Articolul UNIC
Legea învățământului nr. 84/1995, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 606 din 10 decembrie 1999, cu modificările și completările ulterioare, se modifică după cum urmează:
1. La articolul 70, alineatul (3) va avea următorul cuprins:
(3) Instituțiile de învățământ superior acreditate, care se supun periodic evaluării instituționale, au dreptul să organizeze studii universitare de masterat, prin decizii ale senatului universitar. Studiile de masterat pot fi organizate în domeniile universitare de licență, precum și în alte domenii stabilite prin ordin al ministrului de resort.
(la 06-07-2009, Alineatul (3) din Articolul 70 , Punctul 1. , Articolul UNIC a fost modificat de Punctul 1, Articolul UNIC din LEGEA nr. 250 din 30 iunie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 462 din 03 iulie 2009 )
1^1. La articolul 70, după alineatul (3) se introduc trei noi alineate, alineatele (4)-(6), cu următorul cuprins:
(4) Programele de masterat dintr-un domeniu se consideră acreditate, dacă cel puțin un program de masterat din acel domeniu este acreditat. Termenul-limită până la care universitățile organizatoare de studii de masterat într-un domeniu trebuie să își acrediteze cel puțin un program de masterat în acel domeniu este 1 octombrie 2011. După această dată pot fi organizate studii de masterat doar în domeniile pentru care s-a acreditat în prealabil cel puțin un program de masterat.
(5) La data intrării în vigoare a legii de aprobare a prezentei ordonanțe de urgență, un program de studiu de masterat poate fi înființat și poate funcționa doar dacă universitatea dispune de cadre didactice titulare proprii, cu titlu de profesor sau de conferențiar, pentru cel puțin jumătate din disciplinele aferente programului.
(6) Instituțiile de învățământ superior care nu respectă dispozițiile prezentului articol își pierd dreptul de a organiza programe de masterat în domeniile cu neconformități și de a primi diplome de la Ministerul Educației, Cercetării și Inovării.
(la 06-07-2009, Articolul UNIC a fost completat de Punctul 2, Articolul UNIC din LEGEA nr. 250 din 30 iunie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 462 din 03 iulie 2009 )
2. La articolul 80, alineatul (2) se abrogă.
3. La articolul 146, alineatul (2) va avea următorul cuprins:
(2) Instituțiile de învățământ superior pot înființa funcția de președinte al universității, cu atribuții stabilite prin Carta universității.