privind transmiterea unei suprafețe de teren, aflată în domeniul public al statului, din administrarea Stațiunii de Cercetare-Dezvoltare Agricolă Suceava în administrarea Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor - Direcția Sanitar-Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Suceava, în scopul construirii unui incinerator ecologic
Luând în considerare obligația țării noastre de a se alinia în regim de urgență la prevederile legislației europene referitoare la incinerarea subproduselor de origine animală, la neutralizarea deșeurilor, a cadavrelor de animale confiscate sau a căror moarte a fost determinată de prezența unor boli infectocontagioase, precum și a deșeurilor care constituie combustibil de laborator,
având în vedere necesitatea asigurării unui teren aflat în proprietatea publică a statului pentru construirea incineratorului ecologic destinat neutralizării deșeurilor și a cadavrelor de animale provenite din laboratorul sanitar-veterinar din cadrul Direcției Sanitar-Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Suceava, repartizat acesteia prin intermediul programului PHARE RO 2003-000-015.04.02,
ținând cont de faptul că neasigurarea, în regim de urgență, a terenului necesar amplasării incineratorului ecologic menționat va determina imputarea de către Comisia Europeană a sumelor aferente echipamentelor achiziționate Guvernului României, precum și diminuarea sumelor care vor fi alocate țării noastre de către aceasta,
în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituția României, republicată,
Guvernul României adoptă prezenta ordonanță de urgență.
(1) Prin derogare de la dispozițiile art. 22^3 și 22^4 din Legea nr. 290/2002 privind organizarea și funcționarea unităților de cercetare-dezvoltare din domeniile agriculturii, silviculturii, industriei alimentare și a Academiei de Științe Agricole și Silvice "Gheorghe Ionescu-Șișești", cu modificările și completările ulterioare, se aprobă transmiterea unui teren, aflat în domeniul public al statului, în suprafață de 0,10 ha, având datele de identificare prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta ordonanță de urgență, din administrarea Stațiunii de Cercetare-Dezvoltare Agricolă Suceava în administrarea Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor - Direcția Sanitar-Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Suceava, în scopul construirii unui incinerator ecologic.
(2) Predarea-preluarea terenului prevăzut la alin. (1) se face pe bază de protocol încheiat între părțile interesate, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență.
Suprafața de teren care rămâne în administrarea Stațiunii de Cercetare-Dezvoltare Agricolă Suceava se va diminua cu suprafața de teren transmisă potrivit art. 1.
Legea nr. 290/2002 privind organizarea și funcționarea unităților de cercetare-dezvoltare din domeniile agriculturii, silviculturii, industriei alimentare și a Academiei de Științe Agricole și Silvice "Gheorghe Ionescu-Șișești", publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 358 din 29 mai 2002, cu modificările și completările ulterioare, se modifică în mod corespunzător.
Ministrul agriculturii și dezvoltării rurale,
Președintele Autorității Naționale
Sanitare Veterinare și pentru
Secretarul general al Guvernului,
Ministrul economiei și finanțelor,
București, 27 februarie 2008.
Anexa
AdresaPersoana juridică de la care se transmite suprafața de terenPersoana juridică la care se transmite suprafața de terenCaracteristicile tehnicePoziția din inventarul bunurilor aparținând domeniului public al statului Teren situat în extravilanul municipiului Suceava, județul SuceavaDin domeniul public al statului și din administrarea Stațiunii de Cercetare-Dezvoltare Agricolă SuceavaÎn domeniul public al statului și în administrarea Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor - Direcția Sanitar-Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor SuceavaTeren extravilan în suprafață de 0,10 ha, potrivit parcelei cadastrale nr. 93/1152.065 (parțial)
a suprafeței de teren, proprietate publică a
statului, care se transmite din administrarea
Stațiunii de Cercetare-Dezvoltare Agricolă Suceava,
județul Suceava, în administrarea Autorității
Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța
Alimentelor - Direcția Sanitar-Veterinară și
pentru Siguranța Alimentelor Suceava