privind aprobarea Regulamentului de aplicare a prevederilor Legii nr. 656/2002 pentru prevenirea și sancționarea spălării banilor, precum și pentru instituirea unor măsuri de prevenire și combatere a finanțării actelor de terorism
(actualizată până la data de 9 noiembrie 2011*)
*) Forma actualizată a acestui act normativ până la data de 9 noiembrie 2011 este realizată de către Departamentul juridic din cadrul S.C. "Centrul Teritorial de Calcul Electronic" S.A. Piatra-Neamț prin includerea tuturor modificărilor și completărilor aduse de către ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 26 din 31 martie 2010; HOTĂRÂREA nr. 1.100 din 2 noiembrie 2011.
Conținutul acestui act nu este un document cu caracter oficial, fiind destinat pentru informarea utilizatorilor
În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, și al art. II alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 53/2008 privind modificarea și completarea Legii nr. 656/2002 pentru prevenirea și sancționarea spălării banilor, precum și pentru instituirea unor măsuri de prevenire și combatere a finanțării actelor de terorism,
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
Se aprobă Regulamentul de aplicare a prevederilor Legii nr. 656/2002 pentru prevenirea și sancționarea spălării banilor, precum și pentru instituirea unor măsuri de prevenire și combatere a finanțării actelor de terorism, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 904 din 12 decembrie 2002, cu modificările și completările ulterioare, prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Prezenta hotărâre intră în vigoare la data prevăzută la art. II alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 53/2008 privind modificarea și completarea Legii nr. 656/2002 pentru prevenirea și sancționarea spălării banilor, precum și pentru instituirea unor măsuri de prevenire și combatere a finanțării actelor de terorism.
Prin regulamentul prevăzut la art. 1 sunt transpuse prevederile art. 6, 7, art. 8 alin. (1) și (2), art. 9 alin. (1), alin. (5) teza a doua și alin. (6), art. 10 alin. (1), art. 11 alin. (2), (3), (4) și (5), art. 12, art. 13 alin. (2), (3) și (4), art. 15 alin. (2) și (3), art. 16 alin. (1), art. 18, art. 19, art. 30 lit. a) și b), art. 31 alin. (1) și (2) și ale art. 32 din Directiva 2005/60/CE a Parlamentului European și a Consiliului privind prevenirea folosirii sistemului financiar în scopul spălării banilor și al finanțării terorismului, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L nr. 309 din 25 noiembrie 2005, și ale art. 3 alin. (3) din Directiva 2006/70/CE a Comisiei Europene din 1 august 2006 de stabilire a măsurilor de punere în aplicare a Directivei 2005/60/CE a Parlamentului European și a Consiliului în ceea ce privește definiția "persoanelor expuse politic" și criteriile tehnice de aplicare a procedurilor simplificate de precauție privind clientela, precum și de exonerare pe motivul unei activități financiare desfășurate în mod ocazional sau la scară foarte limitată, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L nr. 214 din 4 august 2006.
Theodor Cătălin Nicolescu,
și reformei administrative,
Departamentul pentru Afaceri Europene,
p. Ministrul pentru întreprinderi
mici și mijlocii, comerț, turism