Articolul I
Normele privind comerțul cu bunuri culturale mobile, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1.420/2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 900 din 16 decembrie 2003, se modifică și se completează după cum urmează:
1. La articolul 2 alineatul (1), după litera g) se introduc două noi litere, literele h) și i), cu următorul cuprins:
"h) copie de pe actele doveditoare ale deținerii spațiului (act de proprietate, contract de închiriere sau comodat);
i) copie de pe actele de identitate ale reprezentantului legal al autorizației de funcționare și al consilierului de specialitate."
2. La articolul 2, alineatul (3) se modifică și va avea următorul cuprins:
"(3) În sensul prezentelor norme, prin consilier de specialitate se înțelege persoana cu studii superioare și cu minimum 5 ani experiență în domeniul artelor sau expertul acreditat de Ministerul Culturii și Cultelor, având ca atribuție principală selectarea bunurilor supuse comercializării pentru care va propune declanșarea procedurii de clasare."
3. La articolul 3, alineatul (3) se modifică și va avea următorul cuprins:
"(3) Comisia tehnică de evaluare este formată din specialiști din cadrul Ministerului Culturii și Cultelor și/sau ai direcțiilor județene pentru cultură, culte și patrimoniul cultural național, respectiv a municipiului București."
4. La articolul 4, alineatul (2) se modifică și va avea următorul cuprins:
"(2) Autorizația sau, după caz, refuzul motivat de acordare a autorizației de funcționare se comunică solicitantului, în termen de 10 zile de la emitere, respectiv, de la formulare."
5. Articolul 5 se modifică și va avea următorul cuprins:
"Art. 5. - Orice modificare privind sediul, consilierul de specialitate sau obiectul de activitate pentru care s-a emis autorizația trebuie comunicată în termen de 15 zile de la data producerii acesteia direcției de specialitate din Ministerul Culturii și Cultelor."
6. La articolul 7, alineatele (2) și (3) se modifică și vor avea următorul cuprins:
"(2) Măsura suspendării prevăzută la alin. (1) poate fi ridicată, prin ordin al ministrului culturii și cultelor, numai dacă operatorul economic face dovada că acele cauze care au determinat încălcarea prevederilor Legii nr. 182/2000, cu modificările și completările ulterioare, și ale prezentelor norme sau, după caz, săvârșirea erorilor profesionale care au determinat distrugerea sau deteriorarea bunurilor culturale mobile au fost înlăturate și că nu au fost rezultatele unor acțiuni întreprinse cu rea-credință.
(3) Autorizația de funcționare poate fi anulată, prin ordin al ministrului culturii și cultelor, în următoarele situații:
a) dacă în privința personalului de conducere al operatorului economic este pronunțată o hotărâre judecătorească definitivă pentru săvârșirea, după caz, a următoarelor infracțiuni: furt, tâlhărie, abuz de încredere, înșelăciune, gestiune frauduloasă, distrugere de bunuri culturale mobile aparținând categoriei tezaur, delapidare, fals, uz de fals, abuz în serviciu contra intereselor statului, tăinuirea și favorizarea de infracțiuni privind patrimoniul cultural național, dare de mită, luare de mită, mărturie mincinoasă, infracțiunile prevăzute de art. 65-76 din Legea nr. 182/2000, cu modificările și completările ulterioare, infracțiunile de evaziune fiscală prevăzute de Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale, infracțiunile prevăzute de art. 24 și 25 din Legea nr. 178/1934 pentru reglementarea contractului de consignație, cu modificările ulterioare;
b) dacă asociații sau angajații operatorului economic au încălcat, în mod repetat, prevederile Legii nr. 182/2000, cu modificările și completările ulterioare, și/sau prevederile prezentelor norme."
7. La articolul 8, alineatul (2) se modifică și va avea următorul cuprins:
"(2) Operatorii economici autorizați să comercializeze bunuri culturale mobile sunt obligați să dețină un registru numerotat și ștampilat, în care să menționeze, corect și complet, numele și adresa ofertantului, descrierea și prețul fiecărui bun. Descrierea bunului respectiv va cuprinde autorul și titlul lucrării sau, după caz, ce reprezintă lucrarea respectivă, semnat/nesemnat, inclusiv poziționarea semnăturii și culoarea acesteia, materialul din care este realizat, tehnica de realizare, dimensiuni, inscripții, precum și orice alte date care ar putea fi necesare în procesul de identificare a unui bun cultural mobil. Informațiile conținute în registru nu pot fi făcute publice fără acordul proprietarului bunului respectiv."
8. După articolul 8 se introduce un nou articol, articolul 8^1, cu următorul cuprins:
"Art. 8^1. - (1) Operatorii economici autorizați să comercializeze bunuri culturale mobile vor elibera cumpărătorilor bunurilor pe care le comercializează certificate de vânzare, potrivit modelului prevăzut în anexa nr. 6.
(2) Operatorii economici autorizați să comercializeze bunuri culturale mobile vor transmite serviciului public deconcentrat al Ministerului Culturii și Cultelor, corespunzător ariei teritoriale aferente sediului operatorului economic, copii ale certificatelor de vânzare prevăzute la alin. (1), în termen de 5 zile de la data emiterii acestora."
9. La articolul 10, după alineatul (6) se introduce un nou alineat, alineatul (7), cu următorul cuprins:
"(7) Vânzarea bunurilor culturale clasate în tezaur la un preț inferior celui oferit de Ministerul Culturii și Cultelor, în cadrul negocierilor prevăzute la alin. (4), atrage nulitatea absolută a vânzării."
10. Articolul 11 se modifică și va avea următorul cuprins:
"Art. 11. - (1) În termen de 5 zile de la transmiterea documentelor prevăzute la art. 10 alin. (3), Ministerul Culturii și Cultelor stabilește, prin ordin al ministrului culturii și cultelor, o comisie de achiziție prin exercitarea dreptului de preemțiune. Aceasta este formată din specialiști în domeniu și din reprezentanți ai Ministerului Culturii și Cultelor.
(2) În termen de 10 zile de la transmiterea documentelor prevăzute la art. 10 alin. (3), comisia prevăzută la alin. (1) analizează oferta privind bunul cultural mobil clasat și întocmește o notă justificativă privind achiziționarea bunului respectiv sau, după caz, o notă de respingere o ofertei și o înaintează ministrului culturii și cultelor, în vederea aprobării. În cazul în care se propune achiziționarea bunului cultural, comisia are dreptul de a negocia prețul și obligația de a stabili dacă acceptă prețul propus de vânzător sau, după caz, de a hotărî prețul maxim care poate fi oferit în situația în care se organizează licitația."
11. După articolul 11 se introduce un nou articol, articolul 11^1, cu următorul cuprins:
"Art. 11^1. - (1) Funcționarea operatorilor economici care comercializează bunuri culturale mobile, fără autorizarea prevăzută de prezentele norme, constituie contravenție, în conformitate cu prevederile Legii nr. 182/2000, cu modificările și completările ulterioare.
(2) Dacă statul nu achiziționează bunul cultural clasat în tezaur, în urma vânzării sale, operatorul economic are obligația de a comunică direcției pentru cultură, culte și patrimoniul cultural național pe a cărei rază își are sediul datele de identificare ale cumpărătorului acestui bun, urmând ca specialiștii acestei direcții să întocmească o anexă la ordinul de clasare a bunului cultural, în care să fie înscriși toți proprietarii succesivi ai respectivului bun."
12. Articolul 12 se modifică și va avea următorul cuprins:
"Art. 12. - Anexele nr. 1-6 fac parte integrantă din prezentele norme."
13. În cuprinsul normelor, sintagma "direcțiile județene pentru cultură, culte și patrimoniul cultural național, respectiv a municipiului București" se înlocuiește cu sintagma "servicii publice deconcentrate ale Ministerului Culturii și Cultelor".