Articolul I
Legea administrației publice locale nr. 215/2001, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 123 din 20 februarie 2007, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează:
1. La articolul 30, alineatul (1) se modifică și va avea următorul cuprins:
(1) Constituirea consiliilor locale se face în termen de 20 de zile de la data desfășurării alegerilor, după îndeplinirea prevederilor art. 38 alin. (1) și (1^1) din Legea nr. 334/2006 privind finanțarea partidelor politice și a campaniilor electorale, cu modificările și completările ulterioare. Convocarea consilierilor declarați aleși pentru ședința de constituire se face de către prefect. La ședința de constituire pot participa prefectul sau reprezentantul său, precum și primarul, chiar dacă procedura de validare a mandatului acestuia nu a fost finalizată.
2. La articolul 58, alineatul (1) se modifică și va avea următorul cuprins:
(1) Validarea alegerii primarului se face în termen de 20 de zile de la data desfășurării alegerilor, în camera de consiliu a judecătoriei în a cărei rază teritorială se află comuna sau orașul, de către un judecător desemnat de președintele judecătoriei, după îndeplinirea prevederilor art. 38 alin. (1) și (1^1) din Legea nr. 334/2006, cu modificările și completările ulterioare.
3. Articolul 89 se modifică și va avea următorul cuprins:
Articolul 89
(1) Validarea alegerii președintelui consiliului județean se face în termen de 20 de zile de la data desfășurării alegerilor, în camera de consiliu a tribunalului, de către președintele tribunalului sau înlocuitorul acestuia, după îndeplinirea prevederilor art. 38 alin. (1) și (1^1) din Legea nr. 334/2006, cu modificările și completările ulterioare.
(2) Invalidarea alegerii președintelui consiliului județean se poate pronunța în cazurile prevăzute la art. 31 alin. (4).
(3) Rezultatul validării sau invalidării alegerii președintelui consiliului județean se aduce la cunoștință publică.
(4) Hotărârea de validare sau invalidare a președintelui consiliului județean poate fi atacată de cei interesați la curtea de apel în termen de două zile de la aducerea la cunoștință publică.
(5) Curtea de apel se pronunță în termen de două zile de la sesizare, hotărârea fiind definitivă și irevocabilă.
(6) În termen de două zile de la rămânerea definitivă și irevocabilă a hotărârii de validare, președintele consiliului județean care a fost validat depune în fața președintelui tribunalului și a prefectului, în ședință publică, următorul jurământ în limba română: «Jur să respect Constituția și legile țării și să fac, cu bună-credință, tot ceea ce stă în puterile și priceperea mea pentru binele locuitorilor județului .... . Așa să-mi ajute Dumnezeu!»
(7) Președintele consiliului județean care refuză să depună jurământul este considerat demisionat de drept.
(8) Jurământul poate fi depus și fără formulă religioasă.
(9) În caz de invalidare a alegerii președintelui consiliului județean sau demisie, se aplică în mod corespunzător prevederile art. 59 alin. (2).
4. După articolul 89 se introduc trei noi articole, articolele 89^1, 89^2 și 89^3, cu următorul cuprins:
Articolul 89^1
(1) Constituirea consiliilor județene se face în termen de 3 zile de la data depunerii jurământului de către președintele consiliului județean. Convocarea consilierilor declarați aleși pentru ședința de constituire se face de către președintele consiliului județean. La ședința de constituire pot participa prefectul sau un reprezentat al acestuia.
(2) Ședința este legal constituită dacă participă cel puțin două treimi din numărul consilierilor județeni aleși. În cazul în care nu se poate asigura această majoritate, ședința se va organiza, în aceleași condiții, peste două zile, la convocarea președintelui consiliului județean. Dacă nici la a doua convocare reuniunea nu este legal constituită, se va proceda la o nouă convocare de către președintele consiliului județean, peste alte două zile, în aceleași condiții.
(3) În situația în care consiliul județean nu se poate reuni nici la această ultimă convocare, din cauza absenței fără motive temeinice a consilierilor, președintele consiliului județean va declara vacante, prin dispoziție, locurile consilierilor aleși care au lipsit nemotivat de la cele 3 convocări anterioare, urmând să fie completate cu supleanți conform procedurilor prevăzute la alin. (2).
(4) Dacă locurile vacante nu pot fi completate cu supleanți înscriși pe listele de candidați respective, se va proceda la organizarea alegerilor pentru completarea locurilor vacante în termen de 30 de zile, în condițiile Legii pentru alegerea autorităților administrației publice locale.
(5) Dispoziția președintelui consiliului județean prin care se declară vacante locurile consilierilor care au lipsit nemotivat poate fi atacată de cei în cauză la instanța de contencios administrativ, în termen de 5 zile de la comunicare. Hotărârea instanței este definitivă și irevocabilă.
(6) Absența consilierilor de la ședința de constituire este considerată motivată dacă se face dovada că aceasta a intervenit din cauza unei boli care a necesitat spitalizarea sau a făcut imposibilă prezența acestora, a unei deplasări în străinătate în interes de serviciu sau a unor evenimente de forță majoră.
Articolul 89^2
(1) Lucrările ședinței de constituire sunt conduse de președintele consiliului județean.
(2) Pentru validarea mandatelor, consiliile județene aleg prin vot deschis, dintre membrii lor, pe întreaga durată a mandatului, o comisie de validare alcătuită din 3-5 consilieri aleși.
(3) Comisia de validare examinează legalitatea alegerii fiecărui consilier județean și propune consiliului validarea sau invalidarea mandatelor.
(4) Comisia de validare va propune invalidarea alegerii unui consilier județean numai în cazul în care se constată încălcarea condițiilor de eligibilitate sau dacă alegerea consilierului județean s-a făcut prin fraudă electorală, constatată în condițiile Legii pentru alegerea autorităților administrației publice locale.
(5) Validarea sau invalidarea mandatelor se face în ordine alfabetică, cu votul deschis al majorității consilierilor județeni prezenți la ședință. Persoana al cărei mandat este supus validării sau invalidării nu participă la vot.
Articolul 89^3
(1) Hotărârea de validare sau invalidare a mandatelor poate fi atacată de cei interesați la instanța de contencios administrativ în termen de 5 zile de la adoptare sau, în cazul celor absenți de la ședință, de la comunicare.
(2) Instanța de contencios administrativ se pronunță în cel mult 15 de zile. În acest caz, procedura prealabilă nu se mai efectuează, iar hotărârea primei instanțe este definitivă și irevocabilă.
5. Articolul 90 se modifică și va avea următorul cuprins:
Articolul 90
Dispozițiile art. 32-34 se aplică în mod corespunzător și consilierilor județeni.