pentru schimbarea titularului dreptului de administrare a unor imobile și pentru luarea unor măsuri de reglementare a situației juridice a acestora
Având în vedere faptul că Institutul Național de Gerontologie și Geriatrie "Ana Aslan" din București este singura instituție din țară specializată în studiul patologiei geriatrice și gerontologice,
ținând cont de interesul particular acordat de Ministerul Sănătății Publice domeniului medicinei geriatrice,
având în vedere faptul că în prezent bunurile care fac obiectul prezentei ordonanțe de urgență se află în administrarea Regiei Autonome "Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat" și ținând cont că acest fapt împiedică atragerea de fonduri și efectuarea de investiții din partea Ministerului Sănătății Publice, pentru asigurarea bunei funcționări a Institutului Național de Gerontologie și Geriatrie "Ana Aslan" din București,
în aceste condiții, pentru a se crea cadrul legal necesar atragerii de fonduri și efectuării de investiții la nivelul Institutului Național de Gerontologie și Geriatrie "Ana Aslan" din București, au fost adoptate măsurile prevăzute în prezenta reglementare, întrucât, în lipsa acestora, actul medical exercitat ar avea de suferit, fapt ce ar determina consecințe grave asupra stării de sănătate a pacienților, persoane vârstnice.
În temeiul art. 115 alin. (4) din Constituția României, republicată,
Guvernul României adoptă prezenta ordonanță de urgență.
Capitolul I — Măsuri pentru transmiterea dreptului de administrare a unor imobile aflate în domeniul public și privat al statului, de la Regia Autonomă "Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat" la Ministerul Sănătății Publice ↑ Cuprins
Datele de identificare ale imobilelor prevăzute la pozițiile de la nr. MF 35.878 și 35.880 din anexa nr. 40 la Hotărârea Guvernului nr. 1.705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se înlocuiesc cu datele prevăzute în anexa nr. 1.
Se aprobă transmiterea imobilelor aflate în domeniul public al statului, având datele de identificare prevăzute în anexa nr. 2, din administrarea Regiei Autonome "Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat", denumită în continuare RA "APPS" , în administrarea Ministerului Sănătății Publice, denumit în continuare MSP.
Se aprobă trecerea imobilelor, având datele de identificare prevăzute în anexa nr. 3, din domeniul privat al statului și din administrarea RA "APPS" în domeniul public al statului și în administrarea MSP.
Se transmite dreptul de administrare asupra bunurilor mobile aflate în dotarea Institutului Național de Gerontologie și Geriatrie "Ana Aslan" din București, aferente imobilelor prevăzute la art. 2 și, respectiv, art. 3, altele decât cele prevăzute în anexa nr. 4, din administrarea RA "APPS" în administrarea MSP, cu păstrarea regimului juridic al fiecărui bun mobil.
(1) Imobilele prevăzute la art. 2 și 3 își păstrează destinația actuală și vor fi folosite pentru furnizarea de servicii medicale de specialitate, păstrându-și același profil.
(2) Predarea-preluarea imobilelor prevăzute la art. 2 și 3 se face prin protocol de predare-primire în termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență.
(1) Se transmite de la RA "APPS" la MSP dreptul de administrare asupra investițiilor și dotărilor aferente imobilelor prevăzute la art. 2 și 3, realizate din fonduri proprii ale RA "APPS", aflate în domeniul privat sau public al statului, după caz.
(2) Operațiunea prevăzută la alin. (1) se face cu titlu gratuit, conform anexei nr. 4.
Situația notificărilor și a litigiilor existente în temeiul Legii nr. 10/2001
(1) În conformitate cu dispozițiile art. 26 alin. (4) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, republicată, cu modificările și completările ulterioare, având în vedere calitatea sa de entitate care a emis dispoziția de soluționare a notificării, RA "APPS" își păstrează calitatea procesuală dobândită în litigiile având ca obiect imobilele prevăzute în anexele nr. 2 și 3 care au fost notificate în baza Legii nr. 10/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și pentru care RA "APPS" a emis decizii de soluționare, atacate în instanță până la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență.
(2) În conformitate cu dispozițiile art. 26 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare, având în vedere calitatea sa de entitate care a emis dispoziția de soluționare a notificării, RA "APPS" va dobândi calitatea procesuală corespunzătoare în litigiile având ca obiect imobilele prevăzute în anexele nr. 2 și 3 care au fost notificate în baza Legii nr. 10/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și pentru care RA "APPS" a emis decizii de soluționare, neatacate în instanță până la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență.
(1) În situația în care instanța va dispune obligarea RA "APPS" la emiterea deciziei de restituire în natură, prevăzută la art. 21 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare, a oricăruia dintre imobilele în litigiu către persoanele îndreptățite, pe data rămânerii definitive a hotărârii instanței, respectivul imobil, astfel cum este identificat în hotărârea instanței, trece în domeniul privat al statului, iar dreptul de administrare asupra acestuia se transmite de la MSP la RA "APPS", în vederea punerii în executare a hotărârii instanței.
(2) Încheierea protocolului de predare-preluare a imobilului prevăzut la alin. (1) se face în termen de maximum 5 zile de la data transmiterii acestuia în administrarea RA "APPS", la solicitarea RA "APPS".
(3) Efectele hotărârilor judecătorești pronunțate în litigiile prevăzute la art. 7 alin. (1) și (2) în contradictoriu cu RA "APPS" se produc și față de titularul dreptului de administrare a imobilelor ce fac obiectul acestor litigii, respectiv MSP.
(4) În situația în care instanța dispune respingerea, totală sau în parte, a contestației petentului, pe data rămânerii definitive și irevocabile a hotărârii instanței, dreptul de administrare asupra imobilului pentru care nu se dispune restituirea, astfel cum este identificat în hotărârea instanței, se consolidează și rămâne transmis MSP în scopul prevăzut la art. 5 alin. (1).
(1) MSP va permite desfășurarea, în incinta imobilelor care fac obiectul prezentei ordonanțe de urgență, a oricăror activități legate de litigiile prevăzute la art. 7, inclusiv efectuarea unor eventuale expertize ale imobilelor.
(2) În vederea pregătirii strategiei procesuale în litigiile prevăzute la art. 7, pentru apărarea intereselor MSP referitoare la dreptul de administrare, acesta își poate desemna unul sau mai mulți specialiști care să îi asiste pe reprezentanții RA "APPS".
Capitolul III — Dispoziții finale ↑ Cuprins
(1) Patrimoniul RA "APPS" se diminuează cu valoarea de inventar a bunurilor imobile prevăzute la art. 2 și 3 și a bunurilor mobile prevăzute în anexa nr. 4, iar patrimoniul MSP se majorează corespunzător.
(2) În situația prevăzută la art. 8 alin. (1) - (3), patrimoniul MSP se diminuează în mod corespunzător cu valoarea de inventar a bunurilor care vor fi restituite persoanei îndreptățite.
Guvernul, prin hotărâre, va putea să dispună ulterior cu privire la dreptul de administrare asupra imobilelor prevăzute în anexele nr. 2 și 3 care fac obiectul litigiilor prevăzute la art. 7, numai după finalizarea acestora prin hotărâre definitivă și irevocabilă și numai în situația în care condiția rezolutorie prevăzută la art. 8 alin. (1) nu se împlinește, iar dreptul de administrare se consolidează în patrimoniul MSP.
La data semnării protocolului de predare-preluare a imobilelor prevăzute la art. 2 și 3, precum și în cazurile prevăzute la art. 8 alin. (1), MSP și RA "APPS"au obligația de a efectua modificările corespunzătoare rezultate din aplicarea prezentei ordonanțe de urgență în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1.705/2006, cu modificările și completările ulterioare.
Anexele nr. 1-4 fac parte integrantă din prezenta ordonanță de urgență.
Secretarul general al Guvernului,
Ministrul sănătății publice,
Gheorghe Eugen Nicolăescu
Ministrul economiei și finanțelor,
București, 27 februarie 2008.
Anexa 1
Nr. crt.Nr. MFCod clasificareDenumireDate de identificare Descriere tehnică (pe scurt)VecinătățiAdresă 1.35.8788.29.02Imobil și teren aferent sediului central al Institutului Național de Gerontologie și Geriatrie "Ana Aslan"Suprafața terenului = 21.575,24 m2str. Mănăstirea CăldărușaniRomânia, municipiul București, str. Mănăstirea Căldărușani nr. 9, sectorul 1, S.A.I.F.I. Suprafața construită = 4003,99 m2 2.35.8808.29.02Imobil și teren aferent Policlinicii Institutului Național de Gerontologie și Geriatrie "Ana Aslan"Suprafața terenului = 794,71 m2Str. SpătaruluiRomânia, municipiul București, Str. Spătarului nr. 15, sectorul 2, S.A.I.F.I. Suprafața construită = 381,52 m2
Anexa 2
Nr. crt.Locul unde este situat imobilulPersoana juridică de la care se transmitePersoana juridică la care se transmiteCaracteristicile tehnice ale imobilului/Suprafața terenuluiNr. de identificare MF/ Cod de clasificare 1.Pădure în incinta Secției Otopeni a Institutului de Gerontologie și Geriatrie "Ana Aslan", șos. București-Ploiești, județul IlfovDin domeniul public al statului și din administrarea Regiei Autonome "Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat"În domeniul public și în administrarea Ministerului Sănătății PubliceSuprafața terenului = 120.000 m2Nr. de identificare MF 35.874 Cod de clasificare 8.29.02 2.Imobil + teren (fără pădure) aferent Secției Otopeni a Institutului de Gerontologie și Geriatrie "Ana Aslan", șos. București-Ploiești, județul Ilfov. Locuințe sociale În incinta Secției Otopeni a Institutului de Gerontologie și Geriatrie "Ana Aslan"Din domeniul public al statului și din administrarea Regiei Autonome "Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat"în domeniul public și în administrarea Ministerului Sănătății PubliceSuprafața terenului = 159.502,63 m2Nr. de identificare MF 150.294 Suprafața construită = 14.077 m2 3.Imobil + teren aferent sediului central al Institutului de Gerontologie și Geriatrie "Ana Aslan", str. Mănăstirea Căldărușani Nr. 9, sectorul 1, BucureștiDin domeniul public al statului și din administrarea Regiei Autonome "Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat"În domeniul public și în administrarea Ministerului Sănătății PubliceSuprafața terenului = 21.575,24 m2nr. de identificare MF 35.878 Cod de clasificare 8.29.02 Suprafața construită = 4.003,99 m2 4.Imobil + teren aferent policlinicii Institutului de Gerontologie și Geriatrie "Ana Aslan", Str. Spătarului Nr. 15, sectorul 2, BucureștiDin domeniul public al statului și din administrarea Regiei Autonome "Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat"În domeniul public și în administrarea Ministerului Sănătății PubliceSuprafața terenului = 794,71 m2nr. de identificare MF 35.880 Cod de clasificare 8.29.02 Suprafața construită = 381,52 m2
ale imobilelor, aflate în domeniul public al statului, care se transmit din administrarea Regiei Autonome "Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat" în administrarea Ministerului Sănătății Publice
Anexa 3
Nr. crt.Locul unde este situat imobilulPersoana juridică de la care se transmitePersoana juridică la care se transmiteCaracteristicile tehnice ale imobilului/Suprafața terenului 1.Teren aferent Secției Otopeni a Institutului de Gerontologie și Geriatrie "Ana Aslan" (fără pădure), șos. București-Ploiesti, județul IlfovDin domeniul privat al statului și din administrarea Regiei Autonome "Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat"În domeniul public al statului și în administrarea Ministerului Sănătății PubliceSuprafața terenului = 50.090 m2 2.Construcții și construcții speciale, spații verzi și parc aferente suprafeței de teren de 50.090 m2, situata În incinta Secției Otopeni a Institutului de Gerontologie și Geriatrie "Ana Aslan", șos. București- Ploiești, județul IlfovDin domeniul privat al statului și din administrarea Regiei Autonome "Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat"în domeniul public al statului și în administrarea Ministerului Sănătății PubliceSuprafața terenului = 00,00 m2 Suprafața construită = 244 m2
ale imobilelor care se transmit din domeniul privat al statului în domeniul public al statului și din administrarea Regiei Autonome "Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat" în administrarea Ministerului Sănătății Publice
Anexa 4
Nr. crt.A. LUCRĂRI DE INVESTIȚIILEI 1.Lucrări de investiție preluate prin protocolul de predare-preluare nr. 10.200 din 26 august 20031.995.626,23 2.Lucrări de investiție executate la corpul B, tronsoanele I și II, conform Actului adițional din 17 septembrie 2003 la Protocolul de predare-preluare nr. 10.200 din 26 august 2003346.849,70 3.Lucrări de investiție-consolidare și modernizare corp B, tronsoanele I și II3.449.830,76 4.Expertiză tehnică pentru Institutul Național de Gerontologie și Geriatrie "Ana Aslan" din București, corp A și policlinica (Str. Spătarului)39.788,00 5.Verificarea și remedierea avariilor la instalația de utilizare a gazelor naturale7.250,00 6.Servicii prestate de Corpul de Pompieri Militari165,60 7.Documentație tehnică pentru reabilitarea stației de epurare a apelor uzate4.200,00 8.Împrejmuire gard159.783,05 9.Rampa gunoi51.311,81 10.Instalație apometre17.016,01 11.Proiectare stație de epurare20.062,00 Total A6.091.883,16 Nr. crt.B. DOTĂRILEI 1.Bunuri de natura obiectelor de inventar pentru Clinica Otopeni82.528,93 2.Bunuri de natura obiectelor de inventar pentru imobilul din București, str. Mănăstirea Căldărușani nr. 9113.215,20 3.Bunuri de natura mijloacelor fixe pentru imobilul din București, str. Mănăstirea Căldărușani nr. 94.650,00 Total B200.394,13 TOTAL GENERAL A + B6.292.277,29
investițiilor și dotărilor realizate de Regia Autonomă "Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat" la obiectivul Institutul Național de Gerontologie și Geriatrie "Ana Aslan" din București, aflate în domeniul privat sau public al statului, al căror drept de administrare se transmite, cu titlu gratuit, Ministerului Sănătății Publice