prin prezenta ordonanță de urgență, se va republica în Monitorul Oficial al României, Partea I, după aprobarea acesteia prin lege, dându-se textelor o nouă numerotare.

PRIM-MINISTRU

CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU

Contrasemnează:

───────────────

Șeful Cancelariei Primului-Ministru,

Marian Marius Dorin

Președintele Institutului

pentru Investigarea

Crimelor Comunismului,

Marius Oprea

Ministrul muncii,

familiei și egalității de șanse,

Paul Păcuraru

Ministrul economiei

și finanțelor,

Varujan Vosganian

București, 13 februarie 2008.

Nr. 6.

___________

Sursă: legislatie.just.ro (Monitorul Oficial). Textul afișat este forma consolidată curentă.